miercuri, 31 decembrie 2008

La multi ani!!!

video

miercuri, 24 decembrie 2008

Sarmaua

de Autor Necunoscut

Cum s-ar defini sarmaua?...

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung, metamorfozic, în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se înfăşoară-n varză, ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată, ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bardacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată,
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală, ţine-n spaţiu, tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie?
Că de când e lumea lume, porcul n-a citit poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...

CRĂCIUN FERICIT iubiţii mei cititori!!!
şi spor mâine la sarmale...

miercuri, 17 decembrie 2008

Cine suntem?

de Constantin D. Pavel

Mult timp mi-a trebuit să înţeleg ce e viaţa... Şi deşi îmi pare că am cam priceput cum stă treaba cu stropul acesta de divinitate ce ne-a fost dat să-l simţim, tot în ceaţă şi neştiinţă mă trezesc în fiecare dimineaţă. Avid însă de noi experienţe, care să-mi dezvăluie noi şi noi sensuri ale existenţei.
"Cuget, deci exist!" este adevărul suprem al existenţei umane. Dar dacă nu cuget, dacă nimeni nu m-a învăţat să fac asta, dacă nimeni, niciodată, nu mi-a spus că eu sunt gândurile mele cumulate? Ce fac atunci? Cum procedez?...
Azi, Gicuţa mea a făcut al şaselea ou din existenţa ei. Pe primele trei le-a spart, apoi a învăţat cum să se comporte cu ele, iar astăzi, la al şaselea, s-a comportat ca o cloşcă veritabilă. E o papagaliţă superbă, pe care o creştem de când era un puiuţ, iar de-a lungul celor aproape trei ani de când o avem, mi-a servit multe lecţii de viaţă, unele dintre ele adevărate revelaţii. Azi mă uitam la ea cât de vehementă era apărându-şi ouţele (nefertile, din păcate, căci nu i-am luat un papagal...), şi atâta milă mi s-a făcut de ea, gândindu-mă că toată existenţa ei programată deja de Dumnezeu, este dată peste cap de decizia noastră, a "stăpânilor", de a nu-i lua un papagal. Practic, i-am negat Gicuţei dreptul la dezvoltarea propriei fiinţe!
M-a frapat că ea a ştiut ce să facă, a avut programat totul, iar ceea ce m-a determinat să mă minunez şi să constat prezenţa lui Dumnezeu în tot şi în toate a fost faptul că acolo, în ouţele acelea atât de mici, se află înmagazinată toată informaţia speciei peruşilor! Deşi Gica nu a avut de la cine să înveţe cum să ouă, cum să îşi facă cuibul, cum să clocească, cum să îşi apere ouăle, ea a făcut totul aproape perfect! De una singură!
Noi, oamenii, avem nevoie de mulţi ani pentru a învăţa să fim, fiindcă nu prea avem instincte. Suntem atât de neajutoraţi la începutul vieţii, încât mă întreb cum de-am ajuns să transformăm întreg Pământul? Ce învăţăm însă? În ce ne transformăm învăţând? Şi de ce trebuie, generaţie după generaţie, să o luăm de la capăt, pentru ca în final să aflăm sau nu cine suntem?...
Ne naştem atât de minunaţi, atât de puri, atât de puternici, atât de plini de iubire, apoi vine nu ştiu ce şi începem să ne umplem mintea cu mizerii, transformându-ne vieţile într-un coşmar. Iar lupta de a scăpa de acolo durează, deseori, o viaţă întreagă!... Şi la final, înainte de a închide ochii pentru totdeauna, ne punem aceeaşi unică întrebare: cine suntem?
Sper din tot sufletul să primim un răspuns când trecem puntea...

sâmbătă, 13 decembrie 2008

O vorbă bună...

de Constantin D. Pavel

O simplă vorbă bună. Atât. Doar de atât au nevoie oamenii pentru a înflori...
O vorbă de apreciere, cât de mică, pentru cine sunt ei, pentru cât de frumoşi sunt, pentru cât de bine s-au îmbrăcat, pentru cât de frumoasă este casa lor, maşina lor, soţia lor, soţul lor, copiii lor... O vorbă bună are un efect cu totul încântător asupra unui om.
Tu cui i-ai spus o vorbă bună astăzi? Cum, nimănui? Nici măcar ţie? Oh, dar nu e bine! Nu e bine deloc! Trebuie neapărat să îndrepţi această situaţie! Neapărat! Hai, chiar acum, du-te în faţa oglinzii, uită-te cu atenţie la fiinţa de acolo şi zi-i o vorbă bună! Chiar acum!!! Te aştept...

Ai văzut ce minunat a fost? Sigur că da! Ia obişnuieşte-te tu ca în fiecare zi să spui cuiva, la început poate numai ţie, cu toate că nu e indicat doar aşa... - să spui cuiva o vorbă bună! Vei face diferenţa în lumea asta agitată şi nebună. Vei începe să dai de la tine, fără a aştepta să primeşti. Vei începe să înţelegi cum funcţionează natura umană şi îţi vei apropia oamenii. Vei începe să îţi faci din ce în ce mai mulţi prieteni. Tot mai mulţi oameni buni vor intra în viaţa ta şi nu vor mai ieşi niciodată. Preţul pe care îl vei plăti? O vorbă bună. Doar o simplă vorbă bună...

Mi-am dat seama de asta ieri, în oraş... O învăţătoare era cu întreaga ei clasă de minuni dumnezeieşti pe la coloanele din faţa fostului magazin Romarta Copiilor, acum, din nefericire, sediul unei bănci cu o reputaţie nu prea bună... Şi copiii aceia zglobii alergau şi ţipau şi râdeau şi transmiteau în jur ceea ce acele coloane erau obişnuite să audă pe vremea când eram eu copil... Mi-au umplut sufletul de bucurie, aşa că m-am oprit din drumul meu grăbit şi m-am apropiat de tânăra învăţătoare, vizibil stresată şi cumva depăşită de situaţie. Am privit-o în ochi şi i-am spus zâmbind: "Sunteţi o fericită!" "De ce?!" - a întrebat ea mirată. I-am făcut un semn larg cu ambele braţe, către toţi copiii aceia debordând de viaţă. Femeia s-a uitat la mine cu alţi ochi, în care apăruseră luminiţe vii, şi mi-a răspuns: "Aşa e, sunt cea mai fericită fiinţă din Univers! Fiindcă am atâţia şi sunt toţi ai mei!". Pe dată şi-a schimbat atitudinea şi, râzând, şi-a strâns puii în jurul ei, ca o mamă perfectă.

O vorbă bună... O simplă vorbă bună...
Ce poate face o vorbă bună? Poate schimba vieţi! În bine!
Aşa că, dragul meu cititor, îţi spun o vorbă bună: eşti cea mai fericită fiinţă din Univers! Caută motivele şi le vei găsi!... Şi nu uita, în fiecare zi să spui cuiva o vorbă bună, indiferent cât de mică ar fi şi cât de neînsemnată pentru tine. Tu spune-o, căci solul de va fi pregătit, ea va creşte şi se va face mare. Tu doar fă-ţi datoria: spune o vorba bună. Şi întreaga ta lume se va schimba în mai puţin de un an. Îţi garantez!

marți, 9 decembrie 2008

Iubirea se silabiseşte... T-I-M-P

de Florentina Pavel

Lasă deoparte, acum, tot ce ai de făcut şi, pentru una-două ore, joacă-te cu copilul tău! Sau stai de vorbă cu cel ce a devenit între timp adolescent!
Nu lucrurile materiale sau bunătăţile ce i le pui pe masă vor forma caracterul copilului tău, ci timpul de calitate pe care îl vei petrece cu el. Nu e de ajuns să stai în aceeaşi cameră cu el, tu privind la televizor sau citind ziarul, iar el jucându-se singur, lângă tine, ori desenând.
Nimic nu trebuie să fie mai important pentru tine decât educaţia copilului tău.
Fii alături de el, pentru că, în primul rând, de atenţia ta are nevoie, de iubirea ta, de timpul tău. Numai aşa se va simţi în siguranţă şi tu vei fi prima persoană căreia i se va adresa, când în viaţa lui va apărea o problemă.
Dacă nu-i acorzi copilului tău suficient timp şi atenţie pentru a-l ajuta să înţeleagă care sunt valorile şi convingerile tale, el le va învăţa din altă parte, de la restul lumii, din anturajul în care se simte acceptat şi te vei trezi peste ani cu un adolescent sau un adult total diferit de ceea ce ţi-ai dorit să ajungă. Şi asta pentru că în copilărie şi în adolescenţă ai fost prea ocupat când el avea nevoie de tine.
Oricine poate avea copii, însă ai nevoie de ceva special pentru a fi cu adevărat părinte. Nu uita nici o clipă că tu eşti primul exemplu pentru copilul tău – când îţi exprimi bucuria, când îţi descarci nervii şi furia, când eşti amabil sau ironic... Nu uita că eşti înregistrat şi, mai târziu, vei fi copiat întocmai de copilul tău!
Am descoperit, într-o carte scrisă de Zig Ziglar, versurile unui cântec, asupra cărora te-aş ruga să meditezi...

Leagănul pisicii
de Harry Chapin

Ieri a venit pe lume copilul ce-l doream,
S-a întâmplat aşa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Şi-a învăţat să umble făr' să ştiu şi eu.
Primele vorbe când le-a spus, acasă nu eram,
Şi a crescut, şi-l auzeam:
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
tăticule, ca tine am să fiu.”

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi băieţelul a făcut zece anişori
„Mulţumesc, tăticule, pentru minge”, mi-a spus din ochişori;
„Hai să ne jucăm,
Hai să mă înveţi s-o aruncăm”;
I-am spus: „Nu azi, că sunt pe grabă
Şi am cam multă treabă”.
„În regulă” a grăit,
Şi a plecat spăşit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule, ca tine am să fiu”.

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Şi recunosc că-i un bărbat şi jumătate.
„Fiule, sunt mândru de tine. Nu poţi să stai?”
A dat din cap şi mi-a zâmbit, dar, vai,
„Aş vrea cheile de la maşină să mi le dai,
Şi ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

M-am pensionat de mult şi băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus: „Aş vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis: „Cu drag, tată, dar am şi eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă... şi copiii au gripă,
Dar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Când am închis, mi-am dat seama şi mi-a fost ruşine
Că într-adevăr s-a făcut mare şi e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu,

Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

=================================================================
Articol din revista "Profesor de... Fericire" nr. 8, care se distribuie doar prin abonament.
Detalii la www.pavcon.ro !

miercuri, 3 decembrie 2008

Oameni minunaţi!

de Constantin D. Pavel

Forţa Cuvântului este Uriaşă! Suntem clădiţi din Cuvinte, iar cel mai puternic Cuvânt din viaţa noastră este chiar Numele nostru!
Forţa noastră vine din felul în care ne cinstim Numele sau din felul în care semenii noştri ni-l cinstesc.
Astăzi, acum, simt nevoia să cinstesc Numele tuturor oamenilor minunaţi care mi-au atins existenţa cu Forţa Numelui lor:
Mama
Tata
Gelu
Florina
Andrei
Miţa
Ilie
Ioana
Mitică
Titi
Elena
Ana
Olimpiu
Ferenc
Ioan
Viorica
Danieliuc
Cristi
Traian
Victor
Daniel
Iulia
Eva
Alina
Gicuţa
Dan
Valer
Mircea
Nelu
Nicu
Costel
Laura
Catalin
Mihaela
Mihai-Dan
Mihail
Florin
Diana
Angela
Andreea
Nicoleta
Lenuţa
Marian
Florica
Adrian
Costică
Lucica
Emil
Alina
Luminiţa
Geta
Doiniţa
Adriana
Mircea
Mirela
Titica
Tanţa
Anica
Marin
Săndel
Bebe

Numele voastre îmi dau Putere, pentru că Voi aţi fost, sunteţi şi veţi fi plini de Putere!
Vă mulţumesc tuturor!
Şi dacă pe unii v-am uitat, vă rog să mă iertaţi...

marți, 2 decembrie 2008

Despre noi, ca nişte oi...

de Constantin D. Pavel

Mă uitam aseară la Realitatea TV, la emisiunea tatuliciului, care invitase mai mulţi foşti premieri ai României, printre care Roman, Văcăroiu şi Ciorbea - şi mă minunam de cât de rupt de realitate este Văcăroiu. Vorbea despre câte planuri au făcut ei şi câte mii de oameni au lucrat la planurile lor de guvernare şi cât de senzaţionali au fost ei că au făcut acele planuri... Aberaţii imense! Din 1989 încoace clasa politică doar asta face: planuri de guvernare! Iar puţinii români care îşi folosesc capul să mai şi gândească, se străduiesc cât pot ei de tare să evite aceste planuri şi să-şi trăiască vieţile potrivit planurilor făcute de Dumnezeu, la Începuturi. Planurile guvernanţilor - cel puţin ale celor de până acum - nu sunt pentru popor, n-au fost niciodată şi nici nu vor fi! Sunt pentru ei şi numai pentru ei! Să nu uităm toate scandalurile şi mizeriile şi hoţiile şi mârşăviile făcute de-a lungul anilor. Dar, mai ales, să nu-i uităm pe toţi morţii revoluţiei, care strigă în continuare către noi, cerând dreptate!
Strădania străvezie a tatuliciului de a afla cine va fi următorul premier a fost de-a dreptul penibilă, în mai multe rânduri şi m-a dezgustat total... O parte dintre invitaţi tot încercau să aducă în dezbatere subiectul real al acestor alegeri, iar el îi tot fenta, întrerupându-i şi abătându-le atenţia către circul pentru care primise comandă. Singurul care a avut puterea să strige - efectiv! - în gura mare că problema este absenteismul la vot şi că acesta se datorează lipsei de încredere a românilor în politicieni, a fost Ciorbea. Dar nu l-a ascultat nimeni... Ba l-au mai luat şi la mişto, aşa, dâmboviţeneşte!...
Aşa că, dragi români adevăraţi care aţi avut curajul să vă exprimaţi patriotismul refuzând să mergeţi la vot, următorii 4 ani vom avea parte, din nou, de o imensă bătaie de joc! Aceiaşi lupi hulpavi şi răi vor muşca din fiinţa noastră, din munca noastră, din vieţile noastre, autorizaţi de oile manipulate care şi-au bălăngănit talăngile spre secţiile de votare şi au votat "cum le-a dictat conştiinţa". Care conştiinţă? Cea impulsionată "cum se cuvine" de toate partidele participante. Exemplu: cumnata mea a primit, în această campanie, 11 găleţi de plastic, 32 de pixuri, 14 brichete, 8 fulare, 5 litri de vin roşu, 18 litri de suc (diverse sortimente), 6 kg de zahăr, 4 kg de făină, brelocuri şi 8 umbrele... Iar când am întrebat-o pe cine a votat, mi-a răspuns simplu, ca la ei: "Dă-i dracu', că nici nu m-am mai dus, c-a fost prea frig afară!"...
Numai că alţii au fost, peste 40% în mediul rural! Drept pentru care, vom avea un parlament ales majoritar de pălmaşii ţării, care, să fim sinceri şi să recunoaştem, nu au fost şi nu vor fi niciodată în stare să discearnă între bine şi rău pe termen lung. S-au dus ca oile la vot, punându-i încă o dată, paznici la stână, pe lupi!...
Dumnezeu să ne întărească, să trecem şi peste ăştia 4 ani care-or să vină. Şi-apoi, vom vedea încotro ne-om mai duce...

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Hai la vot, la vot, la vot, dacă vrei s-o iei în bot!

de Constantin D. Pavel

"Hai la vot, la vot, vot,
Dacă vrei s-o iei în bot!"
cântau comicii Romică Ţociu şi Cornel Palade într-o parodie, cu mai bine de un deceniu în urmă, referindu-se la felul în care românii de atunci înţelegeau actul votării.
Nu pot spune că am urmărit campania electorală de acum, fiindcă nu mai am timp de prostii, însă din ce-am văzut cu coada ochiului, mecanismul acesta al exercitării dreptului de a alege a devenit, pentru tot mai mulţi români, o mare şi imensă tâmpenie naţională. Aşa-zisa clasă politică va rămâne tot "la putere", datorită imensei minciuni în care trăiesc cei slabi de înger, şi anume că altcineva va lua o decizie mai bună decât ei în privinţa vieţii lor.
Politicienii sunt buni şi e nevoie de ei într-o astfel de societate, altfel totul s-ar duce de râpă. Însă există şi români care s-au eliberat de politicieni, români care iau singuri deciziile privind propria viaţă.
Problemele apar atunci când "aleşii" care se aleg pe ei înşişi (prin intermediul puterii de influenţă şi manipulare pe care o au asupra minţilor slabe) încep să dea legi. Fiindcă şi cei care nu i-au votat trebuie să le respecte, altfel "o vor lua în bot"!
În România, legile sunt dictate de mult timp de amatori într-ale vieţii, de "părerişti". Iar acum, privind lista candidaţilor, o să fie "şi mai bine": vor face legi, "după părerea lor", cântăreţi, actori, scriitori, afacerişti (nu oameni de afaceri!), oportunişti, manelişti, cu toţii simpli părerişti. Şi în următorii 4 ani mulţi români se vor întreba de ce naiba nu vine schimbarea, când ei au votat uninominal?
Eu nu mă duc la vot, din principiu. Şi dacă cineva îmi va spune, cum mi-au mai spus şi alţii, că dacă nu m-am dus, nu am dreptul să comentez, îi voi răspunde că tocmai EU am dreptul, fiindcă nu am fost la vot! El a ales să gândească alţii în locul lui, a ales să decidă alţii în locul lui, a ales să-şi vândă viaţa "păreriştilor". Aşa că tot ce poate face e să-şi dea cu părerea! Eu am dreptul să comentez!
Mâine, încă o dată, câteva milioane de români manipulaţi, îşi vor vinde vieţile pentru alţi 4 ani. Mâine, încă o dată, câteva milioane de români adormiţi, "o vor lua iarăşi în bot"! Dar poimâine, dragilor, poimâine vor cânta cu toţii, cu elan patriotic: "Deşteaptă-te române!!!"... Ce ironie...

marți, 25 noiembrie 2008

Moara de măcinat... vieţi

de Constantin D. Pavel

Azi am fost la tribunal. Şi deşi am făcut un an de... "drept", aceasta a fost prima ocazie în care am călcat într-o sală de judecată. Văzusem prin filme cam cum se derulează lucrurile într-un astfel de loc, însă realitatea, vorba-ceea, "bate filmul" cu mult! Mi s-a ridicat părul în cap! Am ieşit de acolo oripilat! Atâta energie negativă adunată la un loc am simţit doar când am fost să mă angajez gardian la închisoarea Jilava, cu aproape 20 de ani în urmă!...

Astăzi am întâlnit cel mai distrugător sistem inventat vreodată de mintea malefică a oamenilor! Sistemul juridic, cea mai cruntă unealtă de manipulare a maselor - un sistem rafinat timp de mii de ani, până în cele mai mici detalii, care îşi face datoria mai mult decât complet! Stând acolo şi asistând la şedinţa de judecată în care eram "pârât", aveam impresia că mă aflu într-un film rusesc foarte bine făcut, de un absurd grotesc, în care marionetele îşi jucau rolurile ca nişte... marionete. O moară de măcinat vieţi! Cea mai perfectă dintre toate!

Sute de oameni alergând de colo până colo cu nişte hârtii în mâini, încruntaţi, unii în robe negre, încruntaţi, alţii negri la faţă de supărare, încruntaţi, serioşi, importanţi, amărâţi, dar încruntaţi... Feţe chinuite de probleme ivite, toate, dintr-o unică problemă, mare, cât Umanitatea de mare: minciuna în care ne trăim vieţile! Toţi acei oameni veniseră acolo să îşi caute dreptatea... Numai că dreptatea nu există în sălile de judecată. Şi n-a existat niciodată! Fiindcă acolo unde unul pierde iar celălalt câştigă, nu poate exista dreptate!

Dreptatea există doar în fiinţa noastră... Toţi copiii se nasc drepţi. Se strâmbă pe măsură ce cresc. Iar ceea ce îi strâmbă este chiar societatea în care cresc. Mediul încărcat de prea multă minciună!
Mă uitam la avocaţi, la acele jalnice fiinţe în robe negre, mă uitam la judecătoare, o jalnică fiinţă într-o robă neagră, jucând un joc extrem de nociv pentru vieţile lor: împărţirea dreptăţii! Ei, simple şi jalnice fiinţe umane, al căror proces de gândire a fost deformat de minciunile învăţate din tratatele pline de legi, legi date de legiuitori deseori aleşi să facă asta pentru că au dat înainte de votare o bucată de salam sau o găleată de plastic marionetelor, tocmai ei împărţeau dreptatea!... Doamne, ce meschinărie! Ce durere, câte vieţi măcinate şi făcute zob! Câte vieţi trăite în întuneric! Şi ne mai mirăm de ce totul devine tot mai sumbru, cu fiecare zi care se scurge...

Dreptatea e în noi, oameni buni! Toate legile sunt în noi! Tot ce avem nevoie pentru a trăi viaţa e în noi! Absolut tot! Şi când vom înţelege lucrul acesta, dar la acel grad suprem de înţelegere, cu toată fiinţa noastră, vom putea rupe lanţurile care ne ţin încătuşaţi! Şi vom fi liberi!!!

vineri, 21 noiembrie 2008

Gheorghe... vraciul

de Constantin D. Pavel


Mai deunăzi a intrat în viaţa mea un nou... personaj: Gheorghe vraciul. Ca un vajnic purtător de nume neaoş, românesc, încărcat de semnificaţii milenare adânci, el şi-a făcut intrarea încălţat cu bocanci cazoni, murdari şi puturoşi. M-am trezit deodată cu un e-mail de la el, în care acuzaţii încărcate de venin şi mizerie pocesc limba română şi deformează realitatea. Acest... Gheorghe şi-a format o părere foarte proastă despre mine, săpând şi scurmând internetul şi culegând de pe acolo tot felul de informaţii referitoare, chipurile!, la mine şi la colaboratorii mei dragi. Apoi, pe baza acestor informaţii, a emis o opinie şi a aruncat-o în lumea electronică.

Stimate... Gheorghe (adresa lui de e-mail e, atenţie!, vraciul@gmail.com, ce anume o vindeca el, nu ştiu!?), ai făcut o imensă confuzie! Ai amestecat borcanele! Rău de tot! Persoana pe care ai luat-o tu în vizor nu sunt eu, e altul! Eu nu am terminat teologia, deşi mi-ar fi plăcut... Iar ceea ce scriu, e ceea ce fac! Dacă şi alţii au făcut ce fac eu înaintea mea, înseamnă că îmi pot fi profesori şi învăţ cu mare drag şi respect de la ei. Cei care vor, la rândul lor, să înveţe de la mine, le stau la dispoziţie. Nu-ţi trebuie patalama de la cine ştie ce instituţie pentru a învăţa pe alţii ce e viaţa; însăşi Viaţa şi puterea lăsată de Dumnezeu oamenilor, de a învăţa trăind, sunt suficiente!

Valoarea nu ţi-o dau oamenii, măi... Gheorghe, ci Dumnezeu! Iar dacă ţi-o dă Dumnezeu, înseamnă că nu e doar a ta, ci a tuturor - şi datoria ta e să o dai mai departe oamenilor! Iar eu asta fac şi despre asta scriu, în fiecare zi a vieţii mele.

Problema ta e că trăieşti într-o lume mică, plină de competiţie şi de teamă, de neajunsuri şi de mizerie. Eşti mic sufleteşte şi pierdut în marea masă de ciudaţi deformaţi, creaţi pe calapodul "Să moară şi capra vecinului!". Te ascunzi în umbră şi ataci de acolo, din spatele unui pseudonim neinspirat ales - Gheorghe! -, sperând că vei putea evita lumina la nesfârşit. Lumina, dragă... Gheorghe, te va elibera de frici şi îţi va încălzi sufletul atins de meschinărie. Lumea ta e lumea competiţiei între oameni, a mea e cea a conlucrării între fiinţe umane. În lumea ta vezi doar lipsuri şi oameni răi, în lumea mea văd doar abundenţă în toate şi fiinţe atinse de aripa Divinului. În lumea ta duci lupte în fiecare zi cu ceilalţi, în lumea mea mă bucur de prietenia celorlalţi, căci suntem cu toţii liberi!

Nu ştiu cine eşti, ce ai făcut în viaţă şi către ce te îndrepţi. Şi nici nu mă interesează. Pentru că eu nu după aceste criterii evaluez oamenii, ci după lumina sfântă care emană din ei. "Nu judeca şi nu vei fi judecat!" Înţelegi asta?

Ar trebui să-mi fie milă de tine, dar nu îmi e. Ceea ce simt e mai presus de milă, căci mila e pentru săraci; şi într-o lume a abundenţei, numai leneşii sunt săraci! Iar pe leneşi îi dispreţuiesc!... Înţelegi asta?

Eu sunt Constantin D. Pavel! Iar pentru a afla cine sunt nu e suficient să scurmi în Google. Trebuie să mă întâlneşti, să mă vezi, să mă simţi, să mă cunoşti! Eu nu sunt persoana despre ai scris tu în email, sunt altul! Eu sunt ceea ce mi-am propus să fiu: scriitorul Constantin D. Pavel, viitor premiant Nobel pentru Literatură!

Şi dacă vrei să mă cunoşti cu adevărat, dacă vrei să vezi cum arată un viitor premiant Nobel, ce are în suflet şi în minte un asemenea om, sună-mă, să ieşim la o cafea. Fac eu cinste! Numărul meu este 0723.26.90.40...

Şi ieşi din umbră, Gheorghe, spală-ţi sufletul în Lumină! Vei fi eliberat de răul care-ţi deformează viaţa...

marți, 18 noiembrie 2008

Dreptul la lene...

de Paul Lafarge

Lucrarea "Dreptul la lene" a fost scrisă în 1885 (acum două secole, da, nu e
o greşeală!) şi e mai actuală ca oricând. Vorbeşte până şi despre criza
unde vom ajunge...

Iată argumentele, pe scurt:
1. muncim mai multe ore şi producem mai mult, ca să câştigăm mai mult
- aşa ni se cere ideologic de către societatea capitalistă - că
doar marii industriaşi/patroni au nevoie de oameni motivaţi, care să
le producă mai mult, să se îmbogăţească ei mai mult; lenea nu e bună,
că nu muncim pentru ei, nu ne înregimentăm.
2. produsele, la un moment dat, nu se mai vând, căci sunt prea multe, piaţa e saturată, iar oamenii nu mai au bani - salariile oferite de
industriaşi/patroni nu sunt suficiente pentru toată tentaţia la care produsele lor ne supun; intervine publicitatea, care ne convinge să cumpărăm.
3. tentaţi, vrem să cumpărăm. Muncim mai mult, să câştigăm mai mult, să ne permitem. Mulţi ne lăsăm tentaţi şi facem şi credite.
4. la un moment dat sunt atât de multe produse, că nu mai are cine le cumpăra - căci spirala infernală continuă. Continuăm să muncim mai mult, ca să ne plătim creditele, să consumăm mai mult.
5. dacă tot sunt dispuşi din ce în ce mai mulţi oameni să muncească mai mult, de ce să angajeze patronii 10 oameni în loc de 7, sau chiar 5, că doar or să muncească bine ăia 5, dacă sunt bine prinşi în credite şi dorinţe de consum. Şomajul e gata! Astfel, mai puţini oameni muncesc mai mult, calitatea produselor/serviciilor scade, dar nu contează pentru patron: banii vin. Şomerii - treaba lor!
6. creditele sunt din ce în ce mai multe, căci cine intră în cercul lor, iese greu.
7. la un moment dat, piaţa crapă: locuri de muncă, credite, imobiliare, totul pică.

Ei bine, acum ne aflam în acest al 7-lea moment. E incredibil, dar acelaşi autor ne explică faptul că dacă am munci mai puţin, fiecare dintre noi, am putea trăi toţi mai bine, şomajul ar scădea - nivelul de viaţă al populaţiei s-ar îmbunătăţi. Dar nu ar mai câştiga atât de mult patronii...
Numiţi asta nebunie, mania persecuţiei, paranoia, dacă doriţi. Dar parcă nu e absurd ce a spus omul ăsta. Şi a spus-o cu... 123 de ani în urmă!
Argumente contra?

miercuri, 12 noiembrie 2008

Atenţie, conţinut conspirativ!

de Ionuţ Bonoiu
Sursa: Business Magazin

Lumea e pregatita pentru un guvern mondial, format dintr-o elita intelectuala si bancheri. Citatul atribuit unui urmas al primului miliardar al Americii, John D. Rockefeller, poate fi adevarat sau nu. Dar e sigur ca e foarte potrivit pentru o introducere.

Sa va spun povestea prietenului meu, sub numele lui conspirativ Ionescu. A aflat in ultimele luni, spre surprinderea lui, ca ratele la creditul pentru apartament i-au crescut, dar valoarea casei pe care o plateste de mai bine de doi ani s-a redus sensibil. A vrut sa-si retraga banii de la bursa si din fondurile de investitii, dar portofoliul lui valoreaza acum cam un sfert fata de acum 1-2 ani, cand a inceput sa cumpere actiuni pe baza “recomandarilor” analistilor.

In acelasi timp, el vede cum Warren Buffett face profituri importante pe vreme de criza (actiunile de miliarde de dolari de la General Electric si Goldman Sachs au fost cumparate doar in urma unor negocieri foarte dure, care ii vor aduce un dividend important). Iar recent, documentandu-se ca tot romanul despre criza financiara, a aflat ca si la inceputul secolului trecut un alt simbol al Americii, J.P. Morgan, “salva” economia americana si cumpara actiuni foarte ieftine, care ii aduceau ulterior profituri importante.

Si pentru ca daca dincolo de site-urile de stiri a ajuns sa urmareasca in mod frecvent si forumurile de discutii, tare s-a mai mirat cand a auzit ca 400 de miliarde de dolari au fost transferati in banci din Israel chiar inainte de caderea Lehman Brothers si a celorlalte institutii financiare americane. Cum care sunt celelalte? Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari companii ipotecare detinute de stat, care au cazut cu doar cateva luni inainte de alegeri, desi rapoartele Casei Albe sustineau inca din 2001 ca dimensiunea celor doua reprezinta o potentiala problema, care “ar putea avea mari repercusiuni asupra pietelor financiare”. Sa fi fost oare totul un accident sau o chestiune orchestrata pentru ca democratii sa castige alegerile, iar acum, prin primul presedinte afro-american sa aiba ocazia sa instaureze, in fine, noua ordine mondiala?

Astfel de teorii ale conspiratiei, care combina, dupa cum spune un forumist american “98% adevar cu 2% otrava, dar indeajuns de multa ca sa te poata omori” s-au intetit in ultimul an nu doar in Statele Unite, ci mai ales in Europa intrata in recesiune.

Iar daca as face un top al celor mai discutate teorii pe care le-am urmarit, pe primul loc as pune, pe fondul globalizarii efectelor crize, noua ordine mondiala, sintagma folosita frecvent incepand dupa Primul Razboi Mondial de presedintii americani de la Woodrow Wilson si pana la George Bush (tatal) si partenerul sau de discutii la acea vreme, Mihail Gorbaciov, sau chiar primul-ministru indian Rajiv Gandhi.

Nu o sa insist asupra altor teme recurente, precum aceea ca evreii (sau, dupa caz, masonii) sunt la originea oricaror conspiratii mondiale si nici asupra celor care il indica pe Barack Obama ca fiind mason sau chiar Antichristul.

Dar as vrea sa ma refer la o tema favorita noua, romanilor, care seamana mai degraba a manie a persecutiei. Nici nu a apucat bine sa ne reduca Standard & Poor’s ratingul de tara ca am inceput deja sa vedem semnele unei conspiratii prin care invidiosul Vest vrea sa ne infunde si bruma de stare de bine pe care o traim de ceva ani.

Iar anuntul S&P vine la cateva luni dupa ce in urma presiunii Comisiei Europene fusese inlocuita taxa de prima inmatriculare pentru masini, o masura despre care dealerii auto, in frunte cu primul-ministru Tariceanu spuneau ca ne va transforma in groapa de gunoi a Europei. Ca o paranteza, gradul de dotare cu masini in Romania este (paradoxal pentru bucurestenii care pleaca la serviciu la ora 7-8 dimineata) printre cele mai reduse din Europa. Iar varsta masinilor - printre cele mai inaintate.

Dar sa revin la ofensa pe care ne-a adus-o S&P. Spuneti sincer, nu-i asa ca raspunsul presedintelui Basescu in prima sa conferinta de presa dupa circa patru ani de mandat (S&P este o companie de rating pentru care avem tot respectul, dar nu este credibila), alaturi de maiestria prin care guvernatorul Isarescu a contracarat atacul asupra leului ne-au facut sa ne simtim atat de mandri?

Departe de mine ideea de a minimaliza aceste gesturi, intre noi fie vorba, surprinzator de normale intr-o tara atat de anormala. Apare insa un foarte mare semn de intrebare: ce facem mai departe?

Atacuri asupra leului (atat din exterior, cat si din interior, probabil) vor fi si in continuare, la fel si presiuni din partea Comisiei Europene pentru anumite masuri care in numele liberului schimb vor afecta industria si agricultura romaneasca.

Investitorii strainii, cei care urcasera capitalizarea bursei din Bucuresti dincolo de pragul de 30 de miliarde de euro au complotat si, prin iesirea celor mai multi dintre ei, au lovit deopotriva si pe micii investitori romani, care acum incearca sa se convinga, vorba lui Buffett, ca este un moment bun sa cumpere (daca mai au cu ce).

Dar cel mai mare complot pare ca a inceput odata cu comenzile tot mai mici de textile, componente de masini sau tevi produse la noi care ii determina pe producatori - detinuti tot de grupuri internationale - sa isi reduca productia.

Astfel, zeci de mii de romani, potrivit estimarilor Ministerului Muncii (o esti­mare mai degraba optimista, as spune), isi vor pierde jobul din cauza celei mai mari conspiratii impotriva noastra - criza financiara, care vine (cum altfel?) in cel mai bun an al economiei de dupa 1990.

Iar campania electorala, care tocmai a inceput, este momentul perfect pentru inca o conspiratie, de aceasta data un inside-job. Ce ziceti, am dreptate sau e doar o teorie a conspiratiei?


A fi...

de Constantin D. Pavel

Încerc din răsputeri să înţeleg cum poate trăi cineva doar la nivelul lui a avea, lăsându-se condus în viaţă doar de dorinţele izvorâte din acest mod de a exista. Am fost, pur şi simplu, bulversat de o experinţă în care mi s-a demonstrat, încă o dată, că majoritatea oamenilor doar există, fără a trăi cu adevărat. Cuvântul lor de ordine este "vreau", iar ce urmează după, nu mai contează. O existenţă în care fiecare zi e o luptă, pentru a mai apuca încă ceva în plus, măcar o fărâmă, cât de mică, picată de pe masa bogaţilor. Ei vor să aibă, fără a aprecia corect preţul a ceea ce vor şi fără a pricepe că altcineva plăteşte acel preţ în locul lor. Practic, ei se târăsc de la o zi la alta, fără orizont, fără aşteptări, fără a trăi, cu adevărat, o viaţă încărcată de sens şi semnificaţie.

A avea se situează, într-o ordine firească a firii, abia pe ultimul loc. Însă lumea s-a întors cu fundul în sus şi oamenii s-au adâncit din ce în ce mai mult în promiscuitate şi hău mental. Societatea de consum şi indivizii fără scrupule au transformat bieţii oamenii în simple păpuşi articulate, care acţionează automat la stimulii induşi, aidoma animalelor pavloviene, fără să mai gândească cu propriul lor creier.

Înainte vreme, pe timpul strămoşilor noştri, orice copil ştia că nu poţi avea nimic până când nu faci şi că nu poţi face nimic până când nu eşti! Aceasta, însă, presupunea un plan de viaţă, ţeluri bine conturate şi, dincolo de munca asiduă care trebuia depusă, multă, foarte multă... răbdare. Acum, nimic din toate acestea nu mai regăseşti, decât cu mare dificultate, la oamenii obişnuiţi. S-a împământenit atât de tare mentalitatea lui "iau acum, plătesc la anul", încât valorile vieţii adevărate gem de durere în sufletele încă treze...

A fi, a face, a avea
- aceasta-i calea dreaptă!
Şi chiar de pare lungă-ori grea,
e cea mai înţeleaptă.

Fiindcă nimic nu poţi avea,
cât de cât de valoare,
dacă-ţi tratezi rău viaţa
şi o calci în picioare.

Întâi să fii ce vrei să fii,
Apoi să faci ce-i bine,
Şi dacă încă tu nu ştii,
Întreabă-mă pe mine.

Şi îţi voi spune, negreşit,
Că-n viaţă este bine,
Să fii un pic umil, spăşit,
Să poţi avea un mâine...

miercuri, 5 noiembrie 2008

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Domnule profesor, pune mâna şi învaţă!

de Autor Necunoscut


Domnule profesor, nu te mai văita atât! Dacă nu-ţi place meseria ta, de ce n-o laşi baltă?


Eu sunt inginer. Dacă nu mi-a mai plăcut să fac inginerie, m-am reprofilat. În felul ăsta fac ce vreau. Mie nu-mi place să stau cu mâna întinsă la guvernanţii ăştia, care, fie vorba între noi, vai de mama lor!

Dar dacă preferi să rămâi "profesor", atunci asumă-ţi şi că ai de învăţat, şi că trebuie să mai dai examene vara. Asta e meseria pe care ţi-ai ales-o. Sau poate ai ales-o numai pentru cadourile pe care le primeşti din când în când, pentru faptul că mai poţi impune elevilor să-i meditezi sau pentru şpăgile pe care le primeşti ca să-i treci examenul. Cred şi sper că nimeni nu te obligă să faci această meserie. Am auzit că profesorii, doar aceia care sunt buni, pot migra şi către alte şcoli, unde sunt plătiţi foarte bine. De ce nu faci şi tu acelaşi lucru, dacă nu-ţi convin condiţiile. Cum...? Nu eşti chiar atât de profesionist? Îmi pare rău pentru tine. Dar, să fiu sincer, nu mi-aş da copilul pe mâna unui aşa zis profesor care se tot vaită. Până la urmă, este vorba doar de alegere. Asta alegi, asta culegi.

Încearcă să alegi altceva sau, dacă rămâi totuşi la părerile tale, pune mâna şi pregăteşte-te, devino profesionist.

Cum nu ai ce să înveţi!?

Învaţă despre alegere, despre libertate, despre ce înseamnă să fii un dascal, învaţă-ţi chiar şi meseria. Cum adică nu ai ce să înveţi? Învaţă un vocabular civilizat. Poate copiii din viziunea ta sunt "plozi, progenituri, odrasle, geniile voastre", nu şi ai nostri. Învaţă metode PEDAGOGICE pentru a stăvili energia copiilor, Fă-ţi cursul sau lecţia mai interesantă, ca să atragi atenţia copiilor. Când eram elev, eram foarte atent la orele care îmi plăceau. Şi ştii de ce îmi plăcea o anumită materie? Pentru că îmi plăcea profesorul? Fă-te un profesor mai plăcut de către elevi. Învaţă o atitudine nouă. Învaţă o gândire nouă. Învaţă o abordare nouă a problematicii.

Dacă însă te gândeşti să te reprofilezi, slavă Domnului, ai o grămadă de domenii, bine plătite, în care poţi s-o faci. Totul este să vrei, să ai curaj şi să porneşti la drum. Nu te aştepta să-ţi fie uşor. Aşteaptă-te să-ţi fie mai bine.

Suntem sătui de pseudo-valori. Pute ţara asta de “potenţial”. Indiferent de ceea ce vei face, fă-o bine. Dar dacă vei rămâne aşa cum eşti astăzi, vei rămâne toată viaţa un “cerşetor”, mereu cu mâna întinsă către guvernanţi.

Aşa cum eşti astăzi, ai vrea să fii propriul tău profesor? Sau, poate invers: ai vrea să fii propriul tău elev? Eşti suficient de educabil?

Această scrisoare deschisă poate continua, eu însă am ales să nu-mi mai pierd timpul cu aşa ceva. Cine doreşte s-o continue, o poate face.

Cine are urechi de auzit…

Un dascăl, în primul rând, trebuie să rămână toată viaţa un elev. Crezi că eşti în stare, domnule profesor…?

miercuri, 22 octombrie 2008

Gânduri de prin agendă...

de Constantin D. Pavel

* Totul este în mintea noastră! Ceea ce suntem, ceea ce facem, ceea ce dorim, ceea ce obţinem, totul!

* Azi mi s-a închis o uşă în nas... Când am ajuns acasă, am constatat că mi s-au deschis alte cinci!

* Cine vrea, poate! Şi nimic altceva nu mai intră în discuţie!

* Ne scriem propriul scenariu al vieţii sau îi lăsăm pe alţii să îl scrie. Oricum ar fi, obligatoriu jucăm în această piesă!...

* Am săpat atât de adânc în dorinţele mele, încât am descoperit aur!

* Ceea ce vreau eu de la tine e identic cu ceea ce vrei tu de la mine. De-aia ne-am şi întâlnit...

* Şcoala îţi garantează un singur lucru: că vei ajunge un bun plătitor de taxe. Educaţia, în schimb, îţi garantează că vei fi liber!

* Vrei ceva? Cere! Nu ţi se dă? Cere mai mult! Nu ţi se dă nici atunci? Continuă să ceri! Nici un rezultat? Înseamnă că e timpul să dai...

* Gândeşte!

* Inspiră!

miercuri, 8 octombrie 2008

Apa...

de Constantin D. Pavel

Ieri am văzut acest film. Azi vi-l ofer cu drag, pentru a împărtăşi cu voi minunea apei. Însetaţi să fiţi pe veci!!!

APA APA APA APA APA!!!

miercuri, 1 octombrie 2008

Sfat financiar...

de FanKiyosaki

Am găsit un sfat financiar în romanul "Desculţ", de Zaharia Stancu, semn că şi pe la noi au existat şi există oameni care ştiu, dar care nu prea împărtăşesc ceea ce ştiu cu cei care vor să afle.

Citez:
"— Cum poate să aibă un om atâta pământ?
(...)
— Uite că poate! Şi mai multe poate să aibă un om, dacă e în stare să adune şi să păstreze ce-a adunat, să crească şi să-şi înmulţească avutul. "

Cum
se poate face asta? Există anumite căi, descoperite şi aplicate cu succes de oamenii bogaţi. O parte dintre ele le-am descoperit şi le aplic şi eu de ceva timp - şi rezultatele se văd din zi în zi, tot mai bogate! (Învaţă să faci bani!)

Multe $ucc€$€!

marți, 30 septembrie 2008

A aparut FanKiyosaki !!!

de Constantin D. Pavel

Zilele trecute, ascultând un CD de-al lui Robert T. Kiyosaki în maşină, am avut deodată o revelaţie! Pur şi simplu, acest om mi-a schimbat viaţa! De când i-am cunoscut ideile, de când am început să-l studiez cu seriozitate, de când am început să aplic principiile despre care el vorbeşte în cărţile, articolele şi seminariile sale, viaţa mea a luat o turnură extraordinară în bine!

Drept pentru care, cum am ajuns acasă, mi-am exprimat în scris (cum fac de obicei) scopul noii idei: "Să împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni învăţătura primită de la Robert Kiyosaki!". Cum să fac asta? Creând un blog, un loc unde să discutăm, să disecăm, să analizăm şi să promovăm educaţia financiară, cu scopul de a creşte inteligenţa financiară a românilor!

Aşa că, vă invit cu mare drag pe blogul FANKIYOSAKI!
Bucuraţi-vă şi Învăţaţi!

vineri, 26 septembrie 2008

...din "Desculţ", spre aducere aminte

de Zaharia Stancu

"— Ce e războiul, mamă? întreabă soră-mea, Elisabeta.
— Necaz mare, ce să fie? Se ceartă regii şi împăraţii între ei, pentru averi, pentru pământuri şi pun soldaţii să se ia în spăngi, în săbii, să se împuşte, să se omoare... Stăpânii se bat şi pe slugi le doare părul... Rămân slugile fără viaţă..."

"A trecut pe acolo călare, cu faţa ferită de soare de pălăria de paie cu marginea lată, al lui Pisicu, logofătul Filip...
— A cui e broasca asta din iarbă? a întrebat logofătul.
— A mea e, domnule Filip, şi nu e broască, e fată, a răspuns Mariţa.
— De ce orăcăie?
— Fiindcă nu mă lasă oamenii voştri să-i dau ţâţă...
— Nici nu trebuie să te lase. Trebuie să zoriţi. Timpul nu aşteaptă. Dacă grâul nu e secerat la timp, se scutură şi iese cu pagubă pentru boier, pentru domnul colonel Pienaru...
— Dar o să-mi moară fata, a aruncat o vorbă Pălică.
— Mare pagubă, a spus Filip Pisicu, o să-ţi fete nevasta alta, la anul, că nu i s-o fi stricat gaura.
N-a mai răbdat batjocura Dumitru Pălică. L-a înjurat printre dinţi pe făt-logofăt. Atât i-a trebuit Pisicului. L-a înfăşurat de câteva ori în bici. Cât o trăi o să poarte Pălică semne pe piele.
— Cumplit om e Filip Pisicu! Parcă l-ar plăti cu aur colonelul. Nu e rumân care să fi muncit pe Secara şi pe care logofătul să nu-l fi ars cu biciul..."

"— Ce e, mamă? Venişi pe la noi?
— Venii, maică.
— Cu ce ocaziune?
— Cum ziseşi, maică?
— Cu ce ocaziune?
— Nu înţeleg, maică...
— Cum o să înţelegi, dacă eşti proastă!...
— Oi fi, maică...
— Te-ntreb de ce-ai venit pe la noi.
— Să vă văd, maică...
— Te pomeneşti că ţi-era dor de noi!...
— Mi-era, maică.
— Păi... Să nu-ţi mai fie...
Văru-meu Niculae, de când a intrat la poştă, s-a îmbrăcat nemţeşte, poartă pălărie cafenie – pălărie tare, şi guler la gât. Şi-a adus nevastă de la oraş, nevastă care umblă în vârful picioarelor. Ca-n papainoage... Cu mijlocul strâns în cordon, ca o viespe, nu place nimănui Polina. Are ochii roşii pe margine. Pare albă ca hârtia. Nasul ei parcă n-ar avea rădăcină, parcă ar avea numai vârf, un vârf lung, îndreptat în sus. Vorbeşte sâsâit. Toată ziua îşi perie, îşi lustruieşte unghiile... Pe nimic nu pune mâna. I-a adus bărbatul o fată dinspre munte, să-i facă treburile în casă. Slugă, de!
Stă baba Dina lângă uşă. Aşează servitoarea masa. Ciorba de găină miroase frumos. Franzela, adusă de la oraş cu trenul, miroase mai frumos...
Văru-meu Niculae, cu nevastă-sa la masă, mănâncă... Aburi calzi se ridică din farfurii. Babei îi tremură nasul. O gâdilă mirosul ciorbei pe la nări. Miroase ciorba, miroase franzela...
Niculae, de o parte a mesei; nevastă-sa, de alta. Lângă uşă, pe scaun, cocârjată de spate, cu picioarele crăpate şi negre – maică-sa...
După ciorbă, li se aduce de la cuptor pasăre friptă. Mănâncă boierii, mănâncă şi ciocnesc paharul cu băutură. Vin la masă plăcinte, după plăcinte, cafeluţe...
Văru-meu Niculae Dimozel aprinde ţigara, nevastă-sa aprinde ţigara. Dau fumul pe nas. Fumul se înalţă albastru, spre tavan.
A strâns servitoarea masa.
— Aoleo, mamă, uitai să te-ntreb: tu ai mâncat?...
— Mâncai, maică, înainte de a pleca de acasă. Mâncai o strachină de colarez...
— Ce oroare! spune cucoana.
— Ţărani!... spune văru-meu Niculae Dimozel."

"Mai adineauri mă socoteam prieten cu amândoi – şi cu Ilie, şi cu Iţicu. Dar IIie muri. Cum o să fiu prieten cu un băiat care a înghiţit gutuia? Dacă nu mai e viu, gata, nu mai e viu. Mâine, nu mai târziu, o să-l îngropăm. I-auzi cum sună clopotul! Frumos sună când pentru altul sună şi tu-l auzi şi el, mortul, nu-l aude. Poate îl aude sufletul mortului, dac-o fi suflet.
— Mamă; e adevărat că omul are suflet?
— E adevărat.
— Şi sufletul trăieşte după ce moare omul?
— Trăieşte.
— Asta nu poate s-o ştie nimeni, femeie. Ce ştim e că, după ce murim, ne topim în mormânt, ne facem una cu ţărâna...
Cât s-a răcit Ilie, făcut covrig, au încălzit în căldarea cea mare apă. S-au înfierbântat şi vatra şi ţestul deodată. De pe mort abia au scos hanţele în care se jucase, dormise, bolise. Moale ca o cârpă, despuiat, Ilie s-a lăsat luat în braţe, întins în albie, lung şi subţire, numai oasele de el, frecat cu coaja neagră de săpun, spălat cu leşie. Şi noi suntem numai piele şi oase. Noi, care trăim... Da el, c-a bolit şi-a murit? Curgea Dunăre zoaia după el. Bietul! Dacă ar fi avut un strop de suflare, s-ar fi zbătut, ar fi ţipat, ar fi scăpat. Dar aşa... Cum au vrut, l-au ferchezuit... Mortul, după ce a fost trecut prin scăldătoare, mare, mic, e primenit cu straie curate. Asta la cei care au... Pe Ilie au pus tot hainele-i vechi.
Frământată, dospită între timp, coca din căpistere a fost întinsă pe cârpător şi aruncată sub ţest. S-au copt şi colăceii.
— Iţicule, cheamă copiii din uliţă la praznic!...
Ne aflam pe aproape. Iţicu, fudul că are mort în casă, ne cheamă. Mâncăm pâine, pâine caldă – o mâncăm cu vin. Înainte de a duce la gură codrul, îl muiem în vinul acrişor din strachină. Ne lingem buzele, ne săturăm. Cu pântecul doldora, întins ca toba – să ucizi puricele cu unghia pe el – ieşim în arie. Să ne doboare vântul! Ei, nu ne doboară. Ba încă ne cocoţăm pe gard, ne uităm mulţumiţi în uliţă... S-a adunat o droaie de copii urduroşi, zdrenţăroşi. Din droaie se dau mai în faţă Gângu şi Tudorache. Gângu e-nalt, ca mine, şi tot ca mine are părul ciufulit, zburlit. Îl ţine de mână pe Tudorache, care e mai mic şi poartă o rochie de fată, a soră-sii, cu petice, lungă până-n pământ. Ochii lui Gângu, holbaţi. Ochii lui Tudorache, mai holbaţi, mai sticloşi. Le lasă apă gurile, la toţi. A colaci calzi miroase. Miroase a vin.
În dinţi îşi ia inima Gângu.
— Iţicule, îngăduie-mă şi pe mine la voi în casă, pâine cu vin să mănânc şi eu, c-o să moară şi Tudorache al nostru şi-o să te îngădui şi eu pe tine la noi, să mănânci şi tu pâine cu vin...
Ni-l arătă pe Tudorache cu mâna.
— Da, o să moară şi Tudorache-al nostru...
Tudorache aşteaptă, flămând, cu priviri hulpave, lângă Gângu...
Iţicu nu se înduplecă. Nu crede că Tudorache va muri atât de curând."

luni, 22 septembrie 2008

Lumi paralele...

de Constantin D. Pavel

Trăim în lumi paralele... Din când în când, ele se intersectează şi, astfel, ajungem noi să ne cunoaştem. Ce facem, însă, dacă valorile noastre interne sunt totalmente diferite şi nimic, dar nimic nu reuşeşte să creeze o punte de legătură între noi?... Chiar dacă am dori o apropiere, din cauza diferenţelor mari, ea nu mai e posibilă, drept pentru care apare fenomenul de... îndepărtare. Lumile asemănătoare se atrag, lumile diferite se resping. E simplu, dar devine de-a dreptul dureros când e vorba de lumile unor rude sau ale unor oameni care, cândva, erau prietenii noştri...
Am trăit (şi analizat) pe viu, acum două seri, acest fenomen; am fost la o nuntă la care cu mari eforturi am rezistat până la final (şi nu numai eu, ci mai bine de jumătate dintre meseni!). Atmosfera creată de "muzicanţii" care au "cântat" acolo a fost una apropiată de petrecerile dintr-o şatră, nu de o nuntă românească. Din aproape 100 de invitaţi, s-au bucurat de "gălăgia" de acolo mai puţin de 30; restul au rezistat cu stoicism la mese, îndurând cu greu volumul nefiresc de stress acustic. Chiar dacă mireasa şi mirele au fost superbi, chiar dacă mâncarea a fost bună, chiar dacă ne-am bucurat de revederea unor rude dragi, manelizarea atmosferei a ruinat, pur şi simplu, totul. La final, sentimentul că pot pleca de acolo, l-am trăit ca pe o eliberare din închisoare, după 10 ani de puşcărie!
Nu mă pot opune gusturilor oamenilor, însă pot trage un serios semnal de alarmă în privinţa degradării umane la care s-a ajuns din cauza manelelor. Şi nu mă refer aici la muzica propriu-zisă (fiindcă, uneori, mai găseşti şi muzică printre astfel de cântece...), ci la mesajele transmise prin versurile acestor melodii, la vibraţiile halucinante pe care le induc, la ritmurile drăceşti care produc în minţile slabe dereglări profunde ale conştiinţei. Supus unui astfel de mediu, un om normal ajunge repede să se degradeze şi să coboare la nivelul unui simplu animal fără valori sănătoase, fără principii morale şi, ceea ce e cel mai grav, fără viitor.
M-a durut enorm (şi mă doar chiar şi acum, când scriu aceste rânduri) să constat că oameni pe care îi iubesc au fost ademeniţi şi, în cele din urmă, înghiţiţi de această mlaştină puturoasă care a cuprins ţara de ceva ani... Mă doare să ştiu că nu pot face nimic altceva decât să scriu... Mă doare să ştiu că toate aceste cuvinte vor avea efectul unei frecţii la un picior de lemn... Mă doare să constat că lumile paralele în care ne aflăm se îndepărtează din ce în ce mai mult una de cealaltă... Mă doare să constat că pe zi ce trece România devine din ce în ce mai paralelă cu civilizaţia, cu valorile reale, cu morala şi cu cinstea... Mai că simt că mă doare că m-am născut în România!...

miercuri, 17 septembrie 2008

"Prima ta îndatorire e să gândeşti!"

de Constantin D. Pavel

Cu ani buni în urmă, mentorul meu într-ale jurnalisticii, dl. profesor universitar Ferenc Vasas, m-a uimit cu un "sfat" care mi-a rămas adânc întipărit în memorie (poate şi datorită modului "plastic" în care mi l-a... servit): "Prima ta îndatorire ca om este să gândeşti!".
Anii au trecut şi, zi după zi, am putut aprecia din ce în ce mai mult valoarea acestui
îndemn; mi-am dat seama pe propria-mi piele cât adevăr conţine şi cât de important este să îl urmezi în viaţă. Tocmai de aceea, odată ce i-am înţeles valoarea, i l-am "servit", la rândul meu, fiului meu, de fiecare dată când situaţia o impunea. Nu intenţionez acum să îmi laud odrasla, însă în urma ultimelor întâlniri cu diverşi tineri, pot spune că sunt mândru de el şi de faptul că a urmat îndemnul.
Vreau să fiu optimist, vreau să văd lucrurile în lumină şi nu în întuneric, vreau să cred că nu am dreptate, însă... deşi trag de mine cât pot pentru a-mi păstra speranţa vie, din ce în ce mai mult am sentimentul că majoritatea tinerei generaţii nu mai ştie să gândească - iar pentru că nu mai ştie, nici măcar nu se mai oboseşte să gândească!
Exemplu: o tânără, astăzi, în spatele ghişeului 4 de la oficiul poştal 2 din capitală (intenţionat le-am scris cu litere mici!!!), i-a dat unei doamne în vârstă pensia. În oficiu era lume multă, cozile fremătau (de nervi), iar domnişoarele din spatele ghişeelor se mişcau cum se mişcă ele de obicei, în dorul lelii. Ei bine, dom'şoara în discuţie trebuia să îi dea doamnei suma a două pensii, a ei şi a soţului, în valoare de 1994,70 lei. Mai înainte fusese încă o doamnă, căreia îi dăduse un teanc de 500 lei, în bancnote de 5 lei, spunându-i că numai din astea mai au, că sunt venite direct de la bancă şi că sunt exact 100 de bucăţi în teanc. Ei bine, ca să n-o mai lungesc, dom'şoara i-a dat doamnei 3 teancuri de 500 lei, iar pe cel de-al patrulea... s-a apucat să îl numere! Încet, încet, să nu greşească, să nu se lipească vreo bancnotă de alta... a numărat 100 de bancnote, a scos una din teanc şi i l-a dat doamnei, care, pur şi simplu, şi-a făcut cruce!!! Se vedea pe dânsa, fusese o intelectuală la viaţa ei, poate chiar o profesoară, însă felul de a acţiona al dom'şoarei a exasperat-o, la fel ca şi pe mine... Pur şi simplu, dom'şoara nu ştie să gândească!
Al doilea exemplu: un tânăr cu care m-am întâlnit astăzi, care dorea un loc de muncă... Evident, i-am pus o serie de întrebări: "Ce ştii să faci?" "Orice." "Cât ţi-ai dori să câştigi lunar?" "Cât mai mult." "Ce îţi doreşti să faci în viaţă?" "Nu ştiu." "Ce studii ai?" "Facultate. Dar acum încep..." "Ce îţi place să faci în timpul liber?" "Nimic." Privirea lui pierdută, felul în care aproba din cap orice spuneam, fie că era de bine, fie că era de rău, lehamitea cu care stătea pe scaun... mi-au demonstrat că tânărul acela nu ştia să gândească!
Sunt numai două exemple, într-o singură zi. Aş putea continua zilnic cu cel puţin două... Concluzia: avem mult de furcă, fraţilor! Şi problemele abia acum încep!!! Copiii ăştia ies de pe băncile şcolilor zombificaţi, mutilaţi adânc în suflete, cu creierele lobotomiate de un sistem educaţional care nu mai pregăteşte pe nimeni pentru nimic. Tinerii aceştia nu mai ştiu să gândească! Şi nu pentru că n-ar putea, fiindcă sunt copii inteligenţi, cu toţii, însă nimeni nu i-a învăţat cum să o facă...
Ei sunt, însă, viitorul ţării! Şi ţara va arăta cum gândesc ei! Iar ei, Dumnezeule, nu gândesc!!!... Mi-e frică, pur şi simplu, mi-e o frică teribilă de ce-o să vină! Şi mă gândesc cu o groază crescândă la ce-o să se întâmple cu această masă de manevră, când ea va încăpea pe mâna unor oameni fără scrupule...
A gândi este o îndatorire de căpătâi a fiinţei umane, poate singura care ne diferenţiază de animale. A face asocieri logice, a cântări lucrurile în minte înainte de a acţiona, a lua decizii în funcţie de judecăţile de valoare făcute în minte, a radiografia şi aprecia ceva prin procesul analizei mentale, asta înseamnă a gândi!
Voi căuta să aflu de ce nu mai gândesc tinerii... Şi dacă voi aveţi vreun răspuns, vă rog să mi-l spuneţi şi mie. Poate voi reuşi să mă mai liniştesc un pic... Vă mulţumesc anticipat!

luni, 15 septembrie 2008

Gânduri de prin agendă...

de Constantin D. Pavel

* Drumul către succes este întotdeauna "în construcţie"!

* Fiecare om este o întreprindere. Cu cât funcţionează mai bine, cu atât produce mai mult, pentru el şi pentru viaţa lui.

* Există atâţia bani în jurul vostru! De ce nu-i luaţi?

* Dacă doar citim şi nu folosim, / Nu ştim să vorbim despre ce citim, / Că nu folosim ceea ce citim...

* Ajută-te să te ajuţi!

* Un proiect pleacă, întotdeauna, din interiorul nostru, dar întotdeauna se dezvoltă în exterior!

* Dacă nu ai răbdare, nu vei cunoaşte succesul.

* Sfaturile se cer, nu se acordă.

* Cei care urmează regulile, iau banii; cei care eludează regulile, dau banii...

* Liderii se nasc din cărţi!

* Cea mai scurtă cale spre succes trece prin tine!

sâmbătă, 13 septembrie 2008

Puterea networking-ului

de Constantin D. Pavel

Ieri am făcut bilanţul Programului Educaţional Lunar pe care PAVCON eDucational l-a instituit cu mai bine de 18 luni în urmă. Şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că majoritatea celor înscrişi pe acest program de dezvoltare personală continuă provine nu din munca echipei noastre de marketing, ci din... networking-ul desfăşurat chiar de beneficiarii direcţi ai programului!
Oamenii au simţit efectiv valoarea reală care le-a invadat vieţile din ce în ce mai mult, lună după lună şi, pur şi simplu, au dorit să împrăştie această valoare în jurul lor, să o dea mai departe şi celorlalţi, să o împărtăşească deopotrivă cu cei care le sunt aproape, dar şi cu cei cu care interacţionează zi de zi.

La ce a ajutat acest tip de acţiune, acest comportament? A crescut valoarea mediului personal! A creat relaţii interumane puternice! A construit punţi către realizarea unor proiecte comune reciproc avantajoase!
"Pentru mine, RB/RCD (Recommended Book/Reccommended CD - Carte Recomandata/CD Recomandat) este hrana zilnică a creierului şi sufletului meu", spune Florin M., din Craiova. "Aşa cum organismul are nevoie de hrană pentru a funcţiona, tot aşa şi mintea are nevoie de hrană pentru a funcţiona, iar hrana din cărţile şi CD-urile de pe Programul Educaţional Lunar este cea mai bună pe care am întâlnit-o până acum!"
"Născut pentru a reuşi mi-a salvat căsnicia!", spune Laura V., din Bucureşti. "Am citit această carte atât eu, cât şi soţul meu, iar după aceea nu ne-a venit să credem cum au evoluat lucrurile în viaţa noastră! Ascultând CD-urile şi citind cărţile de pe Programul Educaţional Lunar, am simţit cum am renăscut, amândoi!"
"Fără ocolişuri, înainte de Programul Educaţional Lunar eram un zombi!", declară Mircea D., din Iaşi. "Eram un automat care se trezea dimineaţa când suna ceasul, mergea la serviciu până la 5, venea acasă şi se aşeza în faţa televizorului, se culca la 10, pentru ca a doua zi să o ia de capăt! Iar şi iar şi iar... Putere nemărginită a trezit uriaşul din mine! Acum o lună mi-am făcut firmă şi m-am apucat să fac ceea ce vreme de doisprezece ani am tot amânat. Şi sunt mândru de mine şi ştiu că voi reuşi!"
"Programul Educaţional Lunar mi-a înviat grupul de prieteni!", spune Maria B., din Timişoara. "De ani de zile ieşeam şi discutam numai banalităţi, lăsând timpul să treacă pe lângă noi fără nici un rezultat. De când m-am înscris pe Programul Educaţional Lunar şi am început să le împrumut prietenilor mei cărţile şi CD-urile, s-a pornit... schimbarea! Acum petrecem mai mult timp împreună, dar nu pentru a vorbi discuţii, ci pentru a planifica şi realiza proiecte comune, din care cu toţii avem de câştigat!"
Aş putea continua acoperind pagini întregi cu extrase din e-maiurile şi scrisorile abonaţilor pe Programul Educaţional Lunar, însă nu e locul acestora aici, ci pe pagina de Mărturii a site-ului Programului. Ceea ce am dorit să scot în evidenţă este nevoia oamenilor de a se descoperi şi re-descoperi pe ei înşişi prin intermediul educaţiei non-liniare, a self-improvement-ului şi a life-coaching-ului. Acest proces de auto-cunoaştere şi, apoi, de auto-depăşire, a făcut din Programul Educaţional Lunar o unealtă indispensabilă în vieţile oamenilor care chiar vor ceva de la... viaţa lor!
Iar networking-ul, interacţiunea dintre oameni, organizată în jurul unui scop comun, face restul: declanşează schimbarea, oferă energia necesară ei în fiecare zi şi realizează, într-un final fericit, atât de necesara creştere a mediului în care trăim. Fiindcă nu-i suficient să ne schimbăm doar pe noi înşine, trebuie să mai punem umărul şi pentru a schimba mediul în care ne ducem existenţa, deoarece mult prea adesea oamenii buni se pierd în mocirla unui mediu deloc propice dezvoltării lor.
Sunt mândru de aceşti oameni minunaţi, care au înţeles că schimbarea lor este importantă, dar că ea poate produce cu adevărat rezultate numai dacă e împărtăşită cu ceilalţi.
Aşa cum le-am propus tuturor, vă propun şi vouă, cititorii mei dragi: daţi mai departe acest articol sau măcar linkul blogului Profesor de... Fericire, către cei mai buni 5 prieteni – şi rugaţi-i şi pe ei să facă la fel! Veţi declanşa astfel un val de schimbări în bine care va duce, în mai puţin de un an, la schimbarea întregului vostru nivel de viaţă!

Fiţi responsabili cu voi înşivă şi alegeţi, măcar pentru trei luni, Programul Educaţional Lunar! Şi vă promit că va veni ziua în care veţi înţelege de ce v-am recomandat să faceţi asta...

marți, 9 septembrie 2008

...de la Gheorghe Tudor


Bă, voi n-aveţi pic de frică? de ruşine?

Sunteţi totul,
Sunteţi cei care ridică,
Pentru orice ţâţă botul.

Nu v-au învăţat părinţii,
Că e-a dracu’ lumea-n sine,
Că s-au dus regii şi prinţii,
Că ce trece, nu mai vine.

Lăcrimaţi ca proasta-n târguri

Vă zbateţi ca nebunii,
Nu vedeţi c-au dat în pârguri,
Alte lanţuri, alte funii?

Doamne, cum le ştiţi pe toate,

Şi eu dau din coate-n mine
Şi mă-ntreb, de se mai poate
Să faci răul-rău, în bine.

(...)


Uite-i, Doamne, cum se ceartă

Şi se fac de râsul ţării,
Ieri se milogeau la poartă
Şi pupau poala puterii.

Ne cereau mărinimie,

Ne dădeau lună şi stele,
Doamne, ce făţărnicie,
Pe aleşii ţării mele.

Lăcrimează la tribună,

Se lovesc în piept cu pumnu’,
Zamă lungă de minciună,
Unu-s toţi şi toţi sunt unu’.

Un amestec, o cocleală,

Ceva-ntre oţet şi fiere,
O rugină sau o bală,
Opoziţie – Putere!

Dai într-unu’, sar cu toţii,

Nu mai au principii, gata!
Să ne menajăm nepoţii,
Nu contează ce-a fost tata!

Banii tăi... eee, sunt banii noştri,

„Jos morala comunistă!"
„Naţiunea naşte monştri”...
Ce lozincă mai există?

Mmm, grija faţă de natură,

Semenii ducă-se dracu’!
Asta da nomenclatură.
Nu cu via, cu aracu’!

Via las-o să târască,

E-nvăţată cu pământu’,
Nouă să ne prisosească
Şi puterea şi cuvântu’,

Nouă să ne fie bine,

Să ne-alegem cu de toate,
Că de mâine... Ce e mâine?
Tot ca azi, tot cine poate!

Eeee, copiii lu’ tăticu,

Nu vă mai jucaţi cu focu’,
Că se supără bunicu’
Şi vă bate nenorocu’.

Că bunicu-ăsta ştie

Cum şi cât şi când s-o lase,
Că tot robotind prin vie,
I-a crescut via prin oase...

Şi e mare cât e toată vatra ţării,

Cât ne e visu’,
Nu-l învârte nici o roată,
Cu el nu te joci de-a prinsu’.

Şi sunt sigur c-o să-i vină,

Să vă-nşire aşa... cu acu’,
Să vă spânzure-n lumină
Şi să vă trimită dracu’!

duminică, 7 septembrie 2008

LifeStar

de Constantin D. Pavel

Am cunoscut-o pe Florina când eram nişte adolescenţi abia ieşiţi de pe băncile liceului... S-au scurs 22 de ani de-atunci... Iar eu parcă tot mai mult o iubesc, cu fiecare zi care trece peste noi! E fiinţa care mi-a împlinit viaţa. E ceea ce m-a transformat în ceea ce sunt. E tot ce îşi poate dori un bărbat de la viaţă: e fiinţa mea minunată!...
Am înfruntat multe în 22 de ani şi vom înfrunta încă altele în următorii 22 şi, apoi, în ceilalţi 22 care vor veni... Fiindcă viaţa e frumoasă doar atunci când ai ce înfrunta; noi înfruntăm piedicile ridicate în calea visurilor noastre! Şi pas cu pas, învăţăm, ne transformăm, ne construim iar şi iar pe noi înşine, înaintând zilnic către visurile noastre, împlinindu-le...
Visul Florinei este să ajute copiii fără părinţi şi părinţii fără copii... Trăieşte pentru asta şi-şi doreşte să ofere tuturor viziune din viziunea ei: o lume în care tuturor copiilor orfani sau aruncaţi de părinţi să li se deschidă larg poarta către viaţă, o lume în care bătrânilor uitaţi de copii sau de societate să li se deschidă larg poarta către împlinirea de sine... Aşa e ea fericită şi aşa simte că îşi poate aduce contribuţia la întreg. Un vis măreţ, pe atât de măreţ pe cât e şi fiinţa care l-a zămislit.
Zilele trecute am iniţiat împreună un proiect care o va ajuta să-şi vadă visul împlinit mai curând decât credea! El se cheamă LifeStar şi îi va implica pe toţi oamenii cu inimă mare din lumea asta... Te va implica şi pe tine, cu condiţia să fii ceea ce presupui că eşti... În spatele acestui vast proiect se află însă o miză mult mai mare decât pare la prima vedere: secretul fericirii! Da, vei descoperi secretul fericirii!
Ştiu că sună pompos, ştiu că pare ieşit din tipare, însă îţi spun că aşa este! Îmi cunosc suficient de bine soţia ca să pot afirma cu tărie şi fără putinţă de tăgadă că în spatele proiectului LifeStar se găseşte secretul fericirii pentru fiecare fiinţă care va dori să se implice!
Te voi ţine la curent, de-aici înainte, cu toate fazele proiectului LifeStar, până când va fi pus pe picioare şi va începe să producă ceea ce e menit să producă: fericire pentru copiii fără părinţi, pentru părinţii fără copii şi, evident, pentru noi toţi!
Sunt mândru de soţia mea şi ştiu că va reuşi să-şi împlinească visul ei cel mare, pentru că e puternică, ştie ce vrea şi poate duce lucrurile la bun sfârşit!... Întotdeauna!

CITESTE O CARTE PE LUNA, ASCULTA UN CD PE ZI - SI VEI PUTEA APOI SA FII!

DEZVOLTARE PERSONALA LA SUPERLATIV
http://www.pavcon.ro