de Constantin D. Pavel
Majoritatea companiilor de marketing relaţional care se respectă au programe educaţionale care ajută la înţelegerea afacerii şi la dezvoltarea personală a oamenilor, la transformarea lor în oameni de afaceri. Iar acolo unde aceste programe nu există, liderii iau frâiele în propriile mâini şi le creează, fiindcă în nici o afacere din lumea asta nu poţi ajunge în vârf fără educaţie continuă. Iar network marketingul este una dintre cele mai mari afaceri care s-au inventat vreodată.
Pentru mine a fost o surpriză să constat că pe casete şi CD-uri se poate înregistra şi altceva în afară de muzică. Pe vremea când am început eu network marketingul nu existau seminarii pe CD-uri, căci foarte puţini aveau CD-playere sau calculatoare personale. Ce să mai vorbesc de MP3, că abia se inventase! Aşa că noi învăţam ascultând casete audio, fiindcă oricine – sau aproape oricine – avea un casetofon. Stau uneori şi mă mir cât de repede a avansat tehnica, în numai un deceniu, şi cât de puţini oameni profită de aceste avantaje extraordinare pe care aceste invenţii le oferă umanităţii... Oamenii preferă să asculte numai muzică la playerele portabile sau în maşină, când ar putea să facă încă o universitate dacă ar asculta măcar un CD pe zi!
Ei bine, după primul plan de marketing la care am participat am primit, „pentru maximum 24 de ore“, o casetă pe care vorbea un Diamant pe nume Doug Wead. Am ajuns acasă târziu în noapte şi, pentru că soţia mea şi fiul nostru se culcaseră, ţin minte că am luat casetofonul şi am ascultat acea casetă în hol, stând turceşte pe covor, până pe la ora 2 din noapte. N-am înţeles nimic. Pur şi simplu, pe acea casetă nu era mai nimic despre afacerea care mi se prezentase în acea seară. Omul înregistrat pe casetă îmi vorbea despre revoluţia din Polonia, despre sindicatul „Solidaritatea“ şi despre liderul polonez Lech Wałęsa, iar eu o luasem ca să aflu cum pot porni afacerea şi cum pot ajunge la succes. Habar nu aveam cine era Doug Wead şi câtă valoare aveau vorbele lui. Am ascultat acea casetă de trei ori la rând şi, deodată, în mintea mea s-a făcut lumină: omul acela de pe casetă îmi vorbea chiar mie! Şi-mi spunea că sunt la fel ca toţi oamenii mari ai acestei lumi, la fel ca celebrul Lech Wałęsa, al cărui vis de libertate a dus, în cele din urmă, la eliberarea întregului bloc comunist şi dispariţia Uniunii Sovietice şi a influenţei ei în întreaga Europă Centrală şi de Est! Şi mai îmi spunea Douglas Wead – despre care abia mai apoi am aflat că este una dintre cele mai luminate minţi ale Americii, reputat istoric şi consilier a nu mai puţin de trei preşedinţi americani! – că şi eu pot ajunge unde a ajuns el, pur şi simplu făcând ceea ce a făcut el! M-am dus la culcare cu sentimentul că am descoperit calea către visul meu (deşi, pe atunci, încă nu îl aflasem cu certitudine) şi că, din acea clipă, viaţa mea şi a familiei mele va începe să se schimbe mult în bine! Şi chiar aşa a fost! Acela a fost momentul de cotitură, punctul decizional care, după aproape un deceniu, m-a adus în locul minunat al vieţii mele de acum, care îmi permite să analizez, să învăţ, să pun în practică şi să îţi spun şi ţie, bunul meu prieten, cum funcţionează sistemul acesta, care te poate duce către o viaţă cu adevărat extraordinară! Şi totul a pornit de la o... casetă!
De atunci am ascultat mii de casete şi CD-uri înregistrate în seminarii de afaceri sau de dezvoltare personală – chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, îl ascult pe Anthony Robbins! –, am ascultat sute de lideri împărtăşindu-mi din experienţa lor şi am luat de la fiecare atât cât am avut nevoie şi cât eram pregătit să iau în acel moment, construindu-mă şi reconstruindu-mă pas cu pas, zi după zi. Pe cei mai buni dintre cei mai buni i-am reascultat de nenumărate ori, pentru că, pe măsură ce creşteam în interior, mesajele lor căpătau noi şi noi înţelesuri, deschizându-mi adesea noi perspective şi oportunităţi. Îţi recomand să nu pierzi nici un seminar sau CD* al titanilor dezvoltării personale, cum sunt Tony Robbins (despre care tocmai ţi-am spus că îl ascult acum...), Robert Kiyosaki, Jim Rohn, Brian Tracy, Donald Trump, James Allen, Denis Waitley, Chris Widener, Zig Ziglar, Vic Johnson ş.a.). Ei sunt cei care, prin sfaturile şi exemplele lor, îţi pot descătuşa uriaşul potenţial de atingere a ţelurilor pe care îl ai în tine şi împreună cu ei vei descoperi că poţi, poţi să realizezi orice îţi propui, în pofida sutelor de „sfaturi“ potrivnice!
Să asculţi un CD pe zi mi se pare acum o joacă de copil şi ţi-o spun direct, fără ocolişuri: dacă vrei să creşti rapid, ascultă 3, 4 sau 5 CD-uri pe zi, pentru că numai aşa vei putea să-ţi construieşti o bază informaţională şi emoţională solidă, o temelie rezistentă la uriaşul edificiu al viitoarei tale personalităţi de Învingător! Liderii ascultă lideri! E simplu şi e suficient atât!
=======================================================================
Extras din cartea "Alţi 3 Paşi spre Extraordinar!", vol. 2 al START SISTEM-ului de network marketing, care va apărea în prima decadă a lunii august a acestui an. Comenzi la http://profesordefericire.tripod.com
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
duminică, 29 iunie 2008
vineri, 27 iunie 2008
Cadranul oamenilor
de Constantin D. Pavel
Pe un grup de discuţii de educaţie financiară pe care sunt înscris s-a iscat, mai zilele trecute, un tărăboi care a degenerat, cum e şi firesc pe malul Dâmboviţei, în jigniri adresate şi de o parte şi de alta a celor două tabere de "combatanţi". Motivul? Participarea la cursuri de dezvoltare personală şi valoarea informaţiilor oferite de trainerii români. Primii au zis că informaţiile n-au valoare, ceilalţi au zis că au; primii au zis că trainerii n-au valoare, ceilalţi au zis că au; primii au zis că sunt "ţepe", ceilalţi au zis că nu sunt... Şi tot aşa... Ba, la un moment dat, nici eu nu m-am putut abţine şi mi-am dat cu părerea...
Până la urmă mi-am dat seama: mare dreptate are Kiyosaki atunci când afirmă că fiecare cadran are propriul mod de gândire şi propria viziune asupra vieţii... Şi ceea ce e cel mai important e că absolut toţi, din orice cadran ar face parte, au dreptate! Dar ştiţi vorba-ceea: "mori cu dreptatea-n mână!"... Şi ce dacă avem dreptate? La ce ajută să avem dreptate, când nu suntem cu adevărat liberi?
Şi-atunci am ajuns la o concluzie: lumea se împarte în două cadrane, de fapt! Liberi şi... Ne-liberi. Liberi sunt câţiva, cam unul la mia de locuitori, în rest lumea e plină de Ne-liberi cu păreri; şi viaţa lor e o continuă luptă împotriva propriei libertăţi şi împotriva celor Liberi. Numai că celor Liberi, pur şi simplu, nu le pasă. De ce? Pentru că sunt Liberi.
Eu, personal, n-am atins încă libertatea, dar sunt foarte aproape, am gustat din ea şi nu se compară cu nimic din ce ştiam că există. Vreme de aproape zece ani am plătit constant preţul libertăţii şi voi continua să o fac până când îl voi achita integral. Libertatea e, se ştie, nepreţuită. Şi tocmai de aceea foarte puţini Ne-liberi pot lua cu adevărat decizia să plătească acest preţ - pentru că a plăti ceva nepreţuit înseamnă a plăti pentru totdeauna!...
A fi, a face, a avea - spune Zig Ziglar.
Fiţi Liberi! Şi-apoi veţi putea face tot ce trebuie făcut! Iar în final veţi avea libertate! În rest, totu-i... dust in the wind!
Promit că într-una din cărţile mele voi dezvolta acest concept al Cadranului Oamenilor...
Vă iubesc pe toţi, fie că sunteţi Liberi sau Ne-liberi! La urma urmelor, e vorba doar de alegerea pe care o face fiecare... Şi cu toţii suntem Oameni!
Pe un grup de discuţii de educaţie financiară pe care sunt înscris s-a iscat, mai zilele trecute, un tărăboi care a degenerat, cum e şi firesc pe malul Dâmboviţei, în jigniri adresate şi de o parte şi de alta a celor două tabere de "combatanţi". Motivul? Participarea la cursuri de dezvoltare personală şi valoarea informaţiilor oferite de trainerii români. Primii au zis că informaţiile n-au valoare, ceilalţi au zis că au; primii au zis că trainerii n-au valoare, ceilalţi au zis că au; primii au zis că sunt "ţepe", ceilalţi au zis că nu sunt... Şi tot aşa... Ba, la un moment dat, nici eu nu m-am putut abţine şi mi-am dat cu părerea...
Până la urmă mi-am dat seama: mare dreptate are Kiyosaki atunci când afirmă că fiecare cadran are propriul mod de gândire şi propria viziune asupra vieţii... Şi ceea ce e cel mai important e că absolut toţi, din orice cadran ar face parte, au dreptate! Dar ştiţi vorba-ceea: "mori cu dreptatea-n mână!"... Şi ce dacă avem dreptate? La ce ajută să avem dreptate, când nu suntem cu adevărat liberi?
Şi-atunci am ajuns la o concluzie: lumea se împarte în două cadrane, de fapt! Liberi şi... Ne-liberi. Liberi sunt câţiva, cam unul la mia de locuitori, în rest lumea e plină de Ne-liberi cu păreri; şi viaţa lor e o continuă luptă împotriva propriei libertăţi şi împotriva celor Liberi. Numai că celor Liberi, pur şi simplu, nu le pasă. De ce? Pentru că sunt Liberi.
Eu, personal, n-am atins încă libertatea, dar sunt foarte aproape, am gustat din ea şi nu se compară cu nimic din ce ştiam că există. Vreme de aproape zece ani am plătit constant preţul libertăţii şi voi continua să o fac până când îl voi achita integral. Libertatea e, se ştie, nepreţuită. Şi tocmai de aceea foarte puţini Ne-liberi pot lua cu adevărat decizia să plătească acest preţ - pentru că a plăti ceva nepreţuit înseamnă a plăti pentru totdeauna!...
A fi, a face, a avea - spune Zig Ziglar.
Fiţi Liberi! Şi-apoi veţi putea face tot ce trebuie făcut! Iar în final veţi avea libertate! În rest, totu-i... dust in the wind!
Promit că într-una din cărţile mele voi dezvolta acest concept al Cadranului Oamenilor...
Vă iubesc pe toţi, fie că sunteţi Liberi sau Ne-liberi! La urma urmelor, e vorba doar de alegerea pe care o face fiecare... Şi cu toţii suntem Oameni!
marți, 24 iunie 2008
Ganduri de prin agenda...
de Constantin D. Pavel
* Înlocuieşte substanţa, nu materia, adică înlocuieşte mediul în care faci o activitate care nu-ţi merge, nu activitatea în sine!
* Realitatea este întotdeauna acolo unde se află mintea!
* Trebuie să atingi o anumită faţetă a succesului, ca să ştii că mai există şi o alta!
* Dacă rămâi suficient în joc, vei întâlni şi clipa ta de glorie!
* Nu începe prea târziu şi nu renunţa prea devreme!
* Curiozitatea îl ridică pe leneş din fotoliu...
* Nu te plânge şi nu căuta scuze! Râzi, caută soluţii şi realizează-ţi visele!
* Problema nu este că oamenii mor, ci că trăiesc chinuindu-se!
* Înlocuieşte substanţa, nu materia, adică înlocuieşte mediul în care faci o activitate care nu-ţi merge, nu activitatea în sine!
* Realitatea este întotdeauna acolo unde se află mintea!
* Trebuie să atingi o anumită faţetă a succesului, ca să ştii că mai există şi o alta!
* Dacă rămâi suficient în joc, vei întâlni şi clipa ta de glorie!
* Nu începe prea târziu şi nu renunţa prea devreme!
* Curiozitatea îl ridică pe leneş din fotoliu...
* Nu te plânge şi nu căuta scuze! Râzi, caută soluţii şi realizează-ţi visele!
* Problema nu este că oamenii mor, ci că trăiesc chinuindu-se!
joi, 19 iunie 2008
Zeciuiala
de Constantin D. Pavel
Le-am rămas dator cursanţilor care au participat la Cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!" cu o informare mai detaliată despre ce este şi cum funcţionează principiul zeciuielii.
În Biblie se spune: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7) Practic, zeciuiala este un concept regăsit în Vechiul Testament, potrivit căruia fiecare evreu era obligat să ofere 10% din tot ce câştiga Templului. Creştinii au preluat acest obicei şi au instituit o cotă nedefinită pe care orice credincios ar trebui să o aloce pentru susţinerea bisericii. Apostolul Pavel spune, în (1 Corinteni 16:1-2), că toţi creştinii trebuie să pună deoparte o cotă din veniturile lor pentru a susţine biserica.
În vremurile "moderne", acest principiu, aplicat cu inteligenţă financiară, a căpătat o valoare deosebită, devenind o cale extrem de preţioasă de a accede la bogăţie. Se ştie, de-acum, că mai bine îţi poţi ajuta semenii dacă eşti bogat şi dacă te preocupi de propria bogăţie, decât dacă eşti sărac şi laşi pe altul să se ocupe de banii tăi. De aceea, principiul zeciuielii poate fi aplicat cu un efect mult mai puternic în propria-ţi casă, în propria-ţi viaţă! În loc să dai 10% din tot ce câştigi unor preoţi a căror probitate morală e îndoielnică - şi, din nefericire, bisericile (mai ales cele de la sate) s-au umplut cu profitori ascunşi în spatele sutanei -, mai bine pui deoparte 10% din tot ce câştigi sau faci, ajutând direct pe nevoiaşi atunci când se strânge o sumă consistentă sau, aşa cum fac eu şi soţia mea, investim zeciuala o dată la două luni, în crearea de active care să aducă un profit şi mai mare, ceea ce ne va permite, într-o zi nu prea îndepărtată, să susţinem proiecte umanitare prin intermediul cărora oamenii nevoiaşi vor beneficia cu adevărat de ajutor.
De exemplu, soţia mea doreşte să susţină şi chiar să înfiinţeze o casă pentru bătrâni. Eu doresc să ajut la zidirea unei biserici în satul bunicilor mei. Dorim să ajutăm, dar cum poţi ajuta dăruind banii unor oameni care nu ştiu să aibă grijă de ei, nu ştiu să-i înmulţească - vezi povestea biblică a talanţilor -, pentru a crea bine întregii societăţi, nu doar câtorva?
Ajutor mai mare este să-i înveţi pe oameni să pescuiască, nu să le dai peşte. Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de educaţie, în acest secol al vitezei. "Chiar şi atunci când le ghiorăie maţele de foame?" - am fost întrebat. Da! Chiar şi atunci! Mai ales atunci! Fiindcă cel pe care îl hrăneşti dându-i de mâncare astăzi, fără să-i spui cum să-şi producă singur mâncarea de mâine, va trebui să-l hrăneşti tot tu şi mâine! Oare de ce în jurul bisericilor sunt mai mereu aceiaşi şi aceiaşi oameni sărmani, mulţi dintre ei cu putere reală de muncă? Pentru că primesc pomană. Iar pomana, în cele mai multe cazuri, retează aripi, distruge vieţi, afundă săracii mai adânc în sărăcie! Şi nu numai pe ei, ci şi pe copiii lor, pe nepoţii lor, pe cei care trăiesc alături de ei!
O ţară întreagă a mers la vot zilele trecute pentru că a primit pomană, nu din conştiinţa de a participa responsabil la alegerea omului potrivit la locul potrivit. Au mers pentru că li s-au dat bani, găleţi, brichete, tricouri, şepci, pixuri... Şi mai ne întrebăm de ce trăim cum trăim?!...
Rolul zeciuielii este să te îmbogăţească pe tine, pentru a putea oferi, după aceea, mai multă bunăstare în jurul tău. Căci într-o ţară unde majoritatea sunt bogaţi şi ştiu să facă bani, sărăcia dispare, iar pomanagiii se exclud singuri. Vestea cea bună este că utilizând principiul zeciuielii, adică să pui deoparte 10% din ce câştigi şi să investeşti acea sumă în crearea de active, orice om poate ajunge la siguranţă financiară în mai puţin de doi ani! E vorba de principiul multiplicării, nu de altceva!...
Eu şi soţia mea folosim această pârghie deosebită a zeciuielii de aproape un an şi funcţionează! Important este să descoperiţi investiţii cu o rată de creştere de minimum 10% lunar!
Mult succes!
Le-am rămas dator cursanţilor care au participat la Cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!" cu o informare mai detaliată despre ce este şi cum funcţionează principiul zeciuielii.
În Biblie se spune: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7) Practic, zeciuiala este un concept regăsit în Vechiul Testament, potrivit căruia fiecare evreu era obligat să ofere 10% din tot ce câştiga Templului. Creştinii au preluat acest obicei şi au instituit o cotă nedefinită pe care orice credincios ar trebui să o aloce pentru susţinerea bisericii. Apostolul Pavel spune, în (1 Corinteni 16:1-2), că toţi creştinii trebuie să pună deoparte o cotă din veniturile lor pentru a susţine biserica.
În vremurile "moderne", acest principiu, aplicat cu inteligenţă financiară, a căpătat o valoare deosebită, devenind o cale extrem de preţioasă de a accede la bogăţie. Se ştie, de-acum, că mai bine îţi poţi ajuta semenii dacă eşti bogat şi dacă te preocupi de propria bogăţie, decât dacă eşti sărac şi laşi pe altul să se ocupe de banii tăi. De aceea, principiul zeciuielii poate fi aplicat cu un efect mult mai puternic în propria-ţi casă, în propria-ţi viaţă! În loc să dai 10% din tot ce câştigi unor preoţi a căror probitate morală e îndoielnică - şi, din nefericire, bisericile (mai ales cele de la sate) s-au umplut cu profitori ascunşi în spatele sutanei -, mai bine pui deoparte 10% din tot ce câştigi sau faci, ajutând direct pe nevoiaşi atunci când se strânge o sumă consistentă sau, aşa cum fac eu şi soţia mea, investim zeciuala o dată la două luni, în crearea de active care să aducă un profit şi mai mare, ceea ce ne va permite, într-o zi nu prea îndepărtată, să susţinem proiecte umanitare prin intermediul cărora oamenii nevoiaşi vor beneficia cu adevărat de ajutor.
De exemplu, soţia mea doreşte să susţină şi chiar să înfiinţeze o casă pentru bătrâni. Eu doresc să ajut la zidirea unei biserici în satul bunicilor mei. Dorim să ajutăm, dar cum poţi ajuta dăruind banii unor oameni care nu ştiu să aibă grijă de ei, nu ştiu să-i înmulţească - vezi povestea biblică a talanţilor -, pentru a crea bine întregii societăţi, nu doar câtorva?
Ajutor mai mare este să-i înveţi pe oameni să pescuiască, nu să le dai peşte. Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de educaţie, în acest secol al vitezei. "Chiar şi atunci când le ghiorăie maţele de foame?" - am fost întrebat. Da! Chiar şi atunci! Mai ales atunci! Fiindcă cel pe care îl hrăneşti dându-i de mâncare astăzi, fără să-i spui cum să-şi producă singur mâncarea de mâine, va trebui să-l hrăneşti tot tu şi mâine! Oare de ce în jurul bisericilor sunt mai mereu aceiaşi şi aceiaşi oameni sărmani, mulţi dintre ei cu putere reală de muncă? Pentru că primesc pomană. Iar pomana, în cele mai multe cazuri, retează aripi, distruge vieţi, afundă săracii mai adânc în sărăcie! Şi nu numai pe ei, ci şi pe copiii lor, pe nepoţii lor, pe cei care trăiesc alături de ei!
O ţară întreagă a mers la vot zilele trecute pentru că a primit pomană, nu din conştiinţa de a participa responsabil la alegerea omului potrivit la locul potrivit. Au mers pentru că li s-au dat bani, găleţi, brichete, tricouri, şepci, pixuri... Şi mai ne întrebăm de ce trăim cum trăim?!...
Rolul zeciuielii este să te îmbogăţească pe tine, pentru a putea oferi, după aceea, mai multă bunăstare în jurul tău. Căci într-o ţară unde majoritatea sunt bogaţi şi ştiu să facă bani, sărăcia dispare, iar pomanagiii se exclud singuri. Vestea cea bună este că utilizând principiul zeciuielii, adică să pui deoparte 10% din ce câştigi şi să investeşti acea sumă în crearea de active, orice om poate ajunge la siguranţă financiară în mai puţin de doi ani! E vorba de principiul multiplicării, nu de altceva!...
Eu şi soţia mea folosim această pârghie deosebită a zeciuielii de aproape un an şi funcţionează! Important este să descoperiţi investiţii cu o rată de creştere de minimum 10% lunar!
Mult succes!
duminică, 15 iunie 2008
Revelaţie
de Constantin D. Pavel
În această seară am avut încă o revelaţie: atingem oameni prin prezenţa noastră în viaţă, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre... Schimbăm vieţi - în bine sau în rău, în funcţie de ceea ce e în sufletul nostru.
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi permis să vă ating vieţile!
Vă iubesc pe toţi, mai presus de fire!
Sunteţi minunaţi, căci sunteţi doar iubire!
Va mulţumesc!!!
În această seară am avut încă o revelaţie: atingem oameni prin prezenţa noastră în viaţă, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre... Schimbăm vieţi - în bine sau în rău, în funcţie de ceea ce e în sufletul nostru.
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi permis să vă ating vieţile!
Vă iubesc pe toţi, mai presus de fire!
Sunteţi minunaţi, căci sunteţi doar iubire!
Va mulţumesc!!!
miercuri, 11 iunie 2008
Cine sunt eu?
de Constantin D. Pavel
Habar nu am cine sunt... De ce aş vrea să fiu cine vor alţii să fiu? Şi cine să fiu, dacă eu însumi nu ştiu cine sunt? Am timp să scriu şi asta mă bucură. Atunci când îţi scriu ţie, cititorul meu drag, simt că trăiesc cu adevărat. Dar pe tine ce te interesează? Chiar te interesează subiectele pe care le abordez eu aici? Nu ştiu... Eu, însă, voi continua să scriu cu şi mai mare ardoare, cu şi mai mare înfocare, pentru că tu ai nevoie de cuvintele mele. Alţii spun că sunt altceva decât ceea ce sunt. Şi uneori îi cred. Greşeala asta mă doare mai apoi, căci se revoltă sufletul în mine şi tot ceea ce simt e o puternică repulsie... Mi se face greaţă, chiar începe să mă doară... Şi cu greu pot suporta să mi se spună că sunt cine nu sunt. Oamenii mă văd din punctul lor de vedere - iar punctul lor de vedere e cel corect, pentru că e al lor. Ceea ce mă doare cel mai tare e că după ce mă văd aşa cum nu sunt, mi se cere să fiu ceea ce nu sunt, să mă comport ca şi cum aş fi cine nu sunt. Tu, cel care îmi ceri să fiu altfel decât sunt, poţi fi tu oare altceva decât eşti şi să fii şi împăcat cu asta? Preţul de a fi ceea ce nu sunt e mult prea mare în comparaţie cu preţul de a fi ceea ce sunt. Şi dacă tot mi s-a oferit posibilitatea de a face eu însumi alegerea, atunci aleg să plătesc preţul corect! Prea des, mult prea des oamenii se lasă înşelaţi de perspectiva altora asupra vieţii lor şi aleg preţul cel mai mare, crezând că dacă e cel mai scump e şi cel mai bun. Dar prea adesea se înşeală... Eu sunt cine sunt şi fac ce îmi place să fac. Ştiu cine am fost şi ce am devenit - şi mai ştiu ceea ce pot deveni, căci eu aleg asta. E prea complicat pentru tine? Că pentru mine este. Habar nu am cine sunt! Ştiu ce am fost, ce am devenit şi ce voi fi, dar nu ştiu cine sunt acum! Aşa că, te rog, dragul meu cititor, spune-mi şi mie cine sunt? Poate din miile de unghiuri în care mă vezi tu, nimereşti la un moment dat pe cel corect şi, astfel, aflu şi eu cine sunt... Spune-mi, cine sunt eu?
Habar nu am cine sunt... De ce aş vrea să fiu cine vor alţii să fiu? Şi cine să fiu, dacă eu însumi nu ştiu cine sunt? Am timp să scriu şi asta mă bucură. Atunci când îţi scriu ţie, cititorul meu drag, simt că trăiesc cu adevărat. Dar pe tine ce te interesează? Chiar te interesează subiectele pe care le abordez eu aici? Nu ştiu... Eu, însă, voi continua să scriu cu şi mai mare ardoare, cu şi mai mare înfocare, pentru că tu ai nevoie de cuvintele mele. Alţii spun că sunt altceva decât ceea ce sunt. Şi uneori îi cred. Greşeala asta mă doare mai apoi, căci se revoltă sufletul în mine şi tot ceea ce simt e o puternică repulsie... Mi se face greaţă, chiar începe să mă doară... Şi cu greu pot suporta să mi se spună că sunt cine nu sunt. Oamenii mă văd din punctul lor de vedere - iar punctul lor de vedere e cel corect, pentru că e al lor. Ceea ce mă doare cel mai tare e că după ce mă văd aşa cum nu sunt, mi se cere să fiu ceea ce nu sunt, să mă comport ca şi cum aş fi cine nu sunt. Tu, cel care îmi ceri să fiu altfel decât sunt, poţi fi tu oare altceva decât eşti şi să fii şi împăcat cu asta? Preţul de a fi ceea ce nu sunt e mult prea mare în comparaţie cu preţul de a fi ceea ce sunt. Şi dacă tot mi s-a oferit posibilitatea de a face eu însumi alegerea, atunci aleg să plătesc preţul corect! Prea des, mult prea des oamenii se lasă înşelaţi de perspectiva altora asupra vieţii lor şi aleg preţul cel mai mare, crezând că dacă e cel mai scump e şi cel mai bun. Dar prea adesea se înşeală... Eu sunt cine sunt şi fac ce îmi place să fac. Ştiu cine am fost şi ce am devenit - şi mai ştiu ceea ce pot deveni, căci eu aleg asta. E prea complicat pentru tine? Că pentru mine este. Habar nu am cine sunt! Ştiu ce am fost, ce am devenit şi ce voi fi, dar nu ştiu cine sunt acum! Aşa că, te rog, dragul meu cititor, spune-mi şi mie cine sunt? Poate din miile de unghiuri în care mă vezi tu, nimereşti la un moment dat pe cel corect şi, astfel, aflu şi eu cine sunt... Spune-mi, cine sunt eu?
sâmbătă, 7 iunie 2008
Concentrat
de Constantin D. Pavel
Oamenii sunt toţi la fel: minuni încărcate de cuvinte. Cuvinte care construiesc sau cuvinte care demolează. Secretul constă în faptul că fiecare îşi alege singur ce cuvinte poartă în el...
Oamenii sunt toţi la fel: minuni încărcate de cuvinte. Cuvinte care construiesc sau cuvinte care demolează. Secretul constă în faptul că fiecare îşi alege singur ce cuvinte poartă în el...
marți, 3 iunie 2008
Duplicarea
de Constantin D. Pavel
Oamenii sunt mimetici. Încă de mici copiază modelele pe care le au în faţa ochilor şi, astfel, îşi formează, adunând puţin de ici, puţin de colea, propria personalitate, propriul mod de a fi. E un lucru ştiut şi răsştiut, iar americanii au o vorbă pentru asta: "Monkey see, monkey do!", adică "Maimuţa vede, maimuţa face!"...
Până aici, toate bune şi frumoase. Dar ce te faci când în faţa ta apar în majoritatea cazurilor exemple negative, oameni pe care n-ai vrea să-i copiezi, oameni cu care n-ai vrea să ajungi să semeni? Cum reacţionezi?
Cei mai mulţi aleg să rămână lângă astfel de oameni, plătind cu propria lor viaţă... Adică nu-şi dau viaţa, la propriu, ci doar şi-o subjugă mediocrităţii. Sunt însă şi câţiva care aleg să părăsească acel mediu, acele "exemple", depun eforturi uneori supraomeneşti ca să scape şi luptă, se educă, se educă, se educă, se educă şi, în cele din urmă, scapă! Se eliberează!
Şi din acel moment încep să duplice, să copieze, să devină persoanele de succes care îşi doresc să devină!
....................................................................
(Fragment.)
Oamenii sunt mimetici. Încă de mici copiază modelele pe care le au în faţa ochilor şi, astfel, îşi formează, adunând puţin de ici, puţin de colea, propria personalitate, propriul mod de a fi. E un lucru ştiut şi răsştiut, iar americanii au o vorbă pentru asta: "Monkey see, monkey do!", adică "Maimuţa vede, maimuţa face!"...
Până aici, toate bune şi frumoase. Dar ce te faci când în faţa ta apar în majoritatea cazurilor exemple negative, oameni pe care n-ai vrea să-i copiezi, oameni cu care n-ai vrea să ajungi să semeni? Cum reacţionezi?
Cei mai mulţi aleg să rămână lângă astfel de oameni, plătind cu propria lor viaţă... Adică nu-şi dau viaţa, la propriu, ci doar şi-o subjugă mediocrităţii. Sunt însă şi câţiva care aleg să părăsească acel mediu, acele "exemple", depun eforturi uneori supraomeneşti ca să scape şi luptă, se educă, se educă, se educă, se educă şi, în cele din urmă, scapă! Se eliberează!
Şi din acel moment încep să duplice, să copieze, să devină persoanele de succes care îşi doresc să devină!
....................................................................
(Fragment.)
luni, 2 iunie 2008
Cine moare...
de Pablo Neruda
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să strălucească, oftatul să surâdă, şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întodeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să strălucească, oftatul să surâdă, şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întodeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)