”Am dat, dau și voi da șanse, ca editor, tuturor tinerilor autori (de orice vârstă!) care vor să publice la editura Pavcon. Am fost, la rândul meu, cu peste 30 de ani în urmă, ars de dorința de a-mi vedea scrierile publicate în reviste, în cărți, la edituri. Și mi-a luat ani de zile și sute de ore de rescris, de retușat, de corectat, de editat, pentru a ajunge cu lucrările mele la nivelul solicitat de redacții. Am lucrat apoi, mai bine de un deceniu, în redacții de reviste și ziare, în redacții de televiziune, unde am fost nevoit, prin prisma muncii mele, să scriu și să lucrez cu texte aproape zilnic. Dar niciodată nu mi-am permis să consider, când un text mi-a fost returnat, că eu am dreptate și editorul/redactorul nu. Am întrebat ce este de îmbunătățit și am căutat să îmbunătățesc. Am dus textul până la nivelul la care editorul/redactorul să spună: 'Da, acum este publicabil!' Și chiar și după acel moment textul meu a intrat pe mâna redactorilor, editorilor, corectorilor, care l-au mai șlefuit și ei până să-i dea bunul de tipar pentru a ajunge sub ochii cititorilor.
De aceea, nu pot să înțeleg atitudinea unor tineri care năzuiesc la o carieră de scriitor și care consideră că odată așternută pe hârtie o primă formă a poveştii, mai departe e treaba echipei redacționale să lucreze din greu pentru a o aduce la un nivel publicabil. Ca şi cum ai scoate o bucată de cărbune din pământ, dar ai cere echipei de la fabrică să ţi-l transforme ea în diamant şi tu să-l vinzi ca atare, cu brandul tău pe el.
A scrie literatură este aidoma cu a scoate un cărbune din pământ, pe care apoi îl iei la şlefuit şi îl supui unor presiuni şi temperaturi enorme, până când, în final, dacă ai făcut toţi paşii cum trebuie, obţii un micuţ diamant. Foarte, foarte rar un text îţi iese bun din prima. Iar asta se întâmplă, de obicei, după decenii de experienţă, care în final se traduce prin formarea unei atitudini şi a unor abilităţi care permit identificarea celor mai bune variante de exprimare încă din minte, din procesul de creare a cuvintelor în creier. Şi doar la cel mult un scriitor dintr-un milion. Şi nu ţie! Tu, eu, 99.999 dintr-un milion de scriitori, suntem nevoiţi să scoatem cărbunele şi apoi să-l şlefuim, cu sudoare şi chiar sânge uneori, pentru a obţine, cât de cât, o piatră preţioasă, darămite un diamant.
Drept pentru care, tinere aspirant într-ale literaturii, rogu-te, nu te încrâncena, nu te război, mai bine citeşte mai mult, pentru a învăţa cum se scrie, nu pentru a te delecta cu lectura, apoi scrie mult, rescrie, caută-ţi cititori beta cât mai avizaţi care să-ţi dea feed-back şi rescrie, în funcţie sugestiile lor pertinente. Şi apoi scrie iar. Şi iar. Până când nu prietenii ţi se vor extazia la cum scrii, ci profesioniştii. Şi-abia atunci... trimite textul la publicat!
Eu, ca editor, precum şi editura Pavcon, acordăm şanse tuturor tinerilor autori să debuteze, indiferent de vârstă, cu această singură condiţie: nu ne trimite la redacţie cărbuni, aşteptându-te să ţi-i transformăm noi în diamante. Căci nu merge aşa. Nici în domeniul literaturii şi nici într-un alt domeniu al activităţilor societăţii omeneşti! (Eh, poate în politică...)”
