luni, 28 aprilie 2008

Sunetul Luminii

de Constantin D. Pavel


„Veniţi de luaţi lumină!” a cântat preotul în biserică şi toţi enoriaşii de lângă el şi-au îndreptat lumânările stinse spre lumânarea cea mare şi albă a părintelui. „Veniţi de luaţi lumină!”, s-a auzit din nou cântarea divină şi oamenii au început să împartă flacăra vie celor de lângă ei, în tăcere, pioşi. „Veniţi de luaţi lumină!”... Şi sute de luminiţe galbene şi vii au început să se răspândească în masa de oameni adunată în biserică, în alcov, pe treptele sfântului lăcaş şi în afara lui, în curtea devenită neîncăpătoare. În scurt timp, toţi cei adunaţi acolo aveau lumină! Şi totul pornise din lumânarea unuia singur, a părintelui cel prea-învăţat...

Am urmărit şi am participat la câteva zeci de astfel de evenimente de-a lungul vieţii, în noaptea Sfintei Învieri, dar niciodată nu mi-au apărut atât de încărcate de semnificaţie şi de înţelesuri sufleteşti ca anul acesta. Lumina de acum a avut parcă mai multă... strălucire şi o valoare mult, mult îmbunătăţită. În clipa în care am aprins lumânarea, am înţeles, mai presus de fire, că am reaprins legătura mea spirituală cu lumea, cu viaţa, cu tot ceea ce mă înconjoară! Şi m-am bucurat enorm când am început să aud Sunetul Luminii în timp ce se răspândea printre oameni!... Lumea era fericită, iar focul care aprindea lumânările părea că le aprinde şi glasurile; scoteau exclamaţii de fericire, de uimire, de mulţumire, râdeau, începeau să discute uşor şi să se bucure de acest moment extraordinar!...

Şi-atunci m-a trăsnit ideea: de-aş reuşi să recreez mediul necesar pentru a putea răspândi lumina cunoaşterii personale la fel cum face Biserica Creştină cu lumina spirituală, aş putea aduce un plus de fericire acestei lumi, semenilor mei! Cum ar fi – m-am întrebat – să pot răspândi educaţia non-liniară la fel cum făcuse părintele cu lumina lumânării sale? Cum ar fi să dau unui om puterea de a vedea cine este cu adevărat, aşa cum şi eu am primit-o, iar el să o dea mai departe altor oameni care au nevoie de ea? Cum ar fi ca această lumină a cunoaşterii să nu se stingă niciodată şi să ducă, în cele din urmă, la o vâlvătaie imensă, care să cuprindă întreaga Umanitate, scoţând astfel oamenii din sclavia ignoranţei?...

Mi-am lăsat mintea să viseze, iar ochii să observe... Unora li se stingeau lumânările, atinse de pale de vânt, însă, găsindu-se în mediul potrivit, se întorceau repede spre un vecin şi aprindeau din nou lumânarea. Cum ar fi – m-am întrebat – să trăim într-o lume în care, atunci când ţi se stinge lumânarea cunoaşterii, să te întorci repede în dreapta sau în stânga şi, doar cu un surâs, să ceri şi să ţi se ofere din nou lumina ei? Cum ar fi să-i pot face pe oameni să înţeleagă că le stă în putere să ofere ei înşişi lumina cunoaşterii şi că este o datorie a fiecăruia să privească în jur şi să vadă unde s-a stins lumina – şi s-o reaprindă, fără a aştepta să fie rugat? Cum ar fi – m-am întrebat, să-i pot face pe toţi cititorii revistei Profesor de... Fericire să ofere informaţiile din această revistă sau chiar revista însăşi, tuturor cunoscuţilor lor, pentru a le lumina şi lor viaţa? Câte minuni s-ar putea întâmpla dacă oamenii ar putea citi şi studia această revistă, câte lucruri benefice ar intra în minţile şi sufletele lor dacă ar putea beneficia de... ştiinţa fericirii!

Vă lansez tuturor invitaţia de a oferi această revistă şi de a-i răspândi lumina binefăcătoare în vieţile tuturor prietenilor voştri, aşa cum aţi făcut în noaptea Învierii cu lumina lumânării! Fiindcă, aşa cum spunea Aristotel, „fericirea este sensul şi scopul vieţii, singura ţintă şi finalul existenţei umane”! Ajutaţi-vă semenii să vadă unde se găseşte fericirea lor, oferindu-le revista pe care o ţineţi acum în mâinile voastre, luminându-le astfel existenţa şi drumul pe pământ! Şi vă promit că dacă veţi face acest lucru suficient de mult timp, cu suficient de mulţi oameni, veţi putea auzi cu întreg sufletul vostru Sunetul divin al Luminii!...

=========================================================================
Extras din revista "Profesor de... Fericire" nr. 6, în curs de apariţie la Editura PAVCON. Abonamente şi comenzi se pot face la tel. 031.100.80.70 sau la comenzipavcon@yahoo.com

joi, 24 aprilie 2008

OM LIBER!

de Constantin D. Pavel

Am ajuns zilele trecute la spital... Mi-au făcut fişă de internare şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că figurez în scriptele societăţii ca fiind „fără ocupaţie”.

Auzi chestie, pentru că am refuzat să mai muncesc pentru altcineva în afară de mine, pentru că mi-am luat viaţa în propriile mâini şi mi-am asumat responsabilitatea viitorului meu, societatea mă consideră şi mă categoriseşte drept un om "fără ocupaţie", adică un "pierde-vară".

Nu! Nu sunt de acord cu aşa ceva! Mă simt atins în demnitatea mea de om! Dacă nu sunt „încadrat” la un loc de muncă plătit de către stat sau de către un patron, asta nu înseamnă că îmi duc viaţa fără să mă ocup de nimic, nu înseamnă că sunt un paria al societăţii şi că trebuie să fiu marginalizat sau chiar exclus.

Din câte am putut să-mi dau seama în ultimii ani, societatea umană a înaintat şi a ajuns unde este datorită oamenilor liberi, nu a celor cu un loc de muncă. Datorită creatorilor, nu a "executanţilor"! Eu gândesc, alţii... nu prea! Tocmai de aceea m-a revoltat profund categorisirea care mi s-a făcut!

Robert Kiyosaki spune că atunci când alegi să treci de partea dreaptă a cadranului, alegi şi să-ţi porţi singur de grijă. Am fost conştient de acest lucru atunci când am făcut pasul către cadranul P, mi-am asumat responsabilitatea deciziilor mele şi am ales să plătesc preţul, oricât ar fi acesta de mare.

Şi pentru că fac parte din "minoritate", din rândul celor care au avut curajul să plece la drum fără să ştie ce-i aşteaptă pe parcurs, cer cu tărie societăţii, formată din "majoritatea" celor care au ales să se aşeze pe margine şi să aştepte, să-mi respecte noul statut şi, în loc de „fără ocupaţie” să scrie pe biletul de internare „OM LIBER”!...

luni, 21 aprilie 2008

Gânduri de prin agendă...

de Constantin D. Pavel

Bună, dragilor!
În acest sfârşit de săptămână am căutat câteva informaţii prin agendele mele mai vechi şi am dat peste o serie de "gânduri", notate de mine pe măsură ce îmi veneau în minte, în diferite ipostaze ale vieţii... Citindu-le şi recitindu-le, mi-am descătuşat noi energii şi noi ambiţii, care m-au determinat să trec numaidecât la acţiune!
Şi pentru că mie mi-au făcut bine, vi le împărtăşesc şi vouă, cu mare drag, gândindu-mă că, cine ştie?, poate una din aceste fraze e tot ce vă lipsea pentru a face pasul decisiv către o viaţă extraordinară!
Citiţi-le cu atenţie, analizaţi-le prin prisma vieţii voastre şi, dacă simţiţi că se produce ceva, treceţi la acţiune! Mult succes!!!

* Cea mai mare valoare pe care o avem sunt oamenii pe care îi iubim şi care ne iubesc!

* Nu ne naştem ca să aşteptăm să murim!

* Cel mai dificil lucru cu care m-am confruntat vreodată a fost să îmi menţin ţelul peste nivelul negativismului celor din jurul meu!

* Singurul om care îmi poate schimba lumea sunt Eu!

* Mai bine sufăr de sete decât să beau din cupa mediocrităţii!

* Gânditul fără acţiune este ca viaţa fără iubire!

* Lumea aceasta este construită 80% de femei. Adevărata forţă a vieţii se găseşte în ele, nu în bărbaţi!

* Degeaba zic, dacă nu fac! Şi degeaba fac, dacă nu zic!

Bucuraţi-vă şi Învăţaţi!

===================================================================
În curând se va lansa site-ul www.pavcon.ro. Introduceţi adresa la Favorite şi studiaţi site-ul săptămânal, pentru materiale de dezvoltare personală.

marți, 15 aprilie 2008

Între DA şi NU...

de Constantin D. Pavel

Ce-or avea oamenii de se zbat atât de mult între DA şi NU? Ce-or avea de nu înţeleg că o simplă, extrem de simplă concetrare asupra ţelului, pentru o scurtă, uneori foarte scurtă perioadă de timp, le poate schimba radical viaţa în bine?
Zilele trecute am trăit o serie de experienţe care m-au făcut să-mi doresc să am capacitatea de a-i face pe oameni să vadă în interiorul fiinţei lor - să le pot arăta cât de puţin lipseşte să reuşească! Am întâlnit nu mai puţin de cinci persoane într-o singură zi, care erau la un pas, la numai un pas de libertate, şi au ales sclavia, doar pentru că ar fi trebuit să facă acel pas, care era "un pas în plus" faţă de câţi paşi erau ei obişnuiţi să facă zilnic. Cu toţii s-au găsit în situaţia de a spune DA sau NU unei vieţi extraordinare pentru ei, pentru copiii lor şi pentru copiii copiilor lor... Şi au ales să spună NU, dar asta nu pentru că n-ar fi fost în stare să ducă la bun sfârşit acţiunile simple pe care le cerea schimbarea, ci pentru că obiceiurile, părerile, concepţiile învechite şi moştenirea mentală i-au tras înapoi în mocirla vieţii.
Şi-atunci mi-am dat seama ce se găseşte între DA şi NU! Condiţionarea! Majoritatea oamenilor sunt condiţionaţi să aibă despre ei şi despre viitorul lor şi al copiilor lor o viziune întunecată, ceţoasă, neguroasă chiar... Lipsa de încredere în ceea ce pot deveni îi ţine sclavi ai unei vieţi de vierme, "ascunşi într-o turmă, trăind la borcan, vieţi de şobolan" - vorba lui Florin Chilian.
Iar eu mă lupt să-i scot de acolo... Un prieten mi-a zis să o las baltă, că n-o să reuşesc să-i scot niciodată pe toţi de acolo! I-am răspuns că nici nu intenţionez să-i scot pe toţi... Câţiva, numai câţiva să izbutesc să-i luminez suficient încât să se vadă cât sunt de puternici, de uriaşi, de frumoşi, de inteligenţi, de minunaţi - şi e de ajuns! Iar atunci când voi face asta, dintre DA şi NU va dispărea condiţionarea, iar locul va fi luat de încredere şi credinţă! Încredere în ei înşişi şi credinţă în ceea ce pot face cu viaţa lor!

joi, 3 aprilie 2008

Un copil râdea, un suflet plângea...

de Constantin D. Pavel

Acum câteva zile a trebuit să-l internez pe tatăl meu... Febră mare, stări de vomă, scădere masivă în greutate şi dureri puternice de cap... M-am speriat când l-am văzut. N-am mai stat pe gânduri, l-am urcat în maşină şi am mers cu el la Spitalul Elias, unde am lucrat cu aproape 20 de ani în urmă şi cunosc locul şi oamenii...
Personal medical tânăr, bine calificat, politicos (faţă de cum eram obişnuit să fiu primit prin spitale, aceasta a fost o adevărată delicatesă pentru sufletul meu) şi extrem de rapid în mişcări. La televizor era "Anatomia lui Grey" şi mă gândeam că oamenii s-au inspirat din acest film... Îşi făceau treaba şi, din când în când, mai aruncau şi câte un ochi pe ecran, să vadă ce s-a mai întâmplat.
L-au preluat repede pe tatăl meu şi s-au apucat să-i facă analize, să descopere despre ce este vorba. Eu am stat pe hol, pe un scaun de plastic, incomod... Eram îngrijorat, obosit şi nemâncat...
Am stat acolo mai bine de două ore şi jumătate, timp în care am putut analiza ce se întâmplă în jurul meu şi, mai ales, în interiorul meu... La un moment dat, în spital a intrat o tânără doamnă, împreună cu soţul şi cu un băieţel de vreo 4 anişori. După cum a fost primită de personal, mi-am dat seama că era asistentă acolo... Şi era însărcinată, urmând să nască o fetiţă. Băieţelul lor era atât de frumos, cu nişte cârlionţi blonzi, strălucitori, şi cu un râs care topea orice durere! Alerga de colo până colo, răspândind în jur atâta poftă de viaţă, încât am simţit, efectiv, cum îmi linişteşte lacrimile din suflet... Vorba cântecului lui Tudor Gheorghe, "unul pleacă, altul vine...", iar eu completez: "am nădejde de mai bine"!...
Apoi a ieşit o doctoriţă din UPU (Unitate de Primiri Urgeţe), care avea... burtică. Era însărcinată şi ea. La nici zece minute după aceea, o altă doctoriţă, care îşi terminase tura şi pleca acasă, a trecut pe la colegele ei şi le-a salutat... Şi ea era însărcinată! Părea că universul doreşte să îmi dea un indiciu... Nu după mult timp, o familie extrem de fericită, cu buchete de flori în mâini şi cutii de bomboane, a trecut către lift, comentând fericitul eveniment: "tânăra mămică născuse un băieţel de trei kilograme şi nouă sute de grame"!...
Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, nu ştiu în ce mod, însă toate lacrimile din sufletul meu, toată grija care se adunase acolo, a dispărut ca luată de val, fiind înlocuită cu o stare de pace, de bucurie chiar... Şi din acel moment am ştiut, mai presus de fire, că tatăl meu se va face bine!

Acum, la două zile de la internare, e bine. A fost vorba de o infecţie generată de "calculi biliari şi renali"... Mă bucur enorm că şi-a revenit şi, mai mult decât atât, mă bucur enorm că viaţa mai are nevoie de el! E atât de bine să ai părinţi, să ai copii, să ai fraţi şi surori, să ai prieteni, să trăieşti!... E atât de bine...

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...