de Constantin D. Pavel
"Hai la vot, la vot, vot,
Dacă vrei s-o iei în bot!"
cântau comicii Romică Ţociu şi Cornel Palade într-o parodie, cu mai bine de un deceniu în urmă, referindu-se la felul în care românii de atunci înţelegeau actul votării.
Nu pot spune că am urmărit campania electorală de acum, fiindcă nu mai am timp de prostii, însă din ce-am văzut cu coada ochiului, mecanismul acesta al exercitării dreptului de a alege a devenit, pentru tot mai mulţi români, o mare şi imensă tâmpenie naţională. Aşa-zisa clasă politică va rămâne tot "la putere", datorită imensei minciuni în care trăiesc cei slabi de înger, şi anume că altcineva va lua o decizie mai bună decât ei în privinţa vieţii lor.
Politicienii sunt buni şi e nevoie de ei într-o astfel de societate, altfel totul s-ar duce de râpă. Însă există şi români care s-au eliberat de politicieni, români care iau singuri deciziile privind propria viaţă.
Problemele apar atunci când "aleşii" care se aleg pe ei înşişi (prin intermediul puterii de influenţă şi manipulare pe care o au asupra minţilor slabe) încep să dea legi. Fiindcă şi cei care nu i-au votat trebuie să le respecte, altfel "o vor lua în bot"!
În România, legile sunt dictate de mult timp de amatori într-ale vieţii, de "părerişti". Iar acum, privind lista candidaţilor, o să fie "şi mai bine": vor face legi, "după părerea lor", cântăreţi, actori, scriitori, afacerişti (nu oameni de afaceri!), oportunişti, manelişti, cu toţii simpli părerişti. Şi în următorii 4 ani mulţi români se vor întreba de ce naiba nu vine schimbarea, când ei au votat uninominal?
Eu nu mă duc la vot, din principiu. Şi dacă cineva îmi va spune, cum mi-au mai spus şi alţii, că dacă nu m-am dus, nu am dreptul să comentez, îi voi răspunde că tocmai EU am dreptul, fiindcă nu am fost la vot! El a ales să gândească alţii în locul lui, a ales să decidă alţii în locul lui, a ales să-şi vândă viaţa "păreriştilor". Aşa că tot ce poate face e să-şi dea cu părerea! Eu am dreptul să comentez!
Mâine, încă o dată, câteva milioane de români manipulaţi, îşi vor vinde vieţile pentru alţi 4 ani. Mâine, încă o dată, câteva milioane de români adormiţi, "o vor lua iarăşi în bot"! Dar poimâine, dragilor, poimâine vor cânta cu toţii, cu elan patriotic: "Deşteaptă-te române!!!"... Ce ironie...
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
marți, 25 noiembrie 2008
Moara de măcinat... vieţi
de Constantin D. Pavel
Azi am fost la tribunal. Şi deşi am făcut un an de... "drept", aceasta a fost prima ocazie în care am călcat într-o sală de judecată. Văzusem prin filme cam cum se derulează lucrurile într-un astfel de loc, însă realitatea, vorba-ceea, "bate filmul" cu mult! Mi s-a ridicat părul în cap! Am ieşit de acolo oripilat! Atâta energie negativă adunată la un loc am simţit doar când am fost să mă angajez gardian la închisoarea Jilava, cu aproape 20 de ani în urmă!...
Astăzi am întâlnit cel mai distrugător sistem inventat vreodată de mintea malefică a oamenilor! Sistemul juridic, cea mai cruntă unealtă de manipulare a maselor - un sistem rafinat timp de mii de ani, până în cele mai mici detalii, care îşi face datoria mai mult decât complet! Stând acolo şi asistând la şedinţa de judecată în care eram "pârât", aveam impresia că mă aflu într-un film rusesc foarte bine făcut, de un absurd grotesc, în care marionetele îşi jucau rolurile ca nişte... marionete. O moară de măcinat vieţi! Cea mai perfectă dintre toate!
Sute de oameni alergând de colo până colo cu nişte hârtii în mâini, încruntaţi, unii în robe negre, încruntaţi, alţii negri la faţă de supărare, încruntaţi, serioşi, importanţi, amărâţi, dar încruntaţi... Feţe chinuite de probleme ivite, toate, dintr-o unică problemă, mare, cât Umanitatea de mare: minciuna în care ne trăim vieţile! Toţi acei oameni veniseră acolo să îşi caute dreptatea... Numai că dreptatea nu există în sălile de judecată. Şi n-a existat niciodată! Fiindcă acolo unde unul pierde iar celălalt câştigă, nu poate exista dreptate!
Dreptatea există doar în fiinţa noastră... Toţi copiii se nasc drepţi. Se strâmbă pe măsură ce cresc. Iar ceea ce îi strâmbă este chiar societatea în care cresc. Mediul încărcat de prea multă minciună!
Mă uitam la avocaţi, la acele jalnice fiinţe în robe negre, mă uitam la judecătoare, o jalnică fiinţă într-o robă neagră, jucând un joc extrem de nociv pentru vieţile lor: împărţirea dreptăţii! Ei, simple şi jalnice fiinţe umane, al căror proces de gândire a fost deformat de minciunile învăţate din tratatele pline de legi, legi date de legiuitori deseori aleşi să facă asta pentru că au dat înainte de votare o bucată de salam sau o găleată de plastic marionetelor, tocmai ei împărţeau dreptatea!... Doamne, ce meschinărie! Ce durere, câte vieţi măcinate şi făcute zob! Câte vieţi trăite în întuneric! Şi ne mai mirăm de ce totul devine tot mai sumbru, cu fiecare zi care se scurge...
Dreptatea e în noi, oameni buni! Toate legile sunt în noi! Tot ce avem nevoie pentru a trăi viaţa e în noi! Absolut tot! Şi când vom înţelege lucrul acesta, dar la acel grad suprem de înţelegere, cu toată fiinţa noastră, vom putea rupe lanţurile care ne ţin încătuşaţi! Şi vom fi liberi!!!
Azi am fost la tribunal. Şi deşi am făcut un an de... "drept", aceasta a fost prima ocazie în care am călcat într-o sală de judecată. Văzusem prin filme cam cum se derulează lucrurile într-un astfel de loc, însă realitatea, vorba-ceea, "bate filmul" cu mult! Mi s-a ridicat părul în cap! Am ieşit de acolo oripilat! Atâta energie negativă adunată la un loc am simţit doar când am fost să mă angajez gardian la închisoarea Jilava, cu aproape 20 de ani în urmă!...
Astăzi am întâlnit cel mai distrugător sistem inventat vreodată de mintea malefică a oamenilor! Sistemul juridic, cea mai cruntă unealtă de manipulare a maselor - un sistem rafinat timp de mii de ani, până în cele mai mici detalii, care îşi face datoria mai mult decât complet! Stând acolo şi asistând la şedinţa de judecată în care eram "pârât", aveam impresia că mă aflu într-un film rusesc foarte bine făcut, de un absurd grotesc, în care marionetele îşi jucau rolurile ca nişte... marionete. O moară de măcinat vieţi! Cea mai perfectă dintre toate!
Sute de oameni alergând de colo până colo cu nişte hârtii în mâini, încruntaţi, unii în robe negre, încruntaţi, alţii negri la faţă de supărare, încruntaţi, serioşi, importanţi, amărâţi, dar încruntaţi... Feţe chinuite de probleme ivite, toate, dintr-o unică problemă, mare, cât Umanitatea de mare: minciuna în care ne trăim vieţile! Toţi acei oameni veniseră acolo să îşi caute dreptatea... Numai că dreptatea nu există în sălile de judecată. Şi n-a existat niciodată! Fiindcă acolo unde unul pierde iar celălalt câştigă, nu poate exista dreptate!
Dreptatea există doar în fiinţa noastră... Toţi copiii se nasc drepţi. Se strâmbă pe măsură ce cresc. Iar ceea ce îi strâmbă este chiar societatea în care cresc. Mediul încărcat de prea multă minciună!
Mă uitam la avocaţi, la acele jalnice fiinţe în robe negre, mă uitam la judecătoare, o jalnică fiinţă într-o robă neagră, jucând un joc extrem de nociv pentru vieţile lor: împărţirea dreptăţii! Ei, simple şi jalnice fiinţe umane, al căror proces de gândire a fost deformat de minciunile învăţate din tratatele pline de legi, legi date de legiuitori deseori aleşi să facă asta pentru că au dat înainte de votare o bucată de salam sau o găleată de plastic marionetelor, tocmai ei împărţeau dreptatea!... Doamne, ce meschinărie! Ce durere, câte vieţi măcinate şi făcute zob! Câte vieţi trăite în întuneric! Şi ne mai mirăm de ce totul devine tot mai sumbru, cu fiecare zi care se scurge...
Dreptatea e în noi, oameni buni! Toate legile sunt în noi! Tot ce avem nevoie pentru a trăi viaţa e în noi! Absolut tot! Şi când vom înţelege lucrul acesta, dar la acel grad suprem de înţelegere, cu toată fiinţa noastră, vom putea rupe lanţurile care ne ţin încătuşaţi! Şi vom fi liberi!!!
vineri, 21 noiembrie 2008
Gheorghe... vraciul
de Constantin D. Pavel
Mai deunăzi a intrat în viaţa mea un nou... personaj: Gheorghe vraciul. Ca un vajnic purtător de nume neaoş, românesc, încărcat de semnificaţii milenare adânci, el şi-a făcut intrarea încălţat cu bocanci cazoni, murdari şi puturoşi. M-am trezit deodată cu un e-mail de la el, în care acuzaţii încărcate de venin şi mizerie pocesc limba română şi deformează realitatea. Acest... Gheorghe şi-a format o părere foarte proastă despre mine, săpând şi scurmând internetul şi culegând de pe acolo tot felul de informaţii referitoare, chipurile!, la mine şi la colaboratorii mei dragi. Apoi, pe baza acestor informaţii, a emis o opinie şi a aruncat-o în lumea electronică.
Stimate... Gheorghe (adresa lui de e-mail e, atenţie!, vraciul@gmail.com, ce anume o vindeca el, nu ştiu!?), ai făcut o imensă confuzie! Ai amestecat borcanele! Rău de tot! Persoana pe care ai luat-o tu în vizor nu sunt eu, e altul! Eu nu am terminat teologia, deşi mi-ar fi plăcut... Iar ceea ce scriu, e ceea ce fac! Dacă şi alţii au făcut ce fac eu înaintea mea, înseamnă că îmi pot fi profesori şi învăţ cu mare drag şi respect de la ei. Cei care vor, la rândul lor, să înveţe de la mine, le stau la dispoziţie. Nu-ţi trebuie patalama de la cine ştie ce instituţie pentru a învăţa pe alţii ce e viaţa; însăşi Viaţa şi puterea lăsată de Dumnezeu oamenilor, de a învăţa trăind, sunt suficiente!
Valoarea nu ţi-o dau oamenii, măi... Gheorghe, ci Dumnezeu! Iar dacă ţi-o dă Dumnezeu, înseamnă că nu e doar a ta, ci a tuturor - şi datoria ta e să o dai mai departe oamenilor! Iar eu asta fac şi despre asta scriu, în fiecare zi a vieţii mele.
Problema ta e că trăieşti într-o lume mică, plină de competiţie şi de teamă, de neajunsuri şi de mizerie. Eşti mic sufleteşte şi pierdut în marea masă de ciudaţi deformaţi, creaţi pe calapodul "Să moară şi capra vecinului!". Te ascunzi în umbră şi ataci de acolo, din spatele unui pseudonim neinspirat ales - Gheorghe! -, sperând că vei putea evita lumina la nesfârşit. Lumina, dragă... Gheorghe, te va elibera de frici şi îţi va încălzi sufletul atins de meschinărie. Lumea ta e lumea competiţiei între oameni, a mea e cea a conlucrării între fiinţe umane. În lumea ta vezi doar lipsuri şi oameni răi, în lumea mea văd doar abundenţă în toate şi fiinţe atinse de aripa Divinului. În lumea ta duci lupte în fiecare zi cu ceilalţi, în lumea mea mă bucur de prietenia celorlalţi, căci suntem cu toţii liberi!
Nu ştiu cine eşti, ce ai făcut în viaţă şi către ce te îndrepţi. Şi nici nu mă interesează. Pentru că eu nu după aceste criterii evaluez oamenii, ci după lumina sfântă care emană din ei. "Nu judeca şi nu vei fi judecat!" Înţelegi asta?
Ar trebui să-mi fie milă de tine, dar nu îmi e. Ceea ce simt e mai presus de milă, căci mila e pentru săraci; şi într-o lume a abundenţei, numai leneşii sunt săraci! Iar pe leneşi îi dispreţuiesc!... Înţelegi asta?
Eu sunt Constantin D. Pavel! Iar pentru a afla cine sunt nu e suficient să scurmi în Google. Trebuie să mă întâlneşti, să mă vezi, să mă simţi, să mă cunoşti! Eu nu sunt persoana despre ai scris tu în email, sunt altul! Eu sunt ceea ce mi-am propus să fiu: scriitorul Constantin D. Pavel, viitor premiant Nobel pentru Literatură!
Şi dacă vrei să mă cunoşti cu adevărat, dacă vrei să vezi cum arată un viitor premiant Nobel, ce are în suflet şi în minte un asemenea om, sună-mă, să ieşim la o cafea. Fac eu cinste!
Şi ieşi din umbră, Gheorghe, spală-ţi sufletul în Lumină! Vei fi eliberat de răul care-ţi deformează viaţa...
Mai deunăzi a intrat în viaţa mea un nou... personaj: Gheorghe vraciul. Ca un vajnic purtător de nume neaoş, românesc, încărcat de semnificaţii milenare adânci, el şi-a făcut intrarea încălţat cu bocanci cazoni, murdari şi puturoşi. M-am trezit deodată cu un e-mail de la el, în care acuzaţii încărcate de venin şi mizerie pocesc limba română şi deformează realitatea. Acest... Gheorghe şi-a format o părere foarte proastă despre mine, săpând şi scurmând internetul şi culegând de pe acolo tot felul de informaţii referitoare, chipurile!, la mine şi la colaboratorii mei dragi. Apoi, pe baza acestor informaţii, a emis o opinie şi a aruncat-o în lumea electronică.
Stimate... Gheorghe (adresa lui de e-mail e, atenţie!, vraciul@gmail.com, ce anume o vindeca el, nu ştiu!?), ai făcut o imensă confuzie! Ai amestecat borcanele! Rău de tot! Persoana pe care ai luat-o tu în vizor nu sunt eu, e altul! Eu nu am terminat teologia, deşi mi-ar fi plăcut... Iar ceea ce scriu, e ceea ce fac! Dacă şi alţii au făcut ce fac eu înaintea mea, înseamnă că îmi pot fi profesori şi învăţ cu mare drag şi respect de la ei. Cei care vor, la rândul lor, să înveţe de la mine, le stau la dispoziţie. Nu-ţi trebuie patalama de la cine ştie ce instituţie pentru a învăţa pe alţii ce e viaţa; însăşi Viaţa şi puterea lăsată de Dumnezeu oamenilor, de a învăţa trăind, sunt suficiente!
Valoarea nu ţi-o dau oamenii, măi... Gheorghe, ci Dumnezeu! Iar dacă ţi-o dă Dumnezeu, înseamnă că nu e doar a ta, ci a tuturor - şi datoria ta e să o dai mai departe oamenilor! Iar eu asta fac şi despre asta scriu, în fiecare zi a vieţii mele.
Problema ta e că trăieşti într-o lume mică, plină de competiţie şi de teamă, de neajunsuri şi de mizerie. Eşti mic sufleteşte şi pierdut în marea masă de ciudaţi deformaţi, creaţi pe calapodul "Să moară şi capra vecinului!". Te ascunzi în umbră şi ataci de acolo, din spatele unui pseudonim neinspirat ales - Gheorghe! -, sperând că vei putea evita lumina la nesfârşit. Lumina, dragă... Gheorghe, te va elibera de frici şi îţi va încălzi sufletul atins de meschinărie. Lumea ta e lumea competiţiei între oameni, a mea e cea a conlucrării între fiinţe umane. În lumea ta vezi doar lipsuri şi oameni răi, în lumea mea văd doar abundenţă în toate şi fiinţe atinse de aripa Divinului. În lumea ta duci lupte în fiecare zi cu ceilalţi, în lumea mea mă bucur de prietenia celorlalţi, căci suntem cu toţii liberi!
Nu ştiu cine eşti, ce ai făcut în viaţă şi către ce te îndrepţi. Şi nici nu mă interesează. Pentru că eu nu după aceste criterii evaluez oamenii, ci după lumina sfântă care emană din ei. "Nu judeca şi nu vei fi judecat!" Înţelegi asta?
Ar trebui să-mi fie milă de tine, dar nu îmi e. Ceea ce simt e mai presus de milă, căci mila e pentru săraci; şi într-o lume a abundenţei, numai leneşii sunt săraci! Iar pe leneşi îi dispreţuiesc!... Înţelegi asta?
Eu sunt Constantin D. Pavel! Iar pentru a afla cine sunt nu e suficient să scurmi în Google. Trebuie să mă întâlneşti, să mă vezi, să mă simţi, să mă cunoşti! Eu nu sunt persoana despre ai scris tu în email, sunt altul! Eu sunt ceea ce mi-am propus să fiu: scriitorul Constantin D. Pavel, viitor premiant Nobel pentru Literatură!
Şi dacă vrei să mă cunoşti cu adevărat, dacă vrei să vezi cum arată un viitor premiant Nobel, ce are în suflet şi în minte un asemenea om, sună-mă, să ieşim la o cafea. Fac eu cinste!
Şi ieşi din umbră, Gheorghe, spală-ţi sufletul în Lumină! Vei fi eliberat de răul care-ţi deformează viaţa...
marți, 18 noiembrie 2008
Dreptul la lene...
de Paul Lafarge
Lucrarea "Dreptul la lene" a fost scrisă în 1885 (acum două secole, da, nu e
o greşeală!) şi e mai actuală ca oricând. Vorbeşte până şi despre criza
unde vom ajunge...
Iată argumentele, pe scurt:
1. muncim mai multe ore şi producem mai mult, ca să câştigăm mai mult
- aşa ni se cere ideologic de către societatea capitalistă - că
doar marii industriaşi/patroni au nevoie de oameni motivaţi, care să
le producă mai mult, să se îmbogăţească ei mai mult; lenea nu e bună,
că nu muncim pentru ei, nu ne înregimentăm.
2. produsele, la un moment dat, nu se mai vând, căci sunt prea multe, piaţa e saturată, iar oamenii nu mai au bani - salariile oferite de
industriaşi/patroni nu sunt suficiente pentru toată tentaţia la care produsele lor ne supun; intervine publicitatea, care ne convinge să cumpărăm.
3. tentaţi, vrem să cumpărăm. Muncim mai mult, să câştigăm mai mult, să ne permitem. Mulţi ne lăsăm tentaţi şi facem şi credite.
4. la un moment dat sunt atât de multe produse, că nu mai are cine le cumpăra - căci spirala infernală continuă. Continuăm să muncim mai mult, ca să ne plătim creditele, să consumăm mai mult.
5. dacă tot sunt dispuşi din ce în ce mai mulţi oameni să muncească mai mult, de ce să angajeze patronii 10 oameni în loc de 7, sau chiar 5, că doar or să muncească bine ăia 5, dacă sunt bine prinşi în credite şi dorinţe de consum. Şomajul e gata! Astfel, mai puţini oameni muncesc mai mult, calitatea produselor/serviciilor scade, dar nu contează pentru patron: banii vin. Şomerii - treaba lor!
6. creditele sunt din ce în ce mai multe, căci cine intră în cercul lor, iese greu.
7. la un moment dat, piaţa crapă: locuri de muncă, credite, imobiliare, totul pică.
Ei bine, acum ne aflam în acest al 7-lea moment. E incredibil, dar acelaşi autor ne explică faptul că dacă am munci mai puţin, fiecare dintre noi, am putea trăi toţi mai bine, şomajul ar scădea - nivelul de viaţă al populaţiei s-ar îmbunătăţi. Dar nu ar mai câştiga atât de mult patronii...
Numiţi asta nebunie, mania persecuţiei, paranoia, dacă doriţi. Dar parcă nu e absurd ce a spus omul ăsta. Şi a spus-o cu... 123 de ani în urmă!
Argumente contra?
Lucrarea "Dreptul la lene" a fost scrisă în 1885 (acum două secole, da, nu e
o greşeală!) şi e mai actuală ca oricând. Vorbeşte până şi despre criza
unde vom ajunge...
Iată argumentele, pe scurt:
1. muncim mai multe ore şi producem mai mult, ca să câştigăm mai mult
- aşa ni se cere ideologic de către societatea capitalistă - că
doar marii industriaşi/patroni au nevoie de oameni motivaţi, care să
le producă mai mult, să se îmbogăţească ei mai mult; lenea nu e bună,
că nu muncim pentru ei, nu ne înregimentăm.
2. produsele, la un moment dat, nu se mai vând, căci sunt prea multe, piaţa e saturată, iar oamenii nu mai au bani - salariile oferite de
industriaşi/patroni nu sunt suficiente pentru toată tentaţia la care produsele lor ne supun; intervine publicitatea, care ne convinge să cumpărăm.
3. tentaţi, vrem să cumpărăm. Muncim mai mult, să câştigăm mai mult, să ne permitem. Mulţi ne lăsăm tentaţi şi facem şi credite.
4. la un moment dat sunt atât de multe produse, că nu mai are cine le cumpăra - căci spirala infernală continuă. Continuăm să muncim mai mult, ca să ne plătim creditele, să consumăm mai mult.
5. dacă tot sunt dispuşi din ce în ce mai mulţi oameni să muncească mai mult, de ce să angajeze patronii 10 oameni în loc de 7, sau chiar 5, că doar or să muncească bine ăia 5, dacă sunt bine prinşi în credite şi dorinţe de consum. Şomajul e gata! Astfel, mai puţini oameni muncesc mai mult, calitatea produselor/serviciilor scade, dar nu contează pentru patron: banii vin. Şomerii - treaba lor!
6. creditele sunt din ce în ce mai multe, căci cine intră în cercul lor, iese greu.
7. la un moment dat, piaţa crapă: locuri de muncă, credite, imobiliare, totul pică.
Ei bine, acum ne aflam în acest al 7-lea moment. E incredibil, dar acelaşi autor ne explică faptul că dacă am munci mai puţin, fiecare dintre noi, am putea trăi toţi mai bine, şomajul ar scădea - nivelul de viaţă al populaţiei s-ar îmbunătăţi. Dar nu ar mai câştiga atât de mult patronii...
Numiţi asta nebunie, mania persecuţiei, paranoia, dacă doriţi. Dar parcă nu e absurd ce a spus omul ăsta. Şi a spus-o cu... 123 de ani în urmă!
Argumente contra?
miercuri, 12 noiembrie 2008
Atenţie, conţinut conspirativ!
de Ionuţ Bonoiu
Sursa: Business Magazin
Sursa: Business Magazin
Lumea e pregatita pentru un guvern mondial, format dintr-o elita intelectuala si bancheri. Citatul atribuit unui urmas al primului miliardar al Americii, John D. Rockefeller, poate fi adevarat sau nu. Dar e sigur ca e foarte potrivit pentru o introducere.
Sa va spun povestea prietenului meu, sub numele lui conspirativ Ionescu. A aflat in ultimele luni, spre surprinderea lui, ca ratele la creditul pentru apartament i-au crescut, dar valoarea casei pe care o plateste de mai bine de doi ani s-a redus sensibil. A vrut sa-si retraga banii de la bursa si din fondurile de investitii, dar portofoliul lui valoreaza acum cam un sfert fata de acum 1-2 ani, cand a inceput sa cumpere actiuni pe baza “recomandarilor” analistilor.
In acelasi timp, el vede cum Warren Buffett face profituri importante pe vreme de criza (actiunile de miliarde de dolari de la General Electric si Goldman Sachs au fost cumparate doar in urma unor negocieri foarte dure, care ii vor aduce un dividend important). Iar recent, documentandu-se ca tot romanul despre criza financiara, a aflat ca si la inceputul secolului trecut un alt simbol al Americii, J.P. Morgan, “salva” economia americana si cumpara actiuni foarte ieftine, care ii aduceau ulterior profituri importante.
Si pentru ca daca dincolo de site-urile de stiri a ajuns sa urmareasca in mod frecvent si forumurile de discutii, tare s-a mai mirat cand a auzit ca 400 de miliarde de dolari au fost transferati in banci din Israel chiar inainte de caderea Lehman Brothers si a celorlalte institutii financiare americane. Cum care sunt celelalte? Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari companii ipotecare detinute de stat, care au cazut cu doar cateva luni inainte de alegeri, desi rapoartele Casei Albe sustineau inca din 2001 ca dimensiunea celor doua reprezinta o potentiala problema, care “ar putea avea mari repercusiuni asupra pietelor financiare”. Sa fi fost oare totul un accident sau o chestiune orchestrata pentru ca democratii sa castige alegerile, iar acum, prin primul presedinte afro-american sa aiba ocazia sa instaureze, in fine, noua ordine mondiala?
Astfel de teorii ale conspiratiei, care combina, dupa cum spune un forumist american “98% adevar cu 2% otrava, dar indeajuns de multa ca sa te poata omori” s-au intetit in ultimul an nu doar in Statele Unite, ci mai ales in Europa intrata in recesiune.
Iar daca as face un top al celor mai discutate teorii pe care le-am urmarit, pe primul loc as pune, pe fondul globalizarii efectelor crize, noua ordine mondiala, sintagma folosita frecvent incepand dupa Primul Razboi Mondial de presedintii americani de la Woodrow Wilson si pana la George Bush (tatal) si partenerul sau de discutii la acea vreme, Mihail Gorbaciov, sau chiar primul-ministru indian Rajiv Gandhi.
Nu o sa insist asupra altor teme recurente, precum aceea ca evreii (sau, dupa caz, masonii) sunt la originea oricaror conspiratii mondiale si nici asupra celor care il indica pe Barack Obama ca fiind mason sau chiar Antichristul.
Dar as vrea sa ma refer la o tema favorita noua, romanilor, care seamana mai degraba a manie a persecutiei. Nici nu a apucat bine sa ne reduca Standard & Poor’s ratingul de tara ca am inceput deja sa vedem semnele unei conspiratii prin care invidiosul Vest vrea sa ne infunde si bruma de stare de bine pe care o traim de ceva ani.
Iar anuntul S&P vine la cateva luni dupa ce in urma presiunii Comisiei Europene fusese inlocuita taxa de prima inmatriculare pentru masini, o masura despre care dealerii auto, in frunte cu primul-ministru Tariceanu spuneau ca ne va transforma in groapa de gunoi a Europei. Ca o paranteza, gradul de dotare cu masini in Romania este (paradoxal pentru bucurestenii care pleaca la serviciu la ora 7-8 dimineata) printre cele mai reduse din Europa. Iar varsta masinilor - printre cele mai inaintate.
Dar sa revin la ofensa pe care ne-a adus-o S&P. Spuneti sincer, nu-i asa ca raspunsul presedintelui Basescu in prima sa conferinta de presa dupa circa patru ani de mandat (S&P este o companie de rating pentru care avem tot respectul, dar nu este credibila), alaturi de maiestria prin care guvernatorul Isarescu a contracarat atacul asupra leului ne-au facut sa ne simtim atat de mandri?
Departe de mine ideea de a minimaliza aceste gesturi, intre noi fie vorba, surprinzator de normale intr-o tara atat de anormala. Apare insa un foarte mare semn de intrebare: ce facem mai departe?
Atacuri asupra leului (atat din exterior, cat si din interior, probabil) vor fi si in continuare, la fel si presiuni din partea Comisiei Europene pentru anumite masuri care in numele liberului schimb vor afecta industria si agricultura romaneasca.
Investitorii strainii, cei care urcasera capitalizarea bursei din Bucuresti dincolo de pragul de 30 de miliarde de euro au complotat si, prin iesirea celor mai multi dintre ei, au lovit deopotriva si pe micii investitori romani, care acum incearca sa se convinga, vorba lui Buffett, ca este un moment bun sa cumpere (daca mai au cu ce).
Dar cel mai mare complot pare ca a inceput odata cu comenzile tot mai mici de textile, componente de masini sau tevi produse la noi care ii determina pe producatori - detinuti tot de grupuri internationale - sa isi reduca productia.
Astfel, zeci de mii de romani, potrivit estimarilor Ministerului Muncii (o estimare mai degraba optimista, as spune), isi vor pierde jobul din cauza celei mai mari conspiratii impotriva noastra - criza financiara, care vine (cum altfel?) in cel mai bun an al economiei de dupa 1990.
Iar campania electorala, care tocmai a inceput, este momentul perfect pentru inca o conspiratie, de aceasta data un inside-job. Ce ziceti, am dreptate sau e doar o teorie a conspiratiei?
A fi...
de Constantin D. Pavel
Încerc din răsputeri să înţeleg cum poate trăi cineva doar la nivelul lui a avea, lăsându-se condus în viaţă doar de dorinţele izvorâte din acest mod de a exista. Am fost, pur şi simplu, bulversat de o experinţă în care mi s-a demonstrat, încă o dată, că majoritatea oamenilor doar există, fără a trăi cu adevărat. Cuvântul lor de ordine este "vreau", iar ce urmează după, nu mai contează. O existenţă în care fiecare zi e o luptă, pentru a mai apuca încă ceva în plus, măcar o fărâmă, cât de mică, picată de pe masa bogaţilor. Ei vor să aibă, fără a aprecia corect preţul a ceea ce vor şi fără a pricepe că altcineva plăteşte acel preţ în locul lor. Practic, ei se târăsc de la o zi la alta, fără orizont, fără aşteptări, fără a trăi, cu adevărat, o viaţă încărcată de sens şi semnificaţie.
A avea se situează, într-o ordine firească a firii, abia pe ultimul loc. Însă lumea s-a întors cu fundul în sus şi oamenii s-au adâncit din ce în ce mai mult în promiscuitate şi hău mental. Societatea de consum şi indivizii fără scrupule au transformat bieţii oamenii în simple păpuşi articulate, care acţionează automat la stimulii induşi, aidoma animalelor pavloviene, fără să mai gândească cu propriul lor creier.
Înainte vreme, pe timpul strămoşilor noştri, orice copil ştia că nu poţi avea nimic până când nu faci şi că nu poţi face nimic până când nu eşti! Aceasta, însă, presupunea un plan de viaţă, ţeluri bine conturate şi, dincolo de munca asiduă care trebuia depusă, multă, foarte multă... răbdare. Acum, nimic din toate acestea nu mai regăseşti, decât cu mare dificultate, la oamenii obişnuiţi. S-a împământenit atât de tare mentalitatea lui "iau acum, plătesc la anul", încât valorile vieţii adevărate gem de durere în sufletele încă treze...
A fi, a face, a avea
- aceasta-i calea dreaptă!
Şi chiar de pare lungă-ori grea,
e cea mai înţeleaptă.
Fiindcă nimic nu poţi avea,
cât de cât de valoare,
dacă-ţi tratezi rău viaţa
şi o calci în picioare.
Întâi să fii ce vrei să fii,
Apoi să faci ce-i bine,
Şi dacă încă tu nu ştii,
Întreabă-mă pe mine.
Şi îţi voi spune, negreşit,
Că-n viaţă este bine,
Să fii un pic umil, spăşit,
Să poţi avea un mâine...
Încerc din răsputeri să înţeleg cum poate trăi cineva doar la nivelul lui a avea, lăsându-se condus în viaţă doar de dorinţele izvorâte din acest mod de a exista. Am fost, pur şi simplu, bulversat de o experinţă în care mi s-a demonstrat, încă o dată, că majoritatea oamenilor doar există, fără a trăi cu adevărat. Cuvântul lor de ordine este "vreau", iar ce urmează după, nu mai contează. O existenţă în care fiecare zi e o luptă, pentru a mai apuca încă ceva în plus, măcar o fărâmă, cât de mică, picată de pe masa bogaţilor. Ei vor să aibă, fără a aprecia corect preţul a ceea ce vor şi fără a pricepe că altcineva plăteşte acel preţ în locul lor. Practic, ei se târăsc de la o zi la alta, fără orizont, fără aşteptări, fără a trăi, cu adevărat, o viaţă încărcată de sens şi semnificaţie.
A avea se situează, într-o ordine firească a firii, abia pe ultimul loc. Însă lumea s-a întors cu fundul în sus şi oamenii s-au adâncit din ce în ce mai mult în promiscuitate şi hău mental. Societatea de consum şi indivizii fără scrupule au transformat bieţii oamenii în simple păpuşi articulate, care acţionează automat la stimulii induşi, aidoma animalelor pavloviene, fără să mai gândească cu propriul lor creier.
Înainte vreme, pe timpul strămoşilor noştri, orice copil ştia că nu poţi avea nimic până când nu faci şi că nu poţi face nimic până când nu eşti! Aceasta, însă, presupunea un plan de viaţă, ţeluri bine conturate şi, dincolo de munca asiduă care trebuia depusă, multă, foarte multă... răbdare. Acum, nimic din toate acestea nu mai regăseşti, decât cu mare dificultate, la oamenii obişnuiţi. S-a împământenit atât de tare mentalitatea lui "iau acum, plătesc la anul", încât valorile vieţii adevărate gem de durere în sufletele încă treze...
A fi, a face, a avea
- aceasta-i calea dreaptă!
Şi chiar de pare lungă-ori grea,
e cea mai înţeleaptă.
Fiindcă nimic nu poţi avea,
cât de cât de valoare,
dacă-ţi tratezi rău viaţa
şi o calci în picioare.
Întâi să fii ce vrei să fii,
Apoi să faci ce-i bine,
Şi dacă încă tu nu ştii,
Întreabă-mă pe mine.
Şi îţi voi spune, negreşit,
Că-n viaţă este bine,
Să fii un pic umil, spăşit,
Să poţi avea un mâine...
miercuri, 5 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)