joi, 27 mai 2010

Râsul la mormânt

de Mircea Cărtărescu

Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit. Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau patru persoane şi un singur salariu.

Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul de dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.

Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e "răul cel mai mic".

Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici, trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.

Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?

Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul "haiduciei" fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că în clasa de mijloc există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.

Nu cer confiscarea, ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oameni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că sub oblăduirea ei a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapt. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.

Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar, ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum este el azi, nu poate să nu fie sărac.

Cu atât mai cinice, "ca râsul la mormânt" ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare "prindeţi hoţii"!...

marți, 25 mai 2010

Mecanismul Crizei Financiare

de autor necunoscut

Unii intâmpina dificultati in a intelege mecanismul crizei. Pentru cei mai multi, acesta le apare ca ceva extrem de complicat si cu origini obscure. In fond, este mai simplu decât ne-am putea inchipui. Cineva a avut inspiratia de a sintetiza aceasta stare intr-un scenariu compus din zece etape. Iata-l:

1. Ion are o crâsma. Pentru a-si spori vânzarile, el decide sa le ofere clientilor (majoritatea - betivani notorii) bautura pe datorie. Isi noteaza cu grija datoria fiecarui client, tinând astfel un bilant al creditelor acordate. Pe masura ce se raspândeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vânzarile de bautura asijderea. Pe faza, Ion profita de ocazie si scumpeste tuica si berea.

2. Un consilier bancar abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestuia un credit pentru dezvoltarea cârciumii. Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion - promisiunile de plata ale betivanilor care ii trec pragul.

3. Superiorii consilierului bancar - baieti destepti, cu indelungata expertiza in mobilizarea resurselor financiare - refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligatiuni, garantate, desigur, cu datoriile alcoolicilor: BEAU-BOND, BEAT-BOND si VOMIT-BOND.

4. Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a cotatiilor.

5. Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crâsma lui Ion.

6. Datornicii nu au cum sa plateasca. Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment.

7. Obligatiunile BEAU-BOND si BEAT-BOND isi pierd 95% din valoare. VOMIT-BOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizându-se dupa o prabusire de 80%.

8. Furnizorii cârciumii lui Ion intâmpina serioase dificultati financiare, dupa ce clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra in faliment.

9. Banca este salvata de la faliment de catre Guvern, in urma unor consultari dramatice intre partidele politice.

10. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute prin impozitele platite de catre persoanele care nu consuma alcool.

vineri, 21 mai 2010

E bine să ai prieteni

de Constantin D. Pavel

Astăzi este ziua mea... Şi încă de dimineaţă am început să răspund la telefon, să citesc SMS-uri şi emailuri cu urări de bine, de prosperitate şi de sănătate. Le întorc cu mare drag înapoi, tuturor prietenilor mei de pretutindeni!

Vă iubesc pe toţi!

E aşa de bine să ai prieteni şi să ştii că ceea ce faci ajută semenilor tăi!...

vineri, 7 mai 2010

Co(n)centrarea

de Constantin D. Pavel

Capacitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit, de a finaliza ceea ce încep, este una dintre trăsăturile de bază ale oamenilor de succes de pretutindeni, indiferent de domeniul în care activează. Cum izbutesc ei să facă acest lucru cu, apa­rent, o atât de mare uşurinţă? Ani la rând am încercat să îmi dau seama şi, pentru o bună perioa­dă de timp, am crezut că am descoperit secretul lor: concentrarea.

De curând, însă, în timp ce lucram la o carte care se cerea definitivată la o dată anume, am constatat că secretul oamenilor de succes este altul, mult mai adânc şi mai încărcat de sem­nificaţii. Şi vă spun cu mâna pe inimă, o dată ce am aflat acest secret, toate succesele şi insuccesele din viaţa mea au căpătat sens, şi-au dez­văluit resorturile interioare. Privite din acest punct de vedere, toate realizările personalităţilor din societatea omenească par atât de uşor de în­de­plinit, atât de uşor de dus până la capăt.


Dacă tu, dragul meu cititor, crezi în continuare – cum şi eu am crezut – că ţelurile se re­alizează prin concentrare, te rog, din acest mo­ment, uită de asta! E o minciună, o piedică în calea dezvoltării tale persoanle, o stavilă în ca­lea realizării propriilor vise! Da, prin concentra­re poţi înfăptui multe lucruri, dar nu vei fi sa­tis­făcut de ele decât pe moment. Pe când, apli­când secretul adevăraţilor oameni de succes, vei putea înfăptui tot ce are sens pentru tine şi îţi vei simţi sufletul împlinit pe deplin!


Secretul, marele şi supremul secret al suc­cesului încărcat de semnificaţie, este... atenţie! ...centrarea!


A fi centrat înseamnă a fi acolo, în ceea ce faci, în proporţie de 100%, căci ceea ce faci este, de fapt, ceea ce eşti!


Atunci când te concentrezi, îţi impui să uiţi de toate pentru că trebuie să duci la final lucrul început. Practic, te obligi pe tine să faci doar ce trebuie făcut şi nimic altceva. Mult timp am trăit în această eroare şi aveam impresia că aceasta-i calea... Ba i-am mai îndemnat şi pe alţii să facă la fel, prin viu grai, prin CD-urile, în ar­ticolele şi în cărţile mele. Tuturor, spăşit, vă cer iertare! Căci adevărul este altul...


Atunci când te centrezi, uiţi de toate tocmai pentru că faci acel lucru şi îl vei duce la în­deplinire nu pentru că trebuie, ci pentru că asta îţi aduce şi mai multă satisfacţie, pe măsură ce proiectul avansează!


Mare diferenţă, aşa-i? Uriaşă!


Mie îmi place să scriu, să împărtăşesc al­­tora gândurile, sentimentele, trăirile şi desco­peririle mele. Chiar acum, când aştern aceste cu­vinte pe hârtie (pentru că încă mai scriu de mână, pe hârtie, în vechiul şi „demodatul“ stil din seco­lul trecut...), când îţi dezvălui ţie toate aces­te mi­nunate descoperiri, simt că trăiesc cu adevărat şi că îmi împlinesc menirea, că fac ceea ce Dum­nezeu mă îndeamnă să fac. Şi sunt fericit!


Cu vreo două săptămâni în urmă am fost cu maşina la reparat (a intrat o pietricică între plăcuţa de frână şi disc, dacă te întrebi cumva care a fost problema...) la un mecanic recoman­dat de un prieten bun, într-un sat din afara Bucu­reştiului. Florin (aşa îl cheamă pe „meşter“) nu e mecanic cu patalama, meseria lui fiind cu totul alta – însă îi place atât de mult să re­pare ma­şini, încât şi-a făcut un renume greu de ega­lat în această profesie. Mi-a fost recomandat astfel: „Lasă-l să-ţi asculte maşina şi o să-ţi spună exact ce are!“ L-am lăsat să facă asta; a condus vreo 200 de metri şi mi-a zis care e pro­blema; a descoperit pietricica exact acolo unde a spus că se află. Mi-a făcut, de asemenea, şi alte recomandări valoroase, de care acum ţin cont şi le pot observa veridicitatea.


Acest om este centrat pe ceea ce face! Practică această activitate cu atâta pasiune, în­cât sufletul i se umple de plăcere şi chipul îi ra­diază de fiecare dată când poate să facă o ma­şinărie să meargă din nou. Acesta e darul lui, primit de la Dumnezeu, pe care îl împărtă­şeşte semenilor săi. Şi satisfacţiile curg din toate păr­ţile: şi sufleteşti şi financiare şi de relaţio­nare. E împlinit şi se simte îm­plinit, pentru că este... centrat! Face ceea ce e menit să facă, iar atunci când face, uită de sine, uită de toate, părând con-centrat asupra muncii sale!


Mai presus de centrare mai există un se­cret. E cel care stă la teme­lia tuturor realiză­rilor mă­reţe ale Ome­nirii. Este vorba despre... co-centrare!


Aceasta este capacitatea de a atrage oa­­meni centraţi pe un anumit domeniu, pe o anumită activitate, de a-i pune la un loc şi de a crea o echipă în care cu toţii uită de toate pentru că sunt pe deplin implicaţi în proiect.


Cele mai bune familii, cele mai bune com­panii, cele mai bune echipe sportive, cele mai bune orches­tre, au această minunată capacitate, de a se co-centra pe obiectivele perso­nale, în concordanţă cu obiectivul central, bine definit şi înţeles de către toţi. Astfel de comunităţi umane – fie că e vorba de o celulă simplă, soţ-soţie, fie de una complexă, cum ar fi o multinaţională –, respectă principiul co-centrării. Şi, evident, suc­cesul şi împlinirea nu întârzie să apară...

CITESTE O CARTE PE LUNA, ASCULTA UN CD PE ZI - SI VEI PUTEA APOI SA FII!

DEZVOLTARE PERSONALA LA SUPERLATIV
http://www.pavcon.ro