Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
miercuri, 31 decembrie 2008
miercuri, 24 decembrie 2008
Sarmaua
de Autor Necunoscut
Cum s-ar defini sarmaua?...
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung, metamorfozic, în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii.
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se înfăşoară-n varză, ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată, ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bardacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată,
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatară principală, ţine-n spaţiu, tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie?
Că de când e lumea lume, porcul n-a citit poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...
CRĂCIUN FERICIT iubiţii mei cititori!!!
şi spor mâine la sarmale...
Cum s-ar defini sarmaua?...
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung, metamorfozic, în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii.
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se înfăşoară-n varză, ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată, ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bardacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată,
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatară principală, ţine-n spaţiu, tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie?
Că de când e lumea lume, porcul n-a citit poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...
CRĂCIUN FERICIT iubiţii mei cititori!!!
şi spor mâine la sarmale...
miercuri, 17 decembrie 2008
Cine suntem?
de Constantin D. Pavel
Mult timp mi-a trebuit să înţeleg ce e viaţa... Şi deşi îmi pare că am cam priceput cum stă treaba cu stropul acesta de divinitate ce ne-a fost dat să-l simţim, tot în ceaţă şi neştiinţă mă trezesc în fiecare dimineaţă. Avid însă de noi experienţe, care să-mi dezvăluie noi şi noi sensuri ale existenţei.
"Cuget, deci exist!" este adevărul suprem al existenţei umane. Dar dacă nu cuget, dacă nimeni nu m-a învăţat să fac asta, dacă nimeni, niciodată, nu mi-a spus că eu sunt gândurile mele cumulate? Ce fac atunci? Cum procedez?...
Azi, Gicuţa mea a făcut al şaselea ou din existenţa ei. Pe primele trei le-a spart, apoi a învăţat cum să se comporte cu ele, iar astăzi, la al şaselea, s-a comportat ca o cloşcă veritabilă. E o papagaliţă superbă, pe care o creştem de când era un puiuţ, iar de-a lungul celor aproape trei ani de când o avem, mi-a servit multe lecţii de viaţă, unele dintre ele adevărate revelaţii. Azi mă uitam la ea cât de vehementă era apărându-şi ouţele (nefertile, din păcate, căci nu i-am luat un papagal...), şi atâta milă mi s-a făcut de ea, gândindu-mă că toată existenţa ei programată deja de Dumnezeu, este dată peste cap de decizia noastră, a "stăpânilor", de a nu-i lua un papagal. Practic, i-am negat Gicuţei dreptul la dezvoltarea propriei fiinţe!
M-a frapat că ea a ştiut ce să facă, a avut programat totul, iar ceea ce m-a determinat să mă minunez şi să constat prezenţa lui Dumnezeu în tot şi în toate a fost faptul că acolo, în ouţele acelea atât de mici, se află înmagazinată toată informaţia speciei peruşilor! Deşi Gica nu a avut de la cine să înveţe cum să ouă, cum să îşi facă cuibul, cum să clocească, cum să îşi apere ouăle, ea a făcut totul aproape perfect! De una singură!
Noi, oamenii, avem nevoie de mulţi ani pentru a învăţa să fim, fiindcă nu prea avem instincte. Suntem atât de neajutoraţi la începutul vieţii, încât mă întreb cum de-am ajuns să transformăm întreg Pământul? Ce învăţăm însă? În ce ne transformăm învăţând? Şi de ce trebuie, generaţie după generaţie, să o luăm de la capăt, pentru ca în final să aflăm sau nu cine suntem?...
Ne naştem atât de minunaţi, atât de puri, atât de puternici, atât de plini de iubire, apoi vine nu ştiu ce şi începem să ne umplem mintea cu mizerii, transformându-ne vieţile într-un coşmar. Iar lupta de a scăpa de acolo durează, deseori, o viaţă întreagă!... Şi la final, înainte de a închide ochii pentru totdeauna, ne punem aceeaşi unică întrebare: cine suntem?
Sper din tot sufletul să primim un răspuns când trecem puntea...
Mult timp mi-a trebuit să înţeleg ce e viaţa... Şi deşi îmi pare că am cam priceput cum stă treaba cu stropul acesta de divinitate ce ne-a fost dat să-l simţim, tot în ceaţă şi neştiinţă mă trezesc în fiecare dimineaţă. Avid însă de noi experienţe, care să-mi dezvăluie noi şi noi sensuri ale existenţei.
"Cuget, deci exist!" este adevărul suprem al existenţei umane. Dar dacă nu cuget, dacă nimeni nu m-a învăţat să fac asta, dacă nimeni, niciodată, nu mi-a spus că eu sunt gândurile mele cumulate? Ce fac atunci? Cum procedez?...
Azi, Gicuţa mea a făcut al şaselea ou din existenţa ei. Pe primele trei le-a spart, apoi a învăţat cum să se comporte cu ele, iar astăzi, la al şaselea, s-a comportat ca o cloşcă veritabilă. E o papagaliţă superbă, pe care o creştem de când era un puiuţ, iar de-a lungul celor aproape trei ani de când o avem, mi-a servit multe lecţii de viaţă, unele dintre ele adevărate revelaţii. Azi mă uitam la ea cât de vehementă era apărându-şi ouţele (nefertile, din păcate, căci nu i-am luat un papagal...), şi atâta milă mi s-a făcut de ea, gândindu-mă că toată existenţa ei programată deja de Dumnezeu, este dată peste cap de decizia noastră, a "stăpânilor", de a nu-i lua un papagal. Practic, i-am negat Gicuţei dreptul la dezvoltarea propriei fiinţe!
M-a frapat că ea a ştiut ce să facă, a avut programat totul, iar ceea ce m-a determinat să mă minunez şi să constat prezenţa lui Dumnezeu în tot şi în toate a fost faptul că acolo, în ouţele acelea atât de mici, se află înmagazinată toată informaţia speciei peruşilor! Deşi Gica nu a avut de la cine să înveţe cum să ouă, cum să îşi facă cuibul, cum să clocească, cum să îşi apere ouăle, ea a făcut totul aproape perfect! De una singură!
Noi, oamenii, avem nevoie de mulţi ani pentru a învăţa să fim, fiindcă nu prea avem instincte. Suntem atât de neajutoraţi la începutul vieţii, încât mă întreb cum de-am ajuns să transformăm întreg Pământul? Ce învăţăm însă? În ce ne transformăm învăţând? Şi de ce trebuie, generaţie după generaţie, să o luăm de la capăt, pentru ca în final să aflăm sau nu cine suntem?...
Ne naştem atât de minunaţi, atât de puri, atât de puternici, atât de plini de iubire, apoi vine nu ştiu ce şi începem să ne umplem mintea cu mizerii, transformându-ne vieţile într-un coşmar. Iar lupta de a scăpa de acolo durează, deseori, o viaţă întreagă!... Şi la final, înainte de a închide ochii pentru totdeauna, ne punem aceeaşi unică întrebare: cine suntem?
Sper din tot sufletul să primim un răspuns când trecem puntea...
sâmbătă, 13 decembrie 2008
O vorbă bună...
de Constantin D. Pavel
O simplă vorbă bună. Atât. Doar de atât au nevoie oamenii pentru a înflori...
O vorbă de apreciere, cât de mică, pentru cine sunt ei, pentru cât de frumoşi sunt, pentru cât de bine s-au îmbrăcat, pentru cât de frumoasă este casa lor, maşina lor, soţia lor, soţul lor, copiii lor... O vorbă bună are un efect cu totul încântător asupra unui om.
Tu cui i-ai spus o vorbă bună astăzi? Cum, nimănui? Nici măcar ţie? Oh, dar nu e bine! Nu e bine deloc! Trebuie neapărat să îndrepţi această situaţie! Neapărat! Hai, chiar acum, du-te în faţa oglinzii, uită-te cu atenţie la fiinţa de acolo şi zi-i o vorbă bună! Chiar acum!!! Te aştept...
Ai văzut ce minunat a fost? Sigur că da! Ia obişnuieşte-te tu ca în fiecare zi să spui cuiva, la început poate numai ţie, cu toate că nu e indicat doar aşa... - să spui cuiva o vorbă bună! Vei face diferenţa în lumea asta agitată şi nebună. Vei începe să dai de la tine, fără a aştepta să primeşti. Vei începe să înţelegi cum funcţionează natura umană şi îţi vei apropia oamenii. Vei începe să îţi faci din ce în ce mai mulţi prieteni. Tot mai mulţi oameni buni vor intra în viaţa ta şi nu vor mai ieşi niciodată. Preţul pe care îl vei plăti? O vorbă bună. Doar o simplă vorbă bună...
Mi-am dat seama de asta ieri, în oraş... O învăţătoare era cu întreaga ei clasă de minuni dumnezeieşti pe la coloanele din faţa fostului magazin Romarta Copiilor, acum, din nefericire, sediul unei bănci cu o reputaţie nu prea bună... Şi copiii aceia zglobii alergau şi ţipau şi râdeau şi transmiteau în jur ceea ce acele coloane erau obişnuite să audă pe vremea când eram eu copil... Mi-au umplut sufletul de bucurie, aşa că m-am oprit din drumul meu grăbit şi m-am apropiat de tânăra învăţătoare, vizibil stresată şi cumva depăşită de situaţie. Am privit-o în ochi şi i-am spus zâmbind: "Sunteţi o fericită!" "De ce?!" - a întrebat ea mirată. I-am făcut un semn larg cu ambele braţe, către toţi copiii aceia debordând de viaţă. Femeia s-a uitat la mine cu alţi ochi, în care apăruseră luminiţe vii, şi mi-a răspuns: "Aşa e, sunt cea mai fericită fiinţă din Univers! Fiindcă am atâţia şi sunt toţi ai mei!". Pe dată şi-a schimbat atitudinea şi, râzând, şi-a strâns puii în jurul ei, ca o mamă perfectă.
O vorbă bună... O simplă vorbă bună...
Ce poate face o vorbă bună? Poate schimba vieţi! În bine!
Aşa că, dragul meu cititor, îţi spun o vorbă bună: eşti cea mai fericită fiinţă din Univers! Caută motivele şi le vei găsi!... Şi nu uita, în fiecare zi să spui cuiva o vorbă bună, indiferent cât de mică ar fi şi cât de neînsemnată pentru tine. Tu spune-o, căci solul de va fi pregătit, ea va creşte şi se va face mare. Tu doar fă-ţi datoria: spune o vorba bună. Şi întreaga ta lume se va schimba în mai puţin de un an. Îţi garantez!
O simplă vorbă bună. Atât. Doar de atât au nevoie oamenii pentru a înflori...
O vorbă de apreciere, cât de mică, pentru cine sunt ei, pentru cât de frumoşi sunt, pentru cât de bine s-au îmbrăcat, pentru cât de frumoasă este casa lor, maşina lor, soţia lor, soţul lor, copiii lor... O vorbă bună are un efect cu totul încântător asupra unui om.
Tu cui i-ai spus o vorbă bună astăzi? Cum, nimănui? Nici măcar ţie? Oh, dar nu e bine! Nu e bine deloc! Trebuie neapărat să îndrepţi această situaţie! Neapărat! Hai, chiar acum, du-te în faţa oglinzii, uită-te cu atenţie la fiinţa de acolo şi zi-i o vorbă bună! Chiar acum!!! Te aştept...
Ai văzut ce minunat a fost? Sigur că da! Ia obişnuieşte-te tu ca în fiecare zi să spui cuiva, la început poate numai ţie, cu toate că nu e indicat doar aşa... - să spui cuiva o vorbă bună! Vei face diferenţa în lumea asta agitată şi nebună. Vei începe să dai de la tine, fără a aştepta să primeşti. Vei începe să înţelegi cum funcţionează natura umană şi îţi vei apropia oamenii. Vei începe să îţi faci din ce în ce mai mulţi prieteni. Tot mai mulţi oameni buni vor intra în viaţa ta şi nu vor mai ieşi niciodată. Preţul pe care îl vei plăti? O vorbă bună. Doar o simplă vorbă bună...
Mi-am dat seama de asta ieri, în oraş... O învăţătoare era cu întreaga ei clasă de minuni dumnezeieşti pe la coloanele din faţa fostului magazin Romarta Copiilor, acum, din nefericire, sediul unei bănci cu o reputaţie nu prea bună... Şi copiii aceia zglobii alergau şi ţipau şi râdeau şi transmiteau în jur ceea ce acele coloane erau obişnuite să audă pe vremea când eram eu copil... Mi-au umplut sufletul de bucurie, aşa că m-am oprit din drumul meu grăbit şi m-am apropiat de tânăra învăţătoare, vizibil stresată şi cumva depăşită de situaţie. Am privit-o în ochi şi i-am spus zâmbind: "Sunteţi o fericită!" "De ce?!" - a întrebat ea mirată. I-am făcut un semn larg cu ambele braţe, către toţi copiii aceia debordând de viaţă. Femeia s-a uitat la mine cu alţi ochi, în care apăruseră luminiţe vii, şi mi-a răspuns: "Aşa e, sunt cea mai fericită fiinţă din Univers! Fiindcă am atâţia şi sunt toţi ai mei!". Pe dată şi-a schimbat atitudinea şi, râzând, şi-a strâns puii în jurul ei, ca o mamă perfectă.
O vorbă bună... O simplă vorbă bună...
Ce poate face o vorbă bună? Poate schimba vieţi! În bine!
Aşa că, dragul meu cititor, îţi spun o vorbă bună: eşti cea mai fericită fiinţă din Univers! Caută motivele şi le vei găsi!... Şi nu uita, în fiecare zi să spui cuiva o vorbă bună, indiferent cât de mică ar fi şi cât de neînsemnată pentru tine. Tu spune-o, căci solul de va fi pregătit, ea va creşte şi se va face mare. Tu doar fă-ţi datoria: spune o vorba bună. Şi întreaga ta lume se va schimba în mai puţin de un an. Îţi garantez!
marți, 9 decembrie 2008
Iubirea se silabiseşte... T-I-M-P
de Florentina Pavel
Lasă deoparte, acum, tot ce ai de făcut şi, pentru una-două ore, joacă-te cu copilul tău! Sau stai de vorbă cu cel ce a devenit între timp adolescent!
Nu lucrurile materiale sau bunătăţile ce i le pui pe masă vor forma caracterul copilului tău, ci timpul de calitate pe care îl vei petrece cu el. Nu e de ajuns să stai în aceeaşi cameră cu el, tu privind la televizor sau citind ziarul, iar el jucându-se singur, lângă tine, ori desenând.
Nimic nu trebuie să fie mai important pentru tine decât educaţia copilului tău.
Fii alături de el, pentru că, în primul rând, de atenţia ta are nevoie, de iubirea ta, de timpul tău. Numai aşa se va simţi în siguranţă şi tu vei fi prima persoană căreia i se va adresa, când în viaţa lui va apărea o problemă.
Dacă nu-i acorzi copilului tău suficient timp şi atenţie pentru a-l ajuta să înţeleagă care sunt valorile şi convingerile tale, el le va învăţa din altă parte, de la restul lumii, din anturajul în care se simte acceptat şi te vei trezi peste ani cu un adolescent sau un adult total diferit de ceea ce ţi-ai dorit să ajungă. Şi asta pentru că în copilărie şi în adolescenţă ai fost prea ocupat când el avea nevoie de tine.
Oricine poate avea copii, însă ai nevoie de ceva special pentru a fi cu adevărat părinte. Nu uita nici o clipă că tu eşti primul exemplu pentru copilul tău – când îţi exprimi bucuria, când îţi descarci nervii şi furia, când eşti amabil sau ironic... Nu uita că eşti înregistrat şi, mai târziu, vei fi copiat întocmai de copilul tău!
Am descoperit, într-o carte scrisă de Zig Ziglar, versurile unui cântec, asupra cărora te-aş ruga să meditezi...
Leagănul pisicii
de Harry Chapin
Ieri a venit pe lume copilul ce-l doream,
S-a întâmplat aşa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Şi-a învăţat să umble făr' să ştiu şi eu.
Primele vorbe când le-a spus, acasă nu eram,
Şi a crescut, şi-l auzeam:
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
tăticule, ca tine am să fiu.”
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi băieţelul a făcut zece anişori
„Mulţumesc, tăticule, pentru minge”, mi-a spus din ochişori;
„Hai să ne jucăm,
Hai să mă înveţi s-o aruncăm”;
I-am spus: „Nu azi, că sunt pe grabă
Şi am cam multă treabă”.
„În regulă” a grăit,
Şi a plecat spăşit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule, ca tine am să fiu”.
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi s-a întors de la facultate,
Şi recunosc că-i un bărbat şi jumătate.
„Fiule, sunt mândru de tine. Nu poţi să stai?”
A dat din cap şi mi-a zâmbit, dar, vai,
„Aş vrea cheile de la maşină să mi le dai,
Şi ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
M-am pensionat de mult şi băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus: „Aş vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis: „Cu drag, tată, dar am şi eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă... şi copiii au gripă,
Dar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Când am închis, mi-am dat seama şi mi-a fost ruşine
Că într-adevăr s-a făcut mare şi e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
=================================================================
Articol din revista "Profesor de... Fericire" nr. 8, care se distribuie doar prin abonament.
Detalii la www.pavcon.ro !
Lasă deoparte, acum, tot ce ai de făcut şi, pentru una-două ore, joacă-te cu copilul tău! Sau stai de vorbă cu cel ce a devenit între timp adolescent!
Nu lucrurile materiale sau bunătăţile ce i le pui pe masă vor forma caracterul copilului tău, ci timpul de calitate pe care îl vei petrece cu el. Nu e de ajuns să stai în aceeaşi cameră cu el, tu privind la televizor sau citind ziarul, iar el jucându-se singur, lângă tine, ori desenând.
Nimic nu trebuie să fie mai important pentru tine decât educaţia copilului tău.
Fii alături de el, pentru că, în primul rând, de atenţia ta are nevoie, de iubirea ta, de timpul tău. Numai aşa se va simţi în siguranţă şi tu vei fi prima persoană căreia i se va adresa, când în viaţa lui va apărea o problemă.
Dacă nu-i acorzi copilului tău suficient timp şi atenţie pentru a-l ajuta să înţeleagă care sunt valorile şi convingerile tale, el le va învăţa din altă parte, de la restul lumii, din anturajul în care se simte acceptat şi te vei trezi peste ani cu un adolescent sau un adult total diferit de ceea ce ţi-ai dorit să ajungă. Şi asta pentru că în copilărie şi în adolescenţă ai fost prea ocupat când el avea nevoie de tine.
Oricine poate avea copii, însă ai nevoie de ceva special pentru a fi cu adevărat părinte. Nu uita nici o clipă că tu eşti primul exemplu pentru copilul tău – când îţi exprimi bucuria, când îţi descarci nervii şi furia, când eşti amabil sau ironic... Nu uita că eşti înregistrat şi, mai târziu, vei fi copiat întocmai de copilul tău!
Am descoperit, într-o carte scrisă de Zig Ziglar, versurile unui cântec, asupra cărora te-aş ruga să meditezi...
Leagănul pisicii
de Harry Chapin
Ieri a venit pe lume copilul ce-l doream,
S-a întâmplat aşa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Şi-a învăţat să umble făr' să ştiu şi eu.
Primele vorbe când le-a spus, acasă nu eram,
Şi a crescut, şi-l auzeam:
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
tăticule, ca tine am să fiu.”
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi băieţelul a făcut zece anişori
„Mulţumesc, tăticule, pentru minge”, mi-a spus din ochişori;
„Hai să ne jucăm,
Hai să mă înveţi s-o aruncăm”;
I-am spus: „Nu azi, că sunt pe grabă
Şi am cam multă treabă”.
„În regulă” a grăit,
Şi a plecat spăşit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule, ca tine am să fiu”.
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
Deunăzi s-a întors de la facultate,
Şi recunosc că-i un bărbat şi jumătate.
„Fiule, sunt mândru de tine. Nu poţi să stai?”
A dat din cap şi mi-a zâmbit, dar, vai,
„Aş vrea cheile de la maşină să mi le dai,
Şi ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
M-am pensionat de mult şi băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus: „Aş vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis: „Cu drag, tată, dar am şi eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă... şi copiii au gripă,
Dar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Când am închis, mi-am dat seama şi mi-a fost ruşine
Că într-adevăr s-a făcut mare şi e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, fiule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”
=================================================================
Articol din revista "Profesor de... Fericire" nr. 8, care se distribuie doar prin abonament.
Detalii la www.pavcon.ro !
miercuri, 3 decembrie 2008
Oameni minunaţi!
de Constantin D. Pavel
Forţa Cuvântului este Uriaşă! Suntem clădiţi din Cuvinte, iar cel mai puternic Cuvânt din viaţa noastră este chiar Numele nostru!
Forţa noastră vine din felul în care ne cinstim Numele sau din felul în care semenii noştri ni-l cinstesc.
Astăzi, acum, simt nevoia să cinstesc Numele tuturor oamenilor minunaţi care mi-au atins existenţa cu Forţa Numelui lor:
Mama
Tata
Gelu
Florina
Andrei
Miţa
Ilie
Ioana
Mitică
Titi
Elena
Ana
Olimpiu
Ferenc
Ioan
Viorica
Danieliuc
Cristi
Traian
Victor
Daniel
Iulia
Eva
Alina
Gicuţa
Dan
Valer
Mircea
Nelu
Nicu
Costel
Laura
Catalin
Mihaela
Mihai-Dan
Mihail
Florin
Diana
Angela
Andreea
Nicoleta
Lenuţa
Marian
Florica
Adrian
Costică
Lucica
Emil
Alina
Luminiţa
Geta
Doiniţa
Adriana
Mircea
Mirela
Titica
Tanţa
Anica
Marin
Săndel
Bebe
Numele voastre îmi dau Putere, pentru că Voi aţi fost, sunteţi şi veţi fi plini de Putere!
Vă mulţumesc tuturor!
Şi dacă pe unii v-am uitat, vă rog să mă iertaţi...
Forţa Cuvântului este Uriaşă! Suntem clădiţi din Cuvinte, iar cel mai puternic Cuvânt din viaţa noastră este chiar Numele nostru!
Forţa noastră vine din felul în care ne cinstim Numele sau din felul în care semenii noştri ni-l cinstesc.
Astăzi, acum, simt nevoia să cinstesc Numele tuturor oamenilor minunaţi care mi-au atins existenţa cu Forţa Numelui lor:
Mama
Tata
Gelu
Florina
Andrei
Miţa
Ilie
Ioana
Mitică
Titi
Elena
Ana
Olimpiu
Ferenc
Ioan
Viorica
Danieliuc
Cristi
Traian
Victor
Daniel
Iulia
Eva
Alina
Gicuţa
Dan
Valer
Mircea
Nelu
Nicu
Costel
Laura
Catalin
Mihaela
Mihai-Dan
Mihail
Florin
Diana
Angela
Andreea
Nicoleta
Lenuţa
Marian
Florica
Adrian
Costică
Lucica
Emil
Alina
Luminiţa
Geta
Doiniţa
Adriana
Mircea
Mirela
Titica
Tanţa
Anica
Marin
Săndel
Bebe
Numele voastre îmi dau Putere, pentru că Voi aţi fost, sunteţi şi veţi fi plini de Putere!
Vă mulţumesc tuturor!
Şi dacă pe unii v-am uitat, vă rog să mă iertaţi...
marți, 2 decembrie 2008
Despre noi, ca nişte oi...
de Constantin D. Pavel
Mă uitam aseară la Realitatea TV, la emisiunea tatuliciului, care invitase mai mulţi foşti premieri ai României, printre care Roman, Văcăroiu şi Ciorbea - şi mă minunam de cât de rupt de realitate este Văcăroiu. Vorbea despre câte planuri au făcut ei şi câte mii de oameni au lucrat la planurile lor de guvernare şi cât de senzaţionali au fost ei că au făcut acele planuri... Aberaţii imense! Din 1989 încoace clasa politică doar asta face: planuri de guvernare! Iar puţinii români care îşi folosesc capul să mai şi gândească, se străduiesc cât pot ei de tare să evite aceste planuri şi să-şi trăiască vieţile potrivit planurilor făcute de Dumnezeu, la Începuturi. Planurile guvernanţilor - cel puţin ale celor de până acum - nu sunt pentru popor, n-au fost niciodată şi nici nu vor fi! Sunt pentru ei şi numai pentru ei! Să nu uităm toate scandalurile şi mizeriile şi hoţiile şi mârşăviile făcute de-a lungul anilor. Dar, mai ales, să nu-i uităm pe toţi morţii revoluţiei, care strigă în continuare către noi, cerând dreptate!
Strădania străvezie a tatuliciului de a afla cine va fi următorul premier a fost de-a dreptul penibilă, în mai multe rânduri şi m-a dezgustat total... O parte dintre invitaţi tot încercau să aducă în dezbatere subiectul real al acestor alegeri, iar el îi tot fenta, întrerupându-i şi abătându-le atenţia către circul pentru care primise comandă. Singurul care a avut puterea să strige - efectiv! - în gura mare că problema este absenteismul la vot şi că acesta se datorează lipsei de încredere a românilor în politicieni, a fost Ciorbea. Dar nu l-a ascultat nimeni... Ba l-au mai luat şi la mişto, aşa, dâmboviţeneşte!...
Aşa că, dragi români adevăraţi care aţi avut curajul să vă exprimaţi patriotismul refuzând să mergeţi la vot, următorii 4 ani vom avea parte, din nou, de o imensă bătaie de joc! Aceiaşi lupi hulpavi şi răi vor muşca din fiinţa noastră, din munca noastră, din vieţile noastre, autorizaţi de oile manipulate care şi-au bălăngănit talăngile spre secţiile de votare şi au votat "cum le-a dictat conştiinţa". Care conştiinţă? Cea impulsionată "cum se cuvine" de toate partidele participante. Exemplu: cumnata mea a primit, în această campanie, 11 găleţi de plastic, 32 de pixuri, 14 brichete, 8 fulare, 5 litri de vin roşu, 18 litri de suc (diverse sortimente), 6 kg de zahăr, 4 kg de făină, brelocuri şi 8 umbrele... Iar când am întrebat-o pe cine a votat, mi-a răspuns simplu, ca la ei: "Dă-i dracu', că nici nu m-am mai dus, c-a fost prea frig afară!"...
Numai că alţii au fost, peste 40% în mediul rural! Drept pentru care, vom avea un parlament ales majoritar de pălmaşii ţării, care, să fim sinceri şi să recunoaştem, nu au fost şi nu vor fi niciodată în stare să discearnă între bine şi rău pe termen lung. S-au dus ca oile la vot, punându-i încă o dată, paznici la stână, pe lupi!...
Dumnezeu să ne întărească, să trecem şi peste ăştia 4 ani care-or să vină. Şi-apoi, vom vedea încotro ne-om mai duce...
Mă uitam aseară la Realitatea TV, la emisiunea tatuliciului, care invitase mai mulţi foşti premieri ai României, printre care Roman, Văcăroiu şi Ciorbea - şi mă minunam de cât de rupt de realitate este Văcăroiu. Vorbea despre câte planuri au făcut ei şi câte mii de oameni au lucrat la planurile lor de guvernare şi cât de senzaţionali au fost ei că au făcut acele planuri... Aberaţii imense! Din 1989 încoace clasa politică doar asta face: planuri de guvernare! Iar puţinii români care îşi folosesc capul să mai şi gândească, se străduiesc cât pot ei de tare să evite aceste planuri şi să-şi trăiască vieţile potrivit planurilor făcute de Dumnezeu, la Începuturi. Planurile guvernanţilor - cel puţin ale celor de până acum - nu sunt pentru popor, n-au fost niciodată şi nici nu vor fi! Sunt pentru ei şi numai pentru ei! Să nu uităm toate scandalurile şi mizeriile şi hoţiile şi mârşăviile făcute de-a lungul anilor. Dar, mai ales, să nu-i uităm pe toţi morţii revoluţiei, care strigă în continuare către noi, cerând dreptate!
Strădania străvezie a tatuliciului de a afla cine va fi următorul premier a fost de-a dreptul penibilă, în mai multe rânduri şi m-a dezgustat total... O parte dintre invitaţi tot încercau să aducă în dezbatere subiectul real al acestor alegeri, iar el îi tot fenta, întrerupându-i şi abătându-le atenţia către circul pentru care primise comandă. Singurul care a avut puterea să strige - efectiv! - în gura mare că problema este absenteismul la vot şi că acesta se datorează lipsei de încredere a românilor în politicieni, a fost Ciorbea. Dar nu l-a ascultat nimeni... Ba l-au mai luat şi la mişto, aşa, dâmboviţeneşte!...
Aşa că, dragi români adevăraţi care aţi avut curajul să vă exprimaţi patriotismul refuzând să mergeţi la vot, următorii 4 ani vom avea parte, din nou, de o imensă bătaie de joc! Aceiaşi lupi hulpavi şi răi vor muşca din fiinţa noastră, din munca noastră, din vieţile noastre, autorizaţi de oile manipulate care şi-au bălăngănit talăngile spre secţiile de votare şi au votat "cum le-a dictat conştiinţa". Care conştiinţă? Cea impulsionată "cum se cuvine" de toate partidele participante. Exemplu: cumnata mea a primit, în această campanie, 11 găleţi de plastic, 32 de pixuri, 14 brichete, 8 fulare, 5 litri de vin roşu, 18 litri de suc (diverse sortimente), 6 kg de zahăr, 4 kg de făină, brelocuri şi 8 umbrele... Iar când am întrebat-o pe cine a votat, mi-a răspuns simplu, ca la ei: "Dă-i dracu', că nici nu m-am mai dus, c-a fost prea frig afară!"...
Numai că alţii au fost, peste 40% în mediul rural! Drept pentru care, vom avea un parlament ales majoritar de pălmaşii ţării, care, să fim sinceri şi să recunoaştem, nu au fost şi nu vor fi niciodată în stare să discearnă între bine şi rău pe termen lung. S-au dus ca oile la vot, punându-i încă o dată, paznici la stână, pe lupi!...
Dumnezeu să ne întărească, să trecem şi peste ăştia 4 ani care-or să vină. Şi-apoi, vom vedea încotro ne-om mai duce...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)