luni, 9 iunie 2014

Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu


de Marcel Capraru

Deasupra patului meu de copil trona, pe peretele casei părinteşti, un tablou mare reprezentând un cerb cu privirea semeaţă îndreptată spre vârful unor munţi înzăpeziţi. Sub cerb, pe o panglică îngălbenită de vremuri scria cu majuscule: „REGELE PĂDURILOR”. Așa am luat eu act despre noțiune de rege. Despre împărați auzisem din povești.
Era o copie după un alt tablou de demult din casa bunicilor dinspre mama. Îl pictase un văr de-al meu mai mare cu vreo zece ani. Copil fiind, cred că eram prin clasa a II-a, îl urmăream pe vărul meu cum realiza copia. Împărţise coala de hârtie în careuri şi picta pe bucăţi. Întâi completa un careu, apoi altul şi aşa mai departe până când tabloul a fost gata. 
Cutia de acuarele, pe care i-o cumpărase tata, a rămas la noi. Imediat ce a plecat văru-meu, am scos o coală de la mijlocul maculatorului, am îmărţit-o în careuri cu rigla din penarul meu de şcolar sârguincios şi m-am apucat să pictez cerbul. A doua zi tabloul era gata. Doar că, cerbul meu avea o privire blândă şi tâmpă de bou. De atunci n-am mai pictat niciodată. Au trecut anii, am făcut liceul, apoi facultatea, doctoratul şi am devenit specialist în Ştiinţele educaţiei.
Mi-am amintit această întâmplare acum vreo câțiva ani într-un compartiment de tren, când, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulţi alţii din România cu o sumă frumuşică de bani, îşi plângea soarta. Avea, spunea el, pământ mult în zona Balş, dar nu-l mai angaja nimeni. Încet-încet, cei din copartiment începeau să-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpăra dar aveai serviciu. Revoluţia asta numai necazuri ne-a adus. Ce să faci cu libertatea?
Atunci am intervenit în discuţie amintindu-mi povestea tabloului şi făcând o comparaţie între bou şi cerb. Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineaţă e înjugat la car sau la plug şi munceşte. Cu cât îşi face datoria mai bine cu atât primeşte o raţie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător şi se opinteşte mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă leneveşte are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri şi ca în toate zilele. Doarme liniştit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana şi-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi şi mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Şi, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-și găsească hrana, e să-și caute stăpân care să-l hrănească.
L-am întrebat pe individ după ce i-am expus această metaforă: Între o viaţă de bou şi una de cerb, pe care o alegi? De fapt, întrebarea era adresată tututror. Încet-încet, după o perioadă de tăcere, au reînceput discuțiile. Și, spre uimirea mea, deși se vedea în glasul celor din compartiment o undă de regret, concluzia cvasi-generală a fost că viața de bou e preferabilă celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?
Din cei șaizeci de ani pe care i-am împlinit de curând, cincizeci și patru mi i-am petrecut în școală. Învățătoarea mea avea vreo șaptezeci de ani (pe atunci nu se ieșea la pensie obligatoriu) și își începuse cariera la douăzeci, pe la 1910, fusese și învățătoarea tatălui meu, era o istorie vie a învățământului românesc. Cu alte cuvinte, din cei 148 de ani de învățământ obligatoriu în România, cu peste 120 am avut, într-un felsau altul, un contact direct. Am fost, pe rând, elev, student, profesor, director de școală, inspector școlar, director de CCD, acum sunt profesor de profesori, și cred că această experiență îmi permite să afirm că preferința față de viața de bou a colegilor mei de compartiment e, în principal, rezultatul școlii. (Atenție, folosesc termenul “bou” nu în sens jignitor la adresa cuiva, ci ca expresie a servituții și a stării și nevoii psihologice de dependență și obediență).
Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci și să exporți mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări și țări, a fi înfrânt de niște țărănoi, ridică o mare problemă, una națională. Așa a gândit și Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către națiune publicate între 1808 și 1814: Am fost înfrânți pentru că soldații noștri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană și toți germanii să gândească la fel și să respecte ordinele, cel puțin în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă așezată, nemțească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819.
Ideea învățământului obligatoriu, de masă, nu era nouă. Ea apare în scrierile lui Platon, pe la 1635 s-a încercat în Scoția, iar la Revoluția franceză, revoluție făcută de adulți, s-a cerut pentru prima dată dreptul la educație universală. Oamenii constataseră că cei care aveau carte aveau parte de anumite privilegii, erau funcționari ai statului, conduceau, la diverse nivele, grupuri de indivizi, ceea ce le crea un statut invidiat. Te-ai fi așteptat ca, odată câștigat acest drept, cohorte de adulți să pună burta pe carte, dar, vai, ceea ce era un drept câștigat pentru adulți, a devenit, curând, o obligație pentru copii. Napoleon însuși, după ce a organizat învățământul superior pe principii și reguli militare, a încercat un învățământ obligatoriu pentru copii, dar marea masă a părinților a refuzat să-și dea copiii pe mâinile altora.
Prusacii au reușit. Prusia era un stat totalitar. Noi ne referim la legea interzicerii avorturilor a lui Ceaușescu ca expresie a totalitarismului comunist. Ei, bine, în Prusia exista încă din 1735 o lege de control al nașterilor, orice femeie trebuia să raporteze la poliție când a ajuns la menopauză!
Într-un cadru mai amplu, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea coincid cu perioada luptelor, răscoalelor, revoluțiilor și teoriilor de eliberare a scalvilor, de exprimare a demnității și libertății umane. În același timp se dezvolta industria, în principal cea extractivă și prelucrătoare, statele se modernizau și se complicau în funcționare și birocrație. Sclavii, care, sub diverse denumiri și statute (iobagi, șerbi, robi, proscriși, etc.) care constituseră de secole și milenii forța de muncă, nu mai puteau asigura progresul omenirii. Era nevoie de un alt tip de forță de muncă, instruită care să mânuiască mașinile, să asigure funcționarea statelor, să asculte și să execute ordinele.
Problema au rezolvat-o, așa cum am spus, prusacii, obligând copiii să meargă la școală. Între timp, dintre toate instituțiile obligatorii, au mai rămas doar două: pușcăria pentru adulți și școala pentru copii. Vedem, chiar în aceste zile, cu câtă dificultate ajung infractorii la pușcărie: procese îndelungate, procurori, avocați, tribunale peste tribunale, judecători, drepturi ale omului… Pentru copii, e de ajuns faptul că s-au născut și au ajuns la o anumită vîrstă, din ce în ce mai fragedă, la șapte, șase, cinci și, odată cu grădinița, la trei ani, și din ce în ce, pe o perioadă de obligativitate mai lungă, patru, șapte, zece, douăsprezece clase obligatorii.
Prin această obligativitate statele au preluat, într-un fel, dreptul părinților asupra copiilor. La început cu forța, apoi, pe măsură ce părinții înșiși au fost educați prin școală, cu bunăvoia acestora. ( Las, pentru moment, discuția asupra dreptului părinților asupra copiilor, înscris încă în codul lui Hamurabi, pentru că și aici e o problemă universală). Ideea este că, prin această obligativitate, copilul nu e considerat o ființă umană, nu are dreptul la libertate. E un paradox să ai dreptul la educație obligatorie! În prezent, s-a ajuns în situația în care părinții își vând copiii statului încă dinainte de naștere: concediile de maternitate plătite, concediile de creștere a copiilor plătite, alocațiile pentru copii, sunt forme de vânzare a copiilor către stat. Când mamele fac demonstrații fluturând pamperșii în fața guvernului, ele, de fapt, negociază un preț, iar statul le plătește ca angajate pentru îngrijirea copiilor până când îi ia la școală ( era să zic la oaste).
Desigur, o țară cu oameni instruiți și obedienți e superioară altora, are un ritm de dezvoltare mult mai alert, realizează un boom economic, ceea ce s-a întâmplat și cu Prusia, mai târziu Germania Mare. Și, pentru că majoritatea savanților lumii din prima jumătate a secolului al XIX-lea își dădeau doctoratele în universități germane, au importat sistemul și l-au transferat în țările lor, America la 1852, Principatele române la 1864, Italia de-abia la 1888.
Cum au reușit nemții să creeze un sistem prin care să producă forță de muncă instruită, dar, în același timp, dependentă și obedientă? Oameni dependenți, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educațional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?
În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desființat). Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliștii fiecărei emisiuni să fie aleși pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeași rădăcină cu mediocritate.
În al doilea rând, prin împărțirea activității școlare pe lecții de câte cincizeci de minute cu recreații de câte zece minute între lecții. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus “Domnul” sau “Doamna”, “Tovarășul” sau “Tovarășa”, adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor. Și astfel, învață din experiență, lecție de lecție, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că “nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”. Dacă, prin absurd, un elev e “prins” în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria (la începuturile școlii obligatorii pauzele se anunțau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva. Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.
În al treilea rând, dependența și obediența sunt induse prin ceea ce numim astăzi curriculum, sau programă școlară, sau syllabus. În definitiv, nici “Domnul” sau “Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programă. Domnul sau Doamna, lucrând cu mintea și sufletul copiilor, trebuie să introducă aceste atribute constituente ale ființei umane într-un program, să le “programeze” copiilor modul cum gândesc, precum și conținutul gândirii, care e dat în curriculum. Desigur, există mai mulți Domni sau Doamne, fiecare stăpân, mai mult sau mai puțin, pe părticica lui de curriculum, pe disciplina lui, dar niciunul/niciuna nu are imaginea întregului, sunt doar angajați într-un sistem construit de alții pe principiul unei uzine, fiecare executând operațiile tehnologice care i se cer. Domnii și Doamnele sunt ei/ele înșiși/însele dependenți/dependente de sistem, sistem care, în ultimă instanță, poate fi definit ca suma locurilor de muncă ale cadrelor didactice. (Să nu fiu greșit înțeles: există foarte multe cadre didactice bine pregătite în disciplinele lor și, cred că fiecare are cele mai bune intenții privind educarea copiilor, dar intențiile bune, construite prin autosugestie, nu ajută la nimic dacă ești specialist în instrumentele cu care operezi (conținutul disciplinei tale) și nu cunoști corpul pe care operezi (mintea și sufletul copilului)).
De altfel, există opinia generală că, prin sistemul de învățământ, copiii sunt dați pe mâna unor specialiști în educație, care, pe lângă specialitatea lor, au studiat pedagogia, psihologia și metodicile predării. Ca unul care, zeci de ani am studiat și predat aceste discipline, pot să afirm că nu sunt științifice. Așa cum o bună perioadă, în țara noastră și în multe alte țări s-a predat disciplina numită ”Socialism Științific” (mulți universitari și lectori în universitățile populare și-au construit o carieră în jurul acestei discipline) și s-a dovedit în realitate că așa ceva nu există, tot astfel Științele educației sunt articulații logice, uneori bine închegate, dar construite pe postulate false. Metodicile, de exemplu, sunt un fel de rețetar cu principii,norme, metode, strategii și tehnici, dar, ca orice rețetă se adresează omenilor bolnavi, nu spiritelor vii. Cercetările psihologice asupra învățării, de la Thorndike, Skinner, Kohlberg sau Pavlov s-au făcut pe animale, șoareci, câini, pisici, porumbei, maimuțe, etc. și au fost transferate la modul cum învață copiii, iar cele pedagogice sunt caduce, pentru că, odată introduși copiii într-un mediu artificial-școala- separat atât de societate cât și de natură, nu poți obține, prin observare sau experiment, nimic valabil. E ca și cum ai așeza un fluture sub un clopot de sticlă, i-ai observa mișcările și zbaterea și ai crede că știi totul despre fluturi!
La fel face și Mărioara, vecina de la parter, care își plimbă câinele, pe Axi, prin parcarea blocului, și-i strigă: Fii cuminte Axi!, Vino la mama, Axi, Hai să-ți dea mama, Pedigree, să te spele mama pe lăbuțe! Pentru ea Axi e un copil drăgălaș și răsfățat. Tot mai multă lume are animale de casă, de la câini, pisici și canari, până la șerpi și cămile. Toți le îngrijesc ca pe niște copii. Există o întreagă industrie pentru hrana și îngrijirea acestor animale. Recent a apărut primul post de televiziune dedicat direct animalelor de casă, Dog TV, să nu se plictisească. Nu știu dacă e normal sau nu. E treaba Mărioarei, Axi răspunde nevoii ei de afecțiune. Dar dacă oamenii îngrijesc și cresc aceste animale ca pe niște copii, pe cale de inferență logică e adevărat și corolarul: copiii sunt îngrijiți și crescuți ca niște animale drăgălașe care răspund nevoii de afecțiune a adulților! Dar, dacă pe Mărioara doar o salut și o las cu credința ei, de la unii ca Skinner, Brunner sau Pavlov, am pretenții să nu influențeze educația copiilor. Toate se trag, pesemne, de la Darwin, care ne-a făcut animale, superioare, ce-i drept, și toată lumea l-a crezut.
Să fiu corect, alte cercetări psihologice care au influențat instruirea școlară s-au făcut pe copii, de ex., cele ale lui Piaget sau Vâgoțky, greșeala lor fiind că s-au adresat numai intelectului sau numai interacțiunilor sociale ale copiilor, ca și cum, dacă ai studia mâna sau piciorul, poți concluziona asupra organismului ca întreg!

Copiii, însă, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat și, cu toată, cu toate încercările școlii obligatorii, în ciuda tuturor teoriilor și metodelor, s-a constatat că reacționează și nu se supun regulilor și regulamentelor din ce în ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o altă treabă la fel de nemțească: sistemul de recompense și pedepse, între care, la loc de cinste tronează nota. După caz, nota e zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, denumite, “științific”, elemente de întărire și reîntărire. Tot după caz, nota instaurează competiția stimulată de profesori și părinți și clasificarea neoficială, desigur, în deștepți și proști. Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles, nota fiind instrumentul de bază cu care mențin disciplina și, speră ei, motivația, pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii. Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? sau de vreo soție iubitoare chestionându-și vecina: ce părere ai, dragă, de bărbatul meu? E bun sau nu, îi dai notă de trecere? Păi, dacă îți iubești copilul, te duci la un străin să ți-l evalueze? E adevărat, există numeroase concursuri cu note și premii pentru câini și pisici care gâdilă orgoliul stăpânilor. S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! În loc să oprim moara și să ne întrebăm, ce măcinăm noi aici? trecem totul la fapt divers într-un articol de ziar sau o emisiune TV.
Priviți examenul de capacitate de anul acesta sau cel de bacalaureat de anul trecut. Ce importanță are dacă un elev a bifat subiectivă și altul predicativă iar cel de-al treilea atributivă?
Câți dintre adulți știu asta? De ce soarta unui copil să depindă de ceea ce nici specialiștii cu studii și doctorate nu știu bine? Sau de ce cheltuim milioane de lei cu camere video de supraveghere – Big Brother – când copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească? Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați. Asta e sarcina sistemului de educație imaginat și creat de slujbașii lui Friedrich cel Mare acum 200 de ani.
Dar cea mai mare invenție a școlii tradiționale a fost banca de școală. Oricâte opresiuni ar fi imaginat adulții împotriva spiritului viu al copiilor, cu oricâte pedepse, nu puteau opri copiii să se miște. Mișcarea este forma primordială și fundamentală de expresie a vieții și a independenței individului. Trebuia găsită o soluție de încătușare a spiritului, iar aceasta a fost banca. La început erau bănci lungi ca cele de la căminele culturale sau ca la nunțile de la cort, dar copiii lunecau pe sub ele. Apoi s-au inventat cele cu scaunul legat de bancă, mai întâi pentru șase elevi, să nu poată ieși din ea, apoi, pentru patru sau doi, în sfârșit, pentru unul, pe măsură ce se vorbea de drepturile copilului. Au fost implicați cercetători care au studiat poziția, forma și anatomia copilului, proiectând bănci din ce în ce mai ergonomice, cu scaune rabatabile, etc. S-a observat, totuși, că e nevoie și de mișcare și au fost create pauzele și introduse orele de educație fizică pentru a evita deformarea coloanei vertebrale. E ca și când ai cere unei persoane să meargă într-un picior și, când obosește, să schimbe pe celălalt, uitând că un mers normal, cu ambele picioare și în ritm propriu nu duce la oboseală. Prin bancă, disciplina a fost luată sub control de către autorități, astfel încât primul lucru pe care îl învață orice copil care merge la școală este să stea în banca lui, să facă ce i se spune și să răspundă când e întrebat.
Toată această uriașă industrie care nu dă faliment deoarece are clientela asigurată obligatoriu, care merge din ce în ce mai prost, pentru că numai dacă merge prost poate cere bani mai mulți, dacă ar merge bine n-ar mai fi nevoie de bani mai mulți, este susținută de teorii pedagogice din ce în ce mai sofisticate. De la Taxonomia obiectivelor educaționale a lui Bloom (1956), care funcționează încă în practica școlii românești și despre care Bloom însuși spunea prin 1990, că, pe baza ei poți crește pui în incubator, nu spirite umane (întrebați-l pe profesorul Nicolae Sacaliș, a vorbit cu Bloom, văd că a lansat recent o carte) la elaborarea standardelor educaționale în America, prin anii ’80, pe care ne străduim, cu sârg, să le introducem și la noi, și până la învățământul bazat pe competențe pentru crearea societății bazate pe cunoaștere – knowledge-based society- clamat de documentele UE (noi am construit, într-o vreme, societatea socialistă multilateral dezvoltată, cu mult înaintea UE!), toate aceste teorii merg pe linia inaugurată de prusaci în urmă cu 200 de ani.
Copilul, dibuit, ici-colo, de unele mari spirite ca Ellen Key, Maria Montessori sau Celestin Freinet, a fost îngropat sub imense mormane de legi și regulamente în care, pentru state, e doar o resursă umană ( Vezi Legea Educației nr. 1/2011, art. 2(2) și sutele de regulamente și metodologii pe site-ul MECTS, pe care nici juriștii nu le pot descâlci!). Și, ca orice resursă, trebuie folosită de cineva, așa cum și boul e o resursă pentru cel care nu are tractor.
Întreaga educație se bazează pe o prejudecată, o premisă falsă: aceea că adulții fac copii și că ei îi formează și îi modelează după proiecte naționale și internaționale. Noi, românii, dintr-o țară de informatori, ne-am transformat într-una de formatori. E la modă.
Mii de ani oamenii au fost convinși că soarele se învârtește în jurul pământului. Când, în sfârșit, a venit unul care să le spună că e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut câteva sute de ani pentru a accepta cu toții acest nou fapt. La fel e și cu această prejudecată. În urmă cu peste 100 de ani (1907, cînd la noi pornea răscoala de la Flămânzi) o femeie, prima femeie
medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A
COPILULUI. A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă, a fost complet ștearsă de comuniști din istoria educației și pedagogiei, a fost dată uitării de pedagogiile și universitățile din statele așa-zis democratice, deși cercetările recente din neuroștiințe îi validează spusele.
În această epocă a libertății, a comunicării globale, copiii răspund oprimării și controlului total, ignorării legilor naturale ale dezvoltării lor, în mod neconștientizat, în școlile publice de pe toate meridianele prin creșterea gradului de violență. Statele cheltuiesc milioane de dolari și de euro pe proiecte de prevenire și reducere a violenței școlare. Școlile seamănă, din ce în ce mai mult, cu pușcăria. Jandarmii și polițiștii păzesc la porțile școlii. Recent, un ministru al educației a propus introducerea cazierului școlar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii prin revoluții, de vreo sută de ani asistăm la mișcări pentru eliberarea femeii (de sub prejudecăți, desigur, altfel e liberă!). E nevoie de o nouă revoluție: cea a eliberării copiilor de sub prejudecățile adulților. Ultima. Non-violentă. Pentru că adulții nu fac copii. Ei fac sex.


In încheiere, un citat:
http://www.crossroad.to/Quotes/fascism/BertrandRussell.htm
"Education should aim at destroying free will so that after pupils are thus schooled they will be incapable throughout the rest of their lives of thinking or acting otherwise than as their school masters would have wished …
The social psychologist of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakable conviction that snow is black. When the technique has been perfected, every government that has been in charge of education for more than one generation will be able to control its subjects securely without the need of armies or policemen.”  — Bertrand Russell quoting Johann Gottlieb Fichte, the head of philosophy & psychology who influenced Hegel and others – Prussian University in Berlin, 1810

__________________
Puteti citi articolul, in original, aici:
http://www.contributors.ro/dezbatere/nimeni-nu-s-a-nascut-adult-despre-invatamantul-obligatoriu/

duminică, 20 octombrie 2013

Scrisoare către ţara mea

miercuri, 15 mai 2013

Miza afacerii

Despre MLM...

Interviu cu Constantin D. Pavel,
Scriitor, Fondator SELF COACH SYSTEMS

1. Bun venit pe MLM News. Vă rugăm să vă prezentați, în câteva cuvinte, pentru vizitatorii noștri care doresc să vă cunoască.

Sunt Cătălin și sunt scriitor.

Scriu de la vârsta de 13 ani, adică de... 32 de ani, si pasiunea mea cea mare ramâne în continuare exprimarea prin scris. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a deschis calea către libertatea personală pe care o oferă o afacere MLM și că, astfel, de câțiva ani buni, îmi trăiesc aievea visul: scriu în fiecare zi!

Profesional, am practicat o mulțime de meserii, de la strungărie la merceologie, de la tehnoredactare la jurnalistică de presă scrisă și televiziune, dar sufletul meu era mereu îndreptat către activitatea de scriitor. Orice am făcut, privind retrospectiv, am făcut pentru a-mi crea condiții prielnice ca să scriu. Fiindcă nimic nu e mai important în viață decât urmărirea scopului unic personal; acesta odată atins, toate celelalte se realizează de la sine. (Dar asta am învățat-o în ani și ani de zbateri, căutări și acțiune concentrată!)

Sunt o ființă umană și sunt fericit!





2. Cum ați luat contact cu domeniul network marketing-ului? Cu cât timp în urmă? Ce v-a atras la această industrie?

În primăvara lui 1998 mergeam pe stradă cu un bun prieten, jurnalist și el, și, la un moment dat, mă întreabă: ”Ai auzit de Amway?” ”Nu!”, zic. Și el a continuat să îmi descrie ce auzise de la un unchi de-al lui; evident că n-am fost atent. După ce a terminat și m-a întrebat dacă vreau și eu, i-am răspuns sec: ”Nu, mulțumesc!”.

La câteva luni distanță m-a sunat o colegă de serviciu de la ziarul ”Curentul”, unde lucram pe-atunci, și mi-a zis: ”Cătăline, ai nevoie de ceva bani în plus?” ”Mănânci calule ovăz?”, am întrebat-o. ”Atunci ne vedem mâine la 17:30, în față la McDonald’s Obor. Să nu mă faci de rușine și să nu vii, că-mi pun obrazul pentru tine! Hai, pa, ne vedem mâine!” Și mi-a închis.

M-am dus. Iar de acolo a început povestea... O poveste de-a dreptul fantastică, una din acele povești în care intri și nu mai vrei să ieși niciodată, o poveste care te schimbă profund, care te transformă dintr-un simplu om într-o ființă umană. Am trecut prin mai multe companii și toate au fost minunate, au reprezentat locurile ideale pentru a-mi învăța lecțiile și a păși mai departe.



Ce m-a atras la MLM? Posibilitatea să fiu eu, să fiu scriitor, să fiu complet! (Dar mi-am dat seama de asta după ceva ani de ezitări și lupte cu minciunile din mine...)


3. Conduceți propria firmă din industria MLM. Cum v-a venit ideea? Ce v-a determinat să renunțați la statutul de distribuitor în favoarea celui de proprietar de companie MLM? V-a plăcut combinația MLM-cărți? Vă doreați mai mult? Care este misiunea SELF COACH și ce scopuri și-a propus pentru 2013? Intenționați să extindeți rețeaua SELF COACH și la nivel internațional, cu titluri în alte limbi?

Să le luăm pe rând... și să închegăm povestea (pe care n-am mai scris-o niciodată și, tocmai de aceea, mulțumesc MLM News pentru această oportunitate).

Ideea s-a concretizat după ce, prin intermediul companiei PAVCON eDucational, începând cu 2005, am distribuit, în șapte ani, mii de Programe pentru Succes, către o mulțime de oameni din diferite sisteme MLM, iar unii dintre ei mi-au spus direct: ”Dacă tot recomandăm oamenilor din rețele noastre să citească și să asculte CD-uri, n-am putea primi o bucățică din adaosul comercial, pentru munca pe care o prestăm?” La început a fost un simplu program de afiliere, după care, vreme de trei ani am studiat, analizat, calculat și proiectat un sistem de bonificație care să ofere cât mai multe beneficii celor care deveneau parteneri SELF COACH. Și, astfel, am fondat, la 1 martie 2012, SELF COACH SYSTEMS, cel dintâi sistem de marketing în rețea din România care distribuie produse și servicii educaționale din domeniul dezvoltării personale: cărți, CD-uri audio, DVD-uri, reviste, conferințe, cursuri, seminarii, workshop-uri, coaching personalizat ș.a.m.d.

La statutul de distribuitor în companiile unde activam am renunțat pentru că, pur și simplu, aș fi intrat în conflict de interes și, în plus, nu era etic pentru ceilalți distribuitori. Așa, îmi pot păstra echidistanța și oamenii au încredere în mine și în SELF COACH.

Distribuția cărților într-un sistem de tip rețea se potrivește ca o mănușă. Marile companii de network marketing au ele însele sau s-au aliat cu sisteme educaționale puternice, care oferă informații de calitate și leadership performant, fără de care, de la un anumit nivel în sus, nici o structură nu mai poate funcționa. Și când am constatat că există companii care încă nu au un astfel de sistem, mi-am luat inima în dinți și... iată, am fondat SELF COACH SYSTEMS, un sistem educațional complementar la care poate adera orice distribuitor, fiindcă ideea de bază este chiar aceea de... SELF COACH – fiecare se antrenează pe sine pentru succesul în compania unde activează, nu i se impune nimic din afară! Și pe lângă educația personală, mai construiește, între timp, încă un activ financiar solid...

Misiunea SELF COACH, așa cum e prezentată și în Codul de Conduită Etică al Companiei, este de a oferi tuturor semenilor noștri o educație non-liniară solidă, în baza căreia fiecare să își poată construi o viață fericită și împlinită. Credem în șansa fiecărui om de a-și căuta fericirea de sine și știm că educația de cea mai înaltă calitate este calea.



Dacă în 2012 am consolidat relațiile cu furnizorii de materiale educaționale, pentru ca distribuitorii SELF COACH să poată accesa o paletă cât mai largă de astfel de produse, anul 2013 este anul dezvoltării structurii de Parteneri și Clienți SELF COACH, atât la nivel național, cât și internațional, printre românii aflați în diaspora. Intenționăm să extindem distribuția de materiale educaționale online în limba română peste tot unde există români sau vorbitori de limba română dornici să se educe fără opreliști, urmând ca, de la jumătatea anului, să tatonăm și piața de limbă engleză, cu materiale ale autorilor români, astfel încât să exportăm produsul materiei cenușii românești, nu materia cenușie cu totul!...



4. Care credeți că este cauza percepției negative a MLM-ului în România, a neîncrederii în acest domeniu? De ce partenerii companiilor de network marketing aud atât de des "MLM, nu!" sau "Exclus MLM!", când își prezintă oportunitatea?
Lipsa de educație și de răbdare. Oamenii vor bani și îi vor repede. Numai că banii sunt un produs rezidual într-o rețea MLM. Banii sunt fumul și, din cauza fumului, oamenii – lipsiți de educație antreprenorială și de leadership – nu mai văd adevărata miză a afacerii: libertatea!

Negativismul resimțit în piață este doar rodul care a răsărit după ce au fost însămânțate valori greșite. Prea mult s-a crezut că MLM-ul, prin structura sa de tip rețea, poate oferi ”bani ușor câștigați” – easy money, cum spun americanii... – și tocmai de aceea a fost asemuit atât de repede cu sistemele piramidale ilegale.

În MLM nu se câștigă bani, ci se creează! Om cu om, lider cu lider, apar așa-numitele ”noduri de rețea”, care sunt, de fapt, active financiare, surse de bani. Dar pentru a înțelege și a putea aplica acest principiu, singurul care aduce abundența în afaceri, e nevoie de educație, de foarte multă educație! Și spun asta nu pentru că vând cărți și conferințe, ci pentru că am auzit-o cândva, cu mai bine de un deceniu în urmă, de la un milionar autentic, de pe scena Sălii Palatului din București, și am crezut-o!

Acum mi-e simplu, când cineva mă întreabă ”care e secretul succesului în MLM”, să spun: cel puțin un metru cub de cărți de dezvoltare personală, vreo 2000 de ore de ascultat CD-uri și minimum un curs pe lună. Și atunci, abia atunci, vei fi în stare să descoperi singur care-i ”marele secret”: educația!

5. Care e profilul persoanei care poate să se apuce de MLM?
Simplu: să aibă vise personale mari și dorința de a mai trece încă o dată, măcar trei ani, printr-un ”alt tip de școală”. În rest, e floare la ureche, trebuie doar ”să triezi oamenii pentru a descoperi ființele umane”...

6. Dvs. oferiți și consultanță în domeniul de network marketing. Care e principala provocare cu care se confruntă cei care pornesc o astfel de afacere? Unde se blochează partenerii companiilor MLM cel mai des? Își epuizează lista de cunoscuți fără rezultate spectaculoase și se blochează la prospectare? Care e provocarea care face diferența între succes și eșec?
Problema cea mai des întâlnită în MLM – și nu doar la noi în țară – este că la construirea unei rețele toți noii distribuitori sunt băgați cu lopata, fără discernământ, apoi sunt lăsați de izbeliște. Din experiență pot afirma că un om nou are nevoie de minimum 30 de zile de atentă îndrumare pentru a învăța bazele afacerii; și după aceea îi mai trebuie 3-5 ani ca să o construiască. Dorința de rezultate rapide, însă, conduce la tratarea oamenilor cu superficialitate și tocmai de aceea rata de renunțare este mare.

Un lider autentic triază foarte atent prospecții, îi împarte în cele 3 categorii de oameni dintr-o rețea – Clienți, Consumatori și Prosumatori – și apoi lucrează 90% din timp cu Prosumatorii. Celelalte două categorii – Clienții (cei care cumpără și nu se înscriu) și Consumatorii (cei care se înscriu și cumpără din când în când) – nu sunt în atenția liderului, căci el știe că nici Clienții și nici Consumatorii nu pot da predictibilitate afacerii sale, pe când Prosumatorii da.

Cei care își epuizeaza lista de nume și se blochează la prospectare sunt Consumatori puși să facă munca unui Prosumator. E ca și cum ai pune un handabalist să joace hochei; tot sportiv se cheamă că este, dar... parcă nu-i din același film. Consumatorul vrea bani și nu e dispus să învețe să îi facă; el vrea să îi câștige repede și, când vede că în MLM nu se câștigă bani, fuge și spune că afacerea a fost proastă, nu că el... scuze! Prosumatorul, în schimb, are vise, înțelege mecanismul afacerii – dacă îi este explicat de un lider autentic – și... înainte de a face prima invitație sau de a arăta primul plan de marketing, se educă în acest sens: adică citește măcar 5 cărți despre network marketing, ascultă măcar 20 de CD-uri și merge la vreo 3-4 seminarii. Fără toată informația pe care o va acumula din aceste surse, el știe că va fi doar carne de tun. Așa că pune burta pe carte și aplică în practică ce învață, pas cu pas, om după om, cu răbdare de fier și cu conștiința că recompensa va veni abia peste câțiva ani de zile.

Și atunci realizează ce face diferența dintre succes și eșec: SCOPUL!

Oamenii care eșuează au scopuri eronate, ei vor bani. Oamenii care au succes au scopuri autentice: ei vor să-și facă partenerii bogați. Și într-un caz și în altul sunt implicați banii, însă în primul sunt scopul, în cel de-al doilea sunt reziduul. Ca să parafrazez un autor mult mai mare decât mine: ”Aleargă după bani și nu-i vei avea niciodată; caută-le bârlogul și vor fi ai tăi pentru totdeauna!”



7. Dacă ar fi să recomandați o singură carte, doar una singură, din cele disponibile pe Self Coach, care ar fi aceea?
Toate! Fiindcă o carte sau un CD sau un curs, ele în sine, n-au o valoare prea mare. Împreună, însă, pot forma o ființă umană educată, un lider autentic.

Recurg la o comparație: închipuiți-vă că cineva vrea o casă și are în fața sa un morman de cărămizi. ”Care-i cea mai valoroasă cărămidă dintre toate?” Toate! Dar împreună!

Acordați-vă șansa de a accesa universul educațional SELF COACH SYSTEMS cel puțin un an și apoi mai vorbim!...

8. Un mesaj pentru vizitatorii MLM News?
Urmați liderii autentici și faceți ce vă spun ei!

Cum îi identificați? De obicei sunt ființe umane foarte bine educate, modeste, calme, a căror forță interioară o simțiți din plin când intră în camera în care vă aflați. N-o să-i auziți vorbind despre bani ca scop în sine, ci despre valori umane, despre bunătate, respect și IUBIRE!

Căci unde dragoste (de oameni) nu e, nimic nu e!

Într-o rețea unde e iubire, totul vine de la sine...

Vă mulțumesc și vă iubesc (chiar dacă acum nu credeți asta...)!

_________________________
Interviu publicat pe site-ul www.mlmnews.opv.ro/mlm-news/

vineri, 19 aprilie 2013

Scrisoarea unui Român...

Raspunsul un cetatean roman la scrisoarea unui senator roman care se adresa romanilor plecati din tara.
 
''Dragă Domnule Senator Viorel Badea,


Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni" care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni". Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție" comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești", nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez" deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.


Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni", ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.
Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării" mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.


Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni" care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
Ca să îmi arătați că vă pasă?


Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești", de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic", v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea. Și că am obosit să devin „vrednic" printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți".

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni". Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni", există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea. Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni" ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni", ci doar acasă.


Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești". Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești" sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului".


În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie '89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie '89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale").
La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?''


Ioan-Florin Florescu

vineri, 22 martie 2013

Indignati-va!

de Cristian Campeanu


Unde întorci capul zilele acestea vezi numai manifestări ale unui faliment moral profund al societăţii româneşti în care reperele sunt calcate în picioare iar valorile sunt răsturnate, în care susul este jos, albul, negru iar Binele, Rău. Judecătorii care nu iau şpagă sunt “tâmpiţi”, Năstase este martirizat, iar Macovei, demonizată, plagiatul a devenit titlu de glorie, la Salon de livre merge Marga cu suita în vreme ce Patapievici, Pleşu, Liiceanu şi Cărtărescu stau acasă, liberalii sunt mai naţionalişti şi mai anti-europeni decât colegii lor comunişti, parlmentul a devenit refugiul mafiei, iar doamna Udrea este un candidat serios la şefia PDL. România este atât de coruptă moral încât moare pe dinăuntru.
 Ceea ce face ca o naţiune să fie puternică nu este nici armata, nici politica, nici economia, ci spiritul ei. O naţiune al cărei spirit este frânt nu poate realiza nimic. Nu poţi avea o economie sănătoasă şi prosperă fără un număr mare de companii mici şi mijlocii dinamice. Dar nu poţi avea astfel de companii dacă nu există oameni dornici să îşi asume riscuri şi încrezători în şansa şi abilitatea lor de a deveni prosperi, de a crea ceva din nimic şi de a lăsa ceva în urma lor. Dincolo de calcule economice complicate, dincolo de scheme financiare şi acorduri internaţionale şi chiar dincolo de resursele unei ţări, orice economie de piaţă sănătoasă se sprijină pe aceşti oameni liberi,optimişti, responsabili şi dornici de risc. Or, în România nu există suficienţi oameni de acest fel. Spiritul întreprinzător al naţiunii a fost aproape sufocat şi oricât ar aştepta românii un miracol economic, el nu va veni fără ca acest spirit întreprinzător să fie trezit la viaţă.
Acest lucru este mai important decât pare pentru că, pentru ca acest miracol să se producă e nevoie de câteva condiţii care trebuie îndeplinite. Mai întâi, românii trebuie să se simtă bine în ţara lor. Nu poţi să-ţi faci planuri de viitor, nu poţi să îţi asumi riscuri şi să-ţi iei inima în dinţi dacă inima ta este grea şi dacă nu vezi niciun viitor pentru tine şi ai tăi în ţara ta. Ca să se simtă bine în ţara lui, orice om trebuie să vadă că poliţistul din colţ este acolo ca să îl apere, nu ca să îl jefuiască împreună cu hoţii, că legea îl protejează, nu îl oprimă, că drumurile sunt bune, nu desfundate că guvernul este grijuliu şi chibzuit cu taxele şi impozitele lui şi nu vede în cetăţean doar o sursă de bani pe care s-o exploateze pentru a-şi ascunde incompetenţa şi corupţia. Nu în ultimul rând trebuie să se bucure că are acces la o cultură vie şi de calitate. Aşa cum am mai avut ocazia să o spunem, ceea ce ţine spiritul unei naţiuni viu este speranţa şi, de aceea, orice lider care este capabil să trezească speranţa în cetate va fi invincibil. Or, românii se simt rău în ţara lor, pe care mulţi au părasit-o deja iar alţii, la fel de mulţi, se gândesc să o părăsească, şi mult mai grav, nu mai au nicio speranţă. Spiritul lor este frânt şi asta se vede în falimentul ei moral.
Numai într-o ţară mortificată moral poţi asista la spectacolul obscen al victimizării şi martizării lui Adrian Năstase, numai într-o ţară care şi-a pierdut simţul de orientare etică poţi să compari un produs pur al nomenclaturii comuniste ca Năstase cu Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu fără să te prăbuşeşti a doua zi sub oprobriul public. Vreţi să vă indignaţi? Indignaţi-vă că televiziunile propagă fără ruşine noul cult pagân al lui Adrian Năstase, pe care îl văd ba preşedinte, ba judecător la CEDO şi că îi ridică în slăvi “calităţile intelectuale”, când singura sa producţie intelectuală semnificativă este teoria “drepturilor omului ca submarine torpiloare ale socialismului” expusă în lucrarea de referinţă “Drepturile omului, un concept retrograd”! Indignaţi-vă că domnul Ponta îşi păstrează titlul de doctor în Drept când însăşi Universitatea Bucureşti, adică instituţia care a emis acel titlu spune că a fost “plagiat” dar culmea, nu are dreptul să i-l retragă! Indignaţi-vă că autorul unui furt intelectual este prim-ministrul ţării, favoritul televiziunilor şi favorit la prezidenţiale, în vreme ce omul care a avut curajul să-i ţină piept lui Ponta, rectorul Universităţii Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru este în cel mai bun caz ignorat, iar în cel mai rău, atacat imund. Indignaţi-vă că sistemul de Justiţie din România este atât de putred încât ucide moral tot ce atinge, astfel încât oamenii care trebuie să împartă Dreptatea au ajuns să emită judecata conform căreia “magistraţii care nu iau bani sunt tâmpiţi”, aşa cum probabil că sunt convinse şi acum judecătoarele şpăgare! Indignaţi-vă că parlamentarii români se agaţă cu ghearele şi cu dinţii de privilegii şi că recurg la orice tertipuri oricât de murdare pentru a ucide Agenţia Naţională de Integritate, singura instituţie alături de DNA, care stă între mafia instituţionalizată şi societatea românească! Indignaţi-vă că Georgescu, Danileţ, Daniel Morar şi Monica Macovei (cei din urma, singurii doi demnitari romani pentru care băgăm mâna în foc că sunt incoruptibili) sunt demonizaţi, iar Năstase este ridicat la rang de martir şi Becali de apostol! Indignaţi-vă că un personaj extraplat din punct de vedere moral precum Crin Antonescu are şansele cele mai mari să devină preşedintele României, că Andrei Marga, într-un act de impostură incalificabil, a confiscat prezenţa românească la Salonul de Carte de la Paris pentru el şi clienţii săi, în vreme ce cei mai străluciţi şi mai reprezentativi autori români rămân acasă! Indignaţi-vă că un om responsabil în mare parte pentru distrugerea Dreptei, Elena Udrea, candidează sâmbăta aceasta la preşedinţia celui mai important partid de Dreapta, care ar trebui să fie exponentul moderaţiei, cumpătării, austerităţii şi inteligenţei sclipitoare, că adversarul său este Vasile Blaga adică o non-alegere şi că din poziţia sa înaltă, însuşi preşedintele României patronează acest eşec moral!
Indignaţi-vă faţă de toate aceste lucruri şi poate speranţa va începe să renască în România iar românii vor reînvăţa se simtă un pic mai bine în ţara lor.

__________
Articol preluat de aici: http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/indignati-va-296827.html

marți, 14 februarie 2012

Scrisoare deschisă poporului român


de Arhimandritul Iustin Pârvu

Popor român,


Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti, şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi, totuşi, mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească atâta timp cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT! De ce te laşi dezbinat?

Ai fost scut creştinătăţii când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii. Acum, tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile?

Din tine au apărut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări, pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta?

Astăzi, popor român, pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile ţării, aceleaşi mine de aur, argint, sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro-ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară să muncească sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a-şi păstra privilegiile. Tu taci;

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile“ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmizegetusa, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute, sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;

2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;

3. Arhivele ţării sunt cedate, printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci;

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci;

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmplă românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;

Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci;

În divan se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, unii fac "greva", alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor, şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu feşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci;

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară), la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat, în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci;

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a-ţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar Parlamentul, dar să mai te consulte şi pe tine. Tu taci;

Un român plecat de acasă descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi... Tu taci;

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi, odată cu tine, piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii! TREZEŞTE-TE!

luni, 13 februarie 2012

Rugaciune

de Parintele Ilarion Argatu
(1913 - 1999)

Iarta-ma, Doamne:
- pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
- pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
- pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
- pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
- pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
- pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
- pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
- pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
- pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
- pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
- pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am
indraznit sa pasesc!
- pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
- pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta,
Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire
si Lumina!
Iti multumesc, Doamne, pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand
din Tine!
- pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
- pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
- pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
- pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
- pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
- pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
- pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
- pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
- pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
- pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
- pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
- pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea, imi va lua toate grijile
şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele, în Numele lui Iisus, Amin!

CITESTE O CARTE PE LUNA, ASCULTA UN CD PE ZI - SI VEI PUTEA APOI SA FII!

DEZVOLTARE PERSONALA LA SUPERLATIV
http://www.pavcon.ro