Scrisoare deschisă poporului român

de Arhimandritul Iustin Pârvu

Popor român,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti, şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi, totuşi, mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească atâta timp cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT! De ce te laşi dezbinat?

Ai fost scut creştinătăţii când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii. Acum, tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile?

Din tine au apărut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări, pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta?

Astăzi, popor român, pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile ţării, aceleaşi mine de aur, argint, sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro-ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară să muncească sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a-şi păstra privilegiile. Tu taci;

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile“ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmizegetusa, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute, sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;

2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;

3. Arhivele ţării sunt cedate, printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci;

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci;

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmplă românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;

Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci;

În divan se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, unii fac "greva", alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor, şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu feşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci;

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară), la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat, în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci;

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a-ţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar Parlamentul, dar să mai te consulte şi pe tine. Tu taci;

Un român plecat de acasă descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi... Tu taci;

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi, odată cu tine, piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii! TREZEŞTE-TE!

Rugaciune

de Parintele Ilarion Argatu

(1913 - 1999)

Iarta-ma, Doamne:

- pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

- pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

- pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

- pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

- pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

- pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

- pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

- pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

- pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

- pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

- pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am

indraznit sa pasesc!

- pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

- pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta,

Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila

si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire

si Lumina!

Iti multumesc, Doamne, pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand

din Tine!

- pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

- pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

- pentru tot ce prin harul Tau am inteles!

- pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!

- pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!

- pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

- pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

- pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!

- pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

- pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!

- pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!

- pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda

Imparatiei Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea, imi va lua toate grijile

şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele, în Numele lui Iisus, Amin!

Nu putem să muncim noi, cât puteţi să furaţi voi!

de Mihai Giurgea

(articol preluat de pe blogul capitalismpepaine.wordpress.com)

Iliescu si Ponta, arși la Timișoara!

La ora când scriu aceste rânduri, mitingul din Piaţa Universităţii a fost spulberat de jandarmi. PDL a făcut asta, deşi manifestanţii au lovit rău si in ambiţiile opoziţiei. În Bucureşti l-au bătut de două ori pe liberalul Ludovic Orban (care încercase să se dea “revoluţionar”), iar la Timişoara, oamenii au ars pozele lui Iliescu şi Ponta. Dar şi PDL-istul Ioan Botiş, fost ministru al Muncii, a fost înjurat si lovit de oameni la Bistriţa.

Aşa că Băsescu si-a dat seama ca se apropie explozia: aia mare! Si s-a speriat. Pentru ca explozia care vine nu va schimba de la putere doar un partid cu altul, cum a fost timp de 20 de ani, ci va distruge toate partidele. Tot statul. România sociala va fi ştearsa de pe harta.

Iar asta nici un politruc nu poate sa accepte. I-aţi auzit cum vorbesc disperaţi de haos si de anarhie, cum spun ca Parlamentul trebuie sa controleze in continuare tara? Pai e si normal: Parlamentul controlează tara, iar ei controlează Parlamentul. Casa Poporului e o gaura de tâlhari! Care tâlhari se plimba in văzul tuturor, in Mercedesuri ultimul tip, pe banii firmelor private. Pai cum sa nu le convină? Cum sa nu vrea… ”democraţie”?

Nici Băsescu, nici ceilalţi politruci n-au înţeles esenţialul: ca atâta vreme cat continua criza (iar Angela Merkel le-a spus germanilor ca la ei va continua cel puţin 10 ani), oamenii vor fi din ce in ce mai săraci. Manifestaţiile vor fi din ce in ce mai violente. Piaţa Universităţii se va umple din nou!

Acum a fost doar începutul: ce-o sa faceţi peste 4 luni, când n-or sa mai fie bani de pensii si salarii? Dar peste un an? Hahahaha….

Nu exista hoți buni si hoți rai!

Degeaba cer idioţii din USL alegeri anticipate! Alegeri anticipate ca sa schimbi nişte hoţi cu alţi hoţi? Degeaba negociază PDL cu opoziţia: românilor nu le pasa! De ce le-ar pasa de întâlnirea a doua bande care discuta cum sa-si împartă mai bine prada? Iar prada suntem noi.

In România nu exista decât partide comuniste!

Va amintiţi cum nenorociţii de politruci s-au supărat pe Nokia ca, cică, nu dădea destui bani la buget, ca sa aibă ei ce toca? Va amintiţi cum porcii de la Finanţe ziceau ca rolul firmelor private este… sa-si plătească taxele? Toate partidele gândesc la fel: ei bine, gândirea asta socialista o sa va iasă acum pe nas!

Noi muncim si ne zbatem ca sa avem bani noi – nu statul! Ca sa fim bogaţi noi – nu statul! Voi sunteţi slugile noastre, nu invers. Iar daca v-aţi luat nasul la purtare, nici o problema: o sa va treziţi cu el tăiat. Hai, nu mai trimiteţi acum inspectorii ANAF pe teren, sa mai strângă nişte spăgi? Hai cu para-ndărătul: curaj, abia aştept!

In 2010 i-am avertizat pe politruci (vezi Visați sa-si revină economia? Care economie?): Partidele româneşti sunt ca nişte sticle de vin, frumos colorate. Două sticle au etichete pe care scrie “partide de dreapta”. Altă sticlă are lipită eticheta de partid modern, social-democrat. Dar e o ţeapă! În sticle nu e nici un fel de vin. În toate e acelaşi pişat vechi, comunist şi rozaliu.

Politrucii au ras si au zis: ce ne tot baţi la cap cu criza ta? Las’ ca se termina in câteva luni… las’ ca ne ajuta UE si americanii…

Ei, uite ca UE e pe moarte, iar americanii v-au întors spatele, ca au problemele lor. Acum e fiecare pentru el.

Tăiați ajutoarele de stat, dar omorâți si firmele private: cum sa trăiască oamenii?

In New York, orice emigrant mort de foame poate sa închirieze o maşina si sa-si câştige o pâine ca taximetrist. In Bucureşti, ştiţi cat costa spaga ca sa fii taximetrist? 10.000 de euro!

Pai bai primare, bai Oprescule, bai hot nenorocit: tu nu vezi ce fac directorii tai in Primărie? Nu-i vezi cum fura? Te faci ca eşti chior, nemernicule?

Singura soluţie pentru ieşirea din criza este scăderea taxelor (si nu cu 2-3 procente: ci cu 90%!). Scăderea cheltuielilor statului. Oprirea corupţiei. Simplificarea birocraţiei si a activităţii firmelor private. Am tot făcut liste de masuri, atât eu, cat si mulţi alţii:

1. reducerea masiva a CAS, CASS, scutirea de impozite pentru IMM-uri cu cifra de afaceri sub 2000 de euro lunar;
   
2. posibilitatea de a face contracte de prestări servicii pe persoane fizice (pentru a evita complet plata contribuţiilor sociale daca dorim),
   
3. liberalizarea Codului Muncii si simplificarea concedierilor,
   
4. posibilitatea de a alege intre case de pensii si de sănătate private si de stat (cu ocolirea completa a statului),
   
5. reducerea cheltuielilor statului prin reducerea birocraţiei, externalizarea serviciilor bugetare si scăderea numărului bugetarilor cu cel puţin 1 milion;
   
6. lupta reala împotriva corupţiei, prin organizarea licitaţiilor transparent, pe internet. Interzicerea secretizării contractelor pe bani publici.
   

Aşa ca, sa fim serioşi: nu masurile lipsesc, ci voinţa de reforma! Politrucii se vaită ca e greu; ca e imposibil; ca cică ar fi un vis. In realitate, e greu doar daca nu vrei sa te apuci de treaba!

Tari ca Polonia si Marea Britanie n-au stat mult la discuţii; au pus in aplicare exact aceleaşi masuri si au terminat reforma in doi ani. România, după 20 de ani, încă mai face liste si planuri. Iar in ăştia 20 de ani, toate partidele politice au fost la putere de cel puţin doua ori. Deci poporul român le-a dat nu doar o şansa, ci doua. Iar ei le-au folosit sa-si umple buzunarele.

Uite, de aia trebuie lichidată toata clasa politică, fără milă! De aia au ajuns toţi politicienii, din toate partidele, sa fie bătuţi in plina strada, in toata tara!

Cel mai bun comunist, e comunistul mort

Conform IRES, aproape 90% dintre români vor distrugerea clasei politice. Aproape 90% dintre români o considera hoaţa si o învinuiesc de dezastrul economiei. Asta înseamnă ca toate partidele, toata gaşca PDL+PSD+PNL, nu strânge decât… 10% din populaţie! Adică maximum 2 milioane de oameni din 20 de milioane? Hahahaha… Pai voi mai speraţi sa mai conduceţi România?

Eu zic ca o sa aveţi mare noroc, care o sa scăpaţi nelinşaţi!

Eu zic că cadavrele voastre batjocorite or sa zacă in Piaţa Unirii acoperite de scuipat: si PDL-isti, si PSD-işti, si PNL-işti – la grămadă!

Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu

de Cristian Tudor Popescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.

Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă.

Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.

Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine. Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!

Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

SCRISOARE CATRE UNII TINERI

de Dale Carnegie

”Începeţi viaţa în vremuri grele.

Se urcă uneori în istorie valuri care poartă spre izbândă până şi pe cei mai slabi înotători.

Generaţia voastră înoată împotriva curentului, într-o mare furtunoasă.Acest lucru este greu.

În primele clipe veţi fi înăbuşit şi veţi fi descurajat; veţi tinde să credeți că nu veți mai ajunge la mal. Nu vă speriaţi. Alţii, înaintea voastră, au întâlnit valuri tot atât de înalte şi n-au fost acoperiţi de ele. Cu dibăcie şi curaj veţi rezista pînă când va veni din nou linişte.

Învingători fiind, nu uitaţi că biruinţele omeneşti nu sunt decât parţiale şi vremelnice. Nici una din treburile acestei lumi n-ar putea fi orânduită pentru vecie. Nici o izbândă nu hotărăşte viitorul îndepărtat. Nici un tratat nu domneşte pentru multă vreme. Nici o revoluţie nu întemeiază o societate care să fie veşnic fericită. Păziţi-vă de a gândi că un om sau o generaţie au dreptul – odată menirea lor îndeplinită – la o fericire leneşă. Etapa vieţii nu se isprăveşte decât Ia ora când cade noaptea.

Nu fiţi grăbiţi. Averile şi renumele care se nasc într-o clipă, tot într-o clipă mor. Vă urez piedici şi lupte. Bătălia vă va oţeli. Spre 50 sau 60 de ani veţi căpăta înfăţişarea viguroasă a stâncilor bătute de furtuni. Lumea vrăjmaşă are darul să vă dăltuiască. Veţi fi caractere dar şi veţi avea caracter, iar valurile opiniei publice vă vor face să râdeţi.

Când eşti tânăr, totul pare grozav. Primele piedici par blesteme şi răutatea lumii înspăimântă. Pregăţiti-vă un adăpost interior împotriva cruzimii semenilor şi a situaţiilor. Orice om poate clădi, în străfundul gândurilor sale, un adăpost de unde să nu-i pese de proiectele cele mai grele şi de vorbele cele mai viclean otrăvite. De ce se poate teme un suflet împăcat cu el însuşi ? Nici persecuţiile, nici calomniile nu-i pot clinti mărturia pe care el o dă celor mai tainice gânduri ale sale.

Luaţi dragostea în serios, nu în tragic. Veţi fi surprinşi în tinereţe de frivolitatea femeilor, de cochetăria, de minciunile şi de cruzimea lor. Spuneţi-vă că aceste înfăţişări ale firii lor, deşi aevea, sunt numai de suprafaţă. Observându-le, gândiţi-vă la mare, a cărei oglindă este atât de schimbătoare şi care devine, totuşi, o prietenă statornică pentru cine se apropie de ea şi încearcă s-o înţeleagă. Căutaţi dincolo de femeile prea libere şi prea uşoare, suflete mai sfioase care ezită să-şi arate blândeţea şi încrederea. Juraţi, din toată inima, credinţă aceleia care vi se pare vrednică de aceasta.

Fiţi statornic, nu pierdeţi nădejdea. Ştiu că sunteţi ispitiţi, când lucrurile merg rău, să lăsaţi totul baltă şi să reîncepeţi viaţa cu altă femeie, cu alţi prieteni, sub un alt cer. Nu vă lăsaţi duşi de această părere. În anumite cazuri extreme, se poate ca unele nenorociri cu neputinţă de răbdat să vă oblige la o nouă plecare dar pentru cele mai multe fiinţe e mai bine să se mulţumească cu ce au. Este o soartă fericită de a îmbătrîni şi de a muri în mijlocul celor cu care am crescut şi am luptat.

În sfârşit, fiţi modeşti şi cutezători. A gândi, a iubi, a porunci, sunt acţiuni grele şi nu veţi ajunge să faceţi nici una în decursul vieţii voastre pământeşti asemănătoare cu desăvârşirea visată în adolescenţă. Dar oricât de grele s-ar arăta, ele nu sunt totuşi cu neputinţă de înfăptuit.

Înaintea voastră, generaţii nenumărate le-au înfăptuit şi, de bine de rău, au străbătut între două deşerturi de umbră, îngusta fâşie de lumină.

De ce să vă temeţi. Menirea vă este scurtă şi ceilalţi sunt muritori ca şi voi.”

Marş de Adio

de Adrian Păunescu

La muncă , derbedei , că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P.... mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi , prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară.
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

O confesiune...

de Zoe Dumitrescu Busulenga
(Maica Benedicta de la Manastirea Varatec)

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.

....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...

...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina . Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.

...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?

...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.

...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.

...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie."