Eşti curajos...

de Constantin D. Pavel

Eşti curajos atunci când te trezeşti dimineaţa, gata să începi o nouă zi... Eşti curajos când crezi în viitorul tău luminos, deşi toţi îţi spun că n-o să ai unul... Eşti curajos când te uiţi în oglindă şi refuzi să vezi un ratat... Eşti curajos când te doare, dar strângi din dinţi şi mergi mai departe... Eşti curajos când vezi că totul e praf în vânt, dar tu lupţi să-ţi construieşti castelul mult visat... Eşti curajos când refuzi să întorci şi celălalt obraz şi, în schimb, ripostezi de două ori mai tare... Eşti curajos când îţi planifici să reuşeşti şi nu te laşi până când nu se întâmplă asta... Eşti curajos când decizi să fii om şi faci tot ce trebuie ca să-ţi iasă... Eşti curajos când îţi priveşti soţia/soţul în ochi, în fiecare seară, şi îi spui din tot sufletul "Te iubesc!"... Eşti curajos când îţi îmbrăţişezi copiii şi le spui, în fiecare seară, din tot sufletul "Te iubesc!"... Eşti curajos când te opreşti o clipă şi te uiţi în sus, devenind conştient că dincolo de cer tot cer este... Eşti curajos când crezi în bunătatea omului de lângă tine... Eşti curajos când laşi în fiecare zi să-ţi mai picure în suflet un pic de speranţă... Eşti curajos când crezi în viitorul copiilor tăi... Eşti curajos când te bucuri de o ceaşcă de cafea bună... Eşti curajos când îţi spui că încă eşti viu şi că poţi schimba ceva în viaţa ta... Eşti curajos când pui seara capul pe pernă şi-ţi spui în gând "Azi am fost mai bun ca ieri, iar mâine voi fi mai bun ca azi!"... Eşti curajos când ai curajul să faci toate astea şi mai mult decât atât....

Gânduri de prin agenda...

de Constantin D. Pavel

* Informaţia creează revelaţia!

* Nu există "n-am timp", există "nu-i o prioritate"!

* Dacă ai un vis, vei face ce trebuie făcut, chiar dacă te doare!

* În loc să faci lucrurile uşoare primele, fă-le pe cele grele - şi vei reuşi!

* Caută soluţii, nu scuze!

* Sunt două căi pentru a reuşi: ori faci tu ce trebuie făcut, ori n-o face nimeni în locul tău!

* Viaţa ta e responsabilitatea ta!

* Fii în mijlocul scenei, dacă vrei să culegi cele mai multe aplauze!

* Dacă nu ai un vis, eşti un zombi!

* Postura ta reflectă viaţa ta!

* O afacere nu este un succes garantat, este o şansă!

* Produsele produc!

* "Singuri ne punem limite, că de-aia avem capul pătrat!"

* Frumuseţea se întreţine zilnic, altfel dispare repede!

* "Am trecut ieri prin faţa unei vitrine şi am văzut un individ vai de capul lui. Am simţit o strângere de inimă pentru el, fiindcă mi-am dat seama că... eram chiar eu!"

* Unde nu sunt bine primit, nu zăbovesc mult. Sunt stăpânul vieţii mele!

* Dacă nu se întâmplă nimic nou în viaţa ta, înseamnă că ai un vis prea anemic!

* Azi am întâlnit încă un "prădător uman", un individ care vrea să acumuleze mai mult decât are nevoie pentru a-şi îndeplini visul!

* Lucraţi cu ceea ce înţelegeţi! Altfel veţi ajunge la un alt rezultat decât cel pe care îl doriţi!

* Degeaba ai voinţă, dacă nu ai perseverenţă!

* "De ani de zile stau între oamenii ăştia mici şi am reuşit să... cresc cât ei!"

* Dacă tu eşti cald, oamenii din jurul tău se vor topi..."

Şlefuirea Diamantului...

de Constantin D. Pavel

În ultimii zece ani m-am gândit adesea cum va fi când voi ajunge Diamant! Pentru dragii de voi care încă nu ştiu ce e acela un nivel de Diamant într-o afacere de network marketing, vă invit să citiţi posturile de pe acest blog destinate subiectului sau să comandaţi cărţile 3 Paşi spre Extraordinar! şi Alţi 3 Paşi spre Extraordinar!, surse informaţionale deosebite din care puteţi înţelege ce este cu adevărat această industrie senzaţională. Într-o scurtă definiţie, Diamantul este un om liber, o fiinţă umană. Un om ale cărui decizii privind propria viaţă îi aparţin întru totul, dar care conştientizează că atunci când decide pentru el, influenţează şi vieţile celor care depind de el, uneori vieţile a zeci, sute sau mii de familii.
Am încercat să-mi închipui cum voi arăta când voi primi insigna de Diamant, pe scenele lumii şi, nu ştiu de ce, deodată, imaginea aceea, pe care până mai ieri mi-o doream cu ardoare, a fost înlocuită de o alta, care m-a învăluit treptat, insinuându-se în sufletul meu ca un balsam binefăcător: imaginea mea nu pe scenă, ci la masa dintr-un restaurant, purtând discuţii cu oamenii...
Oamenii. Cheia atingerii nivelului de Diamant sunt oamenii! Şi rolul meu pentru a ajunge acolo este de a cerne oamenii, pentru a descoperi în inimile lor fiinţele umane!
Am înţeles, astfel, cum mă pot şlefui pentru a deveni Diamant, pentru a mă transforma eu însumi în fiinţă umană: cernând cât mai mulţi oameni şi descoperind cât mai multe potenţiale fiinţe umane! Ce simplu pare... Şi cât de dificil este, totuşi!
Astăzi am ţinut două planuri de marketing. La primul, după ce mi-am făcut datoria, expunând cât mai scurt şi mai complet informaţia, am intrat în starea de ascultare. Când îi asculţi, oamenii spun multe; uneori spun mai multe decât vor să spună... Omul de astăzi mi-a spus că îşi doreşte să reuşească, dar nu ştie în ce anume; încă nu are un orizont clar al vieţii. Şi nu are acest orizont pentru că nu are informaţiile care să-i permită să se vadă învingător! În timp ce îi dădeam, picătură cu picătură, aceste informaţii, m-au lovit deodată versurile lui Victor Eftimiu, din piesa sa celebră, "Înşir-te, mărgărite":

"Hi! Hi! Hi! Sărac de tine! Aoleu! Săraci de voi!
Sunteţi proşti... Şi niciodată nu scap proştii de nevoi!"

Victor Eftimiu o spune de-a dreptul, româneşte... Eu nu vreau să o spun chiar aşa, fiindcă ştiu că nu există oameni proşti, există numai oameni lipsiţi de educaţie într-o direcţie sau alta. Oameni care au nevoie de informaţii!... Omul din faţa mea avea o nevoie stringentă de informaţii despre cum se fac banii şi cum se creează o relaţie fericită în familie, cu soţia şi copiii! I-am sugerat câteva idei, aşa, într-o doară, şi a părut că se întâmplă ceva în mintea lui, chiar dacă s-a contrat puţin noului punct de vedere prezentat.
Şi-atunci am descoperit încă un unghi din care poate fi privit Diamantul, o altă faţetă de-a sa: un Diamant se şlefuieşte cu fiecare ajutor pe care îl dă oamenilor pentru a deveni fiinţe umane! Şi aceasta este, de fapt, munca noastră: de a-i face pe oameni să devină responsabili în totalitate pentru vieţile şi deciziile lor, prin asta ei transformându-se în fiinţe umane!
Şi am înţeles că voi deveni Diamant când voi reuşi să mă şlefuiesc pe mine suficient de tare încât să pot fi apoi în stare să şlefuiesc numărul de persoane cerut pentru a atinge acest nivel!
Este responsabilitatea mea! Numai a mea! Şi mi-o asum!!!
La al doilea plan de marketing am întâlnit o persoană cu atât de multe frici şi atât de negativistă, încât am încheiat repede şi m-am descotorosit de ea. Se plângea tot timpul: de serviciu, de soţ, de familie, de colegi, de oamenii de pe stradă, de prietenii care-i întorc spatele, de lume şi de viaţă... I-am sugerat nişte titluri pe care să le cumpere şi să le citească, după care am închis agenda, m-am ridicat şi i-am strâns mâna, spunându-i că aştept pe altcineva! S-a ridicat şi a plecat, cam bosumflată... Femeia aceasta era un adevărat vampir energetic!
Şi iarăşi mi-au revenit în minte versurile lui Victor Eftimiu, cu care voi încheia, spre a-ţi fi şi ţie, dragul meu cititor, pildă dreaptă:

"Tot aşa, de-mi tulburi gândul cu-ale tale gânduri mici,
Te gonesc de lângă mine! Să te duci! Să pleci de-aici!"

O nuntă ca-n poveşti...

de Constantin D. Pavel

Ieri şi noaptea trecută am fost la nunta unor buni prieteni. Am participat la cununia religioasă şi apoi am fost la masă, la un restaurant. Până aici, totul pare comun... O nouă familie s-a întemeiat, oamenii au mâncat, au băut şi au dansat, cum se face la nuntă. Însă n-a fost numai atât! Nu, n-a fost doar atât! A fost o nuntă ca-n poveşti!!!
Pentru că am fost cu maşina, nu am pus picătură de alcool în gură, aşa că pot afirma cu mâna pe inimă că am fost cât se poate de treaz. Şi că tocmai starea în care mă aflam mi-a permis să constat şi să afirm cu toată tăria că a fost o nuntă de basm!
Începând de la slujba din biserică până în momentul în care ne-am luat rămas bun de la însurăţei şi invitaţii lor, totul a fost cuprins de o vrajă nemaiîntâlnită. Am fost şi săptămâna trecută la o nuntă, iar de-a lungul vieţii am tot participat la astfel de evenimente - ba chiar şi la propria-mi nuntă am fost! -, dar nu am simţit nicăieri atâta iubire şi fericire plutind în aer ca la nunta de aseară.
Pur şi simplu, toţi oamenii de acolo erau prieteni şi toţi se iubeau şi se respectau enorm pentru ceea ce sunt! Nici măcar o clipă n-am remarcat vreo privire de superioritate, de îngâmfare sau vreo atitudine de epatare. Toţi cei prezenţi acolo erau egali: erau oameni şi nimic altceva!
Chiar şi chelnerii care serveau la mese s-au integrat atât de bine în atmosferă, încât unul din ei, la final, când i-am strâns mâna şi i-am mulţumit pentru treaba minunată pe care a făcut-o, mi-a mărturisit că în viaţa lui n-a mai asistat la aşa ceva!
Pur şi simplu, toţi cei prezenţi acolo se iubeau şi răspândeau în jur o asemenea stare de iubire şi respect reciproc încât au fost momente în care am rămas fără respiraţie de emoţie. Soţia mea, cel puţin, a fost atât de încântată de tot, încât s-a transformat deseori într-o prinţesă din poveşti. Toţi erau frumoşi, deschişi, zâmbitori şi... ponderaţi cu băutura. A fost, cred, prima nuntă la care, la final, nu am văzut pe cineva beat. Poate mirii să fi fost, însă nu de băutură, ci de fericire!...
Această nuntă a reuşit să scoată din noi ce era mai bun şi să ne arate că putem fi oameni!
Vă mulţumesc, dragii mei prieteni, pentru experienţa aceasta de viaţă, cu totul deosebită, şi vă doresc casă de piatră, fericire în suflete şi atâta iubire în inimi câtă am simţit eu la nunta voastră!

Încă o lecţie de viaţă...

de Constantin D. Pavel

Suntem oameni. Şi suntem minunaţi, atâta vreme cât suntem conduşi de Iubire.
Când lăsăm Ura să se infiltreze în inimile noastre, începem să suferim. Şi suferim, suferim, suferim în tăcere, până când ne trezim deodată că am suferit îndeajuns de unii singuri şi că ar fi timpul să-i facem şi pe alţii să sufere. Şi începem să împrăştiem Ura şi Suferinţa acumulate în suflet la toţi cei aflaţi în jurul nostru, chiar şi la cei pe care, până mai ieri, simţeam că îi iubim.
Facem rău fără vreun discernământ, aruncăm cuvinte grele şi distrugem într-o clipită cu ura ceea ce am construit în ani întregi cu iubirea.
Ne micşorăm în interior, ne îndepărtăm de oamenii care ne iubesc şi încercăm apoi zadarnic să cumpărăm prietenia şi respectul lor cu bani. Banii nu cumpără aşa ceva, niciodată!
Ne simţim trădaţi, fără să ne dăm seama că noi am trădat primii, din momentul în care am început să urâm, să ne îndoim de iubirea celor care ne iubeau şi să răspândim ura din sufletul nostru în vieţile lor.
Ne însingurăm zi după zi şi ne trăim apoi viaţa într-o continuă alergătură după recunoaştere din partea celorlalţi, fără să ne dăm seama că aceasta nu vine niciodată la oameni ca noi.
"Dăruim", după care, în schimbul "darurilor", cerem înapoi. Îi facem pe oameni să se simtă obligaţi şi uităm ce înseamnă omenia, uităm că darul nu se cere înapoi.
Iar dacă oamenii "nu sunt cu noi, ci împotriva noastră", ne apucăm să împrăştiem în jur cuvinte grele despre ei, în încercarea disperată de a-i face şi pe ei să simtă şi să trăiască ura pe care o simţim şi o trăim noi. Ura ne întunecă mintea, veninul ne macină sufletul şi ne transformă deodată în cei mai înverşunaţi duşmani ai celor pe care, până mai ieri, îi iubeam şi-i lăudam.
Începem să dăm vina pe alţii pentru felul în care ne simţim şi refuzăm să acceptăm că singurii responsabili pentru ceea ce se întâmplă în viaţa noastră suntem doar noi! Nu mai putem înţelege lucrul acesta. Iar modul acesta greşit de gândire înmulţeşte zi după zi numărul "duşmanilor" din viaţa noastră, pentru ca, în final, să ne dăm seama de singurătatea profundă în care noi înşine ne-am îngropat.
Şi constatăm, cu sufletul plin-ochi de amărăciune şi durere, că deşi respirăm, mergem, vorbim şi "socializăm", în interiorul nostru am murit de mult, părăsiţi de toţi cei apropiaţi...
Mi-e atât de milă de noi... Atât de milă, Doamne!...

Noua Indie

de Constantin D. Pavel

După ce am vizionat acest filmuleţ, am rămas cu o senzaţie de frustrare adâncă... Mi-a părut încă o dată rău că sunt român şi că m-am născut în România. Am, uneori, astfel de momente, iar dacă în ultimii ani ele s-au îndesit, înseamnă că se întâmplă ceva grav cu această ţară, ceva ce nu prea vrem să recunoaştem, dar trebuie recunoscut: România şi-a pierdut inteligenţa nativă!!!

După ce am văzut filmul pe care vă invit să-l vedeţi şi voi, frustrarea a început să construiască în sufletul meu o altă stare... "Dacă ei pot, atunci şi noi putem!"

Voi ce părere aveţi?

...de vorbă cu Gică-Contra

de Constantin D. Pavel

Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, bravii descendenţi ai legendarului personaj Gică-Contra. Şi vă spun cu mâna pe inimă, după aproape zece ani petrecuţi în lumea afacerilor, că nu i-ar fi absolut deloc ruşine cu noi! Ba din... contră! Şi nu mă refer doar la noi, la români, când spun asta, ci la toţi: şi americanii îl au pe Gică al lor (îi spun George), şi fracenzii în al pe Gică al lor (îi spun George), şi englezii îl au pe Gică al lor (îi spun... ia să vedem dacă ghiciţi! – da!, tot George!)! Faptul că şi ei îl au ne mai poate consola un pic, însă nu ne ajută nici cât negru sub unghie...

Dar cine este, la urma urmelor, acest Gică-Contra? Cine, Doamne iartă-mă!, mai este şi acest personaj atât de des invocat în vieţile noastre şi cum am putea scăpa de influenţa lui?

Ei bine, am cercetat cu mare atenţie, am răsfoit tratate întregi cu... arbori genealogici, am întrebat în stânga şi-n dreapta, am răzbătut acolo unde nimeni nu doreşte să răzbată şi, dragii mei, vă pot oferi răspunsul corect: Gică-Contra este fiul cel mare, întâiul născut, al lui Adam şi al Evei!...

Da, dragilor, chiar el este! Şi deşi părinţii lui s-au dus de mult, deşi fraţii şi surorile lui s-au pierdut în lumea largă, El, Gică-Contra, ca printr-o minune, a supravieţuit! Şi aceasta este cea mai mare descoperire: Gică-Contra trăieşte!!!
Trăieşte în fiecare dintre noi, trăieşte în minţile, în sufletele şi în inimile noastre şi, deşi vrem să fugim de el cât mai departe, deşi îl repudiem cu toată fiinţa, deşi încercăm să-l ascundem de ochii lumii, ca pe-o rudă îndepărtată de la ţară, care ne-ar putea dezvălui descendenţa, El, Gică-Contra, refuză să dispară din viaţa noastră! Deschide brusc uşa existenţei noastre, fără să bată nici măcar un „cioc-cioc“, la fel ca personajul Kramer din serialul Seinfeld, şi intră grămadă în ea, cu bocancii lui cazoni plini de noroiul şi murdăriile vieţii. Şi tocmai când ne pregătim să facem ceva semnificativ, hopa el, apare şi se pune contra! Când ţi-e lumea mai dragă, gata şi Gică-Contra! Şi-ţi taie pe loc tot avântul, te lasă fără pic de entuziasm şi te trage înapoi în mocirla din care vine el... Şi-uite-aşa, Gică-Contra devine... inamicul public (dar mai ales personal) numărul 1! Toată lumea îl caută, toată lumea îl vânează, toată lumea încearcă să-l elimine, dar nimeni nu izbuteşte să facă asta o dată pentru totdeauna! Toţi vor să-l omoare, dar nimeni nu reuşeşte!

O parte dintre noi – puţini, ce-i drept –, izbutesc să găsească rezolvarea: se împrietenesc cu Gică-Contra şi îl transformă din duşman într-un prieten! Cum? Veţi afla din această carte!

Şi dacă aveţi răbdare veţi mai afla ceva extrem de important: că cel mai bun aliat în lupta voastră personală cu dificultăţile vieţii este chiar stră-stră-stră... bunicul nostru, Gică-Contra! De ce? E foarte simplu! Pentru că el a trăit atât de mult, pentru că a supravieţuit atâtor ere, pentru că a văzut şi-a auzit atât de multe în nenumăratele sale vieţi, pentru că este fiinţa cu cea mai mare experienţă din lume. De aceea este neapărat necesar să vă împrieteniţi la cataramă cu el, dacă vreţi să aveţi succes în ceea ce intenţionaţi să realizaţi! Fiindcă dacă îl faceţi pe Gică-Contra să tacă atunci când trebuie şi să vorbească tot atunci când trebuie, veţi avea numai de câştigat!

Sincer, nu mi-a fost deloc uşor să îl aduc în faţa voastră, să-l conving să vă vorbească, fiindcă cel mai dificil lucru pe lumea asta este să-l convingi pe Gică-Contra să facă ceva, însă în cartea pe care o ţineţi acum în mâinile voastre se găsesc, aşa cum ne place nouă, jurnaliştilor, să spunem, o mulţime de „interviuri luate la cald“ celui mai celebru personaj al omenirii.

Aşa că, Doamnelor şi Domnilor, iubiţi Cititori, îmi face o deosebită onoare să vi-l prezint, pentru prima dată dezvăluit publicului din România, pe... Atoateştiutorul, Celmaideşteptul, Inegalabilul, Întâiul, Preaputernicul şi Niciodatămuritorul... Giiiicăăăăă-Contraaaaa!!!

==========================================================================
Extras din prefaţa cărţii "...de vorbă cu GICĂ-CONTRA", de Constantin D. Pavel, un ghid de tratare a obiecţiunilor în vânzări şi network marketing, în pregătire la Editura PAVCON. Detalii pe www.pavcon.ro.

Leadership în Network Marketing

de Constantin D. Pavel

(...)
Leadershipul are şi el regulile lui. Poţi citi o mulţime de cărţi şi de articole despre aceste reguli, dar până când nu iei decizia de a le pune în practică, de a le încerca pe pielea ta, ele nu vor produce rezultate pentru tine. În cele ce urmează îţi voi prezenta principalele reguli ale leadershipului şi, pentru a le înţelege mai bine, le voi exemplifica pas cu pas cu momente din experienţa personală sau a altor lideri pe care i-am cunoscut în afacere.
Primul principiu: nimeni nu se naşte lider!
Afirmaţia „e un lider înnăscut“ e falsă. Capacitatea de a fi lider nu se transmite genetic. Ea se dobândeşte prin autoeducaţie şi tocmai de aceea nu poate fi lăsată moştenire. A fi lider este o abilitate dobândită prin dorinţă, voinţă, muncă şi perseverenţă. E la fel ca, de exemplu, capacitatea mea de a scrie cărţi, articole, eseuri, povestiri şi poezii. Oricât aş încerca eu să las moştenire copilului meu această abilitate, nu o pot face; singurul mod în care fiul meu ar putea să-mi calce pe urme şi să devină, la rândul lui, scriitor, ar fi munca proprie în această direcţie. (În paranteză fie spus, sunt foarte mândru de fiul meu Andrei, pentru că a îmbrăţişat, la rândul său, arta scrisului şi a desenului – şi sunt convins că va reuşi să-şi împlinească toate visele, în orice direcţie ar dori să pornească în viaţă, fiindcă a înţeles ce e munca şi nu se dă în lături de la ea!) Liderii se autocreează, prin decizia personală. A fi lider ţine, deci, de alegerea fiecăruia, inclusiv de a ta, dragă cititorule! Şi tu poţi fi lider, dacă hotărăşti să fii!
Şi în network marketing, ca şi în marile organizaţii de succes din lume, a fi lider nu e sinonim cu a ocupa o funcţie de conducere sau o treaptă superioară de pe grila planului de marketing. Vei întâlni, din păcate, foarte mulţi... „şefi“ în reţeua ta, care au impresia că sunt lideri – şi va trebui să-ţi antrenezi foarte mult ochiul interior, pentru a-i putea recunoaşte pe adevăraţii lideri, pe cei pe care ar trebui să-i iei de exemplu şi să-i duplici.
Un lider este omul care îşi construieşte viaţa în jurul unor principii universal valabile şi le respectă oricând şi oriunde, atât în mijlocul structurii, cât şi în afara ei. Un lider nu conduce prin autoritate, ci prin exemplu personal; el alege să inspire, să ajute, să încurajeze şi să influenţeze pozitiv pe cei cu care intră în contact – şi toate acestea din dorinţa de a contribui la o viaţă mai bună a tuturor oamenilor!
Cum îi poţi recunoaşte pe lideri? Cercetează cu atenţie trăsăturile de caracter ale oamenilor din jurul tău – nu neapărat doar pe ale celor care au ajuns în vârful ierarhiei, căci lideri există la orice nivel. Şi când vei găsi un om cu un caracter puternic, apleacă-te un pic mai mult asupra lui şi studiază-l. Vei întâlni adesea la el toate aceste trăsături de caracter, care îţi vor demonstra că ai găsit omul pe care îl poţi ruga să-ţi fie mentor:
– viziune pe termen lung şi foarte lung;
– excelenţă în orice acţiune, cât de insignifiantă ar părea;
– planificare avansată;
– disciplină personală;
– entuziasm;
– responsabilitate;
– spirit de sacrificiu;
– modestie;
– influenţă pozitivă;
– perseverenţă.
Acest om va fi unul dintre puţinii la care vei constata că îşi aliniază modul de a fi la valorile şi principiile personale. El crede în ce spune şi spune ce crede. Crede în ce face şi face ce crede. Spune ce face şi face ce spune. El ştie că ceea ce face are efecte majore mai târziu şi întotdeauna îndrumă oamenii având vie în minte imaginea de ansamblu a muncii întregii echipe. El ştie că fiecare acţiune a fiecărui om din echipă are putere de influenţă şi poate conduce la creşterea sau descreşterea echipei, după caz. De aceea face deseori apel la disciplină şi la respectarea principiilor, la respectarea sistemului şi la educarea rapidă a oamenilor noi.

==========================================================================
Extras din cartea "Alţi 3 Paşi spre Extraordinar!", de Constantin D. Pavel, care va apărea luna viitoare la Editura PAVCON. Detalii la www.pavcon.ro. Comenzi la comenzi@pavcon.ro

Tu ce adunare faci?

de Constantin D. Pavel

Am fost azi la poliţie, să depun actele şi să fac fotografia pentru schimbarea cărţii de identitate. Parcă mai ieri am schimbat buletinul acela cenuşiu, cu file, pe o bucată de plastic colorată şi rece... Şi uite-aşa s-au scurs zece ani de viaţă! Zece ani, Dumnezeule!!! Timpul trece mai repede decât ne dăm noi seama şi mult mai repede decât am vrea noi să treacă...
Stând la coadă (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), nu aveam cum să nu analizez oamenii aceia cu care intram în contact... Doamna de după ghişeu, blazată, plictisită, cu o voce impersonală, spartă, rece (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România)... Domnul de după ghişeu, un individ nou, la fel de blazat şi de plictisit (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), care se afla acolo să înveţe cum să lucreze cu publicul... Aceasta era prima tabără. Cea de-a doua tabără era formată din noi, ceilalţi de dincolo de gemuleţul din plastic al ghişeului (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România). Eu, placid, doar placid, cu un surâs întipărit pe chip - de unde naiba apăruse pe faţa mea, habar n-am! Soţia mea, placidă, aşteptând răbdătoare ca o statuie antică - dar fără surâs pe chip, doar placidă... O domnişoară blondă, cu o atitudine fermă şi o privire de oţel, dar cu numai câţiva anişori de adolescenţă strânşi în pumnişorii ei mici... Un domn corpolent, transpirat şi urât mirositor - dar urât mirositor, nu glumă! O altă domnişoară, brunetă, cu un glas franţuzit, care discuta în franceză cu logodnicul ei, cetăţean francez, un domn micuţ de statură, cu vreo treizeci de ani mai în vârstă ca logodnicuţa româncuţă... Mama blondei, o doamnă care se tolănise pe singurul scaun din spaţiul acela îngust (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), vizibil deranjată - ca şi noi, de altfel - de căldura toropitoare din săliţica aceea (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România).
Poliţista - sau ar trebui să-i spun "funcţionara publică" (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) - vorbea continuu şi părea că e pusă acolo pentru a scoate în evidenţă toate neregulile cetăţenilor cu care avea de-a face. "Nu ai aia! Nu ai cealaltă! Nu respecţi legea aia! N-o respecţi pe cealaltă! Vino mâine! Vino poimâine!" Iar printre refuzuri şi "regrete", îi explica viitorului ei coleg, pe acelaşi ton de difuzor spart şi cu acelaşi limbaj de scorbură de lemn (limbajul poliţiştilor), ce va avea de făcut în viitor (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România).
Nu m-am mirat deloc să văd cum se ceartă cu toţi cei descrişi mai sus, aflaţi în "tabăra mea". Pe domnişoara blondă a enervat-o cerându-i un act despre care ea nu ştia că trebuie adus şi "pus la dosar", fiindcă informaţia nu exista nici pe site-ul poliţiei (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) şi nici la telefon nu i s-a spus (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România). Evident, domnişoara blondă, o fiinţă născută în libertate, cu puţin înainte sau după 1989, cu atitudinea unui om liber, neobişnuit să accepte şi să înghite mizeria sistemului comunist în care încă mai trăieşte, a ripostat cum se cuvine. Tensiunea a crescut şi mai mult!
A urmat apoi mama ei, care în actul de la casă avea o greşeală, numărul 2 de la scară era trecut la apartament şi invers, ceea ce a declanşat o altă serie de injurii, blesteme şi nervi... "Acum zece ani a fost bun actul, acum nu mai e!" I s-a cerut să meargă la Primăria Capitalei, să facă o cerere, să aştepte schimbarea, să plătească o taxă şi o altă taxă şi încă o taxă şi apoi să vină cu actul cel nou să schimbe buletinul... (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) Doamna şi-a luat buletinul vechi şi a declarat că rămâne cu el până la sfârşitul vieţii, iar pe cel nou i-a sugerat poliţistei să şi-l vâre undeva! Tensiunea a crescut şi mai mult!
După care a venit rândul "franţuzoaicei", care dorea să îşi facă viză de flotant la adresa unde locuia cu logodnicul ei cu părul alb, venit taman din Franţa pe meleagurile dâmboviţene... I s-a refuzat cererea, fiindcă nu venise acolo cu proprietara imobilului unde locuia francezul, care proprietară era o firmă. "Păi cum să aduc firma aici?!" Fetiţa avea un act care dovedea că există un contract între părţi, dar, o citez pe poliţistă, "legile lor nu merge ca astea de la noi!". Şi bietul francez întreba de zor, pe limba lui Jules Verne: "Ce ce întâmplă? Ce se întâmplă? Ce zice? Ce zice?" Logodnicuţa îi traducea pe un ton aprins, repetând continuu ceva despre... "birocraţie"! (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) Au plecat la fel cum au venit. Parcă un pic mult mai nervoşi decât erau ei obişnuiţi...
Şi-a venit şi rândul meu. Doamna poliţistă-funcţionar-public era un pachet de draci (ups, am zis draci, dar chiar d-ăia erau, că i-am văzut pe figura ei!!!)... I-am spus ce doresc şi i-am mai spus şi că nu am originalul contractului de casă la mine - pur şi simplu, l-am uitat pe birou după ce i-am făcut copie. Şi i-am mai spus repede un lucru, ca să nu-i dau timp să răbufnească şi să-mi servească aceeaşi ciorbă acră pe care le-o servise celor dinaintea mea: "Vă dau dreptate, eu am greşit, e vina mea!" Apoi i-am promis că mă voi duce a doua zi, la prima oră, să îi arăt originalul acelui act "necesar la dosar", pentru ca ea să poată scrie pe dosar "conform cu originalul" şi să semneze. A înghiţit găluşca! Nu ştiu cum a reuşit, dar a înghiţit-o!
A pozat-o întâi pe soţia mea, apoi pe mine şi a rămas ca mâine dimineaţă să fiu acolo la ora 9.00, să-i arăt actul original. Şi-o să mă ţin de cuvânt dacă am promis!

Articolul de faţă însă este despre... adunare! Şi te întrebam, în titlu, "tu ce adunare faci?"... Adică, dragule drag, tu ce aduni în fiecare zi a vieţii tale, în fiecare situaţie cu care te întâlneşti? Nervi, injurii, probleme sau experienţe de viaţă din care ai ceva de învăţat? Cunosc foarte bine sistemul căruia am fost nevoit să-i rezist astăzi timp de aproximativ 30 de minute, fiindcă eu însumi am cochetat în tinereţe să mă fac miliţian - ba chiar am făcut armata la miliţie şi vreme de un an şi cinci luni chiar am trăit în acel mediu de miliţieni! -, dar ceea ce am văzut eu astăzi a fost de-a dreptul înfricoşător!!! Fiinţe abrutizate de sistem! Roboţei fără personalitate, învăţaţi să vadă... "a cui e vina" şi să fugă cât mai rapid de responsabilitate! Fiinţe care de mult nu mai sunt oameni şi nu mai au nimic uman, fiinţe învăţate să adune în viaţa lor amar peste amar, experienţe neplăcute peste experienţe neplăcute, dureri peste dureri, considerând că e normal să fie aşa...
Sunt extrem de îngrijorat! Lipsa de educaţie de viaţă abrutizează fiinţe, care, cândva, au fost copii plini de lumină... Acum, prinşi în capcana vieţii lor lipsite de semnificaţie, fug de tot ce e frumos, transformându-l pe cel "de dincolo de ghişeu" în duşmanul numărul unu. Şi adună, clipă de clipă, doar ce e mai mizerabil în oameni...
Tu ce aduni, dragule drag, în clepsidra vieţii tale? Tu ce adunare faci?... Gândeşte-te la ziua de azi şi vezi ce ai adunat... Apoi scrie-mi şi spune-mi că eşti Om!