Tu ce adunare faci?

de Constantin D. Pavel

Am fost azi la poliţie, să depun actele şi să fac fotografia pentru schimbarea cărţii de identitate. Parcă mai ieri am schimbat buletinul acela cenuşiu, cu file, pe o bucată de plastic colorată şi rece... Şi uite-aşa s-au scurs zece ani de viaţă! Zece ani, Dumnezeule!!! Timpul trece mai repede decât ne dăm noi seama şi mult mai repede decât am vrea noi să treacă...
Stând la coadă (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), nu aveam cum să nu analizez oamenii aceia cu care intram în contact... Doamna de după ghişeu, blazată, plictisită, cu o voce impersonală, spartă, rece (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România)... Domnul de după ghişeu, un individ nou, la fel de blazat şi de plictisit (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), care se afla acolo să înveţe cum să lucreze cu publicul... Aceasta era prima tabără. Cea de-a doua tabără era formată din noi, ceilalţi de dincolo de gemuleţul din plastic al ghişeului (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România). Eu, placid, doar placid, cu un surâs întipărit pe chip - de unde naiba apăruse pe faţa mea, habar n-am! Soţia mea, placidă, aşteptând răbdătoare ca o statuie antică - dar fără surâs pe chip, doar placidă... O domnişoară blondă, cu o atitudine fermă şi o privire de oţel, dar cu numai câţiva anişori de adolescenţă strânşi în pumnişorii ei mici... Un domn corpolent, transpirat şi urât mirositor - dar urât mirositor, nu glumă! O altă domnişoară, brunetă, cu un glas franţuzit, care discuta în franceză cu logodnicul ei, cetăţean francez, un domn micuţ de statură, cu vreo treizeci de ani mai în vârstă ca logodnicuţa româncuţă... Mama blondei, o doamnă care se tolănise pe singurul scaun din spaţiul acela îngust (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România), vizibil deranjată - ca şi noi, de altfel - de căldura toropitoare din săliţica aceea (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România).
Poliţista - sau ar trebui să-i spun "funcţionara publică" (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) - vorbea continuu şi părea că e pusă acolo pentru a scoate în evidenţă toate neregulile cetăţenilor cu care avea de-a face. "Nu ai aia! Nu ai cealaltă! Nu respecţi legea aia! N-o respecţi pe cealaltă! Vino mâine! Vino poimâine!" Iar printre refuzuri şi "regrete", îi explica viitorului ei coleg, pe acelaşi ton de difuzor spart şi cu acelaşi limbaj de scorbură de lemn (limbajul poliţiştilor), ce va avea de făcut în viitor (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România).
Nu m-am mirat deloc să văd cum se ceartă cu toţi cei descrişi mai sus, aflaţi în "tabăra mea". Pe domnişoara blondă a enervat-o cerându-i un act despre care ea nu ştia că trebuie adus şi "pus la dosar", fiindcă informaţia nu exista nici pe site-ul poliţiei (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) şi nici la telefon nu i s-a spus (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România). Evident, domnişoara blondă, o fiinţă născută în libertate, cu puţin înainte sau după 1989, cu atitudinea unui om liber, neobişnuit să accepte şi să înghite mizeria sistemului comunist în care încă mai trăieşte, a ripostat cum se cuvine. Tensiunea a crescut şi mai mult!
A urmat apoi mama ei, care în actul de la casă avea o greşeală, numărul 2 de la scară era trecut la apartament şi invers, ceea ce a declanşat o altă serie de injurii, blesteme şi nervi... "Acum zece ani a fost bun actul, acum nu mai e!" I s-a cerut să meargă la Primăria Capitalei, să facă o cerere, să aştepte schimbarea, să plătească o taxă şi o altă taxă şi încă o taxă şi apoi să vină cu actul cel nou să schimbe buletinul... (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) Doamna şi-a luat buletinul vechi şi a declarat că rămâne cu el până la sfârşitul vieţii, iar pe cel nou i-a sugerat poliţistei să şi-l vâre undeva! Tensiunea a crescut şi mai mult!
După care a venit rândul "franţuzoaicei", care dorea să îşi facă viză de flotant la adresa unde locuia cu logodnicul ei cu părul alb, venit taman din Franţa pe meleagurile dâmboviţene... I s-a refuzat cererea, fiindcă nu venise acolo cu proprietara imobilului unde locuia francezul, care proprietară era o firmă. "Păi cum să aduc firma aici?!" Fetiţa avea un act care dovedea că există un contract între părţi, dar, o citez pe poliţistă, "legile lor nu merge ca astea de la noi!". Şi bietul francez întreba de zor, pe limba lui Jules Verne: "Ce ce întâmplă? Ce se întâmplă? Ce zice? Ce zice?" Logodnicuţa îi traducea pe un ton aprins, repetând continuu ceva despre... "birocraţie"! (eram la o secţie de poliţie din Bucureşti, România) Au plecat la fel cum au venit. Parcă un pic mult mai nervoşi decât erau ei obişnuiţi...
Şi-a venit şi rândul meu. Doamna poliţistă-funcţionar-public era un pachet de draci (ups, am zis draci, dar chiar d-ăia erau, că i-am văzut pe figura ei!!!)... I-am spus ce doresc şi i-am mai spus şi că nu am originalul contractului de casă la mine - pur şi simplu, l-am uitat pe birou după ce i-am făcut copie. Şi i-am mai spus repede un lucru, ca să nu-i dau timp să răbufnească şi să-mi servească aceeaşi ciorbă acră pe care le-o servise celor dinaintea mea: "Vă dau dreptate, eu am greşit, e vina mea!" Apoi i-am promis că mă voi duce a doua zi, la prima oră, să îi arăt originalul acelui act "necesar la dosar", pentru ca ea să poată scrie pe dosar "conform cu originalul" şi să semneze. A înghiţit găluşca! Nu ştiu cum a reuşit, dar a înghiţit-o!
A pozat-o întâi pe soţia mea, apoi pe mine şi a rămas ca mâine dimineaţă să fiu acolo la ora 9.00, să-i arăt actul original. Şi-o să mă ţin de cuvânt dacă am promis!

Articolul de faţă însă este despre... adunare! Şi te întrebam, în titlu, "tu ce adunare faci?"... Adică, dragule drag, tu ce aduni în fiecare zi a vieţii tale, în fiecare situaţie cu care te întâlneşti? Nervi, injurii, probleme sau experienţe de viaţă din care ai ceva de învăţat? Cunosc foarte bine sistemul căruia am fost nevoit să-i rezist astăzi timp de aproximativ 30 de minute, fiindcă eu însumi am cochetat în tinereţe să mă fac miliţian - ba chiar am făcut armata la miliţie şi vreme de un an şi cinci luni chiar am trăit în acel mediu de miliţieni! -, dar ceea ce am văzut eu astăzi a fost de-a dreptul înfricoşător!!! Fiinţe abrutizate de sistem! Roboţei fără personalitate, învăţaţi să vadă... "a cui e vina" şi să fugă cât mai rapid de responsabilitate! Fiinţe care de mult nu mai sunt oameni şi nu mai au nimic uman, fiinţe învăţate să adune în viaţa lor amar peste amar, experienţe neplăcute peste experienţe neplăcute, dureri peste dureri, considerând că e normal să fie aşa...
Sunt extrem de îngrijorat! Lipsa de educaţie de viaţă abrutizează fiinţe, care, cândva, au fost copii plini de lumină... Acum, prinşi în capcana vieţii lor lipsite de semnificaţie, fug de tot ce e frumos, transformându-l pe cel "de dincolo de ghişeu" în duşmanul numărul unu. Şi adună, clipă de clipă, doar ce e mai mizerabil în oameni...
Tu ce aduni, dragule drag, în clepsidra vieţii tale? Tu ce adunare faci?... Gândeşte-te la ziua de azi şi vezi ce ai adunat... Apoi scrie-mi şi spune-mi că eşti Om!