SCRISOARE CATRE UNII TINERI

de Dale Carnegie

”Începeţi viaţa în vremuri grele.

Se urcă uneori în istorie valuri care poartă spre izbândă până şi pe cei mai slabi înotători.

Generaţia voastră înoată împotriva curentului, într-o mare furtunoasă.Acest lucru este greu.

În primele clipe veţi fi înăbuşit şi veţi fi descurajat; veţi tinde să credeți că nu veți mai ajunge la mal. Nu vă speriaţi. Alţii, înaintea voastră, au întâlnit valuri tot atât de înalte şi n-au fost acoperiţi de ele. Cu dibăcie şi curaj veţi rezista pînă când va veni din nou linişte.

Învingători fiind, nu uitaţi că biruinţele omeneşti nu sunt decât parţiale şi vremelnice. Nici una din treburile acestei lumi n-ar putea fi orânduită pentru vecie. Nici o izbândă nu hotărăşte viitorul îndepărtat. Nici un tratat nu domneşte pentru multă vreme. Nici o revoluţie nu întemeiază o societate care să fie veşnic fericită. Păziţi-vă de a gândi că un om sau o generaţie au dreptul – odată menirea lor îndeplinită – la o fericire leneşă. Etapa vieţii nu se isprăveşte decât Ia ora când cade noaptea.

Nu fiţi grăbiţi. Averile şi renumele care se nasc într-o clipă, tot într-o clipă mor. Vă urez piedici şi lupte. Bătălia vă va oţeli. Spre 50 sau 60 de ani veţi căpăta înfăţişarea viguroasă a stâncilor bătute de furtuni. Lumea vrăjmaşă are darul să vă dăltuiască. Veţi fi caractere dar şi veţi avea caracter, iar valurile opiniei publice vă vor face să râdeţi.

Când eşti tânăr, totul pare grozav. Primele piedici par blesteme şi răutatea lumii înspăimântă. Pregăţiti-vă un adăpost interior împotriva cruzimii semenilor şi a situaţiilor. Orice om poate clădi, în străfundul gândurilor sale, un adăpost de unde să nu-i pese de proiectele cele mai grele şi de vorbele cele mai viclean otrăvite. De ce se poate teme un suflet împăcat cu el însuşi ? Nici persecuţiile, nici calomniile nu-i pot clinti mărturia pe care el o dă celor mai tainice gânduri ale sale.

Luaţi dragostea în serios, nu în tragic. Veţi fi surprinşi în tinereţe de frivolitatea femeilor, de cochetăria, de minciunile şi de cruzimea lor. Spuneţi-vă că aceste înfăţişări ale firii lor, deşi aevea, sunt numai de suprafaţă. Observându-le, gândiţi-vă la mare, a cărei oglindă este atât de schimbătoare şi care devine, totuşi, o prietenă statornică pentru cine se apropie de ea şi încearcă s-o înţeleagă. Căutaţi dincolo de femeile prea libere şi prea uşoare, suflete mai sfioase care ezită să-şi arate blândeţea şi încrederea. Juraţi, din toată inima, credinţă aceleia care vi se pare vrednică de aceasta.

Fiţi statornic, nu pierdeţi nădejdea. Ştiu că sunteţi ispitiţi, când lucrurile merg rău, să lăsaţi totul baltă şi să reîncepeţi viaţa cu altă femeie, cu alţi prieteni, sub un alt cer. Nu vă lăsaţi duşi de această părere. În anumite cazuri extreme, se poate ca unele nenorociri cu neputinţă de răbdat să vă oblige la o nouă plecare dar pentru cele mai multe fiinţe e mai bine să se mulţumească cu ce au. Este o soartă fericită de a îmbătrîni şi de a muri în mijlocul celor cu care am crescut şi am luptat.

În sfârşit, fiţi modeşti şi cutezători. A gândi, a iubi, a porunci, sunt acţiuni grele şi nu veţi ajunge să faceţi nici una în decursul vieţii voastre pământeşti asemănătoare cu desăvârşirea visată în adolescenţă. Dar oricât de grele s-ar arăta, ele nu sunt totuşi cu neputinţă de înfăptuit.

Înaintea voastră, generaţii nenumărate le-au înfăptuit şi, de bine de rău, au străbătut între două deşerturi de umbră, îngusta fâşie de lumină.

De ce să vă temeţi. Menirea vă este scurtă şi ceilalţi sunt muritori ca şi voi.”

Marş de Adio

de Adrian Păunescu

La muncă , derbedei , că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P.... mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi , prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară.
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

O confesiune...

de Zoe Dumitrescu Busulenga
(Maica Benedicta de la Manastirea Varatec)

"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.

....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...

...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina . Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.

...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?

...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.

...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.

...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie."

Şocul Libertăţii sau Jocul Libertăţii?

de Constantin D. Pavel

Am văzut şi vedem cu toţii, de câ­teva săptă­­mâni încoace, ce se în­tâmplă în nordul Africii, în Egipt şi Tunisia, în Orientul Mijlociu, în Iran, Yemen şi în teritoriile palestiniene. Tsunamiul de pe Nil pare că s-a răs­pândit cu o forţă de­vastatoare asupra în­tregii lumi arabe. Flacăra libertăţii începe să ardă cu putere în Libia, Iran, Yemen, Bahrain, oamenii căpătând curajul de a-şi cere liberta­tea, chiar şi cu preţul vieţii dacă este nevoie; şi, din păcate, chiar a fost nevoie ca unii dintre ei să cadă, căci libertatea, se pare, nu poate fiinţa fără sacrificiul sângelui.

Ne-am bucurat pentru egipteni că au scă­­pat de Mubarak, la fel cum ne-am bucurat pentru noi înşine, în ’89, când am scăpat de Ceau­şescu. Urmează să ne bucurăm pentru fiecare popor arab în parte, căci ceea ce se petrece acolo poate avea un singur deznodământ: eli­berarea! Când anume se va întâmpla asta este doar o chestiune de timp pentru fiecare naţiune în parte; oricum, egiptenii au dat dovadă de con­secvenţă şi au perseverat până când şi-au atins scopul, iar acesta este cel mai elocvent exemplu că se poate!

Da, nu mai e nici un dubiu, lumea arabă se trezeşte. Oamenii se trezesc şi, în disperare, se unesc împotriva celui mai mare rău de pe faţa pământului: asu­prirea omului de către om. Îşi vor atinge dezideratul, vor trăi şi se vor bucura de momentul îmbătător al victoriei, dar... (căci există şi un „dar“ aici) va veni clipa în care vor da piept cu Şocul Libertăţii!

Ce este Şocul Libertăţii? Ceva ce poate fi lesne confundat cu... Jocul Liber­tăţii, o capcană în care cad adesea cei mulţi şi prea puţin educaţi în spiritul real al vieţii. Entuziasmul victoriei va trece şi oamenii simpli se vor trezi din beţia în­vingătorului şi se vor întreba: „Am dat jos răul cel mare, dar acum ce punem în loc?“. În lu­mea celor mulţi aceasta este cea mai legitimă întrebare, însă, în acelaşi timp, este şi cea mai gre­şită dintre toate, căci ea ascunde, în adâncurile-i nesondate, lipsa de viziune şi de responsabi­litate a celor mulţi, care fac revoluţiile.

De ce afirm asta? Pentru că, iată, s-au scurs mai bine de 21 de ani de când românii au murit în stradă pentru obţi­ne­rea libertăţii, plătind, la rândul lor, durerosul pre­ţ al sângelui. Imediat după aceea au cunoscut, pentru o zi sau două, Şocul Libertăţii. Însă nu i-au putut face faţă. Lipsa de educaţie şi de responsabi­litate au determinat poporul român să cadă în capcana numită Jocul Libertăţii. Îl joacă de două decenii, cu rezultate pu­ţine pen­tru marea masă a populaţiei, in­fim de puţine faţă de ceea ce putea aduce asumarea, de către fiecare în parte, a Liber­tăţii câştigate în ’89.

Dacă vor reuşi sau nu arabii să facă faţă Şocului Libertăţii rămâne de vă­zut. Eu înclin să cred, însă, uitându-mă la cum merg lucrurile acolo, că vor pica şi ei acest test şi că se vor rătăci în Jocul Libertăţii, căutând să pună pe alt­cineva în locul lui Hosni Mubarak. Accep­tând acest compromis, cei mulţi se vor degreva de responsabilitatea de a-şi conduce propriile des­tine şi... istoria se va repeta mai curând decât credem.

Discutând aceste idei cu un bun prieten, mi-a spus că oamenii nu sunt pre­gătiţi acum să îşi asume responsabilităţi individuale, că nu sunt gata de o schimbare profundă, aşa cum o văd eu. I-am oferit răspunsul care mie mi se pare cel mai evi­dent: oamenii nu sunt pregătiţi niciodată să îşi asume responsabilitatea propriei vieţi, însă devin deodată pregătiţi chiar din momentul în care şi-o asumă!

Nu ai cum să fii liber cedând altuia, de bună voie, cheile casei tale, dându-i astfel puterea să o transforme în propria-ţi co­livie. Nu ai cum să fii liber aşteptând ca altcineva să decidă în locul tău, în privinţa lucrurilor cu adevărat importante, cum ar fi gândurile, emo­ţiile şi visele tale. Nu ai cum să fii liber renun­ţând de bună voie la atributul principal al liber­tăţii: Liberul Arbitru!

Chiar dacă vrei sau nu să crezi asta, în­treaga societate umană se află, în aceste ceasuri tulburi, la răscruce de vremuri şi miliarde de oameni încă mai adoptă postura păguboasă a struţului, băgând adânc capul în nisip în faţa pericolelor; ei bine, tsunamiul planetar care s-a pornit deja, tocmai pe ei îi va mă­tura primii, pe cei care nu şi-au ancorat vieţile în roca de neclintit a asumării rolului de Fiinţă Umană, de Unic Creator al Pro­priei Realităţi. Tocmai de aceea trăim vremurile pe care le trăim, fiindcă se apropie momentul în care conştiinţa personală a fiecărui om se va trezi şi se va contopi cu Conştiinţa Unică a Uma­nităţii. Legea care va guverna de aici înainte viaţa oamenilor va fi: „Împreună, fiecare poate face mai mult!“.

A trece dincolo de Şocul Libertăţii, în plină Libertate, ori a te lăsa prins în capcana Jocului Liber­tăţii, în sclavia sistemului, e doar o alegere, o simplă ale­gere. Şi indiferent ce vor alege, oa­menii vor fi nevoiţi să trăiască, cel puţin o vreme, cu urmările ale­gerii lor. Dacă le va fi rău, vor şti că au ales răul; dacă le va fi bine, vor şti că s-au ales pe ei înşişi.

Oricum, aşa cum spunea prietenul meu, tot ce se întâmplă în acest moment la nivel global este cât se poate de normal, fiindcă toate aceste tulburări profunde vor duce mai rapid la prăbuşirea celui mai perfid joc inventat de o minte diabolică, Jocul Libertăţii, vor duce la mo­men­tul atât de aşteptat al trezirii conştiinţelor individuale şi la unirea lor într-o Singură Con­şti­inţă, a Umanităţii.

Fie ca şi tu să ţi-o asumi şi să faci parte din ea! Cum? Simplu: fii ceea ce vrei să fii şi nu uita a iubi!

Blestem de om sarac

de ANDREI RADU

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!
Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Un om curajos a scris...

"CAND PLOUA LA MOSCOVA, SE DESCHIDEA UMBRELA LA BUCURESTI"...

Romanul s-a ars de multe ori cu ciorba, dar... nu a invatat ca trebuie sa sufle si in iaurt... OARE... ACUM... UNDE PLOUA?!


Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps. În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut. Comuniştii ne luau la contract vitele si chiar porcul din coteţ. Erau
stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.

Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.

Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.

Şi-acum aud că România se duce fix în faliment. Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidar nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.

Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate. Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.

Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordinea procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL (15%), a UDMR (6%) etc...

Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.

Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.

Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.

Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.

Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.

Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.

Nu mama-mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.

Nu populaţia a prăpădit banii statului - sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani - pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.

Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!

V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.

Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.

Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.

Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă?

Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere?

Cu ce curaj? Cu ce moralitate?

Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!

Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.

După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.

După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.

1. Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.

2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!

3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.

4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?

5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.

6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.

7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.

8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.

Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă...

Cu stima
Lt. col. rz.
ing. Gheorghe NEDELCU
Sef compartiment GIS C.J. Bihor
0743 081055
nedelcugh@yahoo.com