Nu putem să muncim noi, cât puteţi să furaţi voi!

de Mihai Giurgea

(articol preluat de pe blogul capitalismpepaine.wordpress.com)

Iliescu si Ponta, arși la Timișoara!

La ora când scriu aceste rânduri, mitingul din Piaţa Universităţii a fost spulberat de jandarmi. PDL a făcut asta, deşi manifestanţii au lovit rău si in ambiţiile opoziţiei. În Bucureşti l-au bătut de două ori pe liberalul Ludovic Orban (care încercase să se dea “revoluţionar”), iar la Timişoara, oamenii au ars pozele lui Iliescu şi Ponta. Dar şi PDL-istul Ioan Botiş, fost ministru al Muncii, a fost înjurat si lovit de oameni la Bistriţa.

Aşa că Băsescu si-a dat seama ca se apropie explozia: aia mare! Si s-a speriat. Pentru ca explozia care vine nu va schimba de la putere doar un partid cu altul, cum a fost timp de 20 de ani, ci va distruge toate partidele. Tot statul. România sociala va fi ştearsa de pe harta.

Iar asta nici un politruc nu poate sa accepte. I-aţi auzit cum vorbesc disperaţi de haos si de anarhie, cum spun ca Parlamentul trebuie sa controleze in continuare tara? Pai e si normal: Parlamentul controlează tara, iar ei controlează Parlamentul. Casa Poporului e o gaura de tâlhari! Care tâlhari se plimba in văzul tuturor, in Mercedesuri ultimul tip, pe banii firmelor private. Pai cum sa nu le convină? Cum sa nu vrea… ”democraţie”?

Nici Băsescu, nici ceilalţi politruci n-au înţeles esenţialul: ca atâta vreme cat continua criza (iar Angela Merkel le-a spus germanilor ca la ei va continua cel puţin 10 ani), oamenii vor fi din ce in ce mai săraci. Manifestaţiile vor fi din ce in ce mai violente. Piaţa Universităţii se va umple din nou!

Acum a fost doar începutul: ce-o sa faceţi peste 4 luni, când n-or sa mai fie bani de pensii si salarii? Dar peste un an? Hahahaha….

Nu exista hoți buni si hoți rai!

Degeaba cer idioţii din USL alegeri anticipate! Alegeri anticipate ca sa schimbi nişte hoţi cu alţi hoţi? Degeaba negociază PDL cu opoziţia: românilor nu le pasa! De ce le-ar pasa de întâlnirea a doua bande care discuta cum sa-si împartă mai bine prada? Iar prada suntem noi.

In România nu exista decât partide comuniste!

Va amintiţi cum nenorociţii de politruci s-au supărat pe Nokia ca, cică, nu dădea destui bani la buget, ca sa aibă ei ce toca? Va amintiţi cum porcii de la Finanţe ziceau ca rolul firmelor private este… sa-si plătească taxele? Toate partidele gândesc la fel: ei bine, gândirea asta socialista o sa va iasă acum pe nas!

Noi muncim si ne zbatem ca sa avem bani noi – nu statul! Ca sa fim bogaţi noi – nu statul! Voi sunteţi slugile noastre, nu invers. Iar daca v-aţi luat nasul la purtare, nici o problema: o sa va treziţi cu el tăiat. Hai, nu mai trimiteţi acum inspectorii ANAF pe teren, sa mai strângă nişte spăgi? Hai cu para-ndărătul: curaj, abia aştept!

In 2010 i-am avertizat pe politruci (vezi Visați sa-si revină economia? Care economie?): Partidele româneşti sunt ca nişte sticle de vin, frumos colorate. Două sticle au etichete pe care scrie “partide de dreapta”. Altă sticlă are lipită eticheta de partid modern, social-democrat. Dar e o ţeapă! În sticle nu e nici un fel de vin. În toate e acelaşi pişat vechi, comunist şi rozaliu.

Politrucii au ras si au zis: ce ne tot baţi la cap cu criza ta? Las’ ca se termina in câteva luni… las’ ca ne ajuta UE si americanii…

Ei, uite ca UE e pe moarte, iar americanii v-au întors spatele, ca au problemele lor. Acum e fiecare pentru el.

Tăiați ajutoarele de stat, dar omorâți si firmele private: cum sa trăiască oamenii?

In New York, orice emigrant mort de foame poate sa închirieze o maşina si sa-si câştige o pâine ca taximetrist. In Bucureşti, ştiţi cat costa spaga ca sa fii taximetrist? 10.000 de euro!

Pai bai primare, bai Oprescule, bai hot nenorocit: tu nu vezi ce fac directorii tai in Primărie? Nu-i vezi cum fura? Te faci ca eşti chior, nemernicule?

Singura soluţie pentru ieşirea din criza este scăderea taxelor (si nu cu 2-3 procente: ci cu 90%!). Scăderea cheltuielilor statului. Oprirea corupţiei. Simplificarea birocraţiei si a activităţii firmelor private. Am tot făcut liste de masuri, atât eu, cat si mulţi alţii:

1. reducerea masiva a CAS, CASS, scutirea de impozite pentru IMM-uri cu cifra de afaceri sub 2000 de euro lunar;
   
2. posibilitatea de a face contracte de prestări servicii pe persoane fizice (pentru a evita complet plata contribuţiilor sociale daca dorim),
   
3. liberalizarea Codului Muncii si simplificarea concedierilor,
   
4. posibilitatea de a alege intre case de pensii si de sănătate private si de stat (cu ocolirea completa a statului),
   
5. reducerea cheltuielilor statului prin reducerea birocraţiei, externalizarea serviciilor bugetare si scăderea numărului bugetarilor cu cel puţin 1 milion;
   
6. lupta reala împotriva corupţiei, prin organizarea licitaţiilor transparent, pe internet. Interzicerea secretizării contractelor pe bani publici.
   

Aşa ca, sa fim serioşi: nu masurile lipsesc, ci voinţa de reforma! Politrucii se vaită ca e greu; ca e imposibil; ca cică ar fi un vis. In realitate, e greu doar daca nu vrei sa te apuci de treaba!

Tari ca Polonia si Marea Britanie n-au stat mult la discuţii; au pus in aplicare exact aceleaşi masuri si au terminat reforma in doi ani. România, după 20 de ani, încă mai face liste si planuri. Iar in ăştia 20 de ani, toate partidele politice au fost la putere de cel puţin doua ori. Deci poporul român le-a dat nu doar o şansa, ci doua. Iar ei le-au folosit sa-si umple buzunarele.

Uite, de aia trebuie lichidată toata clasa politică, fără milă! De aia au ajuns toţi politicienii, din toate partidele, sa fie bătuţi in plina strada, in toata tara!

Cel mai bun comunist, e comunistul mort

Conform IRES, aproape 90% dintre români vor distrugerea clasei politice. Aproape 90% dintre români o considera hoaţa si o învinuiesc de dezastrul economiei. Asta înseamnă ca toate partidele, toata gaşca PDL+PSD+PNL, nu strânge decât… 10% din populaţie! Adică maximum 2 milioane de oameni din 20 de milioane? Hahahaha… Pai voi mai speraţi sa mai conduceţi România?

Eu zic ca o sa aveţi mare noroc, care o sa scăpaţi nelinşaţi!

Eu zic că cadavrele voastre batjocorite or sa zacă in Piaţa Unirii acoperite de scuipat: si PDL-isti, si PSD-işti, si PNL-işti – la grămadă!

Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu

de Cristian Tudor Popescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.

Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă.

Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.

Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine. Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!

Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.