de Constantin D. Pavel
Incredibil!!! Funcţionează! Poţi face 1000 de euro în câteva ore! Eu am reuşit astăzi!
Şi, aşa cum v-am promis aseară, vă voi dezvălui cum am făcut acest lucru, ca bonus gratuit la Cursul "Învaţă să faci bani!" (http://pavconeducational.tripod.com/invatasafacibani), pe care îl voi susţine în această primăvară în Bucureşti.
Atenţie! Aici vorbim despre metode legale de a face bani, nu ilegale! De aceea este nevoie să cunoaşteţi un pic de legislaţie şi să aveţi şi căile legale de a transforma ideile în bani (adică o persoană juridică, o firmă).
Pricipalul indiciu este cel de mai sus, pe care sunt convins că l-aţi remarcat: banii sunt, aşa cum spune Robert T. Kiyosaki în cărţile sale, doar o idee! Şi cel mai important lucru este să vă concentraţi pentru a descoperi ideea care vi se potriveşte cel mai bine în acel moment al vieţii voastre.
Apoi să o analizaţi cu mare atenţie, pentru a constata dacă voi, personal, sunteţi în stare să îi daţi viaţă şi să o transformaţi în realitate - adică dacă aveţi toate pârghiile necesare pentru a acţiona legal.
După aceea trebuie să vă planificaţi acţiunile specifice. Ce anume şi când trebuie făcut pentru a da viaţă ideii?
Acţiunea care urmează ar trebui să fie doar simplă muncă, potrivit unui program stabilit dinainte, cu rezultate prognozate dinainte şi, evident, realizate potrivit prognozei. De aceea este atât de importantă planificarea într-o afacere!
Ideea mea (aleasă dintre multe altele pe care le-am aşternut pe hârtie, pentru a le putea judeca mai bine): să vând 10 produse de 100 euro fiecare, la 10 persoane. Iar produsele să le iau cu cel mult 50% din valoarea de vânzare, pentru a avea profit.
Am analizat o mulţime de produse şi m-am oprit, în cele din urmă, la... la... tablouri! Aşa că am mers la câteva firme de desing interior şi am analizat oferta lor. Acolo am descoperit că pot lua un anumit tip de tablou cu doar 10 euro, pe care l-aş putea revinde, îngroşând un pic obrazul (doar mă aflam sub presiune!) cu 50 de euro. Ceea ce însemna că planificarea mi se modifica un pic: în loc de 10 clienţi, trebuia să găsesc 20.
Am negociat cu patroana firmei de desing şi am obţinut un deal avantajos de ambele părţi: să dau un avans de 30%, iar restul de bani în maxim 10 zile. Practic, am achitat astăzi 20 de tablouri cu 60 de euro, urmând ca până pe 9 martie să achit diferenţa de 140 de euro.
Apoi a început munca: am contactat telefonic, din "Pagini Aurii", cateva cabinete medicale particulare, cabinete de stomatologie şi de oftalmologie, toate situate cam în aceeaşi arie geografică, pentru a nu pierde foarte mult timp cu transportul (se ştie cum se circulă în Bucureşti...) - şi am stabilit o întâlnire cu... factorii de decizie, cu patronii şi/sau directorii!
Mai departe e vorba doar de o simplă aplicare a tehnicilor de vânzări învăţate la Cursul de vânzări al lui Brian Tracy, la care am participat anul trecut, la Bucureşti (apropos, că veni vorba, vine Brian Tracy iar în România, în aprilie; dacă doriţi bilete, contactaţi-mă!). Şi, evident, încă o confirmare a Legii Paretto, legea numerelor mari.
Ca să n-o mai lungesc, am vândut 20 de tablouri cu 1.080 euro, 8 cu 60 euro/bucata, 12 cu 50 euro/bucata! Ce anume am vândut eu de fapt astăzi? Mărţişoare!!!
Şi mai am de achitat doar... 60 de euro din buzunarul meu. Pe care îi voi face săptămâna viitoare... din buzunarul altora, repetând exerciţiul cu tablourile!
Am muncit mai puţin de 6 ore! Şi, practic, am realizat un profit brut de 146,66 euro pe oră!
În felul acesta am ieşit de sub presiune şi, doar folosind mintea ca să caute idei, un pic de curaj şi puţină alergătură - plus ceva mai multă educaţie şi pregătire, realizate în timp, prin intermediul cărţilor, CD-urilor, casetelor, seminariilor şi cursurilor (vezi iar http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar) -, am creat un nou business, pe care îl voi dezvolta atâta vreme cât va aduce profit!
Te aştept la Cursul "Învaţă să faci bani!", în aprilie sau mai... Sunt sigur că ţi-am captat un pic atenţia!...
Şi nu uita, dacă vrei cu adevărat, poţi!!!
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
vineri, 29 februarie 2008
joi, 28 februarie 2008
Sub presiune...
de Constantin D. Pavel
Cum apar ideile când te afli sub presiune?
Cum poţi descoperi soluţiile la o problemă când simţi sabia deasupra capului?
Cum poţi să faci 1000 de euro peste noapte?...
Vă scriu acest articol în acest moment pentru că, chiar acum, mă aflu sub presiune: până mâine după-amiază trebuie să fac aproximativ 1000 de euro pentru a plăti un furnizor care are, la rândul lui, o problemă urgentă cu nişte plăţi. Eu, la rândul meu, am de încasat anumite sume, însă nu sunt în situaţia de a cere banii în avans, pentru că aş afecta relaţia viitoare cu clienţii mei. Iar toţi banii de care dispun acum pentru a-l plăti pe furnizor sunt... 8 euro.
Calculând exact, ar trebui să îi dau 917 euro, iar eu am 8. Mai îmi trebuie, deci, 909 euro. Pe care să-i fac în... 18 ore, din care 8 sunt de somn şi activităţi "domestice"... Deci, îmi rămân 10 ore să fac 909 euro! Mă aflu sub presiune. Cum rezolv problema?!
Aştept cât mai urgent sugestii de la voi... Iar între timp voi căuta şi eu solţii, căci alternativă la această situaţie nu există: mâine după-amiază trebuie să plătesc 909 euro!
Indiferent care ar fi rezolvarea problemei, vă promit că mâine seară o să v-o dezvălui, cu lux de amănunte!... Şi-o voi denumi "Cum se fac 1000 de euro de pe o zi pe alta", ea fiind bonusul pe care vi-l ofer GRATUIT la cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!", pe care îl susţin pentru cei interesaţi (detalii pe http://pavconeducational.tripod.com/invatasafacibani).
Deci, seară bună... Să ne vedem cu bine mâine după-amiază, când veţi afla... "Cum se fac 1000 de euro de pe o zi pe alta"!
Şi nu uitaţi să vă luaţi doza lunară de educaţie non-liniară de pe http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar!
Cum apar ideile când te afli sub presiune?
Cum poţi descoperi soluţiile la o problemă când simţi sabia deasupra capului?
Cum poţi să faci 1000 de euro peste noapte?...
Vă scriu acest articol în acest moment pentru că, chiar acum, mă aflu sub presiune: până mâine după-amiază trebuie să fac aproximativ 1000 de euro pentru a plăti un furnizor care are, la rândul lui, o problemă urgentă cu nişte plăţi. Eu, la rândul meu, am de încasat anumite sume, însă nu sunt în situaţia de a cere banii în avans, pentru că aş afecta relaţia viitoare cu clienţii mei. Iar toţi banii de care dispun acum pentru a-l plăti pe furnizor sunt... 8 euro.
Calculând exact, ar trebui să îi dau 917 euro, iar eu am 8. Mai îmi trebuie, deci, 909 euro. Pe care să-i fac în... 18 ore, din care 8 sunt de somn şi activităţi "domestice"... Deci, îmi rămân 10 ore să fac 909 euro! Mă aflu sub presiune. Cum rezolv problema?!
Aştept cât mai urgent sugestii de la voi... Iar între timp voi căuta şi eu solţii, căci alternativă la această situaţie nu există: mâine după-amiază trebuie să plătesc 909 euro!
Indiferent care ar fi rezolvarea problemei, vă promit că mâine seară o să v-o dezvălui, cu lux de amănunte!... Şi-o voi denumi "Cum se fac 1000 de euro de pe o zi pe alta", ea fiind bonusul pe care vi-l ofer GRATUIT la cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!", pe care îl susţin pentru cei interesaţi (detalii pe http://pavconeducational.tripod.com/invatasafacibani).
Deci, seară bună... Să ne vedem cu bine mâine după-amiază, când veţi afla... "Cum se fac 1000 de euro de pe o zi pe alta"!
Şi nu uitaţi să vă luaţi doza lunară de educaţie non-liniară de pe http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar!
miercuri, 27 februarie 2008
Minuni în Budapesta...
de Constantin D. Pavel
Ştii ce este cel mai important la o călătorie? Până mai acu' câţiva ani credeam că punctul de destinaţie ar fi cel mai important, dar acum, în urma procesului de dezvoltare personală continuă pe care îl urmez... continuu de ceva vreme (vezi http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar), am ajuns să înţeleg şi să mă bucur de înţelegerea acestui adevăr minunat: cel mai important lucru într-o călătorie este... pasul! Fiecare pas este important, fiecare pas îşi are valoarea sa unică, pentru că într-o călătorie ţi se relevă minuni la fiecare pas!
Ultima mea călătorie a fost făcută la Budapesta, în Ungaria, cu prilejul Raliului European al Forever Living Products, compania multinaţională cu care eu colaborez cu atâta bucurie. Am mai fost în trecut la Budapesta, însă pe atunci nu ştiam să mă bucur de fiecare pas al călătoriei, aşa că de data aceasta călătoria a fost un adevărat izvor de minuni. Ştiu că ai vrea să-ţi povestesc fiecare pas pe care l-am făcut, însă nu o pot face aici, în acest articol. O voi face într-o viitoare carte, pe care sper din tot sufletul să o cumperi, pentru a-mi da şansa să-ţi scriu alte şi alte povestioare şi articole povăţuitoare.
Aici mă voi apleca doar asupra a trei minuni întâlnite în această călătorie. Prima ar fi prietenia! Am plecat la drum împreună cu soţia mea şi cu o bună prietenă de-a ei, cu care se cunoaşte încă din clasa a V-a. Ne-am simţit atât de bine împreună şi am râs atât de mult încât am considerat acest dar al călătoriei ca fiind o minune! E minunat să ai prieteni, e minunat să simţi că însemni ceva pentru un alt om şi că el înseamnă ceva pentru tine! E minunat să guşti bucuria unei asemenea relaţii, plină de curăţenie şi puritate sufletească! E minunat să ai prieteni! Aşa că tot ce pot spune acum este să-ţi preţuieşti prietenii, cât încă îi mai ai!
Cea de-a doua minune am văzut-o în Budapesta, în timpul unei minunate croaziere pe Dunăre, pe care am făcut-o la bordul unui vas fluvial, împreună cu peste 30 de persoane din echipa doamnei Iulia Beldiman. Cea de-a doua minune este mâncarea bună şi vinul de Tokay! Aceste ingrediente, alături de o ambianţă superbă creată de gazdele noastre din Ungaria, au dat naştere unei atmosfere încărcată de bună-dispoziţie şi veselie (nu bahică...!), pe care o purtăm cu toţii în suflete, făcându-ne să ne amintim pentru totdeauna, cu mare plăcere, de croaziera pe Dunăre.
Iar cea de-a treia minune pe care am remarcat-o în această călătorie a fost... soţia mea! Sunt atât de mulţumit că am reuşit să îi ofer minuni după minuni, pas cu pas, zi după zi, încât tot ce pot spune este un imens MULŢUMESC adresat tuturor oamenilor care mi-au schimbat viaţa şi mi-au dat puterea să fiu liber!
Crede, deci, dragă cititorule, în puterea ta de a-ţi schimba viaţa şi de a atinge libertatea! Intră pe site-ul acesta http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar şi treci la acţiune! Găseşte-ţi un mentor, un Profesor de... fericire - şi treci la acţiune! Fă pas după pas către minunile din viaţa ta! Ele te aşteaptă acolo chiar pe tine! Transformă-te şi le vei avea!
Ştii ce este cel mai important la o călătorie? Până mai acu' câţiva ani credeam că punctul de destinaţie ar fi cel mai important, dar acum, în urma procesului de dezvoltare personală continuă pe care îl urmez... continuu de ceva vreme (vezi http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar), am ajuns să înţeleg şi să mă bucur de înţelegerea acestui adevăr minunat: cel mai important lucru într-o călătorie este... pasul! Fiecare pas este important, fiecare pas îşi are valoarea sa unică, pentru că într-o călătorie ţi se relevă minuni la fiecare pas!
Ultima mea călătorie a fost făcută la Budapesta, în Ungaria, cu prilejul Raliului European al Forever Living Products, compania multinaţională cu care eu colaborez cu atâta bucurie. Am mai fost în trecut la Budapesta, însă pe atunci nu ştiam să mă bucur de fiecare pas al călătoriei, aşa că de data aceasta călătoria a fost un adevărat izvor de minuni. Ştiu că ai vrea să-ţi povestesc fiecare pas pe care l-am făcut, însă nu o pot face aici, în acest articol. O voi face într-o viitoare carte, pe care sper din tot sufletul să o cumperi, pentru a-mi da şansa să-ţi scriu alte şi alte povestioare şi articole povăţuitoare.
Aici mă voi apleca doar asupra a trei minuni întâlnite în această călătorie. Prima ar fi prietenia! Am plecat la drum împreună cu soţia mea şi cu o bună prietenă de-a ei, cu care se cunoaşte încă din clasa a V-a. Ne-am simţit atât de bine împreună şi am râs atât de mult încât am considerat acest dar al călătoriei ca fiind o minune! E minunat să ai prieteni, e minunat să simţi că însemni ceva pentru un alt om şi că el înseamnă ceva pentru tine! E minunat să guşti bucuria unei asemenea relaţii, plină de curăţenie şi puritate sufletească! E minunat să ai prieteni! Aşa că tot ce pot spune acum este să-ţi preţuieşti prietenii, cât încă îi mai ai!
Cea de-a doua minune am văzut-o în Budapesta, în timpul unei minunate croaziere pe Dunăre, pe care am făcut-o la bordul unui vas fluvial, împreună cu peste 30 de persoane din echipa doamnei Iulia Beldiman. Cea de-a doua minune este mâncarea bună şi vinul de Tokay! Aceste ingrediente, alături de o ambianţă superbă creată de gazdele noastre din Ungaria, au dat naştere unei atmosfere încărcată de bună-dispoziţie şi veselie (nu bahică...!), pe care o purtăm cu toţii în suflete, făcându-ne să ne amintim pentru totdeauna, cu mare plăcere, de croaziera pe Dunăre.
Iar cea de-a treia minune pe care am remarcat-o în această călătorie a fost... soţia mea! Sunt atât de mulţumit că am reuşit să îi ofer minuni după minuni, pas cu pas, zi după zi, încât tot ce pot spune este un imens MULŢUMESC adresat tuturor oamenilor care mi-au schimbat viaţa şi mi-au dat puterea să fiu liber!
Crede, deci, dragă cititorule, în puterea ta de a-ţi schimba viaţa şi de a atinge libertatea! Intră pe site-ul acesta http://pavconeducational.tripod.com/programuleducationallunar şi treci la acţiune! Găseşte-ţi un mentor, un Profesor de... fericire - şi treci la acţiune! Fă pas după pas către minunile din viaţa ta! Ele te aşteaptă acolo chiar pe tine! Transformă-te şi le vei avea!
marți, 19 februarie 2008
Pastilă
de Constantin D. Pavel
Fugise prea mult. Toată viaţa fugise. Când îl întreba cineva: „Ce faci? Ce mai faci?“, răspundea invariabil: „Alerg...“. Întreaga lui existenţă stătuse sub semnul fugii, de parcă s-ar fi luat la întrecere cu timpul şi-ar fi vrut să-l învingă.
Evident, nu reuşise. Timpul ieşise învingător.
Acum, la sfârşit, îşi dăduse seama că luptase în zadar.
— Ce te faci când în clepsidra vieţii tale mai ai doar câteva firicele de nisip? se întrebă cu glas tare.
Privi discul imens al soarelui iţindu-şi capul pleşuv din valurile orizontului. Tremura uşor în aerul dimineţii. Era frumos.
— Nimic, îşi răspunse, tot cu glas tare. Căci nu mai poţi întoarce clepsidra. Nu ţi-a fost dată puterea asta...
Când soarele se eliberă din valuri, fericindu-l cum din copilărie nu-l mai fericise, trase adânc aer în pieptu-i gârbov. Şi muri.
Jos, la baza falezei abrupte, valurile se repezeau iar şi iar asupra stâncilor de granit. Zadarnic...
duminică, 17 februarie 2008
Lasaţi-mă să plâng...
de Constantin D. Pavel
Lăsaţi-mă să plâng...
În tăcere, curat, în adâncul sufletului...
Să plâng şi să îmi curăţ cugetul răvăşit de voi toţi...
V-am primit în viaţa mea şi mi-am îndreptat atenţia asupra voastră, pentru că aşa am simţit că e bine...
Iar voi v-aţi comportat firesc, la fel cum m-aş fi comportat şi eu dacă aş fi fost în locul vostru...
Aţi crezut că viaţa pe care v-o dăruiesc este a voastră şi aţi început să o trataţi ca atare...
Am crezut că e drept să vă las să faceţi asta, că e drept să vă permit totul, pentru că, nu-i aşa, doar pentru voi şi prin voi trăiesc...
Dar voi nu, nu aţi înţeles, nu m-aţi tratat ca şi când aş fi fost cu adevărat "voi", ci ca pe un străin de la care puteţi lua tot ce are de oferit, fără să îi daţi nimic în schimb....
Şi nici n-am cerut ceva în schimb...
Tot ce rămâne în urma relaţiei noastre sunt doar lacrimi...
Aşa că lăsaţi-mă să plâng până-mi trece...
Îmi va trece sigur şi după aceea putem redeveni prieteni...
Lăsaţi-mă să plâng...
În tăcere, curat, în adâncul sufletului...
Lăsaţi-mă să plâng...
În tăcere, curat, în adâncul sufletului...
Să plâng şi să îmi curăţ cugetul răvăşit de voi toţi...
V-am primit în viaţa mea şi mi-am îndreptat atenţia asupra voastră, pentru că aşa am simţit că e bine...
Iar voi v-aţi comportat firesc, la fel cum m-aş fi comportat şi eu dacă aş fi fost în locul vostru...
Aţi crezut că viaţa pe care v-o dăruiesc este a voastră şi aţi început să o trataţi ca atare...
Am crezut că e drept să vă las să faceţi asta, că e drept să vă permit totul, pentru că, nu-i aşa, doar pentru voi şi prin voi trăiesc...
Dar voi nu, nu aţi înţeles, nu m-aţi tratat ca şi când aş fi fost cu adevărat "voi", ci ca pe un străin de la care puteţi lua tot ce are de oferit, fără să îi daţi nimic în schimb....
Şi nici n-am cerut ceva în schimb...
Tot ce rămâne în urma relaţiei noastre sunt doar lacrimi...
Aşa că lăsaţi-mă să plâng până-mi trece...
Îmi va trece sigur şi după aceea putem redeveni prieteni...
Lăsaţi-mă să plâng...
În tăcere, curat, în adâncul sufletului...
sâmbătă, 16 februarie 2008
Oameni-peruşi
de Constantin D. Pavel
Când aud oameni care îmi spun că se mulţumesc cu puţin, că ei sunt fericiţi cu un salariu de mizerie, cu un apartament de mizerie, cu un serviciu de mizerie, cu nişte prieteni de mizerie şi cu un mediu social mizerabil, simt că se rupe ceva în mine. Mi se face milă de ei şi încerc să le deschid ochii măcar un milimetru, să poată vedea şi ei lumina!
Oamenii aflaţi într-o astfel de situaţie sunt aidoma peruşului meu, Goguţă, căruia, deşi i s-a oferit permanent ieşirea liberă din colivie, a preferat să rămână acolo luni întregi, refuzându-şi astfel menirea: aceea de a zbura! A preferat siguranţa coliviei, unde credea că are tot ce îi trebuie, dar nu avea ce e mai important: libertatea de a zbura! Iar Dumnezeu i-a dat aripi tocmai pentru ca să zboare!
A durat câteva luni până când Goguţă a prins curaj (mânat de la spate, evident!) să-şi deschidă aripile şi să le încerce. I-a luat ceva vreme până să priceapă că viaţa nu-i doar o simplă colivie!
Fie-ţi milă, dragă cititorule, de astfel de oameni-peruşi. Dacă ai decis să faci această afacere, vei întâlni o mulţime. Iar atunci când te vei afla faţă-n faţă cu ei, nu îi privi ca pe nişte ciudaţi, că nu sunt. Numai că, până în acel moment, nu le-a arătat nimeni ce e zborul şi, mai ales, nu le-a spus nimeni că au aripi şi că pot zbura. Îţi vei da seama, în timp, că afacerea ta de network marketing îţi va dărui tot ce ceri, dar îţi va cere tot ce poţi să dăruieşti! Şi cel mai important dar pe care îl poţi face este să-i înveţi pe oamenii din colivii să-şi deschidă aripile şi să zboare spre libertate. Şi ţine minte: nu doar îngerii au aripi, ci şi oamenii au!...
====================================================
Fragment din cartea "3 Paşi spre Extraordinar!", de Constantin D. Pavel, disponibilă la Editura PAVCON. Comenzi se pot face la comenzipavcon@yahoo.com
Când aud oameni care îmi spun că se mulţumesc cu puţin, că ei sunt fericiţi cu un salariu de mizerie, cu un apartament de mizerie, cu un serviciu de mizerie, cu nişte prieteni de mizerie şi cu un mediu social mizerabil, simt că se rupe ceva în mine. Mi se face milă de ei şi încerc să le deschid ochii măcar un milimetru, să poată vedea şi ei lumina!
Oamenii aflaţi într-o astfel de situaţie sunt aidoma peruşului meu, Goguţă, căruia, deşi i s-a oferit permanent ieşirea liberă din colivie, a preferat să rămână acolo luni întregi, refuzându-şi astfel menirea: aceea de a zbura! A preferat siguranţa coliviei, unde credea că are tot ce îi trebuie, dar nu avea ce e mai important: libertatea de a zbura! Iar Dumnezeu i-a dat aripi tocmai pentru ca să zboare!
A durat câteva luni până când Goguţă a prins curaj (mânat de la spate, evident!) să-şi deschidă aripile şi să le încerce. I-a luat ceva vreme până să priceapă că viaţa nu-i doar o simplă colivie!
Fie-ţi milă, dragă cititorule, de astfel de oameni-peruşi. Dacă ai decis să faci această afacere, vei întâlni o mulţime. Iar atunci când te vei afla faţă-n faţă cu ei, nu îi privi ca pe nişte ciudaţi, că nu sunt. Numai că, până în acel moment, nu le-a arătat nimeni ce e zborul şi, mai ales, nu le-a spus nimeni că au aripi şi că pot zbura. Îţi vei da seama, în timp, că afacerea ta de network marketing îţi va dărui tot ce ceri, dar îţi va cere tot ce poţi să dăruieşti! Şi cel mai important dar pe care îl poţi face este să-i înveţi pe oamenii din colivii să-şi deschidă aripile şi să zboare spre libertate. Şi ţine minte: nu doar îngerii au aripi, ci şi oamenii au!...
====================================================
Fragment din cartea "3 Paşi spre Extraordinar!", de Constantin D. Pavel, disponibilă la Editura PAVCON. Comenzi se pot face la comenzipavcon@yahoo.com
vineri, 15 februarie 2008
luni, 11 februarie 2008
De ce... MeLeMe?
de Constantin D. Pavel
De ce? „De ce network marketing?“ „De ce m-aş apuca eu de o asemenea activitate?“ După cum puteţi intui, nu există un răspuns general valabil la această întrebare primordială. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare să-şi găsească propriul „de ce?“ şi să analizeze apoi network marketing-ul prin prisma „de ce?“-ului personal. În cele ce urmează voi exemplifica „de ce?“-ul meu, un „de ce?“ care, am fost surprins să constat, corespunde totuşi cu răspunsurile multor persoane.
Eu, Constantin D. Pavel, m-am apucat de network marketing... pentru bani. Voiam bani mai mulţi pentru a-mi putea îndeplini visele – ale mele şi ale familiei. Voiam bani mai mulţi pentru a-mi putea îndeplini VISUL principal: SĂ STAU SĂ SCRIU!
Odată cu trecerea timpului, am realizat că greşisem când demarasem o afacere de network marketing pentru bani. Căci, aşa cum spune milionarul american de origine japoneză Robert T. Kiyosaki în toate cărţile sale, „oamenii bogaţi nu muncesc pentru bani“! Mi-a luat ceva timp să-l înţeleg pe Kiyosaki. Iniţial am crezut că îşi bate joc de mine. Cum poţi să fii bogat dacă nu ai bani? Dacă nu banii, atunci ce te face bogat? Răspunsul a venit tot de la expertul financiar nr. 1 în SUA, R.T. Kiyosaki: activele!
Până atunci – recunosc sincer! –, habar n-avusesem ce sunt alea active! Am o formare de tip umanist şi asemenea „chestii“ abstracte nu-mi inspiraseră niciodată prea multă încredere. Dar, dacă voiam să-mi împlinesc Visul – şi voiam! –, trebuia să fac un efort să înţeleg şi astfel de „probleme“ mai... pământene. Încerc, deci, o definiţie, care sper să îţi satisfacă într-o oarecare măsură curiozitatea: „...activele sunt acele «ceva-uri» care-ţi bagă bani în buzunar, fără ca tu să fii nevoit să munceşti tot timpul pentru ele“.
O dată ce am înţeles cum stă treaba, am început să mă uit după activele care mi-ar fi fost la îndemână. Le-am luat pe rând:
– drepturile de autor; am publicat ceva povestiri, o serie de articole şi câteva cărţi, dar cum tirajele sunt atât de mici în România, drepturile de autor aferente nu mi-au permis să stau să scriu;
– proprietăţile; n-am avut norocul vreunei moşteniri, iar cu banii dintr-un salariu sunt slabe speranţe să poţi achiziţiona proprietăţi, pentru a le transforma în active prin închiriere;
– acţiunile la diferite companii; sunt şi eu, ca alte sute de mii de români, acţionar-cuponar, dar n-am văzut niciodată vreun sfanţ, din cauza directorilor slab competenţi care s-au perindat pe la firma unde eu am... 16 acţiuni – s-a ales praful de acea societate, aşa că... adio acţiuni!;
– au mai rămas... afacerile; singura mea cale posibilă de a mă îmbogăţi! Dar când am văzut ce capital necesită o afacere clasică (sediu, impozite, unelte de lucru, impozite, angajaţi, impozite, materii prime, impozite, depozite, impozite...), m-am luat cu mâinile de cap! Dorinţa mea de active n-a diminuat însă, aşa că am început să mă interesez în stânga şi-n dreapta, căutând o afacere a cărei investiţie iniţială să nu mă aducă în sapă de lemn.
Şi am găsit-o! Da! Se cheamă... franciză – o afacere la cheie, a cărei predictibilitate şi viabilitate sunt dovedite. Cele mai bune exemple în acest sens sunt: McDonald’s, Shell, Hilton, Pizza Hut, KFC.
— Cât costă o astfel de franciză? am întrebat.
Şi am primit răspunsul.
— Uau!!! – am exclamat când am văzut cifra, în dolari, urmată de cel puţin şase zerouri. Astea-s francize pentru cei deja foarte bogaţi! Una mai... ieftină, n-aveţi? De câteva sute de dolari, acolo...
— Ba da, cum să nu? Network marketing se cheamă!...
— Şi de ce aş alege eu acest tip de franciză?
— Pentru că, la început, poţi munci în timpul liber (după serviciu), n-ai un program impus de altcineva, nu ai şefi pe cap, îţi creezi propriul sistem de distribuţie, te educi şi capeţi experienţă în afaceri de la oameni de succes – şi îţi dezvolţi incontestabile abilităţi de lider! Şi-apoi, capitalul necesar demarării unei astfel de afaceri de tip franciză este, practic, insignifiant!
Îmi convenea ceea ce auzeam, dar mai aveam multe de aflat. Totuşi, cum poate o afacere de network marketing să îmi aducă mie active? Căci după ele alergam, la urma urmelor...
— Prin construirea unor segmente de piaţă stabile, am primit cel mai simplu şi lămuritor răspuns. O dată construit un asemenea segment, el produce lunar rulaj de marfă, ceea ce îţi va aduce ţie venituri lunare. Un segment de piaţă este, deci, un activ!
— Şi câte segmente de piaţă pot să construiesc?
— Câte doreşti! Doar e afacerea ta!
Din acel moment, de ce?-ul meu a primit răspunsul real: nu bani, ci active formate din segmente de piaţă! Active care să-mi permită, în câţiva ani, să-mi ating visul: să stau să scriu!...
===================================================
Fragment din cartea Cine? Ce? Unde? Când? Cum? De ce... Network Marketing?, în pregătire la Editura PAVCON. Precomenzi la comenzipavcon@yahoo.com
De ce? „De ce network marketing?“ „De ce m-aş apuca eu de o asemenea activitate?“ După cum puteţi intui, nu există un răspuns general valabil la această întrebare primordială. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare să-şi găsească propriul „de ce?“ şi să analizeze apoi network marketing-ul prin prisma „de ce?“-ului personal. În cele ce urmează voi exemplifica „de ce?“-ul meu, un „de ce?“ care, am fost surprins să constat, corespunde totuşi cu răspunsurile multor persoane.
Eu, Constantin D. Pavel, m-am apucat de network marketing... pentru bani. Voiam bani mai mulţi pentru a-mi putea îndeplini visele – ale mele şi ale familiei. Voiam bani mai mulţi pentru a-mi putea îndeplini VISUL principal: SĂ STAU SĂ SCRIU!
Odată cu trecerea timpului, am realizat că greşisem când demarasem o afacere de network marketing pentru bani. Căci, aşa cum spune milionarul american de origine japoneză Robert T. Kiyosaki în toate cărţile sale, „oamenii bogaţi nu muncesc pentru bani“! Mi-a luat ceva timp să-l înţeleg pe Kiyosaki. Iniţial am crezut că îşi bate joc de mine. Cum poţi să fii bogat dacă nu ai bani? Dacă nu banii, atunci ce te face bogat? Răspunsul a venit tot de la expertul financiar nr. 1 în SUA, R.T. Kiyosaki: activele!
Până atunci – recunosc sincer! –, habar n-avusesem ce sunt alea active! Am o formare de tip umanist şi asemenea „chestii“ abstracte nu-mi inspiraseră niciodată prea multă încredere. Dar, dacă voiam să-mi împlinesc Visul – şi voiam! –, trebuia să fac un efort să înţeleg şi astfel de „probleme“ mai... pământene. Încerc, deci, o definiţie, care sper să îţi satisfacă într-o oarecare măsură curiozitatea: „...activele sunt acele «ceva-uri» care-ţi bagă bani în buzunar, fără ca tu să fii nevoit să munceşti tot timpul pentru ele“.
O dată ce am înţeles cum stă treaba, am început să mă uit după activele care mi-ar fi fost la îndemână. Le-am luat pe rând:
– drepturile de autor; am publicat ceva povestiri, o serie de articole şi câteva cărţi, dar cum tirajele sunt atât de mici în România, drepturile de autor aferente nu mi-au permis să stau să scriu;
– proprietăţile; n-am avut norocul vreunei moşteniri, iar cu banii dintr-un salariu sunt slabe speranţe să poţi achiziţiona proprietăţi, pentru a le transforma în active prin închiriere;
– acţiunile la diferite companii; sunt şi eu, ca alte sute de mii de români, acţionar-cuponar, dar n-am văzut niciodată vreun sfanţ, din cauza directorilor slab competenţi care s-au perindat pe la firma unde eu am... 16 acţiuni – s-a ales praful de acea societate, aşa că... adio acţiuni!;
– au mai rămas... afacerile; singura mea cale posibilă de a mă îmbogăţi! Dar când am văzut ce capital necesită o afacere clasică (sediu, impozite, unelte de lucru, impozite, angajaţi, impozite, materii prime, impozite, depozite, impozite...), m-am luat cu mâinile de cap! Dorinţa mea de active n-a diminuat însă, aşa că am început să mă interesez în stânga şi-n dreapta, căutând o afacere a cărei investiţie iniţială să nu mă aducă în sapă de lemn.
Şi am găsit-o! Da! Se cheamă... franciză – o afacere la cheie, a cărei predictibilitate şi viabilitate sunt dovedite. Cele mai bune exemple în acest sens sunt: McDonald’s, Shell, Hilton, Pizza Hut, KFC.
— Cât costă o astfel de franciză? am întrebat.
Şi am primit răspunsul.
— Uau!!! – am exclamat când am văzut cifra, în dolari, urmată de cel puţin şase zerouri. Astea-s francize pentru cei deja foarte bogaţi! Una mai... ieftină, n-aveţi? De câteva sute de dolari, acolo...
— Ba da, cum să nu? Network marketing se cheamă!...
— Şi de ce aş alege eu acest tip de franciză?
— Pentru că, la început, poţi munci în timpul liber (după serviciu), n-ai un program impus de altcineva, nu ai şefi pe cap, îţi creezi propriul sistem de distribuţie, te educi şi capeţi experienţă în afaceri de la oameni de succes – şi îţi dezvolţi incontestabile abilităţi de lider! Şi-apoi, capitalul necesar demarării unei astfel de afaceri de tip franciză este, practic, insignifiant!
Îmi convenea ceea ce auzeam, dar mai aveam multe de aflat. Totuşi, cum poate o afacere de network marketing să îmi aducă mie active? Căci după ele alergam, la urma urmelor...
— Prin construirea unor segmente de piaţă stabile, am primit cel mai simplu şi lămuritor răspuns. O dată construit un asemenea segment, el produce lunar rulaj de marfă, ceea ce îţi va aduce ţie venituri lunare. Un segment de piaţă este, deci, un activ!
— Şi câte segmente de piaţă pot să construiesc?
— Câte doreşti! Doar e afacerea ta!
Din acel moment, de ce?-ul meu a primit răspunsul real: nu bani, ci active formate din segmente de piaţă! Active care să-mi permită, în câţiva ani, să-mi ating visul: să stau să scriu!...
===================================================
Fragment din cartea Cine? Ce? Unde? Când? Cum? De ce... Network Marketing?, în pregătire la Editura PAVCON. Precomenzi la comenzipavcon@yahoo.com
vineri, 8 februarie 2008
Dureri atroce!
de Constantin D. Pavel
Tocmai am primit de la o prietena un mail in care mi se cerea sa imi pun numele pe o lista pentru a protesta astfel impotriva abuzurilor care se fac in China asupra animalelor. Mai jos exista si un link, pentru a vedea ce fac chinezii...
Iata linkul: http://www.furisdead.com/feat/ChineseFurFarms
...
Am deschis filmul, dar nu l-am putut urmări integral... Sunt înărmurit!!! Simt dureri atroce în suflet şi încerc să îmi dau seama ce se poate face... Într-o lume în care lipsa de educaţie duce la abrutizare totală, la distrugerea oricărei urme de uman dintr-o fiinţă umană, nu pot decât să asist înmărmurit la scene apocaliptice...
Dumnezeu să ne ierte pe toţi!...
Tocmai am primit de la o prietena un mail in care mi se cerea sa imi pun numele pe o lista pentru a protesta astfel impotriva abuzurilor care se fac in China asupra animalelor. Mai jos exista si un link, pentru a vedea ce fac chinezii...
Iata linkul: http://www.furisdead.com/feat/ChineseFurFarms
...
Am deschis filmul, dar nu l-am putut urmări integral... Sunt înărmurit!!! Simt dureri atroce în suflet şi încerc să îmi dau seama ce se poate face... Într-o lume în care lipsa de educaţie duce la abrutizare totală, la distrugerea oricărei urme de uman dintr-o fiinţă umană, nu pot decât să asist înmărmurit la scene apocaliptice...
Dumnezeu să ne ierte pe toţi!...
joi, 7 februarie 2008
Expeditor necunoscut...
de Constantin D. Pavel
Lucram la calculator şi nu aveam tocmai dispoziţia necesară sa creez lucruri extraordinare. Eram, ştii cum se spune, într-o „pasă proastă”... Tot încercam să ies, repetându-mi în minte că perseverenţa şi încăpăţânarea de a nu renunţa mă vor scoate la un liman. Deodată, în sticla monitorului am zărit, reflectată, o siluetă, dincolo de geamul ferestrei. M-am întors repede şi l-am zărit pe poştaş!... Se chinuia să introducă ceva în cutia poştală amplasată pe zidul exterior al casei, chiar lângă fereastră. Am lăsat articolul şi am ieşit repede afară, să văd ce a mai adus!... Întotdeauna primesc scrisorile de la cititorii mei cu o nerăbdare copilăroasă, plină de emoţie şi încântare. Întotdeauna mă aştept la veşti bune şi, de cele mai multe ori, chiar astfel de veşti primesc!
Am descuiat uşiţa cutiei de scrisori şi, într-adevăr, înăuntru se afla o scrisoare nouă, într-un plic alb, simplu. În colţul din dreapta sus era lipit un timbru de 50 de bani, care îmi arăta o bancnotă de 1 leu şi-mi spunea că „totul se simplifică”... (Am surâs! Ce se simplifică?...) În colţul din dreapta jos era scris numele meu, adresa, codul poştal şi chiar oficiul poştal... Peste timbru era aplicată o ştampilă dificil de descifrat, iar în stânga textului mai era una, pe care am putut citi: „Târgovişte” şi data de 05.12.05. Am întors plicul, să văd de la cine este. Surpriză! Nici un expeditor! Nimic!
M-am reîntors în casă şi am deschis plicul. Am căutat expeditorul pe singura coală de hârtie din el, printată la o imprimantă; scrisoarea nu era semnată! M-a intrigat acest lucru şi m-am aşezat pe canapea, să o citesc, curios să văd ce fel de om se află în spatele acelor cuvinte...
Scrisoarea, în întregul ei, m-a tulburat. Mi-a făcut inima să îmi bată mai repede şi m-a determinat să privesc munca mea cu alţi ochi. Am o responsabilitate imensă când mă adresez vouă, cititorilor mei, căci mulţi dintre voi chiar veţi descătuşa energiile despre care eu ştiu că le aveţi şi, de aceea, ma simt responsabil; eu sunt cel care face „aprinderea”!
În cele ce urmează vă voi cita pasaje din scrisorea „Expeditorului necunoscut”, pentru că, dacă eu am avut de învăţat din ea, cu siguranţă că veţi învăţa şi voi! Nu voi interveni pe text, pentru a nu-i deranja savoarea...
„Cu câteva luni în urmă am citit cartea „Arta de a Trăi” şi nu am înţeles mare lucru. Acum câteva zile am recitit-o şi am ajuns la concluzia că ai dreptate în totul. Ne-am născut învingători, dar nu avem curajul să recunoaştem şi, în loc să ne ajutăm, ne plângem de orice nimic. Trebuie să luptăm pentru noi, pentru fericirea noastră, nu să ne dăm bătuţi de fiecare dată când suferim un eşec. Să trăim mereu cu speranţa, căci ea nu se va stinge niciodată.
La o simplă privire, viaţa asta pare mizerabilă, vreau să ştii că până acum nu am avut prea multe satisfacţii, eşecuri peste eşecuri. De multe ori m-am întrebat „de ce”, „pentru ce” trăiesc? Oare merită să lupt pentru... nimic? Dar de fiecare dată mă ridicam din „propria-mi cenuşă” şi mergeam mai departe. Cu lacrimi în ochi îmi spuneam că trebuie să mai încerc, să trăiesc fiecare clipă, fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima, ridică-te!, TU eşti o învingătoare!, să nu renunţi niciodată la visele tale, chiar dacă ţi se par imposibil de realizat!, trebuie să lupţi, pentru că în viaţă totul se trăieşte, chiar cu riscul suferinţei, chiar dacă uneori clipele sunt insuportabil de grele, trebuie să înveţi să lupţi, altfel vei pierde, pentru că aşa e în viaţă. Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, împlinindu-ţi-se, nici să nu te mai bucuri, fiindcă te-a costat prea multă suferinţă.
Viaţa e un joc la care nu câştigi întotdeauna, trebuie să ai şi puţin noroc. Trec prin viaţă fără să simt că trăiesc, te rog să nu mă judeci, căci un individ oarecare nu poate fi judecat după ceea ce gândeşte despre sine. Din cartea ta am învăţat că „tot ce nu mă învinge, mă face mai puternică”! Niciodată nu am arătat ce e în sufletul meu şi întotdeauna sunt cu zâmbetul pe faţă, chiar dacă inima îmi plânge. Să ştii că zâmbetul celui care suferă este mai dureros decât lacrimile celui care plânge. De multe ori m-am gândit doar la mine, ştiu, sunt egoistă, şi poate ai dreptate, dar mi-am dat seama că indiferenţa mea poate provoca suferinţă altora. Şi atunci, de ce să-i fac pe alţii să sufere, când îi pot face fericiţi? Dar oare ce se înţelege prin cuvântul ăsta, „Fericire”? Există cu adevărat? Poate... Fericirea e ca o minge, toţi aleargă după ea şi, atunci când o ating, cei mai mulţi îi dau cu piciorul. Omul e ca o stâncă răzleaţă, mereu lovită de furia valurilor. Viaţa e grea, dar merită să fie trăită, aşa, cu bune şi cu rele, nu trebuie să-ţi tulburi liniştea pentru greşelile din trecut, ele nu mai pot fi repetate. Omul învaţă din greşeli. Se întâmplă să ai totul în viaţă, dar să nu fi fericit, să-ţi lipsească acel „ceva” fără de care nu te simţi împlinit. Descoperi că nu e totul să ai „totul”, ci calea de a păstra ceea ce ai – şi asta e destul de greu!...
Se spune că trebuie să dăruieşti ceea ce vrei să primeşti. Dăruieşte ceea ce simţi; dacă vei primi înapoi ceea ce ai simţit, înseamnă că s-a înţeles ce ai vrut, dacă nu, dăruieşte înainte, nu te da bătut, eşti un învingător!...”
(...)
Lucram la calculator şi nu aveam tocmai dispoziţia necesară sa creez lucruri extraordinare. Eram, ştii cum se spune, într-o „pasă proastă”... Tot încercam să ies, repetându-mi în minte că perseverenţa şi încăpăţânarea de a nu renunţa mă vor scoate la un liman. Deodată, în sticla monitorului am zărit, reflectată, o siluetă, dincolo de geamul ferestrei. M-am întors repede şi l-am zărit pe poştaş!... Se chinuia să introducă ceva în cutia poştală amplasată pe zidul exterior al casei, chiar lângă fereastră. Am lăsat articolul şi am ieşit repede afară, să văd ce a mai adus!... Întotdeauna primesc scrisorile de la cititorii mei cu o nerăbdare copilăroasă, plină de emoţie şi încântare. Întotdeauna mă aştept la veşti bune şi, de cele mai multe ori, chiar astfel de veşti primesc!
Am descuiat uşiţa cutiei de scrisori şi, într-adevăr, înăuntru se afla o scrisoare nouă, într-un plic alb, simplu. În colţul din dreapta sus era lipit un timbru de 50 de bani, care îmi arăta o bancnotă de 1 leu şi-mi spunea că „totul se simplifică”... (Am surâs! Ce se simplifică?...) În colţul din dreapta jos era scris numele meu, adresa, codul poştal şi chiar oficiul poştal... Peste timbru era aplicată o ştampilă dificil de descifrat, iar în stânga textului mai era una, pe care am putut citi: „Târgovişte” şi data de 05.12.05. Am întors plicul, să văd de la cine este. Surpriză! Nici un expeditor! Nimic!
M-am reîntors în casă şi am deschis plicul. Am căutat expeditorul pe singura coală de hârtie din el, printată la o imprimantă; scrisoarea nu era semnată! M-a intrigat acest lucru şi m-am aşezat pe canapea, să o citesc, curios să văd ce fel de om se află în spatele acelor cuvinte...
Scrisoarea, în întregul ei, m-a tulburat. Mi-a făcut inima să îmi bată mai repede şi m-a determinat să privesc munca mea cu alţi ochi. Am o responsabilitate imensă când mă adresez vouă, cititorilor mei, căci mulţi dintre voi chiar veţi descătuşa energiile despre care eu ştiu că le aveţi şi, de aceea, ma simt responsabil; eu sunt cel care face „aprinderea”!
În cele ce urmează vă voi cita pasaje din scrisorea „Expeditorului necunoscut”, pentru că, dacă eu am avut de învăţat din ea, cu siguranţă că veţi învăţa şi voi! Nu voi interveni pe text, pentru a nu-i deranja savoarea...
„Cu câteva luni în urmă am citit cartea „Arta de a Trăi” şi nu am înţeles mare lucru. Acum câteva zile am recitit-o şi am ajuns la concluzia că ai dreptate în totul. Ne-am născut învingători, dar nu avem curajul să recunoaştem şi, în loc să ne ajutăm, ne plângem de orice nimic. Trebuie să luptăm pentru noi, pentru fericirea noastră, nu să ne dăm bătuţi de fiecare dată când suferim un eşec. Să trăim mereu cu speranţa, căci ea nu se va stinge niciodată.
La o simplă privire, viaţa asta pare mizerabilă, vreau să ştii că până acum nu am avut prea multe satisfacţii, eşecuri peste eşecuri. De multe ori m-am întrebat „de ce”, „pentru ce” trăiesc? Oare merită să lupt pentru... nimic? Dar de fiecare dată mă ridicam din „propria-mi cenuşă” şi mergeam mai departe. Cu lacrimi în ochi îmi spuneam că trebuie să mai încerc, să trăiesc fiecare clipă, fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima, ridică-te!, TU eşti o învingătoare!, să nu renunţi niciodată la visele tale, chiar dacă ţi se par imposibil de realizat!, trebuie să lupţi, pentru că în viaţă totul se trăieşte, chiar cu riscul suferinţei, chiar dacă uneori clipele sunt insuportabil de grele, trebuie să înveţi să lupţi, altfel vei pierde, pentru că aşa e în viaţă. Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, împlinindu-ţi-se, nici să nu te mai bucuri, fiindcă te-a costat prea multă suferinţă.
Viaţa e un joc la care nu câştigi întotdeauna, trebuie să ai şi puţin noroc. Trec prin viaţă fără să simt că trăiesc, te rog să nu mă judeci, căci un individ oarecare nu poate fi judecat după ceea ce gândeşte despre sine. Din cartea ta am învăţat că „tot ce nu mă învinge, mă face mai puternică”! Niciodată nu am arătat ce e în sufletul meu şi întotdeauna sunt cu zâmbetul pe faţă, chiar dacă inima îmi plânge. Să ştii că zâmbetul celui care suferă este mai dureros decât lacrimile celui care plânge. De multe ori m-am gândit doar la mine, ştiu, sunt egoistă, şi poate ai dreptate, dar mi-am dat seama că indiferenţa mea poate provoca suferinţă altora. Şi atunci, de ce să-i fac pe alţii să sufere, când îi pot face fericiţi? Dar oare ce se înţelege prin cuvântul ăsta, „Fericire”? Există cu adevărat? Poate... Fericirea e ca o minge, toţi aleargă după ea şi, atunci când o ating, cei mai mulţi îi dau cu piciorul. Omul e ca o stâncă răzleaţă, mereu lovită de furia valurilor. Viaţa e grea, dar merită să fie trăită, aşa, cu bune şi cu rele, nu trebuie să-ţi tulburi liniştea pentru greşelile din trecut, ele nu mai pot fi repetate. Omul învaţă din greşeli. Se întâmplă să ai totul în viaţă, dar să nu fi fericit, să-ţi lipsească acel „ceva” fără de care nu te simţi împlinit. Descoperi că nu e totul să ai „totul”, ci calea de a păstra ceea ce ai – şi asta e destul de greu!...
Se spune că trebuie să dăruieşti ceea ce vrei să primeşti. Dăruieşte ceea ce simţi; dacă vei primi înapoi ceea ce ai simţit, înseamnă că s-a înţeles ce ai vrut, dacă nu, dăruieşte înainte, nu te da bătut, eşti un învingător!...”
(...)
_________________________________________________________________
(Fragment dintr-un articol din volumul „LIFE-COACH 2 – ...din Abundenţă”, de Constantin D. Pavel, în pregătire la Editura PAVCON. Comenzile dvs. se primesc pe adresa comenzipavcon@yahoo.com)
miercuri, 6 februarie 2008
Balaurul cu mii de capete
de Constantin D. Pavel
Ieri m-am luptat iarăşi cu Balaurul cu mii de capete! Şi deşi de fiecare dată am izbutit, cu greu, să înving, când m-am reîntâlnit cu el, capetele retezate îi crescuseră la loc, parcă mai multe şi mai rele! Problema este că acest Balaur nu se mai satură şi a început să vină chiar în casele noastre să ne fure munca şi copiii - roadele muncii noastre! Fiecare dintre noi ne luptăm aproape zilnic cu el, dar nu suntem uniţi şi tot ce reuşim să facem este doar să-l întărâtăm şi mai mult, să-l înrăim şi mai tare şi să-l facem să riposteze şi mai abitir!...
Ei, dragii moşului, acest Balaur cu mii de capete este PrOSTiA ROMÂNĂ, o instituţie care profită în fiecare zi de monopolul ei asupra trimiterilor poştale - şi pentru a stoarce de la noi tot ce se poate stoarce, CAPUL cel MARE al poştei a gândit un sistem atât de birocratic şi atât de stufos, încât nimeni nu-l mai înţelege şi nimeni nu i se mai poate conforma, decât dacă e cumva mort emoţional!
Astfel, incompetenţa crasă şi foamea tot mai acerbă de bani a prostiei române dus la naşterea unei instituţii stat în stat, de care cetăţeanul se loveşte ca de un zid, de fiecare dată. Oameni purtaţi pe drumuri de angajaţi needucaţi şi nepregătiţi (o tânără care nu ştia să facă o scădere cu virgulă, o alta care nu ştia să rupă o coală de hârtie folosind o riglă, o alta de peste 100 kg care lipsea de la ghişeu pentru că se furişase "în spate" să mănânce şi a venit cu gura atât de plină cu mâncare că-i dădea pe dinafară, o dirigintă de oficiu care urla la cetăţenii care-i cereau dreptate ş.a.m.d.), funcţionare din spatele ghişeelor care nu cunosc nici cele mai elementare reguli de comunicare cu clienţii, angajaţi distruşi psihic de prea multele reguli impuse "de sus", miliardele de hârtii care trebuie completate pentru a trimite un colet, alte miliarde de registre care trebuie completate pentru a trimite coletul dintr-un oficiu în altul, iarăşi angajaţi needucaţi, nepregătiţi, nemotivaţi, ursuzi, înrăiţi, urâţiţi... şi taxe, taxe, taxe, taxe şi iar taxe...
Balaurul cu mii de capete a crescut iarăşi preţurile începând cu 1 ianuarie, dar calitatea serviciilor a scăzut-o în proporţie inversă, deşi o lege simplă a economiei spune că dacă vrei să creşti preţul, creşte şi calitatea...
De ce m-am revoltat iarăşi? Pentru că ieri, la un oficiul poştal din capitală, am stat nu mai puţin de o oră şi zece minute pentru a trimite câteva colete. De ce? Fiindcă bucata imensă de slănină din spatele tejghelei (şi nu exagerez când spun asta, cred că are peste 120 de kg şi continua să mănânce chiar în timp ce "lucra") era supărată pe viaţă, tuna şi fulgera pe colege şi pe clienţi, arunca şi trântea tot ce-i cădea în mână şi... se mişca precum reluările de la televizor!
Cum putem tăia capetele acestea încărcate de venin ale prostiei române? Potrivit legii şi regulamentelor, trebuie să facem nu ştiu câte plângeri ca "să se ia măsuri"... Însă tocmai "măsurile" care se iau sunt problema! Căci acestea sunt luate de CAPUL cel MARE, care funcţionează de ani de zile într-un sistem anchilozat, nefiresc, bolnav, menit nu să facă servicii cetăţenilor, ci imense deservicii... Deci, ce putem face? Ce putem face? Spuneţi-mi voi, ce putem face? Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Încerc să văd partea pozitivă a vieţii, însă dacă stau mai bine de o oră în faţa unui ghişeu unde timpul meu e călcat în picioare de o fiinţă care a fost cândva om, abrutizată de sistemul în care lucrează şi, indiferent cât aş încerca, ea nu mai e în stare să devină normală, ce mai pot face? Spune-ţi-mi voi, ce mai pot face? Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Ieri m-am luptat iarăşi cu Balaurul cu mii de capete! Şi deşi de fiecare dată am izbutit, cu greu, să înving, când m-am reîntâlnit cu el, capetele retezate îi crescuseră la loc, parcă mai multe şi mai rele! Problema este că acest Balaur nu se mai satură şi a început să vină chiar în casele noastre să ne fure munca şi copiii - roadele muncii noastre! Fiecare dintre noi ne luptăm aproape zilnic cu el, dar nu suntem uniţi şi tot ce reuşim să facem este doar să-l întărâtăm şi mai mult, să-l înrăim şi mai tare şi să-l facem să riposteze şi mai abitir!...
Ei, dragii moşului, acest Balaur cu mii de capete este PrOSTiA ROMÂNĂ, o instituţie care profită în fiecare zi de monopolul ei asupra trimiterilor poştale - şi pentru a stoarce de la noi tot ce se poate stoarce, CAPUL cel MARE al poştei a gândit un sistem atât de birocratic şi atât de stufos, încât nimeni nu-l mai înţelege şi nimeni nu i se mai poate conforma, decât dacă e cumva mort emoţional!
Astfel, incompetenţa crasă şi foamea tot mai acerbă de bani a prostiei române dus la naşterea unei instituţii stat în stat, de care cetăţeanul se loveşte ca de un zid, de fiecare dată. Oameni purtaţi pe drumuri de angajaţi needucaţi şi nepregătiţi (o tânără care nu ştia să facă o scădere cu virgulă, o alta care nu ştia să rupă o coală de hârtie folosind o riglă, o alta de peste 100 kg care lipsea de la ghişeu pentru că se furişase "în spate" să mănânce şi a venit cu gura atât de plină cu mâncare că-i dădea pe dinafară, o dirigintă de oficiu care urla la cetăţenii care-i cereau dreptate ş.a.m.d.), funcţionare din spatele ghişeelor care nu cunosc nici cele mai elementare reguli de comunicare cu clienţii, angajaţi distruşi psihic de prea multele reguli impuse "de sus", miliardele de hârtii care trebuie completate pentru a trimite un colet, alte miliarde de registre care trebuie completate pentru a trimite coletul dintr-un oficiu în altul, iarăşi angajaţi needucaţi, nepregătiţi, nemotivaţi, ursuzi, înrăiţi, urâţiţi... şi taxe, taxe, taxe, taxe şi iar taxe...
Balaurul cu mii de capete a crescut iarăşi preţurile începând cu 1 ianuarie, dar calitatea serviciilor a scăzut-o în proporţie inversă, deşi o lege simplă a economiei spune că dacă vrei să creşti preţul, creşte şi calitatea...
De ce m-am revoltat iarăşi? Pentru că ieri, la un oficiul poştal din capitală, am stat nu mai puţin de o oră şi zece minute pentru a trimite câteva colete. De ce? Fiindcă bucata imensă de slănină din spatele tejghelei (şi nu exagerez când spun asta, cred că are peste 120 de kg şi continua să mănânce chiar în timp ce "lucra") era supărată pe viaţă, tuna şi fulgera pe colege şi pe clienţi, arunca şi trântea tot ce-i cădea în mână şi... se mişca precum reluările de la televizor!
Cum putem tăia capetele acestea încărcate de venin ale prostiei române? Potrivit legii şi regulamentelor, trebuie să facem nu ştiu câte plângeri ca "să se ia măsuri"... Însă tocmai "măsurile" care se iau sunt problema! Căci acestea sunt luate de CAPUL cel MARE, care funcţionează de ani de zile într-un sistem anchilozat, nefiresc, bolnav, menit nu să facă servicii cetăţenilor, ci imense deservicii... Deci, ce putem face? Ce putem face? Spuneţi-mi voi, ce putem face? Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Încerc să văd partea pozitivă a vieţii, însă dacă stau mai bine de o oră în faţa unui ghişeu unde timpul meu e călcat în picioare de o fiinţă care a fost cândva om, abrutizată de sistemul în care lucrează şi, indiferent cât aş încerca, ea nu mai e în stare să devină normală, ce mai pot face? Spune-ţi-mi voi, ce mai pot face? Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
Că eu nu mai ştiu... Şi nu mai vreau să mai am de-a face cu ei... Şi nu mai pot... Şi nu mai rezist...
marți, 5 februarie 2008
...mmm...
de Constantin D. Pavel
...mmm... Cuprins de nelinisti... Traiesc... Am planuri de viitor... ...mmm... Muncesc... Visez... Ma bucur de copilul meu... ...mmm... Ascult muzica... Sunt liber... ...mmm... Mi-e teama... Citesc... Respir... Ma bucur de prietenii mei... ...mmm... Scriu... Traiesc.... Mananc... Vorbesc (mult, zice sotia mea...)... Construiesc o cale catre... Mi-e dor... Ma intristez... Rad din inima... Merg... Observ... Muncesc... Ascult (putin, zice sotia mea...)... Ma joc... Traiesc... Asta e viata mea! ...mmm...
...mmm... Cuprins de nelinisti... Traiesc... Am planuri de viitor... ...mmm... Muncesc... Visez... Ma bucur de copilul meu... ...mmm... Ascult muzica... Sunt liber... ...mmm... Mi-e teama... Citesc... Respir... Ma bucur de prietenii mei... ...mmm... Scriu... Traiesc.... Mananc... Vorbesc (mult, zice sotia mea...)... Construiesc o cale catre... Mi-e dor... Ma intristez... Rad din inima... Merg... Observ... Muncesc... Ascult (putin, zice sotia mea...)... Ma joc... Traiesc... Asta e viata mea! ...mmm...
duminică, 3 februarie 2008
Cine naiba eşti TU şi de ce mi-ar păsa de tine?
de I. Will Win
Această carte îţi va schimba viaţa! Această carte îţi va zdruncina atât de tare temeliile încât tot ce e construit incorect în viaţa ta se va prăbuşi; va rămâne în picioare doar ce ai construit corect.
(...)
CINE NAIBA EŞTI TU SI DE CE MI-AR PĂSA DE TINE?
Ia un pix în mână şi, pe următoarele trei pagini răspunde la întrebările de mai sus! Fă-o! Acum!
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
Adevărul despre Tine
E greu, nu-i aşa? E dureros de greu să scrii adevărul despre tine. Şi pot să pun pariu că jumătate din ce ai scris, cel puţin jumătate din ce-ai scris sunt minciuni! Eşti un mincinos! Încerci să acoperi adevărul, îmbrăcându-l în minciuni viu colorate!...
Întoarce-te şi citeşte ce-ai scris... Citeşte cu atenţie, cu profunzime şi sinceritate (dacă eşti în stare) - şi ai să vezi că e aşa cum spun: mai mult de jumătate sunt minciuni!
Şi ca să-ţi dovedesc că este chiar aşa, uită-te chiar acum pe cele trei pagini: n-ai scris nimic! Nici măcar un cuvânt! Ţi-a fost prea lene să iei pixul ăla nenorocit în mână şi să scrii! Aşa că rândurile acelea goale sunt propriul tău răspuns la aceste întrebări: Cine naiba eşti TU şi de ce mi-ar păsa de tine? N-ai scris nimic... deci, din punctul tău de vedere, eşti un "nimic"! N-ai scris nimic, tocmai de-aia n-ar trebui să-mi pese în vreun fel de tine! Dacă ţie nu-ţi pasă de tine şi te consideri un "nimic", mie, nouă, tuturor celorlalţi, de ce ne-ar păsa de tine?
Dacă ai scris totuşi ceva, eşti o excepţie. Dar nu una fericită, ci doar una... banală. Mai mult de jumătate din ce ai scris tot minciuni sunt!
Şi doare!...
Cine naiba sunt EU să-ţi vorbesc aşa?
Sunt sigur că te-ai întrebat: Cine naiba e ăsta, de îndrăzneşte să mă facă pe mine mincinos, după ce am mai şi dat bani pe cartea lui? Hai să-ţi spun cine sunt - şi n-o fac pentru a-ţi recăpăta încrederea ori pentru a-mi spăla imaginea terfelită de acuzaţiile pe care ţi le-am adus, ci pentru că n-am ce face, vei fi companionul meu până la finalul acestei cărţi. Iar dacă, la un moment dat, te vei sătura şi o vei arunca cât colo, lăsând-o să se rătăcească prin vrafurile de cărţi din casa ta, te anunţ că va veni o vreme în care o vei căuta cu înfrigurare, pentru a te reîntoarce la ea... şi la mine! De ce? Pentru că eu, care îndrăznesc atâtea, sunt chiar TU! Citind şi lucrând cu această carte, te vei citi şi vei lucra, de fapt, cu TINE! Da, chiar cu tine însuţi!
Tu cu Tine
Eşti doar Tu cu Tine! Citind această carte, chiar acum, în acest moment, eşti doar Tu cu Tine! Aşa că, haide, întoarce-te la răspunsurile pe care (nu) le-ai dat şi (re)formulează adevărul despre Tine! Adevărul de acum, de la începutul cărţii, fiindcă la finalul ei, adevărul despre Tine va fi altul. Unul care, în cele din urmă, te va elibera...
(În româneşte de Constantin D. Pavel)
===================================================================
Fragmente din cratea "Cine naiba eşti TU si de ce mi-ar păsa de tine?", de I. Will Win, în curs de apariţie la Editura PAVCON. Precomenzile dvs. se primesc la comenzipavcon@yahoo.com
Această carte îţi va schimba viaţa! Această carte îţi va zdruncina atât de tare temeliile încât tot ce e construit incorect în viaţa ta se va prăbuşi; va rămâne în picioare doar ce ai construit corect.
(...)
CINE NAIBA EŞTI TU SI DE CE MI-AR PĂSA DE TINE?
Ia un pix în mână şi, pe următoarele trei pagini răspunde la întrebările de mai sus! Fă-o! Acum!
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
Adevărul despre Tine
E greu, nu-i aşa? E dureros de greu să scrii adevărul despre tine. Şi pot să pun pariu că jumătate din ce ai scris, cel puţin jumătate din ce-ai scris sunt minciuni! Eşti un mincinos! Încerci să acoperi adevărul, îmbrăcându-l în minciuni viu colorate!...
Întoarce-te şi citeşte ce-ai scris... Citeşte cu atenţie, cu profunzime şi sinceritate (dacă eşti în stare) - şi ai să vezi că e aşa cum spun: mai mult de jumătate sunt minciuni!
Şi ca să-ţi dovedesc că este chiar aşa, uită-te chiar acum pe cele trei pagini: n-ai scris nimic! Nici măcar un cuvânt! Ţi-a fost prea lene să iei pixul ăla nenorocit în mână şi să scrii! Aşa că rândurile acelea goale sunt propriul tău răspuns la aceste întrebări: Cine naiba eşti TU şi de ce mi-ar păsa de tine? N-ai scris nimic... deci, din punctul tău de vedere, eşti un "nimic"! N-ai scris nimic, tocmai de-aia n-ar trebui să-mi pese în vreun fel de tine! Dacă ţie nu-ţi pasă de tine şi te consideri un "nimic", mie, nouă, tuturor celorlalţi, de ce ne-ar păsa de tine?
Dacă ai scris totuşi ceva, eşti o excepţie. Dar nu una fericită, ci doar una... banală. Mai mult de jumătate din ce ai scris tot minciuni sunt!
Şi doare!...
Cine naiba sunt EU să-ţi vorbesc aşa?
Sunt sigur că te-ai întrebat: Cine naiba e ăsta, de îndrăzneşte să mă facă pe mine mincinos, după ce am mai şi dat bani pe cartea lui? Hai să-ţi spun cine sunt - şi n-o fac pentru a-ţi recăpăta încrederea ori pentru a-mi spăla imaginea terfelită de acuzaţiile pe care ţi le-am adus, ci pentru că n-am ce face, vei fi companionul meu până la finalul acestei cărţi. Iar dacă, la un moment dat, te vei sătura şi o vei arunca cât colo, lăsând-o să se rătăcească prin vrafurile de cărţi din casa ta, te anunţ că va veni o vreme în care o vei căuta cu înfrigurare, pentru a te reîntoarce la ea... şi la mine! De ce? Pentru că eu, care îndrăznesc atâtea, sunt chiar TU! Citind şi lucrând cu această carte, te vei citi şi vei lucra, de fapt, cu TINE! Da, chiar cu tine însuţi!
Tu cu Tine
Eşti doar Tu cu Tine! Citind această carte, chiar acum, în acest moment, eşti doar Tu cu Tine! Aşa că, haide, întoarce-te la răspunsurile pe care (nu) le-ai dat şi (re)formulează adevărul despre Tine! Adevărul de acum, de la începutul cărţii, fiindcă la finalul ei, adevărul despre Tine va fi altul. Unul care, în cele din urmă, te va elibera...
(În româneşte de Constantin D. Pavel)
===================================================================
Fragmente din cratea "Cine naiba eşti TU si de ce mi-ar păsa de tine?", de I. Will Win, în curs de apariţie la Editura PAVCON. Precomenzile dvs. se primesc la comenzipavcon@yahoo.com
vineri, 1 februarie 2008
MagazinulTău.ro
de Constantin D. Pavel
Hai să facem un exerciţiu. Să spunem că stăm faţă în faţă şi purtăm un dialog. S-ar putea să nu nimeresc exact întrebările pe care le-ai pune, însă, din experienţă îţi spun că cel puţin două treimi din ele le intuiesc deja. Să începem, deci:
– Ce spuneai că-i acela un prosumator?
– O persoană care, în timp ce consumă, ca orice om de pe pământ, produce venit.
– E posibil aşa ceva?
– Dintotdeauna. Numai că foarte puţini oameni şi-au permis, în trecut, să fie prosumatori. Cel mai bun exemplu e un individ care are un magazin alimentar. De unde crezi că-şi aprovizionează el frigiderul?
– Ce fel de întrebare-i asta?! Bineînţeles că de la el din magazin!...
– Corect. Şi tu ai face la fel, nu-i aşa?
– Mai întrebi! Ce, aş fi nebun să mă duc să-mi las banii în magazinul de peste drum? Normal că aş cumpăra de la mine. Dar, din păcate, eu sunt un simplu salariat şi nu-mi permit...
– Ce nu-ţi permiţi...?
– Nu-mi permit să-mi fac un magazin. Asta cere investiţii uriaşe: spaţiu, amenajare, stocuri de marfă, angajaţi, bătaie de cap, impozite!
– Ai dreptate. Dar aceasta numai în cazul comerţului clasic. Nu uita că am intrat în secolul XXI!...
– Vorbeşti cumva de... Internet? De e-commerce?
– Cam aşa ceva. El există deja şi îţi e accesibil la orice Internet Café, dacă nu ai o legătură acasă.
– Da, dar în România Internetul nu-i atât de dezvoltat... Şi chiar dacă ar fi, magazinul acela virtual nu e al meu. E al altuia.
– Dar dacă ar fi? Dacă ai avea MagazinulTău.ro ori chiar MagazinulTău.com?
– Nu e posibil aşa ceva! Şi ăsta ar necesita o investiţie uriaşă!... Spaţiu de depozitare, stocuri de marfă, angajaţi, bătaie de cap... Eh, e-adevărat, aş exclude amenajarea, dar asta-i prea puţin...
– Nu uita ce ţi-am spus în capitolele de mai înainte despre vânzarea în reţea! Producătorul îţi pune la dispoziţie toate acestea! Pe gratis! Cu o singură condiţie: tu să-ţi deschizi Magazinul Tău, să consumi din el şi să le spui şi altora că pot face acest lucru, că-şi pot deschide propriul magazin...
– Stai puţin. Am auzit eu ceva... Ei nu mai dau bani pe reclamă, ci mi-i dau mie, în funcţie de consumul meu şi al celor recomandaţi de mine!...
– Exact! Tu cumperi, de fapt, un magazin de-a gata, MagazinulTău.ro, care este, în esenţă, o franciză, o afacere la cheie, dovedit funcţionabilă! Şi atunci când cumperi din el, nu faci doar cumpărături, ci şi investeşti! Investeşti în afacerea ta!
– Dar produsele sunt mai scumpe decât pe piaţa clasică... Aşa am auzit...
– Da. Ai auzit bine. Însă oamenii de afaceri cumpără inteligent, nu ieftin. Ei investesc fiecare bănuţ, nu cheltuiesc fiecare bănuţ. Iar cheia bunăstării nu este să munceşti mai mult, ci să cheltuieşti inteligent banii pe care-i produci prin munca ta de zi cu zi. Ia gândeşte-te mai bine! Uită-te în jurul tău, dar nu la colegul de serviciu, ci la patronul tău. El investeşte înainte de a cheltui. Iar când cheltuieşte, de fapt cumpără cea mai importantă resursă ce ne-a fost dăruită: timp!
– Este disponibilă o astfel de afacere şi în România? O pot face şi eu?
– Bineînţeles. Nu uita: am intrat în secolul XXI! Viitorul comerţului este e-commerce, însă, dacă eşti inteligent, nu-l aborda din postura de consumator, ci din cea de investitor! Poţi porni de la zero, dacă vrei, construindu-ţi magazinul virtual cu propriile-ţi forţe, cum a făcut Jeff Bezos, patronul Amazon.com, însă e cale lungă până la miliardele lui Jeff Bezos. Şi nu uita că el a pornit afacerea de comerţ on-line dispunând deja de un capital apreciabil. Tu ai acest capital? Dacă da, e OK! Succes! Dacă nu, cumpără o franciză. Costă doar câteva zeci de euro!
– Şi e... legal?
– Da, altfel n-am mai discuta despre o astfel de afacere în această carte. Comerţul prin Internet este legal încă din secolul trecut şi, dacă te uiţi cu atenţie în topul celor mai bogaţi oameni ai planetei, vei găsi în primii zece cel puţin opt care s-au îmbogăţit folosind Internetul ca unealtă.
– Ce-aş avea de făcut ca să devin prosumator?
– Caută un om care este deja prosumator, poate chiar cel care ţi-a oferit această carte. Cere-i să-ţi spună de unde poţi cumpăra o franciză de afacere prin Internet şi, odată cumpărată franciza, începe să cheltuieşti inteligent! Cumpărând mai inteligent, nu mai ieftin, şi învăţându-i şi pe alţii să facă la fel, poţi ajunge la venituri între câteva sute de euro pe lună şi... câteva sute de mii de euro pe lună – ori chiar mai mult! Căci forţa comerţului prin recomandare, a vânzărilor în reţea, stă în creşterea exponenţială! Potrivit acestui principiu matematic – care şi-a dovedit valabilitatea în cadrul acestui tip de afaceri – 1+1 nu este egal cu 2, ci cu 4! Fă singur calculul: 1 + 1 = 22!...
– Hei, stai puţin! Unde te pot găsi dacă mai am nevoie de sfaturile tale?
– Pe Internet, evident, cea mai puternică unealtă a secolului XXI! Trimite-mi repede un e-mail la pavcon@yahoo.com! Şi nu uita: cumpără inteligent, nu ieftin!
==========================================================================
* Fragmentele publicate aici fac parte din cartea „Cine? Ce? Unde? Când? Cum? şi De ce? Network Marketing“, de Constantin D. Pavel, lucrare de consultanţă în network marketing, aflată în lucru. Poate fi comandată printr-un e-mail trimis la comenzipavcon@yahoo.ro
Hai să facem un exerciţiu. Să spunem că stăm faţă în faţă şi purtăm un dialog. S-ar putea să nu nimeresc exact întrebările pe care le-ai pune, însă, din experienţă îţi spun că cel puţin două treimi din ele le intuiesc deja. Să începem, deci:
– Ce spuneai că-i acela un prosumator?
– O persoană care, în timp ce consumă, ca orice om de pe pământ, produce venit.
– E posibil aşa ceva?
– Dintotdeauna. Numai că foarte puţini oameni şi-au permis, în trecut, să fie prosumatori. Cel mai bun exemplu e un individ care are un magazin alimentar. De unde crezi că-şi aprovizionează el frigiderul?
– Ce fel de întrebare-i asta?! Bineînţeles că de la el din magazin!...
– Corect. Şi tu ai face la fel, nu-i aşa?
– Mai întrebi! Ce, aş fi nebun să mă duc să-mi las banii în magazinul de peste drum? Normal că aş cumpăra de la mine. Dar, din păcate, eu sunt un simplu salariat şi nu-mi permit...
– Ce nu-ţi permiţi...?
– Nu-mi permit să-mi fac un magazin. Asta cere investiţii uriaşe: spaţiu, amenajare, stocuri de marfă, angajaţi, bătaie de cap, impozite!
– Ai dreptate. Dar aceasta numai în cazul comerţului clasic. Nu uita că am intrat în secolul XXI!...
– Vorbeşti cumva de... Internet? De e-commerce?
– Cam aşa ceva. El există deja şi îţi e accesibil la orice Internet Café, dacă nu ai o legătură acasă.
– Da, dar în România Internetul nu-i atât de dezvoltat... Şi chiar dacă ar fi, magazinul acela virtual nu e al meu. E al altuia.
– Dar dacă ar fi? Dacă ai avea MagazinulTău.ro ori chiar MagazinulTău.com?
– Nu e posibil aşa ceva! Şi ăsta ar necesita o investiţie uriaşă!... Spaţiu de depozitare, stocuri de marfă, angajaţi, bătaie de cap... Eh, e-adevărat, aş exclude amenajarea, dar asta-i prea puţin...
– Nu uita ce ţi-am spus în capitolele de mai înainte despre vânzarea în reţea! Producătorul îţi pune la dispoziţie toate acestea! Pe gratis! Cu o singură condiţie: tu să-ţi deschizi Magazinul Tău, să consumi din el şi să le spui şi altora că pot face acest lucru, că-şi pot deschide propriul magazin...
– Stai puţin. Am auzit eu ceva... Ei nu mai dau bani pe reclamă, ci mi-i dau mie, în funcţie de consumul meu şi al celor recomandaţi de mine!...
– Exact! Tu cumperi, de fapt, un magazin de-a gata, MagazinulTău.ro, care este, în esenţă, o franciză, o afacere la cheie, dovedit funcţionabilă! Şi atunci când cumperi din el, nu faci doar cumpărături, ci şi investeşti! Investeşti în afacerea ta!
– Dar produsele sunt mai scumpe decât pe piaţa clasică... Aşa am auzit...
– Da. Ai auzit bine. Însă oamenii de afaceri cumpără inteligent, nu ieftin. Ei investesc fiecare bănuţ, nu cheltuiesc fiecare bănuţ. Iar cheia bunăstării nu este să munceşti mai mult, ci să cheltuieşti inteligent banii pe care-i produci prin munca ta de zi cu zi. Ia gândeşte-te mai bine! Uită-te în jurul tău, dar nu la colegul de serviciu, ci la patronul tău. El investeşte înainte de a cheltui. Iar când cheltuieşte, de fapt cumpără cea mai importantă resursă ce ne-a fost dăruită: timp!
– Este disponibilă o astfel de afacere şi în România? O pot face şi eu?
– Bineînţeles. Nu uita: am intrat în secolul XXI! Viitorul comerţului este e-commerce, însă, dacă eşti inteligent, nu-l aborda din postura de consumator, ci din cea de investitor! Poţi porni de la zero, dacă vrei, construindu-ţi magazinul virtual cu propriile-ţi forţe, cum a făcut Jeff Bezos, patronul Amazon.com, însă e cale lungă până la miliardele lui Jeff Bezos. Şi nu uita că el a pornit afacerea de comerţ on-line dispunând deja de un capital apreciabil. Tu ai acest capital? Dacă da, e OK! Succes! Dacă nu, cumpără o franciză. Costă doar câteva zeci de euro!
– Şi e... legal?
– Da, altfel n-am mai discuta despre o astfel de afacere în această carte. Comerţul prin Internet este legal încă din secolul trecut şi, dacă te uiţi cu atenţie în topul celor mai bogaţi oameni ai planetei, vei găsi în primii zece cel puţin opt care s-au îmbogăţit folosind Internetul ca unealtă.
– Ce-aş avea de făcut ca să devin prosumator?
– Caută un om care este deja prosumator, poate chiar cel care ţi-a oferit această carte. Cere-i să-ţi spună de unde poţi cumpăra o franciză de afacere prin Internet şi, odată cumpărată franciza, începe să cheltuieşti inteligent! Cumpărând mai inteligent, nu mai ieftin, şi învăţându-i şi pe alţii să facă la fel, poţi ajunge la venituri între câteva sute de euro pe lună şi... câteva sute de mii de euro pe lună – ori chiar mai mult! Căci forţa comerţului prin recomandare, a vânzărilor în reţea, stă în creşterea exponenţială! Potrivit acestui principiu matematic – care şi-a dovedit valabilitatea în cadrul acestui tip de afaceri – 1+1 nu este egal cu 2, ci cu 4! Fă singur calculul: 1 + 1 = 22!...
– Hei, stai puţin! Unde te pot găsi dacă mai am nevoie de sfaturile tale?
– Pe Internet, evident, cea mai puternică unealtă a secolului XXI! Trimite-mi repede un e-mail la pavcon@yahoo.com! Şi nu uita: cumpără inteligent, nu ieftin!
==========================================================================
* Fragmentele publicate aici fac parte din cartea „Cine? Ce? Unde? Când? Cum? şi De ce? Network Marketing“, de Constantin D. Pavel, lucrare de consultanţă în network marketing, aflată în lucru. Poate fi comandată printr-un e-mail trimis la comenzipavcon@yahoo.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)