Fugise prea mult. Toată viaţa fugise. Când îl întreba cineva: „Ce faci? Ce mai faci?“, răspundea invariabil: „Alerg...“. Întreaga lui existenţă stătuse sub semnul fugii, de parcă s-ar fi luat la întrecere cu timpul şi-ar fi vrut să-l învingă.
Evident, nu reuşise. Timpul ieşise învingător.
Acum, la sfârşit, îşi dăduse seama că luptase în zadar.
— Ce te faci când în clepsidra vieţii tale mai ai doar câteva firicele de nisip? se întrebă cu glas tare.
Privi discul imens al soarelui iţindu-şi capul pleşuv din valurile orizontului. Tremura uşor în aerul dimineţii. Era frumos.
— Nimic, îşi răspunse, tot cu glas tare. Căci nu mai poţi întoarce clepsidra. Nu ţi-a fost dată puterea asta...
Când soarele se eliberă din valuri, fericindu-l cum din copilărie nu-l mai fericise, trase adânc aer în pieptu-i gârbov. Şi muri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu