A fi...

de Constantin D. Pavel

Încerc din răsputeri să înţeleg cum poate trăi cineva doar la nivelul lui a avea, lăsându-se condus în viaţă doar de dorinţele izvorâte din acest mod de a exista. Am fost, pur şi simplu, bulversat de o experinţă în care mi s-a demonstrat, încă o dată, că majoritatea oamenilor doar există, fără a trăi cu adevărat. Cuvântul lor de ordine este "vreau", iar ce urmează după, nu mai contează. O existenţă în care fiecare zi e o luptă, pentru a mai apuca încă ceva în plus, măcar o fărâmă, cât de mică, picată de pe masa bogaţilor. Ei vor să aibă, fără a aprecia corect preţul a ceea ce vor şi fără a pricepe că altcineva plăteşte acel preţ în locul lor. Practic, ei se târăsc de la o zi la alta, fără orizont, fără aşteptări, fără a trăi, cu adevărat, o viaţă încărcată de sens şi semnificaţie.

A avea se situează, într-o ordine firească a firii, abia pe ultimul loc. Însă lumea s-a întors cu fundul în sus şi oamenii s-au adâncit din ce în ce mai mult în promiscuitate şi hău mental. Societatea de consum şi indivizii fără scrupule au transformat bieţii oamenii în simple păpuşi articulate, care acţionează automat la stimulii induşi, aidoma animalelor pavloviene, fără să mai gândească cu propriul lor creier.

Înainte vreme, pe timpul strămoşilor noştri, orice copil ştia că nu poţi avea nimic până când nu faci şi că nu poţi face nimic până când nu eşti! Aceasta, însă, presupunea un plan de viaţă, ţeluri bine conturate şi, dincolo de munca asiduă care trebuia depusă, multă, foarte multă... răbdare. Acum, nimic din toate acestea nu mai regăseşti, decât cu mare dificultate, la oamenii obişnuiţi. S-a împământenit atât de tare mentalitatea lui "iau acum, plătesc la anul", încât valorile vieţii adevărate gem de durere în sufletele încă treze...

A fi, a face, a avea
- aceasta-i calea dreaptă!
Şi chiar de pare lungă-ori grea,
e cea mai înţeleaptă.

Fiindcă nimic nu poţi avea,
cât de cât de valoare,
dacă-ţi tratezi rău viaţa
şi o calci în picioare.

Întâi să fii ce vrei să fii,
Apoi să faci ce-i bine,
Şi dacă încă tu nu ştii,
Întreabă-mă pe mine.

Şi îţi voi spune, negreşit,
Că-n viaţă este bine,
Să fii un pic umil, spăşit,
Să poţi avea un mâine...