Marile decizii

de Constantin D. Pavel

În viaţa fiecărui om vin zile în care trebuie să ia mari decizii. Ce-i drept, mereu e nevoie să ne asumăm unele hotărâri, dar în unele zile ne trezim puşi în faţa unora de-a dreptul capitale. Şi ne dăm brusc seama că acea decizie este una atât de importantă încât ne va schimba cursul vieţii! Am ajuns însă într-un punct în care, dacă nu am lua decizia, oricare ar fi ea, n-am mai putea merge mai departe!
E ca atunci când ajungem la o intersecţie de drumuri, cunoaştem unde dorim să ajungem la finalul călătoriei, dar nu ştim dacă drumul care ni se aşterne înainte va fi sau nu plin de peripeţii. Şi totuşi, trebuie să alegem!
Îmi aduc aminte cum anul trecut, prin noiembrie, am susţinut un curs la Băile Felix şi am plecat cu maşina din Bucureşti către Oradea. La un moment dat, în Alba-Iulia, din cauza unor lucrări la carosabil, m-am trezit pus în situaţia de a alege dintre două drumuri pe care nu le cunoşteam, dar care duceau amândouă la Oradea. Nu m-am oprit să analizez situaţia, nu mi-am luat informaţii în plus, ci am lăsat intuiţia să aleagă o cale. A fost un drum cu adevărat superb, pe Valea Ampoiului, prin Munţii Bihorului, pe unde nu mai fusesem niciodată, însă spre seară a început să ningă, iar maşina noastră nu era echipată cu cauciucuri de iarnă... De-aici, o serie de peripeţii, al căror preţ l-am plătit luni şi luni de zile după aceea...
Deciziile noastre au întotdeauna urmări. Bune sau rele, au urmări. Pornind de la această axiomă, cum putem să facem alegerea cea mai bună pentru noi, când nu avem suficiente informaţii despre drumul care ni se aşterne înainte?
Nu cu mult timp în urmă, am fost pus în situaţia de a face o alegere foarte importantă şi, în urma acestei experienţe, cred că am descoperit răspunsul la întrebarea de mai sus. Aşa că m-am gândit să ţi-l împărtăşesc şi ţie, poate cândva îţi va fi de ajutor.
Am avut de ales între a urma o cale veche, cunoscută, bătătorită, care nu îmi oferea însă prea multă satisfacţie interioară şi nici prea multe alternative, şi una neştiută încă, plină de mistere şi de emoţii noi. Şi fiecare are la capătul ei aceeaşi recompensă. Pe una urma să fiu însoţit de companioni curioşi, inovatori, îndrăzneţi, capabili să se bucure de fiecare pas al călătoriei, pe cealaltă de companioni înverşunaţi să ajungă la capătul călătoriei în orice fel, prin orice mijloace, dar numai să ajungă!
Am stat şi m-am gândit ce să aleg şi cea mai bună metodă de a alege mi s-a părut a fi cea bazată pe principiile în care cred cel mai mult! Primul şi cel mai important principiu, pe care am căutat să-l respect mereu şi să-i ofer un loc de cinste în viaţa mea este libertatea!
Îmi place să fiu ceea ce vreau să fiu şi să fac ceea ce sunt, fără a uita vreodată să iubesc cu adevărat călătoria şi pe toţi cei care fac parte din ea, pe drumul vieţii mele. Sunt unic şi îmi aleg singur calea, întotdeauna! Pentru că sunt liber!
Fiecare va ajunge exact unde îşi doreşte, va deveni ce-şi doreşte să devină, va face ce şi-a propus să facă! Ceea ce contează însă este încărcătura emoţională cu care ajungem la destinaţie! Ce vom purta în suflet când vom trece linia de sosire? Cine ne va fi alături atunci, oameni liberi sau simple marionete fără voinţă? Cât de mult ne vom bucura de final?
Eu am ales să fac această călătorie însoţit de prieteni, de oameni liberi, de voi toţi. Şi sper din tot sufletul ca drumul să fie încărcat de minunăţii, să vedem locuri extraordinare, să trăim experienţe de neuitat şi să simţim mereu, la fiecare pas, liantul veşnic care leagă oamenii: iubirea!

===========================================================================
Extras din revista motivaţională şi de dezvoltare personală "Profesor de... Fericire" nr. 7.