Ninge pe cărarea vieţii...

de Constantin D. Pavel

Ninge pe cărarea vieţii... Cu fulgi mari, albi, paşnici... Ninge liniştit... Ninge atât de frumos încât chiar te simţi ca într-un basm minunat din copilărie, când fiecare fulg de nea părea desprins din inima plină de gheaţă a Crăiesei Zăpezii...
Ninge acum şi pe cărarea vieţii tale. Zăpada îţi scârţâie împăcată sub talpa bocancului, la fiecare pas apăsat pe care îl faci către ţelul tău. Te uiţi înainte şi tot ce vezi este doar un covor alb de nea, aşternut până la linia orizontului. Acolo, departe, cerul se împerechează cu pământul, într-un alb lăptos, greu şi adânc. Peste Viaţă continuă să cadă, ca într-o poveste, mii şi mii de fulgi albi, liniştiţi. Ninge fără vânt. E incredibil de plăcut! E-atâta pace în aer încât simţi cum te îmbeţi de fericire!...
Şi mergi înainte, deşi nu poţi zări punctul terminus al călătoriei. Ştii unde vrei să ajungi, dar nu poţi să vezi acum. Vei vedea până la urmă; cu cât te apropii mai mult, cu atât vei vedea mai bine. Şi ştii asta! Şi tocmai de aceea continui să mergi! Vei merge până la capăt, în pofida ninsorii. Te vei bucura de fiecare fulg de zăpadă care ţi se lipeşte leneş de chipul îmbujorat. Vei gusta cu vârful buzelor şi al limbii răceala simplă a zăpezii. Sufletul îţi va zvâcni de încântare când, de undeva din înalturile pierdute în alb, o pasăre curajoasă va da strigăt de Viaţă! Atunci vei ştii că nu eşti singur pe drumul vieţii tale şi vei cunoaşte sentimentul prieteniei cu tot ce te înconjoară! Vei iubi fiecare fulg de nea şi vei fi incredibil de fericit că, acum, ninge pe cărarea vieţii... Mulţumeşte-I...