joi, 24 ianuarie 2008

Lungul drum al zilei de azi... (IV)

de Constantin D. Pavel

Nu poţi avansa pe calea vieţii călcând pe sufletele celorlalţi. Spre ruşinea mea, eu am făcut acest lucru – şi simt chiar şi-acum, când scriu aceste rânduri, greutatea imensă a neîndeplinirii promisiunilor făcute apăsându-mi dureros inima. Sunt oameni, în această lume, pe care i-am dezamăgit şi cărora va trebui să le recâştig încrederea... Da, recunosc şi îmi cer iertare pentru promisiunile neonorate; da, recunosc şi îmi cer iertare pentru banii pe care i-am împrumutat şi nu i-am dat la timp înapoi; da, recunosc şi îmi cer iertare pentru toate încurcăturile pe care le-am provocat altora, care şi-au pus baza în mine – însă toate acestea sunt lecţii din care am învăţat enorm, lecţii prin care n-ar fi trebuit să trec, însă educaţia copilăriei şi adolescenţei mele a fost fals direcţionată... iar acum trag ponoasele! Schimbarea de caracter e mult mai dificilă la vârste înaintate şi, de cele mai multe ori, extrem de dureroasă. Dar poate fi făcută! Mi-o demonstrez zi de zi – şi cu fiecare zi încerc să fiu mai bun, mai curat şi mai onest...
Primul lucru pe care a trebuit să-l fac pentru a începe redresarea situaţiei a fost... să nu mai promit! M-a costat o duzină de prieteni şi am irosit o groază de vreme până să-mi dau seama că promisiunile pe care le făceam pentru a-mi crea o anumită imagine – şi pe care nu le onoram în cele din urmă, căci nu eram ceea ce susţineam că sunt – erau menite, până la urmă, să-mi distrugă orice imagine personală! Iar un om cu o imagine personală proastă este, până la urmă, un perdant. El pierde, în primul rând, în sufletul şi în cugetul său – şi o dată lupta pierdută la nivel mental, e ca şi pierdută în plan material. Ca să parafrazez o reclamă destul de simpatică, „realitatea nu e complexă“, ci extrem de simplă – şi ascuţită ca un brici! Te taie de te ustură când ţi-e lumea mai dragă!
Ei bine, când am început să răresc promisiunile – şi să spun mai des „poate“ decât „da“, atunci când nu eram convins 100% că totul va merge bine – oamenii au început să mă privească altfel. Au început să se uite la mine cu alţi ochi şi să îmi acorde, puţin câte puţin, încrederea lor. Şi pot acum să afirm, dragă cititorule, că e de-a dreptul divin când primeşti încrederea semenilor tăi! În acele momente simţi, pur şi simplu, că poţi răsturna lumea întreagă, simţi că poţi muta munţii din loc şi că poţi seca mările! Cu cât oamenii te investesc cu mai multă încredere, cu atât creşte mai mult încrederea în propriile-ţi forţe, în propria-ţi persoană şi în şansele tale de reuşită!

--------------
* Fragmentele publicate pe acest blog fac parte din cartea Lungul drum al zilei de azi, de Constantin D. Pavel, lucrare de dezvoltare personală şi life coaching, aflată în pregătire la Editura PAVCON. Precomanda poate fi făcută printr-un e-mail trimis la comenzipavcon@yahoo.com !

Niciun comentariu:

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...