Cât durează veşnicia?

de Constantin D. Pavel

Ieri am trecut printr-o experienţă care mi-a arătat încă o dată cât de preţioasă este o singură secundă!
Conduceam pe drumul dintre Ploieşti şi Târgovişte - drum pe care te rog să-l eviţi total, până când nu-l vor repara!!! - şi, la un moment dat, m-am trezit în cale cu o groapă în asfalt. Din cauza unghiului în care se formase, era invizibilă de la distanţă mai mare. Din faţă, pe sensul opus, venea cu viteză un camion, iar din spate mă "împingea" de zor un Audi A6. Aveam aproape 80 de km la oră, pentru că mă aflam în afara localităţii şi încercam să ţin pasul cu ceilalţi şoferi, chiar dacă drumul nu era unul bun... (Prima lecţie pe care am învăţat-o: "Pe şosea, nu încerca să ţii pasul cu ceilalţi. Mergi în ritmul tău!")
Când am zărit groapa, am avut doar două opţiuni viabile, din care am fost nevoit să aleg în numai o secundă: frânez sau accelerez? Am ales să accelerez, în speranţa că viteza mă va ajuta să trec repede peste hăul căscat în şosea şi în minţile politicienilor (găurile din şosele sunt, de fapt, găuri în minţile celor care conduc ţara). Dacă aş fi frânat, la viteza cu care venea Audiul şi la distanţa la care se afla de mine, cu siguranţă s-ar fi produs o ciocnire, fiindcă nu ştiu dacă şoferul lui ar fi putut reacţiona la fel de rapid ca mine. Am ales, deci, să accelerez... Şi în acea secundă, am apăsat pedala de acceleraţie, am virat foarte uşor stânga, cât mi-a permis drumul şi camionul care venea din faţă şi... am trecut peste groapă!
Nu suficient de rapid însă... Janta a prins marginea gropii şi s-a îndoit, ceea ce a dus la dezumflarea cauciucului din dreapta-faţă şi la o... pană. Am apasat repede butonul de avarie, am frânat treptat şi am tras maşina pe marginea drumului, în afara părţii carosabile, lângă un lan de porumb. Capacele de la roţi au zburat în momentul şocului şi deşi soţia mea a mers înapoi la "locul accidentului", nu le-a mai putut descoperi... Erau prea multe, majoritatea sparte, şi nici unul de Volkswagen, aşa că s-a dat bătută. (A doua lecţie: "Capacele trebuie prinse de roţi cu cleme de plastic!")
Am schimbat roata cu cea de rezervă şi ne-am continuat drumul spre Târgovişte. Însă am rămas cu impresia aceea extraordinară a valorii unei secunde şi a forţei uriaşe care se află într-o secundă. (A treia lecţie: "Viaţa e făcută din secunde prinse unele de altele ca un lanţ uriaş!") (A patra lecţie: "Secundele nu măsoară timpul, ci viaţa!") Suntem dăruiţi de la Dumnezeu, în medie, cu 2.365.200.000 de secunde de-a lungul întregii noastre vieţi şi doar câteva, doar câteva din aceste peste două miliarde de secunde ajung să conţină o încărcătură emoţională atât de puternică încât să ne rămână imprimate în amintire.
Ce-ar fi, mi-am zis, dacă am lua decizia să nu mai irosim secundele dăruite cu atâta mărinimie? Ce-ar fi să ne străduim să simţim esenţa secundei şi să o folosim la maximum? Ce-ar fi să ne bucurăm de fiecare secundă şi de tot ce ne aduce ea nou?
Mergând cu maşina către destinaţie - satul Catane, comuna Gura Foii, oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa - am făcut efortul de a mă concentra pe fiecare secundă în parte, astfel încât să percep cât mai mult din ceea ce se întâmpla în jurul meu, cu mine, cu cei dragi mie, cu viaţa mea.
Nu a fost deloc uşor, mi-a reuşit extrem de rar, dar totuşi, în unele momente, mi-a reuşit! Şi am izbutit să simt ce se găseşte în interiorul secundelor... (A cincea lecţie: "Fiecare secundă ascunde în ea, în proporţii egale, şi fericire şi durere!")
Dându-mi seama de asta, mi-am impus să caut fericirea din secunde şi să las durerea să se stingă acolo, singură, departe de mine... Brusc, imediat ce am luat această decizie, accidentul al cărui protagonist fusesem s-a transformat în incident, iar în secunda următoare, incidentul s-a transformat în eveniment, pentru ca o secundă mai târziu evenimentul să se transforme, la rândul lui, într-o ocazie deosebită de a sărbători! Şi astfel, împreună cu soţia mea şi fiul nostru, am sărbătorit minute întregi... "prima noastră pană"! (A şasea lecţie: "Sunt fericit că sunt fericit!")
Am decis, iată, să extrag ce e mai bun dintr-o secundă, iar această decizie a declanşat descătuşarea secundelor şi mi-a revelat o imagine a vieţii cum niciodată până acum nu mi-a fost dat să zăresc! Am întrevăzut, preţ de o secundă, cât durează veşnicia! Şi îţi voi dezvălui şi ţie această descoperire epocală, pentru ca şi tu, dragul meu prieten, să te poţi bucura din plin de ea. Veşnicia durează... (da, ai descoperit deja a şaptea lecţie!) o secundă!
Trăieşte-ţi veşnicia!