sâmbătă, 23 august 2008

Om

de Ion Minulescu

— Om!...
Ce cuvânt lipsit aproape de orice rezonanţă!... Un cuvânt amputat... estropiat... Parcă nici n-ar fi cuvânt adevărat... O simplă împerechere de litere, şi atâta tot. O vocală care vrea să zboare şi o consoană care o ţine parcă pe loc!...
Şi, totuşi, cuvântul acesta aşa de mic reprezintă ceva foarte mare – tot ce poate fi mai mare... Podoaba creaţiei... Punctul culminant al unui program de realizări nebănuite... Un punct grafic, după cea mai lungă şi mai elocventă frază divină – o frază care a durat şase zile întregi!... Cu el se încheie totul. După el, nu mai există nimic.
Nimic!...
Ciudat lucru. Cuvântul „nimic“ este mai lung decât cuvântul „om“. Să nu judecăm însă importanţa cuvintelor numai după imaginea lor grafică. În felul acesta, toate bibliotecile din lume s-ar reduce la colecţiile uniforme ale aceluiaşi abecedar, tipărit însă în ediţii diferite.
Şi totuşi, cuvântul „om“ nu este decât o firmă – firma unui magazin de lux în interiorul căruia, însă, de cele mai multe ori se găseşte cu totul altceva decât ce este scris afară. Vreau să spun că în viaţa de toate zilele nu orice om dovedeşte existenţa fiinţei pe care Dumnezeu a voit s-o facă după chipul şi asemănarea sa.
Un om adevărat este un mecanic-şef al propriei sale uzine. Trăieşte veşnic în apropierea materiilor inflamabile şi a maşinilor cu tot felul de roţi dinţate, care nu aşteaptă decât o mişcare greşită ca să-l mutileze, ba chiar să-l distrugă. Mecanic-şef, însă, nu poţi ajunge decât după ce ai trecut prin toată ierarhia meseriei, de la ucenic până la maestru.
Faptul acesta mă întristează. Îmi dau seama că până azi ucenicia vieţii mele nu s-a remarcat cu nimic de seamă, ca să-mi poată da cel puţin iluzia apropiatei înaintări la rangul de maestru.
Nu ştiu, dar, dacă sunt om cu adevărat. În schimb, pot spune că sunt liber. Nu mi-a spus încă nimeni lucrul acesta. Eu, însă, îl simt sau, mai bine zis, îl ghicesc. Şi aşa trebuie să fie, fiindcă în viaţă, de cele mai multe ori, ceea ce simţim fără să ştim încă este cu mult mai adevărat decât ceea ce pretindem că ştim...

===================================================================
Extras din romanul "Corigent la limba română", de Ion Minulescu. M-a inspirat... Sper să vă inspire şi pe voi... Vă iubesc!

Niciun comentariu:

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...