Bestia...

de Constantin D. Pavel

Cea mai rea bestie care îţi guvernează viaţa este ego-ul! Te face să te simţi mare, important, superior, să-ţi doreşti o mulţime de nimicuri şi să pierzi ce e esenţial în viaţă: iubirea celor dragi!
Da, eşti mare, eşti important, dar nu eşti în nici un caz superior cuiva! Şi fii atent aici: mare şi important eşti doar în ochii celor care te iubesc, nu în comparaţie cu alţii!
În spatele casei vecinilor s-au aciuat, acum doi ani, pe toamnă, câţiva „boschetari“. Erau doi bărbaţi şi o femeie, la început. De-a lungul iernii au mai apărut câţiva, astfel că, la un moment dat, le-am pierdut şirul. Se tot perindau prin faţa ferestrei mele de la baie. Un şir nesfârşit de „homeless“, bărbaţi, femei şi copii. Veneau şi plecau aproape tot timpul.
Cu câţiva ani în urmă, un hoţ pe care nu l-am prins niciodată a intrat pe fereastra de la baie (care e una mare, dublă, nu una din acelea mici, obişnuite, cum sunt la bloc) şi mi-a furat o pereche de blugi puşi la uscat, banii din portmoneul aflat în haina pusă la aerisit (cu o seară înainte fusesem într-un loc unde se fumase mult şi intrase mirosul de tutun în haină), o periuţă de dinţi (a mea, nu a soţiei sau a fiului meu) şi o pastă de dinţi obişnuită (deşi pe etajera oglinzii se mai găsea un tub de pastă de dinţi cu aloe vera, de la Forever Living Products, mult
mai scumpă). Pe atunci nu erau „boschetari“ prin împrejurimi, ci numai muncitori şi nişte salahori ceva mai „bruneţi“ care lucrau la o clădire de pe stradă, aflată în reconstrucţie. Mereu am bănuit că hoţul a provenit de acolo...
Sentimentul de insecuritate a rămas însă de atunci în conştiinţa mea, iar când am văzut că „boschetarii“ de alături se înmulţesc peste măsură, s-a accentuat şi m-a împins spre acţiune. Am discutat cu vecinul care le permisese amărâţilor să îşi facă un culcuş la ghena din spatele casei sale, exprimându-mi pe faţă îngrijorarea. El a încercat să mă liniştească, spunându-mi că îl ştie „pe şeful lor“ şi că „garantează pentru ei“. Şi mi-a sugerat să discut şi eu cu el, înainte de a-mi pune planul în aplicare – intenţionam să chem sectoristul să rezolve situaţia, fiindcă îmi era teamă să mai las geamul de la baie deshis şi nesupravegheat.
Mi-am luat inima în dinţi şi într-o dimineaţă l-am abordat pe bărbat. Era un individ la vreo 50 de ani, cu o barbă mare, înspicată, cu ochii roşii şi buzele crăpate de frig. Avea palmele mari, murdare, cu unghiile negre, roase cu dinţii. La prima privire era de-a dreptul înfricoşător...
În numai două minute mi-am schimbat însă total părerea pe care mi-o formasem despre el! Am aflat că fusese profesor suplinitor de limba română şi că ajunsese aşa din cauza durerilor sufleteşti înecate în băutură. Îi murise soţia la naştere, împreună cu copilul pe care amândoi şi-l doriseră atât de mult, în 1991. Era conştient că e un alcoolic incurabil şi că e bolnav de ciroză – atunci am remarcat ce abdomen umflat avea! –, dar luase deja decizia că viaţa nu mai are nici un rost fără „iubirea vieţii lui“ şi alesese strada.
Era lucid, calm şi cumva împăcat cu el şi cu ceea ce devenise. Dar mi-a mărturisit că asta se întâmplă de obicei dimineaţa, înainte să se apuce de băut. Şi m-a asigurat să stau fără griji, fiindcă regulile impuse de el nu vor fi niciodată încălcate!
„Ce fel de reguli?“, l-am întrebat curios. „Noi nu furăm niciodată!“, a spus băţos. „Noi doar cerşim, vindem ce găsim şi, câteodată, mai muncim pe ici pe colo, pe la cine ne acceptă. Dar de furat, nu furăm niciodată!“
Au rămas în spatele casei vecinului până pe la sfârşitul lui aprilie, anul trecut. Şi nu mi-am mai făcut griji de atunci.
Prin noiembrie au venit alţii. Probabil aduşi de vreunul care fusese cu un an în urmă în grup. Cu copii, cu femei, cu adolescenţi care trag pe nas aurolac, pentru a vedea viaţa mai roz...
Mi-am învins bestia din interior şi am început să văd că acolo sunt oameni, nu doar „boschetari“. Şi de ceva vreme, când cumpăr pâine pentru mine, cumpăr şi pentru ei una sau două. Le-o las într-o pungă, pe marginea gardului de ciment care ne desparte curţile. S-au învăţat şi o ridică mereu de acolo... Nu mi-au mulţumit niciodată, dar eu mă simt mulţumit! Am ales să înving bestia din mine şi sunt mult mai împăcat şi mai fericit acum!...


Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!