Puterea vine din interior

de Constantin D. Pavel

Multă vreme am am crezut că puterea vine din exterior, din lucruri, din funcţii, din distincţii, din proprietăţile împrăştiate peste tot ori din banii care zac în conturile băncilor. Şi că, dacă ai de toate, ai acces la de toate – şi astfel poţi cunoaşte cu adevărat ce e puterea.

Mă uitam cu un sentiment de invidie la cei care aveau o casă, mă uitam cu dorinţă la cei care aveau maşină, mă uitam cu jind la hainele lor scumpe, de marcă. Apoi mă uitam la casa în care stăteam eu cu chirie, la autobuzul cu care călătoream zilnic, la blugii mei hărtăniţi şi la pantofii ori adidaşii scâlciaţi. Mă uitam la toate acestea fără să-mi dau seama că, de fapt, posesiunile lor nu erau ale lor, erau ale... tuturor!

Târziu (dar nu într-atât de târziu încât să nu mă mai pot bucura de rezultate!) am realizat că puterea pe care eu o doream fusese în mine dintotdeauna şi că ce trebuia să fac pentru a o scoate la iveală, pentru a se materializa în viaţa mea, era să îmi doresc din adâncul fiinţei mele să o dăruiesc celorlalţi! Această idee era împotriva firii, împotriva educaţiei pe care o aveam, împotriva programărilor care îmi conduceau existenţa, dar cu cât o analizam mai atent, cu cât o aprofundam cu mai multă responsabilitate, cu atât devenea mai evident că era adevărul.

Puterea freamătă în noi, abia aşteptând să o eliberăm şi să o împărtăşim lumii întregi!

Puterea e aidoma unui armăsar nărăvaş, niciodată încălecat sau scos la păşune, care arde să-şi arate posibilităţile nesfârşite pe câmpul care i se aşterne infinit înainte-i. Cu toţii ţinem încătuşat înlăuntrul nostru un astfel de armăsar plin de putere şi nu ştim aproape deloc de ce e în stare. Ne complacem să ne târâm picioarele prin viaţă, în loc să-l încălecăm şi să pornim val-vârtej către cele mai îndepărtate şi interzise zări ale Fericirii de Sine...

Am avut curajul de a-l elibera. O vreme s-a jucat cu mine şi mult efort mi-a trebuit să-l pot ţine în frâu. În frenezia lui mi-a scăpat de câteva ori, aruncându-se nestăvilit în bătăturile altora, cărora cu umilinţă le cer scuze acum pentru stricăciunile pe care el le-a făcut. În cele din urmă, însă, după câţiva ani buni în care l-am studiat cu mare atenţie, în care l-am analizat cu o minuţiozitate uneori de-a dreptul bolnăvicioasă, am descoperit cum îl pot înfrâna. Apoi mi-a fost uşor să-l determin să-mi asculte comenzile.

Deseori îl las liber, să zburde unde doreşte prin lumea asta mare, dar când îl fluier scurt, ascuţit, apare ca de niciunde, lăsându-mă să mă bucur din plin de calităţile lui minunate. Mă priveşte cu ochii lui calzi şi parcă îmi mulţumeşte că l-am eliberat din închisoarea fiinţei mele. Şi-i simt fericirea...

Iar drept mulţumire, el mă duce în fiecare zi exact acolo unde vreau eu. Aidoma celebrilor companioni vorbitori ai feţilor-frumoşi din poveşti, mă povăţuieşte de bine şi îmi arată calea spre tărâmul fermecat pe care mintea mea îl poate închipui.

E-atât de îmbătător sentimentul acesta, de a călări armăsarul puterii interioare către ceea ce îţi doreşti, e atâta libertate în această senzaţie, e-atâta pace şi împlinire de sine, încât viaţa întreagă se rezumă doar la un lucru: iubirea de a trăi! Simplu, total şi etern!

Fă tot posibilul să îţi eliberezi şi tu acest armăsar minunat al puterii tale interioare şi lasă-te purtat către orizontul îndepărtat al celor mai frumoase vise pe care viaţa ţi le oferă. Trăieşte din plin, simplu, total şi etern! Căci tu eşti puterea din viaţa ta, eşti celebrarea vieţii tale, eşti tot ceea ce eşti!...