Poveste...

de Ştefan Bănică Jr.

S-au văzut prima oară într-o seară de mai,
S-au plăcut, el avea părul scurt, ea bălai.
Parcă se cunoşteau, ochi în ochi se priveau,
Ca şi când timpul ar sta în loc.

Nu ştia ce să-i spună şi se fâstâcea,
El era cu doi ani mai în vârstă ca ea.
La acelaşi liceu, cu acelaşi troleu mergeau
Dar fără să fi ştiut.

Se întâmplă oare, să ajungi să îţi găseşti
O jumătate cu care toată viaţa ai să trăieşti?

Peste-un timp şi-au dat mâna şi s-au logodit.
Se iubeau, erau tineri şi n-aveau nimic.
Însă nu mai conta, erau doar el şi ea
Într-o poveste cum n-a mai fost.

Se întâmplă oare, să ajungi să îţi găseşti
O jumătate cu care toată viaţa ai să trăieşti?

Mai târziu, nici pe ei anii nu i-au iertat
Ea purta ochelari, el era grizonat.
Şedeau lângă copii, senini ca-n prima zi
Şi se gândeau la o seară de mai...
Se gândeau la o seară de mai...
Se gândeau la o seară de mai...