Despre noi şi despre ţară...

de Alexandru Vlahuţă

"— Doamne, frumoasă ţară mai aveţi... Pământul d-voastră e într-adevăr o mamă care vă răsfaţă: el vă dă, aproape de-a gata – şi asta nu este totdeauna un bine – vă dă cu mâna largă fructele cele mai gustoase, grânele cele mai căutate în Europa şi vinuri despre cari noi, la Paris, vorbim ca de lucruri din poveşti. În alte părţi va să munceşti şi s-asuzi din greu, să te lupţi piept la piept cu pământul ca să smulgi şi tu ceva din bogăţiile lui, fără să mai vorbim de ţările friguroase unde glia e săracă şi unde oamenii sunt nevoiţi să ceară mărilor hrana pe care nu le-o poate da pământul. Aici am văzut păşuni întinse rămase nepăscute, păduri nemărginite ce par a fi crescut numai pentru podoaba munţilor şi adăpostul fiarelor, gorgane de sare şi râuri de păcură ce de sine au izbucnit din adâncuri, nerăbdătoare, viind ele la d-voastră. Eu am rămas pe gânduri ieri, la Lopătari, când am văzut pe deal limbile acelea de flăcări, străvezii, tremurătoare în bătaia soarelui – îmi închipuiam... poţi oare să nu visezi într-o ţară ca a d-tale?... îmi închipuiam că pe dealul acela al Smoleanului s-ar ridica un oraş care s-ar încălzi şi s-ar lumina c-un gaz aşa de curat, strecurat cu atâta grijă şi împărţit cu atâta dărnicie de bunul d-voastră pământ, şi că toţi munţii aceştia – frumoşii munţi ai Buzăului, care au lacuri, şi chihlimbar, şi aur – şi-ar deschide deodată ascunsele lor comori şi le-ar revărsa asupra acelui oraş, asupra ţării întregi... Ce noapte divină, şi cum te îndeamnă la vorbă şi la vedenii!... Spune drept dacă patria d-voastră – pe care-mi închipui cât trebuie s-o iubiţi – nu vă dă adesea visuri de acestea, dintr-o mie şi una de nopţi. În orice caz, mărturiseşte că sunteţi un popor fericit.
— Ar trebui să fim. Îţi spuneam însă ce istorie zbuciumată am avut, o luptă a fost aproape toată viaţa noastră, şi un câmp de jaf şi de măcel – pământul ţării. Şi azi găsesc plugarii noştri săgeţi pe unde ară, şi pinteni şi zăbale ruginite, şi oase de cai cu oase de viteji amestecate. Pe când d-voastră munceaţi în linişte şi ridicaţi altarele luminii apusene, noi păzeam – străji credincioase şi neadormite – la porţile Carpaţilor, noi ne luptam, sărmanii, neştiuţi şi neajutaţi de nimeni, şi apăram cu sângele nostru sfânta şi rodnica d-voastră pace... Gardă care moare – cum ziceţi în mândra d-voastră limbă – moare, dar nu se predă. Noi am fost garda aceea! Vedeţi dar că nu vă suntem tocmai străini, şi că am pus şi noi ceva – de departe – la lumina asta mare, spre care de-abia acum, de câţiva ani, putem să ne întoarcem faţa şi să ne adăpăm, la strălucirea ei, sufletele noastre aşa de-nsetate, de veacuri însetate. Poporul nostru e încă sub spaima primejdiilor prin care a trecut. El nu-i strângător, pentru că a strâns de mii de ori, şi de mii de ori a fost jăfuit; el nu-i încrezător în dreptatea şi rânduiala omenească, pentru că mereu s-a încrezut, şi mereu a fost înşelat, şi de oameni, şi de soartă. El e acum, bietul, ca un copil bătut, un copil bun, blând, înzestrat cu cele mai alese însuşiri – comori ascunse dorm încă în sufletul lui, ca şi în pământul pe care trăieşte – şi în ziua când, înseninat şi trezit la adevărata viaţă, va fi chemat să şi le arate, nu va fi popor pe lume mai cuminte, mai generos şi mai de ispravă ca poporul românesc."

=============================================================
Citat din "România pitorească", de Alexandru Vlahuţă. Tot pentru aducere aminte...