Roganii

de Constantin D. Pavel

Ieri am susţinut un curs de tehnici şi strategii de marketing la Târgu Jiu...

A fost pentru prima oară când am mers în oraşul Coloanei Infinitului, al Mesei Tăcerii şi al Porţii Sărutului - oraşul unde spiritul lui Brâncuşi este încă viu - şi pot spune că m-am simţit copleşit de măreţia şi frumuseţea acelor locuri.

Întreaga zonă este atinsă de mâna miraculoasă a Creatorului, care parcă a dorit să înfăţişeze muritorilor de rând cum arată un colţ de rai. Munţii, văile, copacii, iarba, florile, culorile vii, chiar şi lumina soarelui e altfel!...

Prin bunăvoinţa unor oameni calzi şi primitori, am fost îndrumat către o pensiune din afara oraşului, unde, când am ajuns, am rămas pur şi simplu cu gura căscată de uimire: o construcţie aidoma hanurilor de pe vremuri, o curte cu copaci înalţi şi umbroşi, cu ferigi şi flori viu colorate, şi cu o terasă construită peste un pârâu care fremăta de nerăbdare să ajungă la Jiu. Peste toate, un concert cum rar mi-a fost dat să aud, susţinut de zecile de păsărele care se zbenguiau vesele în copaci.

Am cinat cu soţia mea la o masă chiar deasupra pârâului şi... câteva minute am apucat să ne bucurăm de toate aceste minunăţii...

Apoi am fost repede readuşi cu picioarele pe pământ. La o masă alăturată a apărut un român ţiganizat, specimen pe care o să-l denumesc, de-acum înainte, în toate scrierile mele, rogan, care ne-a demonstrat, cât se poate de ţigăneşte, că ne găsim, totuşi, în România - şi că România e de mult a celor ca el, a roganilor, noi, românii, devenind doar o minoritate!

Înjurături la adresa celor doi băieţi care se străduiau să servească la mese, nervi, tensiune, băutură multă, supărare că nu există o instalaţie unde să se vaite maneliştii, înjurături, vorbit la telefon cu "pretenarii", iar înjurături...

Era îmbrăcat într-un "treling" alb şi în picioare avea pantofi negri! La gât un lanţ gros, la ambele mâini brăţări, pe degete ghiuluri şi în parcare BMW-ul negru cu care venise. Acestea erau accesoriile lui; plus, evident, "femeia" din dotare, o fiinţă abrutizată, cu un zâmbet tâmp şi artificial afişat mereu pe chipul încordat, fiindcă în situaţia ei niciodată nu poţi ştii când şi de ce vine pumnul.

Am terminat repede de cinat şi m-am retras, împreună cu soţia mea, în cameră. Totul cochet şi relativ curat. Era aproape 8 seara. Mi-am revizuit materialul pentru cursul de a doua zi şi pe la 9 am decis să mă culc. Ciripitul păsărelelor şi şuşotitul pârâului ajungeau la mine ca dintr-o lume de basm şi am simţit cum mă afund într-o stare de calm pe care rar am experimentat-o, o pace profundă învăluindu-mă cu fiecare minut care trecea. I-am mulţumit lui Dumnezeu că am ajuns acolo şi m-am lăsat purtat pe valurile somnului...

Brusc, pe la 10 şi jumătate, am fost readus la realitate de rogan! Se cazase şi el cu "femeia lui" într-o cameră alăturată. Şi descoperise că televizorul din odaie emitea cel mai nociv canal TV din România: taraf! A dat sonorul la maximum! Şi ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, a început să chiuie şi să fluiere! Cu un fluier!!! A comandat băutură în cameră, s-a certat cu "femeia lui", a înjurat-o, au guiţat împreună câteva minute, a vorbit apoi la telefon cu "pretenii", iar şi-a înjurat "femeia", a chiuit şi a fluierat, totul în tânguielile maneliştilor, până pe la 12 şi jumătate!...

Nervii mi-au trecut repede. Revolta însă a rămas. Şi starea aceasta m-a determinat să observ cu mai multă acurateţe ce se întâmplă în jurul meu, ce se întâmplă în ţara asta, ce se întâmplă cu noi. Şi să trag anumite concluzii...

Îmi este atât de milă de români, Doamne, atât de milă, încât simt că se rupe ceva în mine!... România a devenit Romania! O ţară superbă, populată cu specimene care au regresat mult sub nivelul de om. Lipsa valorilor morale, lipsa valorilor creştine, lipsa educaţiei, lipsa bunului simţ, ne lovim de ele zi de zi pe stradă, în pieţe, în magazine, în parcuri, în cinematografe, la spectacole... Aproape că nu există loc şi mediu care să nu fi fost viciat de această boală socială, o plagă deschisă pe tot cuprinsul acestei ţări. Şi tocmai de aceea am ajuns să fim reprezentaţi în Europa de Vadim şi Becali...

Mulţi, foarte mulţi prieteni de-ai mei, (încă) români, se pregătesc de emigrare, deşi au depăşit vârsta de 40 de ani. Oameni care au sperat 20 de ani la mai bine, au rămas acum fără nici un dram de speranţă. Vor să ceară azil... social! Pur şi simplu, spun că nu mai rezistă şi că nu se pot integra în noua societate manelizată.

Personal, am avut de foarte multe ori ocazia să plec din ţară şi să mă stabilesc în străinătate, încă din 1993, dar am refuzat categoric! Ba chiar i-am blamat pe prietenii mei care au făcut acest pas de-a lungul anilor. Acum, din păcate, am ajuns la concluzia că au avut dreptate... Românii adevăraţi nu mai pot locui în România, pentru că România nu mai există! S-a transformat în Romania, o ţară care este exact aşa cum o văd străinii!

Ei nu pe noi, ca oameni, ne resping, ci obiceiurile şi modul rogănesc de a fi şi de a gândi. Am prieteni în străinătate care au ajuns să mintă că sunt români, pentru a nu fi băgaţi în aceeaşi oală cu ţiganii şi roganii de acolo. Statutul de român a devenit o ruşine, pentru că România a devenit o ruşine!

Da, avem o ţară minunată, cu un potenţial turistic incredibil de ridicat, însă un străin care vine o dată, a doua oară nu mai vrea să audă de Romania! Şi îşi sfătuieşte şi prietenii să ocolească această destinaţie. De ce? Pentru că mediul roganizat al ţării ăsteia musteşte azi de "jmecheri", de "fitzoshi", de "curve şi peşti", de "afacerişti veroşi", de "învârteli" şi, peste toate, de o lipsă crasă de cultură morală. Ideea de muncă doar de dragul de a face bine un lucru şi de a simţi satisfacţia lucrului bine făcut a devenit la fel de rară ca politeţea tinerilor în mijloacele de transport în comun vizavi de persoanele în vârstă.

Astăzi am căutat în toată piaţa o tarabă de unde să cumpăr nişte roşii de la un ţăran român. Nu am găsit nici una! Şi pentru că aş fi mâncat totuşi roşii, am cumpărat, în cele din urmă, de la o "producătoare agricolă" mai oacheşă care, pot să bag mâna-n foc, nu are şi n-o să aibă niciodată de-a face cu producţia agricolă!

Şi răul cel mai mare e că românii au copiat aproape la perfecţie acest stil de viaţă, transformându-se în rogani, copiind accentul în vorbă şi mimica în port, pentru a supravieţui noului mediu şi noii... Romanii.

Iar cei care nu au putut şi nu pot face asta suferă în tăcere, retrăgându-se tot mai mult în ei înşişi, mulţi dintre ei asistând pierduţi la un fenomen care îi distruge total în interior: roganizarea propriilor copii!

În ceea ce mă priveşte, am decis deja de mai bine un an: voi pleca şi eu! Deşi mă doare sufletul, deşi ştiu că îmi va fi greu să îmi înfig rădăcinile într-un pământ străin, simt că lucrurile se vor înrăutăţi tot mai mult în ţara asta şi că românii care nu se pot transforma în rogani vor alege, în cele din urmă, calea pribegiei... În momentul ăsta, eu altă soluţie nu văd. Dacă vedeţi voi, daţi-mi vă rog de ştire. Undeva, adânc, foarte adânc înăuntrul meu, sper aproape cu disperare să mai existe un fir de românitate în ţara mea, de care să mă agăţ pentru a putea vieţui în continuare aici...


Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!