de Constantin D. Pavel
Astăzi după-amiază, conducând încet spre casă pe străzile aproape pustii ale Bucureştiului, privind lumea cenuşie care se târa pe trotuare, înclisată parcă în ceaţa unei zile mohorâte şi triste, m-a săgetat deodată o revelaţie de o forţă covârşitoare. Şi dacă, după ce vei citi cele ce urmează, o vei avea şi tu, te rog să dai linkul acestui articol mai departe, pentru ca toţi cei care mai sunt în viaţă să se poată trezi cât încă mai e posibil!
Din atitudinea, din postura, din privirile şi mersul oamenilor răzbătea o crispare nemaiîntâlnită, încrustată, la rândul ei, într-o stare de teamă greu de stăpânit, o frică adâncă ce părea a distruge fiinţa din interior către exterior! Deşi o parte râdeau şi păreau a se distra, dincolo de suprafaţă, în adâncurile sufletelor lor, mocnea abia stăpânită o clocotitoare panică, ce răzbătea pe alocuri ba într-un rictus necontrolat, ba într-o privire hăituită, ba într-o crispare halucinantă.
"Doamne, ce se întâmplă cu Lumea?" - m-am întrebat. Şi până acasă abia mi-am putut abţine răbufnirea interioară, o revoltă a fiinţei cum nicicând n-am mai încercat! De ce s-a ajuns unde s-a ajuns şi de ce cei care chiar văd şi înţeleg ce se petrece nu intervin? Până unde va merge această comedie amară ce ne are ca protagonişti pe toţi?
Gripă porcină, morţi, şomaj, atacuri teroriste, taxe, scumpiri, vaccinări, manipulare, minţi ţinute în ceaţă, salarii micşorate, veşti proaste, economie muribundă şi frică, frică, frică, frică, toate înglobate într-o stare stresantă de aşteptare letargică.
Fiecare se uită la cel de lângă el, aşteptând de acolo salvarea! Întinde mâna către politicieni, întinde mâna către patroni, întinde mâna către rudele mai avute, întinde mâna către oricine altcineva, refuzând cu obstinaţie să observe că salvarea se află în el însuşi, în acea fiinţă divină din străfundul său, asfixiată de atâta manipulare şi spălare de creier.
Toţi vorbesc despre criză, dar nici unul nu ştie ce e ea cu adevărat şi de unde vine. Toţi o duc mai prost şi dau vina pe criză, crezând că ceea ce li se întâmplă se datorează unor condiţii externe, pe care nu le pot controla. Aşa că nici măcar nu se sinchisesc să încerce ceva. "Păi de ce-am fost la vot şi i-am ales? Să ne scoată ei din criză, că doar au promis!"
Astăzi mi-am dat seama, cu o imensă părere de rău, uitându-mă la oamenii de pe stradă, prin porii cărora teama izvora cu o presiune nemaiîntâlnită, că merităm ce ni se întâmplă şi că e bine ce ni se întâmplă! Organismul ăsta numit societate umană e atât de bolnav în interior, încât e nevoie de o zdruncinătură foarte serioasă pentru a-l trezi la realitate!
Ceea ce trăim acum, o repet, e doar începutul începutului. Lucruri mult mai dureroase vor veni, pentru că le cerem şi le atragem prin atitudinea noastră. Pur şi simplu, ne îmbolnăvim singuri, pentru că aceasta este calea pe care o ştim ca să ne putem însănătoşi după aceea!
Leacul tuturor relelor şi antidotul oricărei crize este în noi înşine, însă atât de adânc îngropat sub faldurile groase ale indiferenţei, încât mii şi mii de "carcase umblătoare" - cum le spunea Philip K. Dick - se vor stinge zi după zi, într-o nesfârşită durere, neştiind ce se întâmplă cu ele... Mâncare, băutură, sex şi o casă, pentru astea îşi vând oamenii vieţile. Iar când ele nu mai sunt, nu mai au nimic...
Legile firii spun însă că pentru a avea, trebuie mai întâi să fii, apoi să faci. Ei bine, frica aceasta atavică pe care am simţit-o astăzi la majoritatea oamenilor vine din faptul că ei nu mai sunt şi nici nu mai fac! Nu mai sunt în realitate şi nu mai fac lucrurile cerute de o viaţă reală.
Criza se va sfârşi abia când fiecare om îşi va asuma responsabilitatea de a fi Fiinţă Umană, abia când fiecare va face, acolo unde se află, mai mult decât i se cere, fără a aştepta să i se ceară, abia când fiecare se va ridica deasupra propriei persoane şi va privi la sine ca la un slujitor aflat în slujba semenilor săi, întrebându-se neîncetat: "Cum aş putea să slujesc mai bine?"...
Valul care va veni curând îi va mătura pe toţi cei care acum îşi bat joc de viaţa lor, aşteptând cu mâna întinsă ca altcineva să le rezolve problemele. Gripa porcină, morţii, şomajul, atacurile teroriste, taxele, scumpirile, vaccinările, salariile micşorate, economia muribundă, vor părea nişte simple glume pe lângă paroxistica durere a schimbării conştiinţei personale la care oamenii vor fi curând supuşi, în procesul transformării lor în Fiinţe Umane!
Aşa că întrebarea din titlu are un răspuns pe cât de simplu, pe atât de îmbucurător pentru cei care vor lua decizia de a se schimba din interior către exterior.
Ce se întâmplă cu Lumea? Se transformă, în sfârşit, în Umanitate!...
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
marți, 29 decembrie 2009
Cum?
de Constantin D. Pavel
Fiecare început de an este privit ca un nou debut în viaţă, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate încă pe lista personală. Fiecare început de an este, pentru majoritatea, un moment al reînnoirii promisiunilor făcute cu un an în urmă... Sau poate cu doi... Ori poate chiar cu trei sau patru...
Da, anul acesta am să mă las de fumat... Da, anul acesta am să mă apuc să pun bani deoparte... Da, anul acesta mă voi apuca să fac exerciţii fizice... Da, anul acesta voi începe realizarea proiectului pe care îl am în minte de peste un deceniu!
Ce se întâmplă, însă, de nu apucăm să facem ce ne propunem şi anul trece ca vântul peste noi, ajungând ca în ultimele zile din decembrie să ne trezim tot în ipostaza ingrată a celui care nu se ţine de promisiune? De ce oare nu izbutim să rupem cercul şi să evadăm din zona de confort, pentru a face ce trebuie făcut, atunci când trebuie făcut? Cum reuşesc unii să realizeze atâtea, iar noi ne zbatem an de an şi, deşi ne propunem marea cu sarea când ne aliniem la start, ne împotmolim pe traseu, fără a apuca vreodată să vedem linia de finish?
Toate aceste întrebări au un singur răspuns, iar el se rezumă tot la o întrebare. O simplă întrebare, dar ale cărei mii de răspunsuri reprezintă cheia tuturor realizărilor omului pe acest pământ. O întrebare care ar trebui pusă după fiecare ţel pe care ni-l propunem la început de an. O întrebare în spatele căreia se găseşte Succesul în absolut tot ce întreprindem: C U M ?
Ani de zile mi-am stabilit ţeluri şi m-am entuziasmat, le-am trecut pe hârtie, aşa cum spunea la carte, le-am pus o dată fixă, să le pot măsura temporal şi... multe dintre ele aşa au rămas. Simple visuri trecute în agendă. De ce? – m-am tot întrebat. De ce se întâmplă asta? Ce lipseşte? Ce nu văd în această imagine a realizării ţelurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis răspunsul la această întrebare!
Exemplu: „Îmi doresc, până la 30 iunie, să slăbesc, într-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e ţelul. Are şi dată, are şi dorinţă în spate. Dar lipseşte modalitatea de realizare. Cum să fac să slăbesc 15 kilograme, într-un mod natural, nu forţat, până la 30 iunie? Ei, şi de aici înainte începe adevărata planificare a realizării ţelului! Trec pe hârtie toate modalităţile care îmi străbat mintea pentru a realiza acest scop, chiar dacă unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la început de drum:
– să fac mişcare în fiecare dimineaţă, timp de 30 de minute;
– să fac mişcare în fiecare seară, timp de 30 de minute;
– să beau mai multă apă plată zilnic;
– să nu mai mănânc tot din farfurie când mă aşez la masă;
– să mănânc alimente cu nivel caloric redus;
– să stau cât mai mult în compania unor persoane suple, sportive;
– să citesc cât mai multe informaţii despre cum se slăbeşte natural şi fără efort;
– să îmi reafirm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară decizia de a ajunge la o greutate normală;
– să îmi pun pofta-n cui, la petreceri, când mi-e lumea mai dragă;
– să mă întreb mereu dacă nu cumva îmbucătura următoare este în plus;
– să le cer membrilor familiei să îmi încurajeze atingerea ţelului şi să mă susţină când îmi e greu;
– să îmi pun fotografii de-ale mele prin casă, cât mai mari cu putinţă, de pe vremea când eram suplu;
– să mă încurajez în fiecare zi şi să mă motivez ascultând speech-uri motivaţionale.
– să îmi formez şi să-mi clarific în minte, cât mai clară, imaginea mea de după 30 iunie etc., etc., etc.
După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:
– să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme;
– să-mi pregătesc de cu seară ţinuta sport şi să o pun lângă pat, astfel încât să nu iau alte haine pe mine la trezire;
– să îmi stabilesc un traseu de alergare uşoară pe care să-l urmez;
– dacă vremea nu permite ieşirea la alergare, să îmi pregătesc pe hol sau în baie un „colţ pentru exerciţii fizice“;
– să rog unul din membrii familiei să mă însoţească în aventura mea zilnică pe tărâmul exerciţiilor fizice;
– să propun prietenilor să ieşim împreună la alergat dimineaţa;
– să îmi pregătesc sticla cu apă pentru hidratare;
– să îmi pregătesc un mp3 player, pentru a asculta la căşti materiale de dezvoltare personală şi motivaţionale, în timp ce alerg etc., etc., etc.
După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:
– să pun ceasul deşteptător să sune cu o jumătate de oră mai devreme decât de obicei;
– să mă culc seara cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a mă odihni suficient etc., etc., etc.
Practic, trebuie să ajung la răspunsuri care nu-l mai acceptă pe CUM, ci doar simpla acţiune. Răspunsuri care, ele însele, să reprezinte acţiuni. Şi când, într-un final, voi avea pe agendă o listă întreagă de acţiuni care trebuie făcute, sunt ordonate şi planificate, le cunosc rezultatele pe care le poartă în spate, atunci pot fi sigur că Visurile mi se vor împlini!
O astfel de tehnică de stabilire şi planificare necesită, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusă în practică, însă transformă procesul planificării într-unul cu rezultate predictibile şi realizabile 100%! Funcţionează în absolut orice domeniu, fie viaţă personală, sănătate (ca în exemplul descris mai sus) afaceri, bani, carieră, relaţii sociale, dezvoltare personală ori leadership.
Odată ce ştii CUM şi ai pe hârtie, scris chiar de mâna ta, acţiunile care trebuie făcute, într-un şir logic şi ordonat, în care crezi – pentru că sunt chiar răspunsurile tale –, atunci tot ce ai de făcut este să le execuţi!
Dacă încă ai dubii privind puterea ta de a face acţiunile respective, înseamnă că trebuie să reiei procesul şi să te întrebi, iarăşi, CUM? Cum să fac să mă motivez, cum să fac să găsesc în mine forţa de a acţiona aşa cum mi-am planificat, aşa cum am trecut în agendă? Răspunsurile vor răzbate din mintea ta şi se vor constitui, unele în simple acţiuni, altele în noi generatoare de cum.
Şi într-un fel şi în altul, puterea clarificării te va duce acolo unde vrei să ajungi: la linia de finish a fiecărui Vis!
Acum te afli, iată, la linia de start într-un nou an. Folosind această tehnică, ai şansa să te reclădeşti şi să-ţi împlineşti în mod real visele! Şi sunt 100% convins de ceea ce-ţi spun! De ce? Pentru că acum ştii CUM!
===============================================
Articol ce va aparea in revista motivationala si de dezvoltare personala "Profesor de... Fericire" nr. 13, in ianuarie 2010.
Fiecare început de an este privit ca un nou debut în viaţă, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate încă pe lista personală. Fiecare început de an este, pentru majoritatea, un moment al reînnoirii promisiunilor făcute cu un an în urmă... Sau poate cu doi... Ori poate chiar cu trei sau patru...
Da, anul acesta am să mă las de fumat... Da, anul acesta am să mă apuc să pun bani deoparte... Da, anul acesta mă voi apuca să fac exerciţii fizice... Da, anul acesta voi începe realizarea proiectului pe care îl am în minte de peste un deceniu!
Ce se întâmplă, însă, de nu apucăm să facem ce ne propunem şi anul trece ca vântul peste noi, ajungând ca în ultimele zile din decembrie să ne trezim tot în ipostaza ingrată a celui care nu se ţine de promisiune? De ce oare nu izbutim să rupem cercul şi să evadăm din zona de confort, pentru a face ce trebuie făcut, atunci când trebuie făcut? Cum reuşesc unii să realizeze atâtea, iar noi ne zbatem an de an şi, deşi ne propunem marea cu sarea când ne aliniem la start, ne împotmolim pe traseu, fără a apuca vreodată să vedem linia de finish?
Toate aceste întrebări au un singur răspuns, iar el se rezumă tot la o întrebare. O simplă întrebare, dar ale cărei mii de răspunsuri reprezintă cheia tuturor realizărilor omului pe acest pământ. O întrebare care ar trebui pusă după fiecare ţel pe care ni-l propunem la început de an. O întrebare în spatele căreia se găseşte Succesul în absolut tot ce întreprindem: C U M ?
Ani de zile mi-am stabilit ţeluri şi m-am entuziasmat, le-am trecut pe hârtie, aşa cum spunea la carte, le-am pus o dată fixă, să le pot măsura temporal şi... multe dintre ele aşa au rămas. Simple visuri trecute în agendă. De ce? – m-am tot întrebat. De ce se întâmplă asta? Ce lipseşte? Ce nu văd în această imagine a realizării ţelurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis răspunsul la această întrebare!
Exemplu: „Îmi doresc, până la 30 iunie, să slăbesc, într-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e ţelul. Are şi dată, are şi dorinţă în spate. Dar lipseşte modalitatea de realizare. Cum să fac să slăbesc 15 kilograme, într-un mod natural, nu forţat, până la 30 iunie? Ei, şi de aici înainte începe adevărata planificare a realizării ţelului! Trec pe hârtie toate modalităţile care îmi străbat mintea pentru a realiza acest scop, chiar dacă unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la început de drum:
– să fac mişcare în fiecare dimineaţă, timp de 30 de minute;
– să fac mişcare în fiecare seară, timp de 30 de minute;
– să beau mai multă apă plată zilnic;
– să nu mai mănânc tot din farfurie când mă aşez la masă;
– să mănânc alimente cu nivel caloric redus;
– să stau cât mai mult în compania unor persoane suple, sportive;
– să citesc cât mai multe informaţii despre cum se slăbeşte natural şi fără efort;
– să îmi reafirm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară decizia de a ajunge la o greutate normală;
– să îmi pun pofta-n cui, la petreceri, când mi-e lumea mai dragă;
– să mă întreb mereu dacă nu cumva îmbucătura următoare este în plus;
– să le cer membrilor familiei să îmi încurajeze atingerea ţelului şi să mă susţină când îmi e greu;
– să îmi pun fotografii de-ale mele prin casă, cât mai mari cu putinţă, de pe vremea când eram suplu;
– să mă încurajez în fiecare zi şi să mă motivez ascultând speech-uri motivaţionale.
– să îmi formez şi să-mi clarific în minte, cât mai clară, imaginea mea de după 30 iunie etc., etc., etc.
După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:
– să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme;
– să-mi pregătesc de cu seară ţinuta sport şi să o pun lângă pat, astfel încât să nu iau alte haine pe mine la trezire;
– să îmi stabilesc un traseu de alergare uşoară pe care să-l urmez;
– dacă vremea nu permite ieşirea la alergare, să îmi pregătesc pe hol sau în baie un „colţ pentru exerciţii fizice“;
– să rog unul din membrii familiei să mă însoţească în aventura mea zilnică pe tărâmul exerciţiilor fizice;
– să propun prietenilor să ieşim împreună la alergat dimineaţa;
– să îmi pregătesc sticla cu apă pentru hidratare;
– să îmi pregătesc un mp3 player, pentru a asculta la căşti materiale de dezvoltare personală şi motivaţionale, în timp ce alerg etc., etc., etc.
După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:
– să pun ceasul deşteptător să sune cu o jumătate de oră mai devreme decât de obicei;
– să mă culc seara cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a mă odihni suficient etc., etc., etc.
Practic, trebuie să ajung la răspunsuri care nu-l mai acceptă pe CUM, ci doar simpla acţiune. Răspunsuri care, ele însele, să reprezinte acţiuni. Şi când, într-un final, voi avea pe agendă o listă întreagă de acţiuni care trebuie făcute, sunt ordonate şi planificate, le cunosc rezultatele pe care le poartă în spate, atunci pot fi sigur că Visurile mi se vor împlini!
O astfel de tehnică de stabilire şi planificare necesită, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusă în practică, însă transformă procesul planificării într-unul cu rezultate predictibile şi realizabile 100%! Funcţionează în absolut orice domeniu, fie viaţă personală, sănătate (ca în exemplul descris mai sus) afaceri, bani, carieră, relaţii sociale, dezvoltare personală ori leadership.
Odată ce ştii CUM şi ai pe hârtie, scris chiar de mâna ta, acţiunile care trebuie făcute, într-un şir logic şi ordonat, în care crezi – pentru că sunt chiar răspunsurile tale –, atunci tot ce ai de făcut este să le execuţi!
Dacă încă ai dubii privind puterea ta de a face acţiunile respective, înseamnă că trebuie să reiei procesul şi să te întrebi, iarăşi, CUM? Cum să fac să mă motivez, cum să fac să găsesc în mine forţa de a acţiona aşa cum mi-am planificat, aşa cum am trecut în agendă? Răspunsurile vor răzbate din mintea ta şi se vor constitui, unele în simple acţiuni, altele în noi generatoare de cum.
Şi într-un fel şi în altul, puterea clarificării te va duce acolo unde vrei să ajungi: la linia de finish a fiecărui Vis!
Acum te afli, iată, la linia de start într-un nou an. Folosind această tehnică, ai şansa să te reclădeşti şi să-ţi împlineşti în mod real visele! Şi sunt 100% convins de ceea ce-ţi spun! De ce? Pentru că acum ştii CUM!
===============================================
Articol ce va aparea in revista motivationala si de dezvoltare personala "Profesor de... Fericire" nr. 13, in ianuarie 2010.
vineri, 18 decembrie 2009
Stoarce buboiul!
de Constantin D. Pavel
Trăim timpuri extraordinar de generoase! Trecem printr-o perioadă prin care nimeni, de când există fiinţa umană pe acest pământ miraculos, nu a mai trecut. Trăim, în aceste timpuri vulcanice, CRIZA de dinaintea celei mai importante SCHIMBĂRI din istoria omenirii! Puţini, însă, au ochi să vadă această minune...
Un prieten m-a sunat cu aproape o oră în urmă şi, cu glasul gâtuit de emoţie, a început să mi se plângă că a fost concendiat, că viaţa lui e distrusă, că e disperat şi că nu mai ştie ce să facă.
„Te-au dat afară? Felicitari! Să-ţi fie de bine!“
A urmat un moment lung de tăcere după urarea mea, apoi, cu o voce rece ca gheaţa, mi-a reproşat: „Credeam că ai să mă înţelegi şi ai să mă ajuţi...“, şi a închis telefonul.
L-am sunat imediat înapoi. Ce a urmat a fost o discuţie lungă şi foarte interesantă, în care am abordat câteva idei pe care ţi le voi prezenta şi ţie în articolul de faţă, dragul meu cititor, iar la final mi-a servit o frază pentru care merită să trăieşti: „Îţi mulţumesc din suflet, bunul meu prieten!“.
Trebuie specificat încă de la început, pentru a nu pleca de la premise greşite: nu afirm că a fi angajat e un lucru rău (la suprafaţă) şi că a avea serviciu e o prostie (prea mare). Majoritatea semenilor noştri sunt dependenţi de un serviciu şi de un şef pentru a funcţiona la 50% din capacitate. În plus, şi cei de lângă ei sunt dependenţi de serviciul lor – şi mă refer aici în primul rând la copii şi, uneori, la părinţii bătrâni şi suferinzi. A lua unui astfel de om serviciul, e egal cu a-i lua brusc dependentului obiectul dependenţei. Intră aproape imediat în sevraj şi are nevoie de asistenţă specializată, cel puţin în perioada imediat următoare, pentru a face faţă momentului dificil care urmează după ce „se lasă“. O spun din proprie experienţă, căci chiar şi după zece ani încă mai resimt nişte furnicături supărătoare când îmi aduc aminte de zilele în care trebuia să merg să-mi vizez carnetul de şomer, pentru a putea primi „ajutorul“...
Cu toate acestea, i-am spus prietenului meu adevărul: serviciul lui, de la care a fost concendiat, era un drog, şi tocmai de aceea i-am spus „Felicitări!“ şi „Să-ţi fie de bine!“. Prietenul meu a înţeles, într-un final, ce am dorit să îi transmit, s-a liniştit şi am putut discuta şi analiza ce e de făcut în continuare.
Voi încerca, în cele ce urmează, să rezum discuţia cu el într-un scurt dialog, din care sper din toată inima că vei avea concluzii importante de tras.
— Serviciul este cel mai puternic şi perfid drog al societăţii actuale!
— Adică eu şi nevastă-mea, dar şi tu, când aveai serviciu, suntem sau eram nişte drogaţi?
— Da. Gândeşte-te puţin... Tu, de exemplu, acum, de ce eşti aşa de deranjat că te-au concediat?
— Păi rămân fără bani şi am o groază de rate pe cap! a exclamat el.
— Deci, te ducei la serviciu pentru bani?
— Păi pentru ce altceva să mă duc?
— Şi mai ştii şi alţii care se duc la serviciu pentru bani?
— Păi... toţi se duc pentru bani, nu?!
— Din păcate, trebuie să îţi dau aproape în totalitate dreptate: toţi minus câţiva... Şi tocmai aici e problema, tocmai asta transformă serviciul într-un drog şi pe angajaţi în nişte drogaţi...
— Da.... Acum încep să îmi dau seama, a murmurat prietenul meu.
— Ce îţi dai seama?
— Că mă duceam în fiecare zi la muncă pentru a avea bani...
— În loc să... – l-am întrerupt eu.
— În loc să mă duc pentru că îmi făcea plăcere activitatea de care mă ocupam acolo...
Şi de aici am ajuns la esenţă, adică la şansa lui de a scăpa de drog o dată pentru totdeauna şi de a reveni la viaţa reală, de a nu mai munci pentru bani, ci de plăcere. Şi a putut, astfel, să îşi dea seama că cei care fac ce le place şi pun pasiune în ceea ce fac, nu au niciodată probleme cu banii!
Criza pe care o trăim nu e o criză financiară, ci o criză morală. Şi deşi doare că buboiul s-a spart, e foarte bine că s-a spart, fiindcă – aşa cum spunea bunica – de-acum poate începe însănătoşirea. Totul e să-l storci bine o dată ce s-a spart, să iasă toată mizeria din el şi, apoi, să ai mare grijă să nu coacă din nou.
Perioada prin care trecem acum este cea de „stoarcere a buboiului“. Din păcate, aproape toţi se tem să-l stoarcă, fiindcă în acest proces suferinţa e şi mai mare, iar când lipseşte anestezicul şi stoarcerea se face pe viu, urletele de durere sunt crâncene. Mizeria care iese din buboi e formată din valori greşite, autoamăgire, dorinţe fade, lipsă de respect de sine, lipsă de respect pentru semeni, lene, frică şi multă, multă, multă prostie.
Toate acestea s-au acumulat, din păcate, la nivelul conştiinţei celor mulţi, de-a lungul ultimilor 30-40 de ani, ceea ce a permis „liderilor“ infectaţi cu aceleaşi „valori“ să se transforme în... stăpâni de sclavi. Şi astfel, aproape întreaga umanitate a devenit, mai ales în ţările aşa-zis „civilizate“, o imensă masă de manevră, parcă fără creier şi voinţă proprie, care poate fi mişcată de colo-colo la o simplă „ştire“ difuzată la televizor.
Acum, mai mult ca niciodată, este vremea unei „cure intense de dezintoxicare mentală“, pentru a stoarce şi elimina valorile greşite şi a le înlocui cu cele corecte. Şi tot acest proces începe din mintea fiecăruia, prin schimbarea atitudinii faţă de noi înşine şi faţă de ce înseamnă, cu adevărat, Viaţă! Începe prin schimbarea gândurilor negative cu gânduri pozitive, începe prin a reînvăţa ce este respectul şi cum se aplică el, începe prin a iubi oamenii într-atât de mult încât să te îndrăgosteşti de toţi cei pe lângă care treci pe stradă, începe prin a înţelege că totul este permis, atâta vreme cât prin acţiunea ta nu îi faci rău celuilalt, începe printr-o curăţire morală profundă şi, după caz, prin transformarea, marginalizarea sau eliminarea fără nici un regret a non-valorilor!
Revenind la prietenul meu, concluzia la care a ajuns este că trebuie să reînceapă să gândească şi să găsească soluţii pentru viaţa sa şi a familiei sale, în lumea reală, unde minciuna „siguranţei“ unui loc de muncă nu mai ţine. Cu ceea ce ştie să facă îşi poate găsi repede un alt loc de muncă, însă şi-a dat seama că reîntorcându-se la serviciu ar fi ca şi cum şi-ar băga din nou acul în venă şi ar apăsa pistonul seringii. Primii bani câştigaţi vânzându-şi timpul şi abilităţile printr-un contract de muncă l-ar arunca iarăşi în letargie şi insatisfacţie de sine. Aşa că ce are de făcut acum este să se aşeze cu un caiet în faţă şi să facă o listă cu toate ideile care îi vin, o listă cu toate abilităţile pe care le are şi încă una cu toţi cunoscuţii. După care, ca într-un minunat joc al libertăţii, să descopere corelaţiile dintre cele trei liste. Undeva, acolo, se găseşte mina lui de aur!...
Trăim timpuri extraordinar de generoase! Trecem printr-o perioadă prin care nimeni, de când există fiinţa umană pe acest pământ miraculos, nu a mai trecut. Trăim, în aceste timpuri vulcanice, CRIZA de dinaintea celei mai importante SCHIMBĂRI din istoria omenirii! Puţini, însă, au ochi să vadă această minune...
Un prieten m-a sunat cu aproape o oră în urmă şi, cu glasul gâtuit de emoţie, a început să mi se plângă că a fost concendiat, că viaţa lui e distrusă, că e disperat şi că nu mai ştie ce să facă.
„Te-au dat afară? Felicitari! Să-ţi fie de bine!“
A urmat un moment lung de tăcere după urarea mea, apoi, cu o voce rece ca gheaţa, mi-a reproşat: „Credeam că ai să mă înţelegi şi ai să mă ajuţi...“, şi a închis telefonul.
L-am sunat imediat înapoi. Ce a urmat a fost o discuţie lungă şi foarte interesantă, în care am abordat câteva idei pe care ţi le voi prezenta şi ţie în articolul de faţă, dragul meu cititor, iar la final mi-a servit o frază pentru care merită să trăieşti: „Îţi mulţumesc din suflet, bunul meu prieten!“.
Trebuie specificat încă de la început, pentru a nu pleca de la premise greşite: nu afirm că a fi angajat e un lucru rău (la suprafaţă) şi că a avea serviciu e o prostie (prea mare). Majoritatea semenilor noştri sunt dependenţi de un serviciu şi de un şef pentru a funcţiona la 50% din capacitate. În plus, şi cei de lângă ei sunt dependenţi de serviciul lor – şi mă refer aici în primul rând la copii şi, uneori, la părinţii bătrâni şi suferinzi. A lua unui astfel de om serviciul, e egal cu a-i lua brusc dependentului obiectul dependenţei. Intră aproape imediat în sevraj şi are nevoie de asistenţă specializată, cel puţin în perioada imediat următoare, pentru a face faţă momentului dificil care urmează după ce „se lasă“. O spun din proprie experienţă, căci chiar şi după zece ani încă mai resimt nişte furnicături supărătoare când îmi aduc aminte de zilele în care trebuia să merg să-mi vizez carnetul de şomer, pentru a putea primi „ajutorul“...
Cu toate acestea, i-am spus prietenului meu adevărul: serviciul lui, de la care a fost concendiat, era un drog, şi tocmai de aceea i-am spus „Felicitări!“ şi „Să-ţi fie de bine!“. Prietenul meu a înţeles, într-un final, ce am dorit să îi transmit, s-a liniştit şi am putut discuta şi analiza ce e de făcut în continuare.
Voi încerca, în cele ce urmează, să rezum discuţia cu el într-un scurt dialog, din care sper din toată inima că vei avea concluzii importante de tras.
— Serviciul este cel mai puternic şi perfid drog al societăţii actuale!
— Adică eu şi nevastă-mea, dar şi tu, când aveai serviciu, suntem sau eram nişte drogaţi?
— Da. Gândeşte-te puţin... Tu, de exemplu, acum, de ce eşti aşa de deranjat că te-au concediat?
— Păi rămân fără bani şi am o groază de rate pe cap! a exclamat el.
— Deci, te ducei la serviciu pentru bani?
— Păi pentru ce altceva să mă duc?
— Şi mai ştii şi alţii care se duc la serviciu pentru bani?
— Păi... toţi se duc pentru bani, nu?!
— Din păcate, trebuie să îţi dau aproape în totalitate dreptate: toţi minus câţiva... Şi tocmai aici e problema, tocmai asta transformă serviciul într-un drog şi pe angajaţi în nişte drogaţi...
— Da.... Acum încep să îmi dau seama, a murmurat prietenul meu.
— Ce îţi dai seama?
— Că mă duceam în fiecare zi la muncă pentru a avea bani...
— În loc să... – l-am întrerupt eu.
— În loc să mă duc pentru că îmi făcea plăcere activitatea de care mă ocupam acolo...
Şi de aici am ajuns la esenţă, adică la şansa lui de a scăpa de drog o dată pentru totdeauna şi de a reveni la viaţa reală, de a nu mai munci pentru bani, ci de plăcere. Şi a putut, astfel, să îşi dea seama că cei care fac ce le place şi pun pasiune în ceea ce fac, nu au niciodată probleme cu banii!
Criza pe care o trăim nu e o criză financiară, ci o criză morală. Şi deşi doare că buboiul s-a spart, e foarte bine că s-a spart, fiindcă – aşa cum spunea bunica – de-acum poate începe însănătoşirea. Totul e să-l storci bine o dată ce s-a spart, să iasă toată mizeria din el şi, apoi, să ai mare grijă să nu coacă din nou.
Perioada prin care trecem acum este cea de „stoarcere a buboiului“. Din păcate, aproape toţi se tem să-l stoarcă, fiindcă în acest proces suferinţa e şi mai mare, iar când lipseşte anestezicul şi stoarcerea se face pe viu, urletele de durere sunt crâncene. Mizeria care iese din buboi e formată din valori greşite, autoamăgire, dorinţe fade, lipsă de respect de sine, lipsă de respect pentru semeni, lene, frică şi multă, multă, multă prostie.
Toate acestea s-au acumulat, din păcate, la nivelul conştiinţei celor mulţi, de-a lungul ultimilor 30-40 de ani, ceea ce a permis „liderilor“ infectaţi cu aceleaşi „valori“ să se transforme în... stăpâni de sclavi. Şi astfel, aproape întreaga umanitate a devenit, mai ales în ţările aşa-zis „civilizate“, o imensă masă de manevră, parcă fără creier şi voinţă proprie, care poate fi mişcată de colo-colo la o simplă „ştire“ difuzată la televizor.
Acum, mai mult ca niciodată, este vremea unei „cure intense de dezintoxicare mentală“, pentru a stoarce şi elimina valorile greşite şi a le înlocui cu cele corecte. Şi tot acest proces începe din mintea fiecăruia, prin schimbarea atitudinii faţă de noi înşine şi faţă de ce înseamnă, cu adevărat, Viaţă! Începe prin schimbarea gândurilor negative cu gânduri pozitive, începe prin a reînvăţa ce este respectul şi cum se aplică el, începe prin a iubi oamenii într-atât de mult încât să te îndrăgosteşti de toţi cei pe lângă care treci pe stradă, începe prin a înţelege că totul este permis, atâta vreme cât prin acţiunea ta nu îi faci rău celuilalt, începe printr-o curăţire morală profundă şi, după caz, prin transformarea, marginalizarea sau eliminarea fără nici un regret a non-valorilor!
Revenind la prietenul meu, concluzia la care a ajuns este că trebuie să reînceapă să gândească şi să găsească soluţii pentru viaţa sa şi a familiei sale, în lumea reală, unde minciuna „siguranţei“ unui loc de muncă nu mai ţine. Cu ceea ce ştie să facă îşi poate găsi repede un alt loc de muncă, însă şi-a dat seama că reîntorcându-se la serviciu ar fi ca şi cum şi-ar băga din nou acul în venă şi ar apăsa pistonul seringii. Primii bani câştigaţi vânzându-şi timpul şi abilităţile printr-un contract de muncă l-ar arunca iarăşi în letargie şi insatisfacţie de sine. Aşa că ce are de făcut acum este să se aşeze cu un caiet în faţă şi să facă o listă cu toate ideile care îi vin, o listă cu toate abilităţile pe care le are şi încă una cu toţi cunoscuţii. După care, ca într-un minunat joc al libertăţii, să descopere corelaţiile dintre cele trei liste. Undeva, acolo, se găseşte mina lui de aur!...
marți, 8 decembrie 2009
In Memoriam JIM ROHN
de Constantin D. Pavel
JIM ROHN a atins milioane de vieti cu cartile, CD-urile, seminariile si programele sale educationale si motivationale, timp de 46 de ani!
O viata intreaga dedicata educarii semenilor sai, o viata traita frumos, o viata care a contat enorm in vietile noastre!
Mii de multumiri si RESPECT, Mr. Rohn!
Dumnezeu sa te odihneasca!
VEZI FILMUL AICI!
JIM ROHN a atins milioane de vieti cu cartile, CD-urile, seminariile si programele sale educationale si motivationale, timp de 46 de ani!
O viata intreaga dedicata educarii semenilor sai, o viata traita frumos, o viata care a contat enorm in vietile noastre!
Mii de multumiri si RESPECT, Mr. Rohn!
Dumnezeu sa te odihneasca!
VEZI FILMUL AICI!
joi, 26 noiembrie 2009
10 lucruri pe care supermarketul nu ţi le spune niciodată
de Lucian Davidescu
Cum să arăţi preţuri mici şi să obţii profituri mari? Rezolvarea nu vine de la şcoala de contabilitate, ci de la experţii în comportament. Ce nu îţi spun ei după ce ajung directori de magazin:
1. Suntem în competiţie de preţuri doar pentru câteva zeci de produse importante. De la alte câteva sute, al căror preţ exact nu îl ştii, ne recuperăm paguba.
2. Ca să nu mărim preţurile, micşorăm ambalajele. Mai exact, furnizorii fac asta, însă diferenţa de preţ o împărţim între noi.
3. Dacă avem reduceri la alimente, uită-te atent dacă nu sunt pe cale să expire. Etichetele cu termene de valabilitate le punem când iese marfa din depozit, nu când intră.
4. Avem toate sortimentele de bacterii, la cele mai mici preţuri din oraş: în alimentele preparate de noi, în raionul de legume-fructe, în cărucioare. În fiecare noapte, o echipă de gândaci profesionişti aduce altele proaspete.
5. Organizarea departamentelor este făcută să te ajute. Să te ajute să cumperi lucruri de care n-ai nevoie. Poate că nu remarci semnalizarea, dar noi ştim ce traseu vei avea de cum intri în magazin.
6. Uităm uneori să punem eticheta de preţ pe mărfuri banale şi exagerat de scumpe.
7. Facem promoţii 3+1 ca să nu dăm impresia că marfa pe care o vindem este ieftină. Însă dacă nu cumpără nimeni promoţiile, până la urmă tăiem şi din preţul pe bucată.
8. Nu ne interesează dacă marfa pe care ne-o dau furnizorii e bună sau nu. Dacă e proastă, nu rezistă mult pe raft, însă cobaiul eşti chiar tu.
9. Mărfurile pe care le vindem sub marcă proprie sunt, de multe ori, de la furnizori de-ai noştri care vând aceeaşi marfă, pe acelaşi raft, cu ambalajul original şi preţ mult mai mare.
10. Ţi-am dat un card de reduceri. Ce ne spune el despre tine: preferi mărcile 1, 2. Cumperi de trei ori pe săptămână. Cheltuieşti 4 lei.
Cum să arăţi preţuri mici şi să obţii profituri mari? Rezolvarea nu vine de la şcoala de contabilitate, ci de la experţii în comportament. Ce nu îţi spun ei după ce ajung directori de magazin:
1. Suntem în competiţie de preţuri doar pentru câteva zeci de produse importante. De la alte câteva sute, al căror preţ exact nu îl ştii, ne recuperăm paguba.
2. Ca să nu mărim preţurile, micşorăm ambalajele. Mai exact, furnizorii fac asta, însă diferenţa de preţ o împărţim între noi.
3. Dacă avem reduceri la alimente, uită-te atent dacă nu sunt pe cale să expire. Etichetele cu termene de valabilitate le punem când iese marfa din depozit, nu când intră.
4. Avem toate sortimentele de bacterii, la cele mai mici preţuri din oraş: în alimentele preparate de noi, în raionul de legume-fructe, în cărucioare. În fiecare noapte, o echipă de gândaci profesionişti aduce altele proaspete.
5. Organizarea departamentelor este făcută să te ajute. Să te ajute să cumperi lucruri de care n-ai nevoie. Poate că nu remarci semnalizarea, dar noi ştim ce traseu vei avea de cum intri în magazin.
6. Uităm uneori să punem eticheta de preţ pe mărfuri banale şi exagerat de scumpe.
7. Facem promoţii 3+1 ca să nu dăm impresia că marfa pe care o vindem este ieftină. Însă dacă nu cumpără nimeni promoţiile, până la urmă tăiem şi din preţul pe bucată.
8. Nu ne interesează dacă marfa pe care ne-o dau furnizorii e bună sau nu. Dacă e proastă, nu rezistă mult pe raft, însă cobaiul eşti chiar tu.
9. Mărfurile pe care le vindem sub marcă proprie sunt, de multe ori, de la furnizori de-ai noştri care vând aceeaşi marfă, pe acelaşi raft, cu ambalajul original şi preţ mult mai mare.
10. Ţi-am dat un card de reduceri. Ce ne spune el despre tine: preferi mărcile 1, 2. Cumperi de trei ori pe săptămână. Cheltuieşti 4 lei.
luni, 23 noiembrie 2009
Înţelepciune
de Will Smith
Iată definiţia succesului de la un om de succes!
Daţi linkul mai departe, tuturor celor care înseamnă ceva pentru voi!
Iată definiţia succesului de la un om de succes!
Daţi linkul mai departe, tuturor celor care înseamnă ceva pentru voi!
vineri, 20 noiembrie 2009
În sufletul tău...
de Constantin D. Pavel
Stai o clipă alături de tine şi ascultă-te cu atenţie. Închide încetişor ochii şi încearcă să întrezăreşti ceea ce nu poţi vedea cu ei deshişi. Încearcă să vezi cât mai adânc!...
Trăieşte clipa. Tu eşti Tu. Însă nu cel care crezi că eşti, ci mai mult, mult mai mult decât atât. Acolo, în locul acela în care nu poţi vedea, în locul acela în care nu poţi pătrunde, acolo se găseşte sufletul tău.
E un loc ferecat, aidoma unei cazemate inexpugnabile, în care, paradoxal, nici măcar Tu, creatorul ei, nu mai ai acces. Tu ai făurit-o, tu ai ridicat-o, construind în jurul propriului suflet un zid gros, foarte gros, de cuvinte-credinţe încărcate negativ, un zid de apărare împotriva deziluziilor vieţii de zi cu zi. Ai crezut, poate, că vei reuşi să te strecori din când în când înăutru, pentru a menţine legătura cu cel ce erai pe când erai, dar acum îţi dai seama – poate abia acum, citind aceste rânduri – că n-ai mai izbutit de mult să pătrunzi în cazemata sufletului tău. A devenit inexpugnabilă chiar şi pentru tine, cel care a creat-o!...
Însă sufletul tău are nevoie de Tine! Fiinţa ta are nevoie de Tine! Ascultă-mă, Fiinţa Ta are disperată nevoie de Tine!
Poţi să spui când anume te-ai mai dăruit Ţie cu totul, într-o sublimă şi purificatoare uitare de tot şi toate? În copilărie, demult, atât de demult că nici nu-ţi mai aduci bine aminte? Ei bine, se pare că da...
În momentele acelea, sufletul tău trăia în libertate, zburda ziua în lumina soarelui şi se alinta sub strălucirea lunii şi a stelelor noaptea. Era liber şi plin de culoare. Îmbujorat de la visurile îndrăzneţe, verde de la clorofila vie a vieţii care-ţi pulsa prin vene, albastru-azuriu de la cerul prin care zburai cu aripile întinse, alb de la laptele fiert dat de mama în fiecare dimineaţă, băut din cana ta preferată, galben aprins de la razele soarelui care ţi se jucau prin păru-ţi bogat şi poate violet închis de la fulgerele care brăzdau din când în când întinderea aceea nesfârşită de văzduh divin...
Cum e sufletul tău acum?...
...
...
...
Sinceritate! Ai mare nevoie de sinceritate!... Aşa că întoarce-te şi răspunde cum se cuvine la această întrebare:
„Cum e sufletul tău acum?“
...
...
...
Dacă te vei pune în slujba Adevărului, vei putea, în sfârşit, să pătrunzi în cazemata aceea inexpugnabilă şi să îl vezi din nou, după atâta amar de vreme! Sufletul Tău, aşa cum este el acum...
Speriat, rece, de o paloare cadaverică, pierdut în întuneric, ascuns în umbră, el însuşi o umbră, trăind cu frică fiecare zi, zi după zi, aproape ceas după ceas... Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea sunt umbrele cu care sufletul tău se luptă pentru a supravieţui, acolo, în temniţa întunecată unde l-ai închis când, zice-se, „te-ai făcut om mare“...
Şi eu, şi tu, şi toţi cei pe care îi ştim, funcţionăm pe baza unor programe fiziologice şi mentale; primele sunt scrise în spirala de ADN şi nu le putem (încă) schimba; celelalte, însă, sunt scrise în minte, adică într-o „unitate de memorie“ care poate fi reinstalată şi resetată ori de câte ori dorim, aidoma hard-disk-ului calculatorului de pe biroul de acasă.
Sufletul tău este ţinut prizonier de aceste programe, care, într-o majoritate covârşitoare, nu îţi aparţin, nu sunt scrise de tine, ci doar copiate de la alţii şi instalate pe hardul cu care funcţionezi! Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea nu existau în tine, ci au fost transferate, una după alta ori mai multe deodată, de pe alte harduri – părinţi, rude, prieteni, colegi, programe TV, cântece, versuri de cântece, reviste, ziare ş.a.m.d.d.d.d.d.d.d.d.
Oamenii fericiţi, mulţumiţi şi avuţi, au învăţat să şteargă programele malefice şi să rescrie pe propriile harduri programe benefice. Cum? Accesând alte harduri decât cele pe care obişnuiau să le acceseze înainte...
===============================================
Fragmentul publicat aici face parte din volumul „Arta de a convinge“, de Constantin D. Pavel, lucrare de dezvoltare personală aflată încă în lucru. Vă puteţi înscrie pe lista celor care vor primi această lucrare cu autograf şi 40% reducere, trimiţând un email la office@pavcon.ro, cu textul „Doresc Arta de a convinge“.
Stai o clipă alături de tine şi ascultă-te cu atenţie. Închide încetişor ochii şi încearcă să întrezăreşti ceea ce nu poţi vedea cu ei deshişi. Încearcă să vezi cât mai adânc!...
Trăieşte clipa. Tu eşti Tu. Însă nu cel care crezi că eşti, ci mai mult, mult mai mult decât atât. Acolo, în locul acela în care nu poţi vedea, în locul acela în care nu poţi pătrunde, acolo se găseşte sufletul tău.
E un loc ferecat, aidoma unei cazemate inexpugnabile, în care, paradoxal, nici măcar Tu, creatorul ei, nu mai ai acces. Tu ai făurit-o, tu ai ridicat-o, construind în jurul propriului suflet un zid gros, foarte gros, de cuvinte-credinţe încărcate negativ, un zid de apărare împotriva deziluziilor vieţii de zi cu zi. Ai crezut, poate, că vei reuşi să te strecori din când în când înăutru, pentru a menţine legătura cu cel ce erai pe când erai, dar acum îţi dai seama – poate abia acum, citind aceste rânduri – că n-ai mai izbutit de mult să pătrunzi în cazemata sufletului tău. A devenit inexpugnabilă chiar şi pentru tine, cel care a creat-o!...
Însă sufletul tău are nevoie de Tine! Fiinţa ta are nevoie de Tine! Ascultă-mă, Fiinţa Ta are disperată nevoie de Tine!
Poţi să spui când anume te-ai mai dăruit Ţie cu totul, într-o sublimă şi purificatoare uitare de tot şi toate? În copilărie, demult, atât de demult că nici nu-ţi mai aduci bine aminte? Ei bine, se pare că da...
În momentele acelea, sufletul tău trăia în libertate, zburda ziua în lumina soarelui şi se alinta sub strălucirea lunii şi a stelelor noaptea. Era liber şi plin de culoare. Îmbujorat de la visurile îndrăzneţe, verde de la clorofila vie a vieţii care-ţi pulsa prin vene, albastru-azuriu de la cerul prin care zburai cu aripile întinse, alb de la laptele fiert dat de mama în fiecare dimineaţă, băut din cana ta preferată, galben aprins de la razele soarelui care ţi se jucau prin păru-ţi bogat şi poate violet închis de la fulgerele care brăzdau din când în când întinderea aceea nesfârşită de văzduh divin...
Cum e sufletul tău acum?...
...
...
...
Sinceritate! Ai mare nevoie de sinceritate!... Aşa că întoarce-te şi răspunde cum se cuvine la această întrebare:
„Cum e sufletul tău acum?“
...
...
...
Dacă te vei pune în slujba Adevărului, vei putea, în sfârşit, să pătrunzi în cazemata aceea inexpugnabilă şi să îl vezi din nou, după atâta amar de vreme! Sufletul Tău, aşa cum este el acum...
Speriat, rece, de o paloare cadaverică, pierdut în întuneric, ascuns în umbră, el însuşi o umbră, trăind cu frică fiecare zi, zi după zi, aproape ceas după ceas... Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea sunt umbrele cu care sufletul tău se luptă pentru a supravieţui, acolo, în temniţa întunecată unde l-ai închis când, zice-se, „te-ai făcut om mare“...
Şi eu, şi tu, şi toţi cei pe care îi ştim, funcţionăm pe baza unor programe fiziologice şi mentale; primele sunt scrise în spirala de ADN şi nu le putem (încă) schimba; celelalte, însă, sunt scrise în minte, adică într-o „unitate de memorie“ care poate fi reinstalată şi resetată ori de câte ori dorim, aidoma hard-disk-ului calculatorului de pe biroul de acasă.
Sufletul tău este ţinut prizonier de aceste programe, care, într-o majoritate covârşitoare, nu îţi aparţin, nu sunt scrise de tine, ci doar copiate de la alţii şi instalate pe hardul cu care funcţionezi! Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea nu existau în tine, ci au fost transferate, una după alta ori mai multe deodată, de pe alte harduri – părinţi, rude, prieteni, colegi, programe TV, cântece, versuri de cântece, reviste, ziare ş.a.m.d.d.d.d.d.d.d.d.
Oamenii fericiţi, mulţumiţi şi avuţi, au învăţat să şteargă programele malefice şi să rescrie pe propriile harduri programe benefice. Cum? Accesând alte harduri decât cele pe care obişnuiau să le acceseze înainte...
===============================================
Fragmentul publicat aici face parte din volumul „Arta de a convinge“, de Constantin D. Pavel, lucrare de dezvoltare personală aflată încă în lucru. Vă puteţi înscrie pe lista celor care vor primi această lucrare cu autograf şi 40% reducere, trimiţând un email la office@pavcon.ro, cu textul „Doresc Arta de a convinge“.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)