În sufletul tău...

de Constantin D. Pavel

Stai o clipă alături de tine şi ascultă-te cu atenţie. Închide încetişor ochii şi încearcă să întrezăreşti ceea ce nu poţi vedea cu ei deshişi. Încearcă să vezi cât mai adânc!...

Trăieşte clipa. Tu eşti Tu. Însă nu cel care crezi că eşti, ci mai mult, mult mai mult decât atât. Acolo, în locul acela în care nu poţi vedea, în locul acela în care nu poţi pătrunde, acolo se găseşte sufletul tău.

E un loc ferecat, aidoma unei cazemate inexpugnabile, în care, paradoxal, nici măcar Tu, creatorul ei, nu mai ai acces. Tu ai făurit-o, tu ai ridicat-o, construind în jurul propriului suflet un zid gros, foarte gros, de cuvinte-credinţe încărcate negativ, un zid de apărare împotriva deziluziilor vieţii de zi cu zi. Ai crezut, poate, că vei reuşi să te strecori din când în când înăutru, pentru a menţine legătura cu cel ce erai pe când erai, dar acum îţi dai seama – poate abia acum, citind aceste rânduri – că n-ai mai izbutit de mult să pătrunzi în cazemata sufletului tău. A devenit inexpugnabilă chiar şi pentru tine, cel care a creat-o!...

Însă sufletul tău are nevoie de Tine! Fiinţa ta are nevoie de Tine! Ascultă-mă, Fiinţa Ta are disperată nevoie de Tine!

Poţi să spui când anume te-ai mai dăruit Ţie cu totul, într-o sublimă şi purificatoare uitare de tot şi toate? În copilărie, demult, atât de demult că nici nu-ţi mai aduci bine aminte? Ei bine, se pare că da...

În momentele acelea, sufletul tău trăia în libertate, zburda ziua în lumina soarelui şi se alinta sub strălucirea lunii şi a stelelor noaptea. Era liber şi plin de culoare. Îmbujorat de la visurile îndrăzneţe, verde de la clorofila vie a vieţii care-ţi pulsa prin vene, albastru-azuriu de la cerul prin care zburai cu aripile întinse, alb de la laptele fiert dat de mama în fiecare dimineaţă, băut din cana ta preferată, galben aprins de la razele soarelui care ţi se jucau prin păru-ţi bogat şi poate violet închis de la fulgerele care brăzdau din când în când întinderea aceea nesfârşită de văzduh divin...

Cum e sufletul tău acum?...
...
...
...

Sinceritate! Ai mare nevoie de sinceritate!... Aşa că întoarce-te şi răspunde cum se cuvine la această întrebare:

„Cum e sufletul tău acum?“
...
...
...

Dacă te vei pune în slujba Adevărului, vei putea, în sfârşit, să pătrunzi în cazemata aceea inexpugnabilă şi să îl vezi din nou, după atâta amar de vreme! Sufletul Tău, aşa cum este el acum...

Speriat, rece, de o paloare cadaverică, pierdut în întuneric, ascuns în umbră, el însuşi o umbră, trăind cu frică fiecare zi, zi după zi, aproape ceas după ceas... Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea sunt umbrele cu care sufletul tău se luptă pentru a supravieţui, acolo, în temniţa întunecată unde l-ai închis când, zice-se, „te-ai făcut om mare“...

Şi eu, şi tu, şi toţi cei pe care îi ştim, funcţionăm pe baza unor programe fiziologice şi mentale; primele sunt scrise în spirala de ADN şi nu le putem (încă) schimba; celelalte, însă, sunt scrise în minte, adică într-o „unitate de memorie“ care poate fi reinstalată şi resetată ori de câte ori dorim, aidoma hard-disk-ului calculatorului de pe biroul de acasă.

Sufletul tău este ţinut prizonier de aceste programe, care, într-o majoritate covârşitoare, nu îţi aparţin, nu sunt scrise de tine, ci doar copiate de la alţii şi instalate pe hardul cu care funcţionezi! Grijile, nevoile, răutăţile lumii, durerea, teama, lupta cu celălalt semen al tău pentru ceva ce oricum nu vei putea stăpâni, necazurile, invidia, dorinţele fade, întunericul moral şi spiritual, lipsurile, foamea, prostia, frigul, teama, aşteptările înşelate, lipsa de afecţiune, lipsa de viziune, sărăcia, lipsa de iubire, bolile, lipsa de curaj, teama, lipsa respectului de sine, teama, teama, teama, teama... toate acestea nu existau în tine, ci au fost transferate, una după alta ori mai multe deodată, de pe alte harduri – părinţi, rude, prieteni, colegi, programe TV, cântece, versuri de cântece, reviste, ziare ş.a.m.d.d.d.d.d.d.d.d.

Oamenii fericiţi, mulţumiţi şi avuţi, au învăţat să şteargă programele malefice şi să rescrie pe propriile harduri programe benefice. Cum? Accesând alte harduri decât cele pe care obişnuiau să le acceseze înainte...

===============================================
Fragmentul publicat aici face parte din volumul „Arta de a convinge“, de Constantin D. Pavel, lucrare de dezvoltare personală aflată încă în lucru. Vă puteţi înscrie pe lista celor care vor primi această lucrare cu autograf şi 40% reducere, trimiţând un email la office@pavcon.ro, cu textul „Doresc Arta de a convinge“.