Ce se întâmplă cu lumea?

de Constantin D. Pavel

Astăzi după-amiază, conducând încet spre casă pe străzile aproape pustii ale Bucureştiului, privind lumea cenuşie care se târa pe trotuare, înclisată parcă în ceaţa unei zile mohorâte şi triste, m-a săgetat deodată o revelaţie de o forţă covârşitoare. Şi dacă, după ce vei citi cele ce urmează, o vei avea şi tu, te rog să dai linkul acestui articol mai departe, pentru ca toţi cei care mai sunt în viaţă să se poată trezi cât încă mai e posibil!

Din atitudinea, din postura, din privirile şi mersul oamenilor răzbătea o crispare nemaiîntâlnită, încrustată, la rândul ei, într-o stare de teamă greu de stăpânit, o frică adâncă ce părea a distruge fiinţa din interior către exterior! Deşi o parte râdeau şi păreau a se distra, dincolo de suprafaţă, în adâncurile sufletelor lor, mocnea abia stăpânită o clocotitoare panică, ce răzbătea pe alocuri ba într-un rictus necontrolat, ba într-o privire hăituită, ba într-o crispare halucinantă.

"Doamne, ce se întâmplă cu Lumea?" - m-am întrebat. Şi până acasă abia mi-am putut abţine răbufnirea interioară, o revoltă a fiinţei cum nicicând n-am mai încercat! De ce s-a ajuns unde s-a ajuns şi de ce cei care chiar văd şi înţeleg ce se petrece nu intervin? Până unde va merge această comedie amară ce ne are ca protagonişti pe toţi?

Gripă porcină, morţi, şomaj, atacuri teroriste, taxe, scumpiri, vaccinări, manipulare, minţi ţinute în ceaţă, salarii micşorate, veşti proaste, economie muribundă şi frică, frică, frică, frică, toate înglobate într-o stare stresantă de aşteptare letargică.

Fiecare se uită la cel de lângă el, aşteptând de acolo salvarea! Întinde mâna către politicieni, întinde mâna către patroni, întinde mâna către rudele mai avute, întinde mâna către oricine altcineva, refuzând cu obstinaţie să observe că salvarea se află în el însuşi, în acea fiinţă divină din străfundul său, asfixiată de atâta manipulare şi spălare de creier.

Toţi vorbesc despre criză, dar nici unul nu ştie ce e ea cu adevărat şi de unde vine. Toţi o duc mai prost şi dau vina pe criză, crezând că ceea ce li se întâmplă se datorează unor condiţii externe, pe care nu le pot controla. Aşa că nici măcar nu se sinchisesc să încerce ceva. "Păi de ce-am fost la vot şi i-am ales? Să ne scoată ei din criză, că doar au promis!"

Astăzi mi-am dat seama, cu o imensă părere de rău, uitându-mă la oamenii de pe stradă, prin porii cărora teama izvora cu o presiune nemaiîntâlnită, că merităm ce ni se întâmplă şi că e bine ce ni se întâmplă! Organismul ăsta numit societate umană e atât de bolnav în interior, încât e nevoie de o zdruncinătură foarte serioasă pentru a-l trezi la realitate!

Ceea ce trăim acum, o repet, e doar începutul începutului. Lucruri mult mai dureroase vor veni, pentru că le cerem şi le atragem prin atitudinea noastră. Pur şi simplu, ne îmbolnăvim singuri, pentru că aceasta este calea pe care o ştim ca să ne putem însănătoşi după aceea!

Leacul tuturor relelor şi antidotul oricărei crize este în noi înşine, însă atât de adânc îngropat sub faldurile groase ale indiferenţei, încât mii şi mii de "carcase umblătoare" - cum le spunea Philip K. Dick - se vor stinge zi după zi, într-o nesfârşită durere, neştiind ce se întâmplă cu ele... Mâncare, băutură, sex şi o casă, pentru astea îşi vând oamenii vieţile. Iar când ele nu mai sunt, nu mai au nimic...

Legile firii spun însă că pentru a avea, trebuie mai întâi să fii, apoi să faci. Ei bine, frica aceasta atavică pe care am simţit-o astăzi la majoritatea oamenilor vine din faptul că ei nu mai sunt şi nici nu mai fac! Nu mai sunt în realitate şi nu mai fac lucrurile cerute de o viaţă reală.

Criza se va sfârşi abia când fiecare om îşi va asuma responsabilitatea de a fi Fiinţă Umană, abia când fiecare va face, acolo unde se află, mai mult decât i se cere, fără a aştepta să i se ceară, abia când fiecare se va ridica deasupra propriei persoane şi va privi la sine ca la un slujitor aflat în slujba semenilor săi, întrebându-se neîncetat: "Cum aş putea să slujesc mai bine?"...

Valul care va veni curând îi va mătura pe toţi cei care acum îşi bat joc de viaţa lor, aşteptând cu mâna întinsă ca altcineva să le rezolve problemele. Gripa porcină, morţii, şomajul, atacurile teroriste, taxele, scumpirile, vaccinările, salariile micşorate, economia muribundă, vor părea nişte simple glume pe lângă paroxistica durere a schimbării conştiinţei personale la care oamenii vor fi curând supuşi, în procesul transformării lor în Fiinţe Umane!

Aşa că întrebarea din titlu are un răspuns pe cât de simplu, pe atât de îmbucurător pentru cei care vor lua decizia de a se schimba din interior către exterior.

Ce se întâmplă cu Lumea? Se transformă, în sfârşit, în Umanitate!...