marți, 29 decembrie 2009

Cum?

de Constantin D. Pavel

Fiecare început de an este privit ca un nou debut în viaţă, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate încă pe lista personală. Fiecare început de an este, pentru majoritatea, un moment al reînnoirii promisiunilor făcute cu un an în urmă... Sau poate cu doi... Ori poate chiar cu trei sau patru...

Da, anul acesta am să mă las de fumat... Da, anul acesta am să mă apuc să pun bani deoparte... Da, anul acesta mă voi apuca să fac exerciţii fizice... Da, anul acesta voi începe realizarea proiectului pe care îl am în minte de peste un deceniu!


Ce se întâmplă, însă, de nu apucăm să facem ce ne propunem şi anul trece ca vântul peste noi, ajungând ca în ultimele zile din decembrie să ne trezim tot în ipostaza ingrată a celui care nu se ţine de promisiune? De ce oare nu izbutim să rupem cercul şi să evadăm din zona de confort, pentru a face ce trebuie făcut, atunci când trebuie făcut? Cum reuşesc unii să realizeze atâtea, iar noi ne zbatem an de an şi, deşi ne propunem marea cu sarea când ne aliniem la start, ne împotmolim pe traseu, fără a apuca vreodată să vedem linia de finish?


Toate aceste întrebări au un singur răspuns, iar el se rezumă tot la o întrebare. O simplă întrebare, dar ale cărei mii de răspunsuri reprezintă cheia tuturor realizărilor omului pe acest pământ. O întrebare care ar trebui pusă după fiecare ţel pe care ni-l propunem la început de an. O întrebare în spatele căreia se găseşte Succesul în absolut tot ce întreprindem: C U M ?


Ani de zile mi-am stabilit ţeluri şi m-am entuziasmat, le-am trecut pe hârtie, aşa cum spunea la carte, le-am pus o dată fixă, să le pot măsura temporal şi... multe dintre ele aşa au rămas. Simple visuri trecute în agendă. De ce? – m-am tot întrebat. De ce se întâmplă asta? Ce lipseşte? Ce nu văd în această imagine a realizării ţelurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis răspunsul la această întrebare!


Exemplu: „Îmi doresc, până la 30 iunie, să slăbesc, într-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e ţelul. Are şi dată, are şi dorinţă în spate. Dar lipseşte modalitatea de realizare. Cum să fac să slăbesc 15 kilograme, într-un mod natural, nu forţat, până la 30 iunie? Ei, şi de aici înainte începe adevărata planificare a realizării ţelului! Trec pe hârtie toate modalităţile care îmi străbat mintea pentru a realiza acest scop, chiar dacă unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la început de drum:


– să fac mişcare în fiecare dimineaţă, timp de 30 de minute;


– să fac mişcare în fiecare seară, timp de 30 de minute;

– să beau mai multă apă plată zilnic;

– să nu mai mănânc tot din farfurie când mă aşez la masă;

– să mănânc alimente cu nivel caloric redus;


– să stau cât mai mult în compania unor persoane suple, sportive;


– să citesc cât mai multe informaţii despre cum se slăbeşte natural şi fără efort;


– să îmi reafirm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară decizia de a ajunge la o greutate normală;


– să îmi pun pofta-n cui, la petreceri, când mi-e lumea mai dragă;


– să mă întreb mereu dacă nu cumva îmbucătura următoare este în plus;


– să le cer membrilor familiei să îmi încurajeze atingerea ţelului şi să mă susţină când îmi e greu;


– să îmi pun fotografii de-ale mele prin casă, cât mai mari cu putinţă, de pe vremea când eram suplu;


– să mă încurajez în fiecare zi şi să mă motivez ascultând speech-uri motivaţionale.


– să îmi formez şi să-mi clarific în minte, cât mai clară, imaginea mea de după 30 iunie etc., etc., etc.


După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:


– să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme;

– să-mi pregătesc de cu seară ţinuta sport şi să o pun lângă pat, astfel încât să nu iau alte haine pe mine la trezire;

– să îmi stabilesc un traseu de alergare uşoară pe care să-l urmez;


– dacă vremea nu permite ieşirea la alergare, să îmi pregătesc pe hol sau în baie un „colţ pentru exerciţii fizice“;


– să rog unul din membrii familiei să mă însoţească în aventura mea zilnică pe tărâmul exerciţiilor fizice;


– să propun prietenilor să ieşim împreună la alergat dimineaţa;


– să îmi pregătesc sticla cu apă pentru hidratare;


– să îmi pregătesc un mp3 player, pentru a asculta la căşti materiale de dezvoltare personală şi motivaţionale, în timp ce alerg etc., etc., etc.


După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:


– să pun ceasul deşteptător să sune cu o jumătate de oră mai devreme decât de obicei;


– să mă culc seara cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a mă odihni suficient etc., etc., etc.


Practic, trebuie să ajung la răspunsuri care nu-l mai acceptă pe CUM, ci doar simpla acţiune. Răspunsuri care, ele însele, să reprezinte acţiuni. Şi când, într-un final, voi avea pe agendă o listă întreagă de acţiuni care trebuie făcute, sunt ordonate şi planificate, le cunosc rezultatele pe care le poartă în spate, atunci pot fi sigur că Visurile mi se vor împlini!


O astfel de tehnică de stabilire şi planificare necesită, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusă în practică, însă transformă procesul planificării într-unul cu rezultate predictibile şi realizabile 100%! Funcţionează în absolut orice domeniu, fie viaţă personală, sănătate (ca în exemplul descris mai sus) afaceri, bani, carieră, relaţii sociale, dezvoltare personală ori leadership.


Odată ce ştii CUM şi ai pe hârtie, scris chiar de mâna ta, acţiunile care trebuie făcute, într-un şir logic şi ordonat, în care crezi – pentru că sunt chiar răspunsurile tale –, atunci tot ce ai de făcut este să le execuţi!


Dacă încă ai dubii privind puterea ta de a face acţiunile respective, înseamnă că trebuie să reiei procesul şi să te întrebi, iarăşi, CUM? Cum să fac să mă motivez, cum să fac să găsesc în mine forţa de a acţiona aşa cum mi-am planificat, aşa cum am trecut în agendă? Răspunsurile vor răzbate din mintea ta şi se vor constitui, unele în simple acţiuni, altele în noi generatoare de cum.


Şi într-un fel şi în altul, puterea clarificării te va duce acolo unde vrei să ajungi: la linia de finish a fiecărui Vis!

Acum te afli, iată, la linia de start într-un nou an. Folosind această tehnică, ai şansa să te reclădeşti şi să-ţi împlineşti în mod real visele! Şi sunt 100% convins de ceea ce-ţi spun! De ce? Pentru că acum ştii CUM!


===============================================
Articol ce va aparea in revista motivationala si de dezvoltare personala "Profesor de... Fericire" nr. 13, in ianuarie 2010.

Niciun comentariu:

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...