Sfârşitul lumii...

de Constantin D. Pavel

Mi-a rămas adânc întipărită în memorie, dar mai ales în suflet, chipul unei neveste venită la spital cu soţul suferind. Toată noaptea nu putusem să dorm din cauza ei, fiindcă sforăise îngrozitor de tare; dormea pe un fotoliu îngust, vechi, aşezat lângă patul soţului pe care venise să-l vegheze în timpul analizelor medicale. Erau din Ţăndărei, aveau doi băieţi, iar bărbatul ei suferea de dureri îngrozitoare de abdomen. Fusese operat la o măsea la spitalul din Craiova, iar de acolo ajunseseră la Bucureşti după ce, în numai câteva zile, starea bărbatului se agravase foarte tare, simţind dureri atroce în zona abdominală. Făcuse la Craiova o mulţime de investigaţii, dar nimeni nu reuşea să îşi dea seama ce anume are. La spitalul din Bucureşti începuse o serie de analize, dar deşi îl băgaseră pe glucoză şi pe medicamente de calmat durerile, medicii tot nu izbutiseră să îl liniştească. Omul era la capătul puterilor, nemâncat de zile întregi, nedormit şi înnebunit de durerile care nu-l mai slăbeau deloc. Soţia lui părea doborâtă şi ea de oboseală şi de griji. Cel mai mult, însă, o sâcâia lipsa de informaţii privind boala de care suferea soţul ei. Nu ştiau nimic, nu reuşeau să-şi dea seama ce este, iar bărbatul îi tot repeta că el nu mai poate, că n-o mai duce mult... Încerca să-l îmbărbăteze, să-l facă să nu renunţe, să lupte pentru viaţa lui, dar soţul părea că nu mai găseşte resurse pentru a continua. În dimineaţa zilei în care eu am făcut o endoscopie şi am aflat că am două ulcere pe duoden, el a făcut o tomografie computerizată... M-am întors în salon şi am aşteptat-o pe doctoriţă, să-mi spună ce anume trebuie să fac pentru a mă vindeca. Şi-atunci, soţia din Ţăndărei a întrebat-o pe doctoriţă, încă o dată, ce anume crede că are bărbatul ei. Nu voi uita niciodată chipul ei, în clipa în care doctoriţ i-a spus că, cel mai probabil, omul ei are cancer limfatic, fiindcă avea tot abdomenul plin de ganglioni limfatici inflamaţi. Pur şi simplu, întregul ei univers s-a prăbuşit în acea clipă, viaţa i s-a scurs din ochi şi orice speranţă i-a murit. Vorbele doctoriţei păreau că o topesc rapid, una după alta, şi deşi medicul continua să-i explice despre ce ar fi vorba şi ce terapie cu citostatice va trebui să urmeze soţul ei, ea, femeia simplă din Ţăndărei, nu mai era acolo... Lumea ei se prăbuşise odată cu fatidicul cuvânt care ieşise din gura doctoriţei: „cancer!!!”. Ştefan al ei avea cancer! Şi lumea lor, cea pe care o cunoşteau ei, avea să se sfârşească aici, odată pentru totdeauna...