joi, 24 aprilie 2008

OM LIBER!

de Constantin D. Pavel

Am ajuns zilele trecute la spital... Mi-au făcut fişă de internare şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că figurez în scriptele societăţii ca fiind „fără ocupaţie”.

Auzi chestie, pentru că am refuzat să mai muncesc pentru altcineva în afară de mine, pentru că mi-am luat viaţa în propriile mâini şi mi-am asumat responsabilitatea viitorului meu, societatea mă consideră şi mă categoriseşte drept un om "fără ocupaţie", adică un "pierde-vară".

Nu! Nu sunt de acord cu aşa ceva! Mă simt atins în demnitatea mea de om! Dacă nu sunt „încadrat” la un loc de muncă plătit de către stat sau de către un patron, asta nu înseamnă că îmi duc viaţa fără să mă ocup de nimic, nu înseamnă că sunt un paria al societăţii şi că trebuie să fiu marginalizat sau chiar exclus.

Din câte am putut să-mi dau seama în ultimii ani, societatea umană a înaintat şi a ajuns unde este datorită oamenilor liberi, nu a celor cu un loc de muncă. Datorită creatorilor, nu a "executanţilor"! Eu gândesc, alţii... nu prea! Tocmai de aceea m-a revoltat profund categorisirea care mi s-a făcut!

Robert Kiyosaki spune că atunci când alegi să treci de partea dreaptă a cadranului, alegi şi să-ţi porţi singur de grijă. Am fost conştient de acest lucru atunci când am făcut pasul către cadranul P, mi-am asumat responsabilitatea deciziilor mele şi am ales să plătesc preţul, oricât ar fi acesta de mare.

Şi pentru că fac parte din "minoritate", din rândul celor care au avut curajul să plece la drum fără să ştie ce-i aşteaptă pe parcurs, cer cu tărie societăţii, formată din "majoritatea" celor care au ales să se aşeze pe margine şi să aştepte, să-mi respecte noul statut şi, în loc de „fără ocupaţie” să scrie pe biletul de internare „OM LIBER”!...

Niciun comentariu:

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...