Domnule profesor, pune mâna şi învaţă!

de Autor Necunoscut

Domnule profesor, nu te mai văita atât! Dacă nu-ţi place meseria ta, de ce n-o laşi baltă?

Eu sunt inginer. Dacă nu mi-a mai plăcut să fac inginerie, m-am reprofilat. În felul ăsta fac ce vreau. Mie nu-mi place să stau cu mâna întinsă la guvernanţii ăştia, care, fie vorba între noi, vai de mama lor!

Dar dacă preferi să rămâi "profesor", atunci asumă-ţi şi că ai de învăţat, şi că trebuie să mai dai examene vara. Asta e meseria pe care ţi-ai ales-o. Sau poate ai ales-o numai pentru cadourile pe care le primeşti din când în când, pentru faptul că mai poţi impune elevilor să-i meditezi sau pentru şpăgile pe care le primeşti ca să-i treci examenul. Cred şi sper că nimeni nu te obligă să faci această meserie. Am auzit că profesorii, doar aceia care sunt buni, pot migra şi către alte şcoli, unde sunt plătiţi foarte bine. De ce nu faci şi tu acelaşi lucru, dacă nu-ţi convin condiţiile. Cum...? Nu eşti chiar atât de profesionist? Îmi pare rău pentru tine. Dar, să fiu sincer, nu mi-aş da copilul pe mâna unui aşa zis profesor care se tot vaită. Până la urmă, este vorba doar de alegere. Asta alegi, asta culegi.

Încearcă să alegi altceva sau, dacă rămâi totuşi la părerile tale, pune mâna şi pregăteşte-te, devino profesionist.

Cum nu ai ce să înveţi!?

Învaţă despre alegere, despre libertate, despre ce înseamnă să fii un dascal, învaţă-ţi chiar şi meseria. Cum adică nu ai ce să înveţi? Învaţă un vocabular civilizat. Poate copiii din viziunea ta sunt "plozi, progenituri, odrasle, geniile voastre", nu şi ai nostri. Învaţă metode PEDAGOGICE pentru a stăvili energia copiilor, Fă-ţi cursul sau lecţia mai interesantă, ca să atragi atenţia copiilor. Când eram elev, eram foarte atent la orele care îmi plăceau. Şi ştii de ce îmi plăcea o anumită materie? Pentru că îmi plăcea profesorul? Fă-te un profesor mai plăcut de către elevi. Învaţă o atitudine nouă. Învaţă o gândire nouă. Învaţă o abordare nouă a problematicii.

Dacă însă te gândeşti să te reprofilezi, slavă Domnului, ai o grămadă de domenii, bine plătite, în care poţi s-o faci. Totul este să vrei, să ai curaj şi să porneşti la drum. Nu te aştepta să-ţi fie uşor. Aşteaptă-te să-ţi fie mai bine.

Suntem sătui de pseudo-valori. Pute ţara asta de “potenţial”. Indiferent de ceea ce vei face, fă-o bine. Dar dacă vei rămâne aşa cum eşti astăzi, vei rămâne toată viaţa un “cerşetor”, mereu cu mâna întinsă către guvernanţi.

Aşa cum eşti astăzi, ai vrea să fii propriul tău profesor? Sau, poate invers: ai vrea să fii propriul tău elev? Eşti suficient de educabil?

Această scrisoare deschisă poate continua, eu însă am ales să nu-mi mai pierd timpul cu aşa ceva. Cine doreşte s-o continue, o poate face.

Cine are urechi de auzit…

Un dascăl, în primul rând, trebuie să rămână toată viaţa un elev. Crezi că eşti în stare, domnule profesor…?

Gânduri de prin agendă...

de Constantin D. Pavel

* Totul este în mintea noastră! Ceea ce suntem, ceea ce facem, ceea ce dorim, ceea ce obţinem, totul!

* Azi mi s-a închis o uşă în nas... Când am ajuns acasă, am constatat că mi s-au deschis alte cinci!

* Cine vrea, poate! Şi nimic altceva nu mai intră în discuţie!

* Ne scriem propriul scenariu al vieţii sau îi lăsăm pe alţii să îl scrie. Oricum ar fi, obligatoriu jucăm în această piesă!...

* Am săpat atât de adânc în dorinţele mele, încât am descoperit aur!

* Ceea ce vreau eu de la tine e identic cu ceea ce vrei tu de la mine. De-aia ne-am şi întâlnit...

* Şcoala îţi garantează un singur lucru: că vei ajunge un bun plătitor de taxe. Educaţia, în schimb, îţi garantează că vei fi liber!

* Vrei ceva? Cere! Nu ţi se dă? Cere mai mult! Nu ţi se dă nici atunci? Continuă să ceri! Nici un rezultat? Înseamnă că e timpul să dai...

* Gândeşte!

* Inspiră!

Apa...

de Constantin D. Pavel

Ieri am văzut acest film. Azi vi-l ofer cu drag, pentru a împărtăşi cu voi minunea apei. Însetaţi să fiţi pe veci!!!

APA APA APA APA APA!!!

Sfat financiar...

de FanKiyosaki

Am găsit un sfat financiar în romanul "Desculţ", de Zaharia Stancu, semn că şi pe la noi au existat şi există oameni care ştiu, dar care nu prea împărtăşesc ceea ce ştiu cu cei care vor să afle.

Citez:
"— Cum poate să aibă un om atâta pământ?
(...)
— Uite că poate! Şi mai multe poate să aibă un om, dacă e în stare să adune şi să păstreze ce-a adunat, să crească şi să-şi înmulţească avutul. "

Cum se poate face asta? Există anumite căi, descoperite şi aplicate cu succes de oamenii bogaţi. O parte dintre ele le-am descoperit şi le aplic şi eu de ceva timp - şi rezultatele se văd din zi în zi, tot mai bogate! (Învaţă să faci bani!)

Multe $ucc€$€!

A aparut FanKiyosaki !!!

de Constantin D. Pavel

Zilele trecute, ascultând un CD de-al lui Robert T. Kiyosaki în maşină, am avut deodată o revelaţie! Pur şi simplu, acest om mi-a schimbat viaţa! De când i-am cunoscut ideile, de când am început să-l studiez cu seriozitate, de când am început să aplic principiile despre care el vorbeşte în cărţile, articolele şi seminariile sale, viaţa mea a luat o turnură extraordinară în bine!

Drept pentru care, cum am ajuns acasă, mi-am exprimat în scris (cum fac de obicei) scopul noii idei: "Să împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni învăţătura primită de la Robert Kiyosaki!". Cum să fac asta? Creând un blog, un loc unde să discutăm, să disecăm, să analizăm şi să promovăm educaţia financiară, cu scopul de a creşte inteligenţa financiară a românilor!

Aşa că, vă invit cu mare drag pe blogul FANKIYOSAKI!
Bucuraţi-vă şi Învăţaţi!

...din "Desculţ", spre aducere aminte

de Zaharia Stancu

"— Ce e războiul, mamă? întreabă soră-mea, Elisabeta.
— Necaz mare, ce să fie? Se ceartă regii şi împăraţii între ei, pentru averi, pentru pământuri şi pun soldaţii să se ia în spăngi, în săbii, să se împuşte, să se omoare... Stăpânii se bat şi pe slugi le doare părul... Rămân slugile fără viaţă..."

"A trecut pe acolo călare, cu faţa ferită de soare de pălăria de paie cu marginea lată, al lui Pisicu, logofătul Filip...
— A cui e broasca asta din iarbă? a întrebat logofătul.
— A mea e, domnule Filip, şi nu e broască, e fată, a răspuns Mariţa.
— De ce orăcăie?
— Fiindcă nu mă lasă oamenii voştri să-i dau ţâţă...
— Nici nu trebuie să te lase. Trebuie să zoriţi. Timpul nu aşteaptă. Dacă grâul nu e secerat la timp, se scutură şi iese cu pagubă pentru boier, pentru domnul colonel Pienaru...
— Dar o să-mi moară fata, a aruncat o vorbă Pălică.
— Mare pagubă, a spus Filip Pisicu, o să-ţi fete nevasta alta, la anul, că nu i s-o fi stricat gaura.
N-a mai răbdat batjocura Dumitru Pălică. L-a înjurat printre dinţi pe făt-logofăt. Atât i-a trebuit Pisicului. L-a înfăşurat de câteva ori în bici. Cât o trăi o să poarte Pălică semne pe piele.
— Cumplit om e Filip Pisicu! Parcă l-ar plăti cu aur colonelul. Nu e rumân care să fi muncit pe Secara şi pe care logofătul să nu-l fi ars cu biciul..."

"— Ce e, mamă? Venişi pe la noi?
— Venii, maică.
— Cu ce ocaziune?
— Cum ziseşi, maică?
— Cu ce ocaziune?
— Nu înţeleg, maică...
— Cum o să înţelegi, dacă eşti proastă!...
— Oi fi, maică...
— Te-ntreb de ce-ai venit pe la noi.
— Să vă văd, maică...
— Te pomeneşti că ţi-era dor de noi!...
— Mi-era, maică.
— Păi... Să nu-ţi mai fie...
Văru-meu Niculae, de când a intrat la poştă, s-a îmbrăcat nemţeşte, poartă pălărie cafenie – pălărie tare, şi guler la gât. Şi-a adus nevastă de la oraş, nevastă care umblă în vârful picioarelor. Ca-n papainoage... Cu mijlocul strâns în cordon, ca o viespe, nu place nimănui Polina. Are ochii roşii pe margine. Pare albă ca hârtia. Nasul ei parcă n-ar avea rădăcină, parcă ar avea numai vârf, un vârf lung, îndreptat în sus. Vorbeşte sâsâit. Toată ziua îşi perie, îşi lustruieşte unghiile... Pe nimic nu pune mâna. I-a adus bărbatul o fată dinspre munte, să-i facă treburile în casă. Slugă, de!
Stă baba Dina lângă uşă. Aşează servitoarea masa. Ciorba de găină miroase frumos. Franzela, adusă de la oraş cu trenul, miroase mai frumos...
Văru-meu Niculae, cu nevastă-sa la masă, mănâncă... Aburi calzi se ridică din farfurii. Babei îi tremură nasul. O gâdilă mirosul ciorbei pe la nări. Miroase ciorba, miroase franzela...
Niculae, de o parte a mesei; nevastă-sa, de alta. Lângă uşă, pe scaun, cocârjată de spate, cu picioarele crăpate şi negre – maică-sa...
După ciorbă, li se aduce de la cuptor pasăre friptă. Mănâncă boierii, mănâncă şi ciocnesc paharul cu băutură. Vin la masă plăcinte, după plăcinte, cafeluţe...
Văru-meu Niculae Dimozel aprinde ţigara, nevastă-sa aprinde ţigara. Dau fumul pe nas. Fumul se înalţă albastru, spre tavan.
A strâns servitoarea masa.
— Aoleo, mamă, uitai să te-ntreb: tu ai mâncat?...
— Mâncai, maică, înainte de a pleca de acasă. Mâncai o strachină de colarez...
— Ce oroare! spune cucoana.
— Ţărani!... spune văru-meu Niculae Dimozel."

"Mai adineauri mă socoteam prieten cu amândoi – şi cu Ilie, şi cu Iţicu. Dar IIie muri. Cum o să fiu prieten cu un băiat care a înghiţit gutuia? Dacă nu mai e viu, gata, nu mai e viu. Mâine, nu mai târziu, o să-l îngropăm. I-auzi cum sună clopotul! Frumos sună când pentru altul sună şi tu-l auzi şi el, mortul, nu-l aude. Poate îl aude sufletul mortului, dac-o fi suflet.
— Mamă; e adevărat că omul are suflet?
— E adevărat.
— Şi sufletul trăieşte după ce moare omul?
— Trăieşte.
— Asta nu poate s-o ştie nimeni, femeie. Ce ştim e că, după ce murim, ne topim în mormânt, ne facem una cu ţărâna...
Cât s-a răcit Ilie, făcut covrig, au încălzit în căldarea cea mare apă. S-au înfierbântat şi vatra şi ţestul deodată. De pe mort abia au scos hanţele în care se jucase, dormise, bolise. Moale ca o cârpă, despuiat, Ilie s-a lăsat luat în braţe, întins în albie, lung şi subţire, numai oasele de el, frecat cu coaja neagră de săpun, spălat cu leşie. Şi noi suntem numai piele şi oase. Noi, care trăim... Da el, c-a bolit şi-a murit? Curgea Dunăre zoaia după el. Bietul! Dacă ar fi avut un strop de suflare, s-ar fi zbătut, ar fi ţipat, ar fi scăpat. Dar aşa... Cum au vrut, l-au ferchezuit... Mortul, după ce a fost trecut prin scăldătoare, mare, mic, e primenit cu straie curate. Asta la cei care au... Pe Ilie au pus tot hainele-i vechi.
Frământată, dospită între timp, coca din căpistere a fost întinsă pe cârpător şi aruncată sub ţest. S-au copt şi colăceii.
— Iţicule, cheamă copiii din uliţă la praznic!...
Ne aflam pe aproape. Iţicu, fudul că are mort în casă, ne cheamă. Mâncăm pâine, pâine caldă – o mâncăm cu vin. Înainte de a duce la gură codrul, îl muiem în vinul acrişor din strachină. Ne lingem buzele, ne săturăm. Cu pântecul doldora, întins ca toba – să ucizi puricele cu unghia pe el – ieşim în arie. Să ne doboare vântul! Ei, nu ne doboară. Ba încă ne cocoţăm pe gard, ne uităm mulţumiţi în uliţă... S-a adunat o droaie de copii urduroşi, zdrenţăroşi. Din droaie se dau mai în faţă Gângu şi Tudorache. Gângu e-nalt, ca mine, şi tot ca mine are părul ciufulit, zburlit. Îl ţine de mână pe Tudorache, care e mai mic şi poartă o rochie de fată, a soră-sii, cu petice, lungă până-n pământ. Ochii lui Gângu, holbaţi. Ochii lui Tudorache, mai holbaţi, mai sticloşi. Le lasă apă gurile, la toţi. A colaci calzi miroase. Miroase a vin.
În dinţi îşi ia inima Gângu.
— Iţicule, îngăduie-mă şi pe mine la voi în casă, pâine cu vin să mănânc şi eu, c-o să moară şi Tudorache al nostru şi-o să te îngădui şi eu pe tine la noi, să mănânci şi tu pâine cu vin...
Ni-l arătă pe Tudorache cu mâna.
— Da, o să moară şi Tudorache-al nostru...
Tudorache aşteaptă, flămând, cu priviri hulpave, lângă Gângu...
Iţicu nu se înduplecă. Nu crede că Tudorache va muri atât de curând."

Lumi paralele...

de Constantin D. Pavel

Trăim în lumi paralele... Din când în când, ele se intersectează şi, astfel, ajungem noi să ne cunoaştem. Ce facem, însă, dacă valorile noastre interne sunt totalmente diferite şi nimic, dar nimic nu reuşeşte să creeze o punte de legătură între noi?... Chiar dacă am dori o apropiere, din cauza diferenţelor mari, ea nu mai e posibilă, drept pentru care apare fenomenul de... îndepărtare. Lumile asemănătoare se atrag, lumile diferite se resping. E simplu, dar devine de-a dreptul dureros când e vorba de lumile unor rude sau ale unor oameni care, cândva, erau prietenii noştri...
Am trăit (şi analizat) pe viu, acum două seri, acest fenomen; am fost la o nuntă la care cu mari eforturi am rezistat până la final (şi nu numai eu, ci mai bine de jumătate dintre meseni!). Atmosfera creată de "muzicanţii" care au "cântat" acolo a fost una apropiată de petrecerile dintr-o şatră, nu de o nuntă românească. Din aproape 100 de invitaţi, s-au bucurat de "gălăgia" de acolo mai puţin de 30; restul au rezistat cu stoicism la mese, îndurând cu greu volumul nefiresc de stress acustic. Chiar dacă mireasa şi mirele au fost superbi, chiar dacă mâncarea a fost bună, chiar dacă ne-am bucurat de revederea unor rude dragi, manelizarea atmosferei a ruinat, pur şi simplu, totul. La final, sentimentul că pot pleca de acolo, l-am trăit ca pe o eliberare din închisoare, după 10 ani de puşcărie!
Nu mă pot opune gusturilor oamenilor, însă pot trage un serios semnal de alarmă în privinţa degradării umane la care s-a ajuns din cauza manelelor. Şi nu mă refer aici la muzica propriu-zisă (fiindcă, uneori, mai găseşti şi muzică printre astfel de cântece...), ci la mesajele transmise prin versurile acestor melodii, la vibraţiile halucinante pe care le induc, la ritmurile drăceşti care produc în minţile slabe dereglări profunde ale conştiinţei. Supus unui astfel de mediu, un om normal ajunge repede să se degradeze şi să coboare la nivelul unui simplu animal fără valori sănătoase, fără principii morale şi, ceea ce e cel mai grav, fără viitor.
M-a durut enorm (şi mă doar chiar şi acum, când scriu aceste rânduri) să constat că oameni pe care îi iubesc au fost ademeniţi şi, în cele din urmă, înghiţiţi de această mlaştină puturoasă care a cuprins ţara de ceva ani... Mă doare să ştiu că nu pot face nimic altceva decât să scriu... Mă doare să ştiu că toate aceste cuvinte vor avea efectul unei frecţii la un picior de lemn... Mă doare să constat că lumile paralele în care ne aflăm se îndepărtează din ce în ce mai mult una de cealaltă... Mă doare să constat că pe zi ce trece România devine din ce în ce mai paralelă cu civilizaţia, cu valorile reale, cu morala şi cu cinstea... Mai că simt că mă doare că m-am născut în România!...