Reflecţiile unei maimuţe

de Autor necunoscut

Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,

A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!

Tot circula o vorba, deloc adevarata

Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!

Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste

Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste!

Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?

Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi?

Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii?

Insemne sataniste, otravuri, smecherii?

Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa,

Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa?

Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim,

E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Iar omul otraveste, în fiecare zi,

Paduri, câmpii, si ape, si zarile-azurii ...

N-avem starlete porno sau dive-travestiti,

Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi!

Cine-a vazut în hoarda la noi bolnavi mintali,

Drogati, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasa,

Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa..

Cât am batut eu jungla, scuzati, n-am observat

În obstea maimuteasca vreun cocotier privat.

Urmând calea cea buna si, evident, corecta,

Adolescentii nostri parintii si-i respecta.

În ierarhia noastra, cum e firesc si drept,

Devine sef acela viteaz, agil, destept,

Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca,

De rele si primejdii turma sa si-o fereasca ...

Adesea seful nostru îsi risca mândra blana,

Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.

Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt,

Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt,

Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni dupa putere si dupa bunastare!

De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei,

Conteaza doar averea si înmultirea ei.

Nu veti vedea vreodata, cât soarele si luna,

O minte de maimuta dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamna minciuna, intrigi, ura

Sunt legi de referinta, a doua lui natura.

Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,

N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator...

Si iata înc-un lucru din lumea mea, frumos:

La noi nu se întâmpla razboi religios,

Nici sfinte inchizitii, nici libertati în lanturi,

Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,

Nici ordine mondiala, si nici nationalism,

Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism ...

E-adevarat ca omul, acest biped gunoi,

Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi!

Scrisoare deschisa

de Mugur Mihăescu

Scrisoare deschisa catre Uniunile Patronale din Romania

Numele meu este Mugur Mihaescu si va scriu aceste randuri in calitate de Vicepresedinte al nou infiintatei asociatii patronale a investitorilor din Centrul Istoric Bucuresti – “Micul Paris”.

Mi-este greu sa concep o scrisoare formala, o scrisoare al carei continut sa nu fie privit cu zambete de neincredere din partea multora dintre domniile voastre, insa am decis sa incerc astazi, pentru ca am ajuns, ca si multi altii, la un punct in care am spus: “Ajunge!”

Ca de fiecare data, guvernele, indiferent de culoarea lor politica, au incercat sa-si acopere esecurile politicilor financiare pe seama noastra, a celor care conducem direct sau indirect 200.000 de IMM-uri, IMM-uri care reprezinta motorul unei economii aflate la aceasta data in colaps. Nu i-a interesat niciodata cum facem, cat timp pierdem sa administram o afacere, cat anume investim. Pentru ei am fost oaia buna de muls, oaia cu care se puteau juca dupa cum li se nazarea, schimband peste noapte coduri fiscale, taxe, impozite, pentru ca acolo, la dansii in administratie, nu exista planuri de afaceri, ci doar spagi, interese si cine pe cine are pe postul nustiucare. In schimb daca sindicatele marilor regii pe care le administraza cu competenta, sau mai stiu eu ale caror asociatii guvernamentale se jeleau de mama focului amenintand ca ies in strada, solutia lor era ,in toti acesti ani, o taxa noua, o marire de acciza, o crestere de TVA, solutie pe care din nou nu se sfiesc sa o aplice, ca doar cine sa-i opreasca? Noi? Doar noi nu reprezentam masa electorala! Nu. Noi suntem oaia de muls. Dezbinata, cu interese proprii meschine, burghezii, care trebuie sa inteleaga solidaritatea sociala, si faptul ca domniile lor si marea masa de consilieri si consilieri ai consilierilor, in urma analizelor riguroase si pentru binele tarii au decis: marirea TVA e singura si cea mai buna solutie. Iar noi, ca de obicei, pusi in fata faptului implinit, trebuie sa ne lasam capetele in jos, acceptand situatia, ca doar stiu ei saracii ce fac!

Eu unul m-am saturat si cred ca fiecare dintre domniile voastre, si de aceea va chem sa stabilim o intalnire in luna iulie, in urma careia sa declansam singura greva care nu a fost declansata pana acum in Romania, si anume greva fiscala.

Va propun declansarea acesei forme de protest nu prin neplata taxelor catre stat, ci prin trecerea in inactivitate pe o perioada determinata a tuturor firmelor pe care le detinem. Va chem sa stam la aceeasi masa si sa dovedim tuturor ca putem sa fim uniti, indiferent de presiunile la care vom fi supusi. Cred ca este momentul sa nu mai fim amagiti de promisiuni aiurea, de subiecte fabricate pentru a ne distrage atentia, de tabloide si arestari spectaculoase, si sa luam o decizie care sa le arate acestor oameni ca nu suntem marionetele nimanui. Iar daca vom fi intrebati ce masura vedem noi pentru a iesi din criza, sa le prezentam o aritmetica simpla: Suntem 200.000 de IMM-uri. Fiecare dintre acestea vom angaja in aceasta perioada unul sau doi salariati din administratie si regii, si ii vom invata ce este acela respectul fata de munca, nu bataia de joc la care suntem supusi pana acum din partea lor. Le vom asigura calificare, vom ridica presiunea care ar fi existat asupra asigurarilor sociale de orice natura, si ma refer aici la somaj, plati compensatorii etc. si pe o perioada determinata vom duce la dimensionarea corecta a unui aparat de stat care a functionat pana acum numai si numai pe munca noastra.

Inchei aici aceasta scrisoare, al carei ecou nu stiu cu siguranta daca va fi cel scontat. Insa mizez pe capacitatea de intelegere a domniilor voastre, care ati demonstrat de-a lungul ultimilor 20 de ani ca stiti ce este aceea munca si perseverenta, fler si creativitate, si care ati tinut economia acestei tari, pe care am refuzat cu obstinenta sa o tradam.

Trimit aceasta scrisoare si catre presa si mass-media din Romania, indiferent de trustul de care apartine, in speranta unei mediatizari cat mai mari, deoarece consider ca sunt mai multe lucrurile care ne unesc decat cele care ne dezbina.

Sper din tot sufletul ca vara aceasta sa reprezinte pentru noi toti momentul de la care se va spune ca romanii isi cunosc, in sfarsit, interesul.

Cu respect,
Mugur Mihaescu,
vicepresedinte al ACCIB – Micul Paris


Partidul Desteapta-te Romane

Manifest politic

Capitolul 1 – Mesajul nostru

In conditiile in care timp de 20 de ani de la Revolutia noastra, a tuturor, structurile care au acaparat puterea au dovedit totala incapacitate de a gestiona corect aceasta tara, aducand doar saracie, foame, furt, spagi, coruptie sau delasare, generatia mea crede ca e timpul sa spuna cu glas tare: Ajunge! Desteapta-te Romane!

Ma uit in urma, la toti acesti ani care au trecut peste noi si nu-mi vine sa cred! Asta este tara in care m-am nascut?! Asta este locul in care am invatat sa gandesc, sa iubesc, sa sper, sa visez?! Ce s-a intamplat cu oamenii din jurul meu? Ce s-a intamplat cu locul pe care pana nu demult obisnuiam sa-l numesc “casa” mea?!

In fiecare oras, pe fiecare ulita din satele parca inmarmurite in timp, fetze de oameni pe care pana mai ieri ii vedeam zambind, privesc suspicioase, banuitoare, incordate si pline de ura. Neincrederea a pus stapanire pe un popor care pana mai ieri arata lumii intregi inventivitate, poezie, creativitate, poporul lui Brancusi, Eminescu, Coanda si Iorga.

Cei pe care-i vad azi in jurul meu sunt oamenii in mijlocul carora imi voi trimite copilul sa traiasca! Acesta este locul despre care va trebui sa-i explic ca este tara lui!

Nu stiu daca voi o veti face, insa eu nu pot. Si de aceea va repet: Ajunge! Desteapta-te Romane!

“Politicienii” de azi vor rade poate de mesajul acesta, negasindu-i locul intr-un “document de partid”. Dar va intreb pe voi: Ceea ce fac ei se numeste politica?? Structurile si gastile pe care le conduc se pot numi partide?? Nu, dragii mei, in niciun caz. Noi, “diletantii”, poate ca ar trebui sa ramanem acolo unde ne este locul, caci noi nu intelegem ce este aceea politica! Dar daca “politica” este ceea ce vedem azi peste tot in jurul nostru, intr-adevar, nu o intelegem si nu mai vrem sa-i fim partasi! De aceea acest partid isi propune sa demonteze din temelii un sistem care nu a functionat si nu va functiona niciodata,sa-l demonteze cu armele legale si normale ale democratiei, si anume prin VOT!

Cred cu tot sufletul ca este cazul sa le aratam odata pentru totdeauna acestor structuri care este adevarata semnificatie a cuvantului politica, un cuvant si un concept de care ei pana acum si-au batut joc, indiferent de culorile rosii, portocalii sau albastre pe care le-au afisat, indiferent de initialele pompoase pe care ni le-au aruncat in fatza si “doctrinele” pe care cu fala le-au fluturat.

Cred cu tot sufletul ca putem sa le aratam ce este aceea unitate, intr-o tara pe care au reusit sa o invrajbeasca, sa o jefuiasca de tot ce avea mai de pret, si nu ma refer aici neaparat la bogatii sau bani. Nu. Ei au reusit sa ne fure cele mai de pret lucruri: Visele si sperantele noastre si ale copiilor nostri.

De aceea, pentru ultima data va voi spune tuturor celor care am mai ramas intr-o tara care parca nu ne mai vrea: Ajunge! Desteapta-te Romane!


Capitolul 2 – ce dorim.

Partidul Desteapta-te Romane isi propune sa readuca in tara valoarea. Valoarea care se dobandeste prin munca, si munca ce se rasplateste prin bani, nu printr-o badjocura salariala cu care am fost invatati. Ni se tot spune ca romanul nu munceste! Chiar asa sa fie? Spuneti-le asta celor care-si rup spinarile pe campurile de capsuni din Spania, celor care construiesc case sau pun gresie in Italia sau Statele Unite, doctorilor plecati sa profeseze zi lumina in Germania sau tinerilor cercetatori din informatica, robotica, matematica sau fizica, plecati prin lumea larga. Despre ei vreti sa credem ca nu stiu ce este aceea munca, sau ei nu sunt tot romani? Sau cumva va referiti la cei care prin spitalele din tara noastra sau la catedra isi duc traiul de azi pe maine ca sa faca ceea ce credeau odata ca este chemarea lor? Sau poate taranilor care, ramanadu-le o casa care sta sa cada pe ei isi asteapta mai degraba sfarsitul decat un motiv pentru a mai munci?

Pentru ce sa mai munceasca oamenii in tara asta daca tot ce le-ati oferit in 20 de ani a fost doar mizerie? Si, bineinteles, 100 de lei la vot!

Noi, dragilor, vrem sa ne scuturam de trecutul acesta pe care ni l-ati oferit. Ajunge.

In primul rand vrem refacerea elitelor romanesti. Fie ca sunt elite stiintifice, culturale, sportive etc. Avem nevoie de ele. Iar ele trebuie rasplatite conform cu pregatirea, talentul si munca lor!

In al doilea rand vrem liniste. Noi nu vrem certuri si razbunari inutile care ne indeparteaza de la scopul nostru, nu vrem dosare si replici gen: “ciocu mic, ca acum noi suntem la putere!” Noi dorim aceasta putere pentru a ne reconstrui tara, pentru a avea din nou satisfactia muncii implinite si recunoscute. Noi nu ne vom pierde timpul cu actiuni si spectacole televizate in care sa cautam vinovati sau explicatii minciunilor noastre. Noi vrem sa construim si sa aducem valoare adaugata si, deci, bogatie acestei tari. Noi nu pretindem ca suntem de stanga sau de dreapta. Va lasam pe voi sa ne judecati. Bunul simt ne-a aratat ca o idee pe care voi o numiti liberala nu exclude grija fata de cel care are poate mai multa nevoie la un moment dat si pe care voi o numiti idee socialista. Dar daca ne veti judeca din punctul de vedere al echilibrului, atunci ne puteti numi partid de centru.

Si nu in ultimul rand, vrem sa ne recastigam demnitatea in lume. Intr-o Europa care vine astazi si ne “dojeneste” ca pe copilul retardat care nu poate sa faca nimic daca nu e tras de maneca. Iar voi, domnilor din PSD, PNL, PDL, UDMR sau care v-ati mai perindat pe aici, ati avut grija sa ii demonstrati ca din pacate nu se inseala.

Si, pentru ultima oara in acest document, va mai acordam atentie. Nu pentru ceea ce ati reprezentat ca structuri, ci pentru ca ati atras in randurile voastre specialisti pe care i-ati marginalizat, iar ideile lor au ramas ingropate undeva prin sertarele oportunistilor si nepotilor ridicati la ranguri de demnitari, care se mirau cum sa va mai perie, doar-doar vor ajunge un “sefulet” mai mare. Pe acesti specialisti, indiferent de partidul in care au fost ingropati, ii chemam alaturi de noi. Pentru a-si vedea ideile puse in practica necenzurate, nealterate si neadaptate intereselor voastre marunte.

Alaturi de acestia ii chemam pe toti cei care, din motive pe care nu mai are rost sa le enumar, si-au parasit tara preferand sa fuga decat sa incerce sa se lupte cu morile de vant, pe tinerii masteranzi sau doctoranzi la cele mai prestigioase universitati din strainatate si din tara, pe toti cei care stiu ca prin valoarea, judecata si munca lor pot sa ne ajute la reconstructia tarii si societatii noastre.


Capitolul 3 – cum vom proceda

Pasul 1 - Inchegarea unui nucleu de 250-300 de specialisti, manageri de top si experti care sa acopere posturile de conducere de la nivelul ministerelor si esaloanelor 2, 3 si 4. Acestia nu vor fi numiti pe criterii politice, ci conform CV-ului, experientei si notorietatii lor profesionale. Singura lor politica va fi aceea de aducere in normalitate a domeniilor pe care le conduc, avand ca finalitate cresterea nivelului de trai al tuturor romanilor.

Pasul 2 – Organizarea unui grup de experti care au ca obiectiv redactarea in maxim sase luni de la infiintare, a unui intreg set de dosare cu programe de atragere a fondurilor europene, astfel incat toti banii care pana acum nu au fost accesati – o parte din ei, banii nostri!! - sa se intoarca in tara prin implementarea acestor programe.

Pasul 3 – Restructurarea aparatului adminisrativ si a fortei de munca din regiile controlate de stat. La acest capitol, rolul cel mai important il vor avea asociatiile patronale si conducerile celor peste 200.000 de IMM-uri si peste 150.000 de SRL-uri care vor atrage cate 1 sau 2 oameni din sectorul bugetar si a caror capacitate de absorbtie totala este de 800.000 de oameni. Pentru toti cei care vor implementa aceasta reconversie a fortei de munca vor exista facilitati de ordin fiscal, suportabile dintr-un buget neincarcat cu costuri aberante de personal.
Tot in acesat pas al restructurarii se va crea, in maximum un an, un sistem informatic centralizat care sa unifice toate institutiile statului, realizandu-se prin aceasta eliminarea birocratiei

Pasul 4 – Rescrierea legislatiei romanesti. Din pacate, dupa revolutia de la 1989, autoritatile au improvizat niste seturi de legi care actualmente au mai mult un rol distructiv decat unul de constructie. Ni se spune ca nu avem justitie! Nu, dragii mei, noi nu avem legi bune! Cinci sau sase cabinete mari de avocatura ale tarii vor rescrie toate acele legi care dau loc la ambiguitati sau franeaza dezvoltarea societatii, care ne dau batai de cap si ne fac sa ne intrebam de ce totul merge anapoda. In conditiile in care voi veti acorda incredere acestui partid, ajutandu-l sa obtina majoritatea in parlamentul unicameral, aceasta schimbare a legislatiei se va face in maximum 2 ani. Caci fara o majoritate care sa lucreze pentru toti, nu vom reusi sa fim decat o voce pe care sistemul o va inabusi de cate ori va avea ocazia.

Acest proces de rescriere a legislatiei va avea loc impreuna cu revizuirea odata pentru totdeauna a Constitutiei Romaniei, revizuire care va avea ca finalitate eliminarea momentelor penibile de contestare a legalitatii in raport cu prevederile constitutionale.

In acest capitol se va acorda o atentie deosebita legilor importante ale tarii, precum legea codului fiscal, legea functionarului public, legea raspunderii administrative, legea muncii sau legea invatamantului. Iar acestea sunt doar simple exemple, varful unui iceberg legislativ care a reusit sa scufunde o societate intreaga, aruncand-o pe o cale fara intoarcere.


Capitolul 4 - concluzii

Toti pasii enumerati anterior vor avea, la randul lor, o intreaga paleta de sub-capitole, dar care vor fi dezvoltate de specialistii din fiecare domeniu. Noi nu suntem aberanti sa sustinem ca ne pricepem la toate lucrurile deodata. Este apanajul celor care au pregatirea necesara pentru a le dezvolta si implementa, in liniste si fara “directii” de la centru, pentru ca stim sa invatam din greseliile trecutului. Pe acestia ii chem, in primul rand, alaturi de noi, pentru ca fara ajutorul lor nu vom fi cu nimic mai buni decat ceilalti. Vom fi ca un fel de Conventie Democrata mai mica, doar ca nu vom avea 10.000 de specialisti, ci doar inca 10.000 de oportunisti gata sa mai puna mana pe ce-a mai ramas de furat.

Va rog, spuneti si voi: Ajunge!

Caci tot ceea ce ne intereseaza la ora actuala este doar viitorul. Un viitor care sa fie redat acestei tari si pentru care sa nu fim judecati mai tarziu de catre copiii nostri.

In speranta ca aceasta lupta inceputa astazi se va materializa la urmatoarele alegeri, las deschisa lista celor care cred ca tara noastra, Romania, mai are un viitor.

De acum totul depinde doar de voi. Eu sunt un singur om, care a avut increderea si curajul de a spune: DESTEAPTA-TE ROMANE !

1. Mugur Mihaescu - CNP 1670602xxxxxx
2. ... e randul vostru ...

Sfârşitul banilor...

de Constantin D. Pavel

Nu iese fum fără foc, spune un proverb vechi de când lumea. Aşa că, atunci când auzim tot mai des despre „dispariţia banilor“, ar trebui să ne gândim ceva mai serios la această pro­blemă. Şi dacă nivelul curiozităţii creşte suficient încât să ne în­demne să cercetăm situaţia mai în profunzime, ajungem la concluzia din titlul acestui editorial: trăim vremurile în care banii, aşa cum îi ştiam noi, îşi dau obştescul şi, poate, bine-meritatul sfârşit.

Cunoaştem cu toţii că în lume există două clase so­­ciale, din punctul de vedere al avuţiei materiale: săra­cii şi bogaţii. (În basmul despre existenţa unei clase de mijloc nu mai cred nici mă­car copiii de grădiniţă în ziua de astăzi...)

Practic, săracii sunt cei care cred că banii există; ceilalţi, evident, ştiu că banii nu există şi tocmai de aceea sunt în tabăra bogaţilor. Săracii muncesc pentru bani (adică pentru ceva ce nu există), iar bo­gaţii... creează (ei construiesc vii­torul folosindu-se de puterea gândurilor; numai că, în deceniile din urmă, prin­tre adevăraţii bogaţi s-au infiltrat mulţi „săraci cu bani“ care cred că sunt bogaţi şi care au ajuns, din păcate, să îşi transpună gândurile sărace în realitate, creând şi mai multă sărăcie în lume).

Săracul înţelege banul astfel: vine avansul (sau lichidarea) şi banii pentru care s-a înţeles să muncească în acea lună îi intră în cont sau îi primeşte în mână. Îşi plăteşte din ei rata la casă, facturile de utilităţi, mâncarea, hainele şi o mul­ţime de alte lucruri importante pentru el şi membrii familiei lui. Banii săi dispar astfel din contul personal în conturile celor care deţin serviciile sau produsele de care el are ne­voie. Şi, peste fix o lună, o ia de la capăt... Iar acest model de viaţă îl tot repetă, an după an, până la finalul existenţei sale...

Aşa înţelege săracul banii şi rolul acestora.

Numai că, iată, vine deodată criza peste el şi, ca din senin, constată că... nu mai sunt suficienţi bani în lume. Contul său de economii (dacă are unul) se subţiază văzând cu ochii, valoarea proprietăţilor lui (dacă deţine aşa ceva) se di­minuează considerabil, firma unde lucrează nu mai are bani, patronul nu mai are bani, nici măcar statul nu mai are bani! Şi se întreabă nedumerit, scărpinându-se în creştet: unde au dispărut banii? Banii băncilor, ai companiilor de investiţii, ai fondurilor mutuale, ai producătorilor de automobile, ai investitorilor, ai statului, unde au dispărut? Unde s-au dus aceşti bani, care, cu puţin timp în urmă, se aflau acolo, în existenţa lui de zi cu zi?

Şi continuă să se întrebe la nesfârşit, fără şansa de a afla vreodată răspunsul. Fiindcă răspunsul adevărat, răspunsul care îi dă fiori reci ca gheaţa pe şira spinării, încalcă orice logică de-a lui: toţi acei bani pentru care el a muncit zi de zi, care păreau atât de reali, cu care putea cumpăra atâtea lucruri, erau... imaginari! Existau în „economia de suprafaţă“, însă odată ajunşi pe piaţa de ca­pital, se volatilizau.

De ce?

Fiindcă acţiunile au ajuns să fie evaluate şi cumpărate nu după valoarea lor reală, ci după ştiri, după zvonuri, după indici economici greu de cuantificat, după decla­raţiile politicienilor, după promisiunile preşedinţilor şi după o mulţime de alţi factori fără nici o legătură cu valoarea reală.

Astfel, piaţa de capital a „umflat“ preţul acţiunilor ani în şir, „umflând“ va­loarea banilor fără vreo co­respondenţă cu realitatea. Ban­cherii şi administratorii fondurilor de investiţii (acei „să­raci cu bani“ despre care aminteam înainte) au început să se joace cu ideea de bani, creând bani imaginari. Până la un anumit ni­vel, banii reali puteau exista; dincolo de acel nivel, ei erau pur şi sim­plu covârşiţi şi asfixiaţi de banii ima­gi­nari.

Când „săracii cu bani“ – confundaţi adesea de săracii din popor cu adevă­raţii bogaţi, ba chiar luaţi drept modele de urmat, din ne­fericire! – au ajuns la gradul cel mai înalt de lăcomie, au retras de pe piaţa de capital banii reali (purtători de valoare), lă­sând săracilor... banii imaginari. Şi astfel, primul bo­bârnac a fost dat lungului lanţ de piese de domino, care au început să se pră­bu­şească una după alta... Iar piesele de domino sunt... oamenii săraci, firmele ale căror clienţi sunt oamenii săraci, ţările a căror populaţie este majoritar săracă...

Practic, s-a ajuns acum în situaţia în care „săracii cu bani“ au declanşat un cancer financiar care nu mai poate fi vindecat după metodele cunoscute şi care îi va măcina şi pe ei, la fel cum îi va măcina pe toţi săracii lumii. Chimioterapia aplicată de guvernele tuturor ţărilor va duce la o slăbire accentuată a organismului societăţii umane la nivel planetar, urmând ca o hiper-mega-superinflaţie finală să spulbere însăşi ideea de bani! O spun toţi marii analişti economici, toţi marii specialişti în finanţe: omenirea a trăit „pe datorie“ şi, acum, a venit scadenţa!

Semne ale sfârşitului banilor se arată din ce în ce mai des. Chiar şi tu, dacă priveşti mai în adânc, le vei vedea. Mai în adâncul portofelului tău, vreau să spun... Vei descoperi acolo nişte carduri; pe ele sunt nişte idei de bani; când mergi la magazin şi cumperi ceva, apoi alegi plata cu cardul, practic, îţi achiţi marfa cu idei de bani transferate din contul tău în contul cu idei al ma­gazinului. Nu e nimic în neregulă cu această imagine, nu-i aşa? Ba chiar a ajuns ceva firesc!...

Însă... atenţie!... ideile de bani cu care operezi nu au valoare reală, ci doar virtuală! Dacă reţeaua electrică globală pică, toată averea ta, oricât ar fi ea de mare, dacă e depozitată în bănci, este... zero! Nu ai nimic, pentru că nu te poţi folosi de ea... Şi astfel ajungi unul dintre... „săracii oa­meni bogaţi“!

Gândeşte-te bine şi forţea­ză-ţi mintea să pătrundă în profunzimea acestui fenomen. Vei fi unul dintre puţinii care fac asta, să ştii! Cei mai mulţi semeni de-ai noştri aleg doar să se strân­gă în pieţe şi urle la gu­vernanţi... Tu, însă, dacă vei ju­deca situţia cu responsabi­litate şi curaj, vei descoperi şi soluţia. Singura viabilă, de altfel: investiţia în lucrurile care durează veşnic!...

Ce a vrut Băsescu să explice...

de Constantin D. Pavel

Cu câteva săptămâni în urmă, preşedintele României a ieşit pe posturile de televiziune şi a anunţat un set de măsuri de austeritate pentru (doar) o parte a românilor. Aceste „măsuri dure îndreptate împotriva populaţiei“ au fost imediat înfierate de unii lideri ai opo­­ziţiei, pe aceleaşi posturi de televiziune. La câteva zile după aceea, preşedintele a apărut ia­răşi în public, într-o încercare de a explica de ce ţara a ajuns în situaţia de a fi luate aceste măsuri. Dacă a reuşit sau nu să ofere o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat în România, nu pot aprecia pe deplin; pot însă afirma că problema este a întregului sistem politic românesc, problema este a românilor în totalitatea lor, şi voi încerca să sitetiz mesajul lui Traian Băsescu printr-o poveste pe care am primit-o pe e-mail, de la un prieten stabilit în Statele Unite.

Se spune că întâmplarea este reală şi ar fi avut un impact extraordinar asu­pra tuturor celor care au participat la ea şi, mai apoi, asupra celor care au auzit des­pre ea, într-un context sau în altul. Ea este, practic, o lecţie practică despre... socialism, din care românii cu siguranţă au foarte multe de învăţat.

Povestea începe cu un profesor de economie de la un colegiu, care a de­clarat că nu a picat niciodată pe cineva, individual, la examen, dar a picat, odată, o grupă întreagă de studenţi, pentru că au insistat că socialismul este funcţional şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac sau bogat, ci toata lumea... egală.

Profesorul i-a privit lung, după care le-a spus:

— În regulă, domnişoarelor şi domnilor. Vom face, în această grupă, un experiment despre cum funcţionează socialismul. Începând de astăzi, notele tu­turor vor fi puse în funcţie de media pe clasă şi fiecare va primi aceeaşi notă.

După primul test, notele au fost mediate şi toţi au primit câte un 8. Stu­denţii care învăţaseră intens s-au supărat, iar cei care nu prea învăţaseră au fost bucuroşi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care învăţaseră mai puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care tociseră la primul test şi-au spus ca oricum vor fi depunctaţi, aşa că nu şi-au mai dat silinţa să înveţe la fel de mult.

Media celui de-al doilea test a fost nota 6! Şi nimeni n-a mai fost fericit.

La cel de-al treilea test, media notelor a fost 4! Au apărut printre studenţi certurile, acuzaţiile, ura şi nimeni nu a mai vrut să înveţe în beneficiul altuia. Şi, spre marea lor surpriză, la sfârşitul trimestrului au picat cu toţii examenul la eco­nomie.

Profesorul le-a explicat apoi că socialismul nu este o societate care să re­ziste probei timpului tocmai din acest motiv: când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este mare şi el. Dar când statul încearcă să îi recompenseze pe toţi în mod egal, nimeni nu va mai încerca şi nu va mai dori cu adevărat să aibă succes.

Iată un scurt paragraf din discursul acelui profesor, care sintetizează în­treaga situaţie economică a României:

„— Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara liber­tăţii. Căci ceea ce primeşte o persoană care nu a muncit trebuie produs de o altă persoană care, la rândul ei, nu primeşte valoarea a ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva de pomană fără a lua mai înainte de la alt­cineva. Atunci când jumătate din populaţie observă că poate să nu muncească fiindcă cealaltă jumătate va avea grijă de ea, iar când jumătatea care munceşte realizează că nu prea mai are sens să mai muncească, pentru că alţii beneficiază de munca ei, atunci, dragi prieteni, domnişoarelor şi domnilor, acesta este sfârşitul acelei naţiuni.
Căci nu poţi multiplica bogăţia divizând-o.“

Peripeţii cu o... uşă (2)

de Constantin D. Pavel

...lecţia continuă. Şi ce lecţie, Dumnezeule!

Aseară. A trecut bine de 21:00 şi n-am văzut nici o balama, nici o clanţă, nici o broască...

- Bună seara, zic. Domnul Cojocaru?

- Da, zice o voce puţin surprinsă şi vizibil temătoare, cu un vag accent moldovenesc.

- Tiberiu Ovidiu Cojocaru, patronul firmei de uşi "Piovra Business"?

- Da, spune mai apăsat.

Mă recomand, îi spun povestea cu uşa şi cu feroneria pe care o tot aşteptasem şi îmi răspunde, vizibil uşurat că nu sunt "altcineva", că rezolvă el problema... "până mâine la 12". Nu scuze, nu explicaţii, nu nimic...

- Bine, zic. Mă încred în cuvântul dumneavoastră şi mâine, până-n 12:00, aştept feroneria.

Azi. Se face 13:00. Nimic.

Sun iar la domnul Cojocaru Tiberiu Ovidiu, patronul unei firme de uşi cu o denumire predestinată, "Afacerea Caracatiţa". Şi-i spun ceea ce era evident: a trecut de mult ora convenită cu o seară înainte şi nu am văzut nici o clanţă...

- Şi pe cine să trimit? zice. Credeţi că-mi stă caru-n loc de o singură uşă? Am comenzi de nu-mi văd capul şi mă ţineţi de vorbă! Veniţi şi o luaţi de aici!

Şi-mi închide telefonul în nas. Scurt!

Consternare, furie, nervi, un amestec de emoţii ciudate, pe care orice român normal le simte când se loveşte de valorile greşite, deformate, ale roganilor. "Eşti fraier, ţi-am luat banii!" - asta e regula (singura regulă!) după care se ghidează micul buticar de uşi, aşa-zisul afacerist român, care a copiat, la o scară un pic mai mare, "afacerile" pe care le făceau ciungarii şi seminţarii de la poarta liceului unde am învăţat pe vremuri: bişniţăreau un produs oarecare şi tot ce îi interesa erau banii. Nu mulţumirea clientului, nu politeţea, nu onoarea personală, nu satisfacerea şi respectarea omului care le calcă pragul, doar banii!

Afacerile gen "Caracatiţa" şi-au întins, însă, tentaculele nocive asupra întregii Românii şi continuă să prospere pentru că patronii asemeni unui Cojocaru Tiberiu Ovidiu au, pur şi simplu, tupeu. Şi mizează pe acest tupeu pentru a-şi atinge ţelul - banii -, fără să îi intereseze că acei bani şi tot ceea ce vor face cu ei vor purta de-a pururi mirosul înşelătoriei!

Până la urmă m-am dus personal şi mi-am luat clanţa, balamalele şi broasca, plătite încă de sâmbătă, chiar dacă mi-a fost de-a dreptul silă să calc din nou în cuibul acela de hoţi. Pentru că cei de la "Piovra Business" sunt, pur şi simplu, hoţii timpului meu!

Lecţia învăţată azi?

Într-o ţară ţiganizată, numai tupeul te ajută să răzbaţi!

Dar dacă unii, pur şi simplu, nu pot avea tupeu?... Dacă unii, sărmanii, o minoritate din ce în ce mai restrânsă, încă mai cred în civilizaţie, în valori umane şi în Viaţă?... Mai este oare locul lor aici, în această Românie în care, pe zi ce trece, stilul de viaţă, limbajul, atitudinea, moravurile, muzica, ţinuta, tonalitatea vocilor celor slabi de înger devin tot mai ţigăneşti?...

Aceste biete marionete, aceste biete trupuri umblătoare, fără gândire proprie, pur şi simplu se adaptează pentru a supravieţui în acest mediu ţiganizat. Şi înghit mizeria, pentru că nu au alt orizont...

Dar dacă eu şi alţii ca mine nu o putem înghiţi? Ce să facem? Cui să ne plângem? Încotro să mergem?...

Aştept un răspuns de la voi, cei care veţi citi acest material...

Şi vă rog să vă amintiţi acest nume, "Piovra Business", când veţi decide să vă luaţi uşi ori auziţi că vreun prieten doreşte vreo uşă... Scutiţi-vă de durere şi staţi departe de... Caracatiţă!

Peripeţii cu o... uşă

de Constantin D. Pavel

Orice ni se întâmplă în viaţă este menit să ne ofere una sau mai multe lecţii valoroase. Dacă învăţăm sau nu din ele, ţine de atitudinea fiecăruia. Eu am ales, cu ceva ani în urmă, să analizez toate situaţiile din viaţa mea care îmi răscolesc emoţiile - fie în sens pozitiv, fie negativ - şi să extrag din ele lecţiile valoroase. Această decizie, pot spune cu mâna pe inimă, mi-a schimbat viaţa şi m-a făcut să văd lucrurile din existenţa mea cu mai multă claritate.

Povestea pe care o voi împărtăşi cu voi astăzi este plină de astfel de lecţii valoroase.

Peripeţiile au început sâmbătă după-amiază, când am plecat cu soţia mea la Valea Cascadelor, o zonă plină de depozite cu tot felul de articole pentru casă şi grădină. Căutam o uşă de interior, una simplă, normală... o uşă. Am luat-o din magazin în magazin şi ne-am plimbat mai bine de o oră; peste tot ni se spunea ce nu se poate face, în loc să ni se ofere soluţii la problema noastră. "Vânzători" apatici, care nu îşi cunosc marfa şi nici nu îşi dau interesul să o cunoască, simpli roboţi explicând consumatorului date tehnice fără nici un rost, turuind de zor despre presiuni pe centimetru pătrat, despre materiale revoluţionare şi despre desing-uri "străineze" - fără însă a ştii măcar cum se traduce cuvântul "design". Am plecat de acolo năuciţi...

Pe stradă, dincolo de o spălătorie auto, am mai descoperit câteva standuri cu uşi... Am intrat şi am zis că l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Un tânăr amabil, dezinvolt şi... ascultător.

- Alexandru, s-a recomandat.

A ascultat cu atenţie ce dorim şi apoi, fără prea multe vorbe, ne-a arătat marfa. A pus câteva întrebări pertinente şi ne-a făcut o ofertă: o uşă echipată complet, la 330 de lei.

- Dacă achitaţi pe loc, transportul este gratuit. Dar nu mai putem astăzi. Însă luni cu siguranţă v-o aducem!

Am acceptat, am scos banii, am achitat, am luat factura şi chitanţa, am luat un exemplar dintr-o dispoziţie de livrare şi, răsuflând uşuraţi, am plecat acasă.

Week-end-ul s-a scurs în linişte (ca într-o casă în care se zugrăveşte şi se repară...) şi pace. Şi a sosit ziua de luni.

Pe la 14:30 primesc un telefon de la Alexandru:

- Vă rog, nu vă supăraţi, putem să vă aducem uşa mâine dimineaţă, că astăzi nu avem pe nimeni care să meargă în zona dumneavoastră?

Vorbisem cu şeful echipei de meseriaşi care lucrau la casă să îmi pună ei uşa, marţi, aşa că am fost de acord.

- Vă mulţumesc, domnule Pavel, pentru înţelegere! mi-a spus spus, politicos, Alexandru. Mâine dimineaţa, la prima oră, vor lua băieţii uşa din depozit şi o să v-o aducă.

A venit ziua de marţi. Dimineaţă, nimic. Meşterul mă întreabă:

- Când vine uşa?

Îşi organizaseră şi ei lucrările de aşa natură încât să includă şi montarea uşii, apoi reparaţia pereţilor pe lângă ea.

Pun mâna pe telefon şi sun la Alexandru.

- Nu au venit? Staţi că sun la depozit şi mă interesez.

Aştept. Se face prânzul.

- Domnul Pavel, zice Alexandru, am vorbit la depozit şi pe la patru vor fi la dumneavoastră. A fost garda financiară...

"Şi ce dacă a fost garda financiară", îmi zic în gândul meu. Şi accept ora patru.

Pe la cinci mă sună un tânăr care zice:

- Sunt "cutare"... (Îmi pare rău, dar nu i-am reţinut numele.) Sunt la depozit şi încarc uşa. Puteţi să îmi spuneţi cum ajung la dumneavoastră?

Ii explic. De-a fir a păr...

Pe la şapte seara apare cu o Dacie papuc, cu mai multe uşi în ea. Tânărul, grăbit nevoie-mare, mă întreabă:

- Aveti serpisori?

Rămân interzis.

- Ce să am?!!

- Serpisori.

Zic:

- Nu am. Am avut viermişori în copilărie, dar şerpişori niciodată...

- La uşă, zice. Aveţi model cu şerpişori?

Atunci m-am dumirit. La cele trei "S"-uri din sticlă de pe uşă, ei le spuneau "şerpişori"...

Aprob. El ia uşa (învelită în carton şi folie) şi mi-o lasă în curte, rezemată de casă. Eu iau un pachet mai mic, cu tocul de sus. El ia unul mai lung, cu tocurile laterale. Mi le rezeamă şi pe acelea de casă.

Apoi se intoarce la Dacie, scoate o foaie de hârtie, o pune pe capotă şi-mi zice:

- Semnaţi aici că v-am adus uşa.

Iau pixul şi semnez ca mi-a adus uşa. Ca primarul...

Pleacă. Mă întorc în curte. Soţia mea şi meserişii desfăceau cartoanele, să admire uşa aleasă încă de sâmbătă.

Frumoasă, minunată, mirosea a lemn şi a nou.

- Dar unde sunt balamalele, clanţa, încuietoarea? întreabă meşterul.

Desfacem celelalte pachete. Nimic.

Îl sun pe băiatul cu Dacia papuc. Îi spun ce şi cum.

- Îmi pare rău, zice, le-am uitat la depozit... Sunaţi la Alexandru ca rezolvă el.

Sun la Alexandru.

- Vorbesc eu cu băiatul şi o rezolvăm în seara asta! promite Alexandru.

Mă sună peste cinci minute:

- Am vorbi cu băiatul şi are el nişte balamale prin maşină. O să vi le aducă pe acelea după ce termină de montat o uşă, pe la Autostrada Soarelui... Vine diseara!

Azi dimineaţă, miercuri. Se face 12 şi nu apare nimeni. Sun iar la Alexandru.

- O să vorbesc la depozit, să trimită pe cineva...

Mă sună peste cinci minute.

- Domnul Pavel, nu au pe nimeni.

- Păi şi eu cum montez uşa, fără balamale?

- Nu puteţi dumneavoastră să veniţi până la noi, la depozit, să ridicaţi clanţa şi balamalele?

Mi-a sărit muştarul!

- Vă rog să rezolvaţi problema, fiindcă nu eu am uitat clanţa la depozit! Puneţi-vă omul care nu şi-a făcut treaba bine să rezolve problema pe timpul lui liber, nu pe timpul meu!!!

- Ok, zice Alexandru. O să vorbesc la depozit...

Peste o jumătate de oră mă sună o voce feminină, de la depozit. Ton înţepat, pus pe harţă, îmi spune la ce s-au gândit ei:

- Sunt Ana-Maria. Veniţi dumneavoastră şi vă luaţi clanţa, fiindcă aseară aţi semnat că aţi primit tot, când v-a adus uşa!

Am rămas încremenit!

- Am semnat, ce-i drept, zic, însă am constatat lipsa feroneriei la foarte puţin timp după plecarea băiatului de la dumneavoastră şi el a recunoscut că a uitat clanţa, broasca şi balamalele la depozit!

- Nu contează, zice Ana-maria. Aţi semnat, nu e treaba noastră! Nu am nici o echipă disponibilă. Toate sunt pe teren şi, oricum, dumneavoastră aveţi numai o uşă...

Am făcut explozie!

I-am zis câte-n lună şi-n stele, despre moralitate, despre logică, despre valori, despre uşă, despre timp, despre patronul lor, despre atitudine... Şi degeaba am zis!

A rămas ca în seara aceasta, la ora 20:00, să îmi aducă cineva feroneria... Dar e ca şi când ei mi-ar face o imensă favoare!...

Aştept să se facă ora 20:00, să vedem ce se întâmplă...

Nu fac încă publice numele firmei şi nici al patronului. Aştept să văd cum se va definitiva povestea. Însă voi purta o discuţie cu patronul, un tânăr de 28 ani, care sunt convins că habar nu are că afacerea îi este sabotată de propriii angajaţi, de atitudinea şi valorile lor greşite.

Lecţiile din spatele poveştii cu uşa?

* Niciodată nu mai semna, Cătăline, ca primaru'!

* Niciodată nu mai da banii înainte, Cătăline, ca la curve!

* Niciodată, Cătăline, să nu mai ai încredere în cei care au chiar şi cea mai mică urmă de roganizare! (iar în vocea, accentul şi glasul Annei-Maria se citea din plin roganizarea)!

* Crede, însă, Cătăline, te rog, încă mai crede că în această ţară mai există Fiinţe Umane, că încă mai există valori reale, chiar dacă zilnic constaţi dizolvarea lor din ce în ce mai accentuată în marea masă de rogani!

* Crede, Cătăline, că mai există şansa ca această ţară frumoasă să se îndrepte spre lumină, chiar dacă - aşa cum spunea un prieten de-al tău, psihiatru - numărul proştilor creşte exponenţial!

* Crede, Cătăline, în Dumnezeu şi roagă-te pentru sufletele pierdute ale românilor ţiganizaţi în obiceiuri, limbaj şi atitudine! Iartă-i, Doamne, că au fost atât de slabi şi ajută-i(ne) să vadă Adevăratele Valori ale Vieţii!

(va urma... când îmi vor aduce feroneria)

Ajunge!!!

de Constantin D. Pavel

O stare de insecuritate, de teama perfida, domneste in Romania de aproape doua saptamani.

AJUNGE!!!

Apucati-va de treaba cu incredere in Dumnezeu si in viitorul pe care El vi-l pregateste, cu incredere in voi insiva si in puterea voastra de a va construi viata. Frica nu face decat sa va afunde si mai mult in mizerie!

AJUNGE!!!

Redeveniti Oameni si bucurati-va de Viata!

NOI SUNTEM STAPANII VIETII NOASTRE, ASA CA, PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU, COMPORTATI-VA CA NISTE STAPANI!!!

Dati mai departe aceasta adresa, sa alungati frica din sufletele romanilor!