Asaltul buruienilor...

de Constantin D. Pavel

Ca întreprinzător mă confrunt adesea cu probleme care de care mai neobişnuite, ceea ce îmi antrenează muşchii gândirii, fiindcă sunt nevoit să caut şi să descopăr soluţii, unele dintre ele de neînchipuit într-un mediu şi o societate normale.

Anul acesta, pe fond de "criză", am învăţat o mulţime de lucruri, redescoperindu-mă şi recreându-mă ca "rezolvator de probleme"; pe de o parte m-am bucurat, căci experienţa rămâne şi este de nepreţuit în timp; pe de altă parte, însă, analizând situaţia, m-am întristat, căci mi-am dat seama că eu am căutat şi am rezolvat problemele ca să am bani să plătesc statul!... Şi în situaţia mea se găsesc mii şi mii de întreprinzători români...

Mi-am făcut socotelile privind impozitul forfetar pe care trebuie să îl dau luna asta... Şi a reieşit că statul român îmi fură peste şapte milioane de lei vechi! (În mod normal, pentru activitatea pe care am depus-o în lunile de vară, când economia nu numai că a stagnat, ci a alunecat atât de rapid în jos că nici ea nu mai ştie unde a ajuns, ar fi trebuit să plătesc cu şapte milioane mai puţin!!) De ce spun că mi-i fură? Pentru că banii nu sunt orientaţi în crearea de condiţii mai bune, ci în menţinerea unui sistem grav bolnav, care este pe cale să sucombe...

Personal, aş fi dispus să iau de la gura copilului meu şi să contribui la refacerea societăţii româneşti, ştiind că el ar trăi mai bine în viitor dacă eu aş face asta acum. Însă debandada morală şi educaţională în care se zbate România în momentul de faţă mă îndepărtează de orice ideal.

Cu tot pozitivismul meu, mi-e imposibil să nu remarc către ce ne îndreptăm... Criza economică nu înseamnă nimic pe lângă ce-o să vină în următorul deceniu!

Să mă explic printr-o poveste, cum ii stă bine unuia care se crede scriitor...

Bunicul meu lucra pământul. Aşa l-am cunoscut când am venit pe lume şi aşa l-am păstrat în memorie... El ştia şi aplica legile universale ale vieţii: arat, semănat, îngrijit şi recoltat. Făcea aceste lucruri an de an şi tot mereu avea hambarele şi cămările pline cu toate cele trebuincioase unei vieţi trăită în plinătate. Îmi aduc aminte, când mă făcusem mai toitănel, cum mă lua cu el în grădina de legume să plivim plantele... Atunci am învăţat diferenţa dintre o plantă bună şi una rea. Ardeii, vinetele, roşiile, ceapa, usturioul, gogoşarii erau plante benefice, care dădeau roade ce puteau fi mâncate; pălămida, costreiul, volbura, troscotul, pirul nu produceau roade şi era interzis să le mâncăm, unele fiind chiar otrăvitoare pentru om şi animale. Şi din primăvară până-n toamnă bunicul ducea o luptă dură cu buruienile, pentru a le oferi legumelor şansa de a supravieţui şi a se dezvolta, astfel încât la venirea iernii să avem ce lua din cămară... Într-un an, bunicul a fost bolnav şi nu s-a putut ocupa prea bine de grădină... Buruienile au crescut mai mari decât legumele, iar roadele celor din urmă au fost mici şi puţine cantitativ... Tristeţea bunicului meu a fost mare atunci, căci el se gândea la viitor... Şi, într-adevăr, anul care a venit n-a fost uşor...

Analizând situaţia cu mintea de acum şi făcând o paralelă între grădina bunicului şi societatea românească în care am ajuns să trăim, realizez că de aproape două decenii, pământul din sufletele şi minţile oamenilor care formează această naţie n-a mai fost arat, cultivat şi îngrijit cum se cuvine. În ultimii ani aproape deloc! Doar s-a cules... Şi chiar dacă grădina a fost mult prea bogată şi încărcată de rod, de unde iei şi nu mai pui la loc, nu mai creşte decât buruiana...

De ce spun, deci, că în următorii zece ani vine sfârşitul României, aşa cum o ştim şi ne-o dorim în visele noastre? Pentru că buruienile au ajuns acum la maturitate, iar legumele autohtone - chiar dacă au ele sămânţă de mare soi, fiind foarte apreciate la export! - au fost sufocate de păienjenişul otrăvitor al plantelor malefice, care s-au întins în toată grădina aceasta numită România.

Timp de 20 de ani nimeni nu a mai însămânţat nimic, nimeni nu a mai lucrat loturile de pământ fertil din minţile tinerilor români, nimeni nu a mai îngrijit plăpândele valori purtătoare de rod bogat. Grădina a fost lăsată în paragină, buruienile au fost lăsate să se înmulţească şi să-şi răspândească seminţele otrăvitoare şi acum, ajunse la maturitate, se vor înmulţi cu o ferocitate demnă doar de tagma buruienilor cele mai rele.

În deceniul care vine vor părăsi România şi ultimele plante benefice care au mai rămas. Îşi vor înfige rădăcinile, de nevoie, în solul îngrijit al altor ţări şi vor rodi acolo rod bogat. Vor da tot ce pot pentru alte naţii, căci acolo vor fi îngrijite şi încurajate să rodească, pământul din jurul lor va fi plivit de buruieni şi li se vor oferi condiţii propice să înflorească şi să se înmulţească, spre beneficiul întregii ţări străine.

De ce nu mai pot rodi aceste plante în România? Pentru că solul e viciat de buruieni, pentru că mediul e otrăvit de seva acestora, pentru că aerul are iz înţepător de acru şi pentru că într-un astfel de pământ doar buruienile mai pot da rod sănătos. Plantează o legumă într-un lot plin de buruieni şi vezi cum vor arăta roadele ei... Pipernicite, contorsionate, slabe, bolnave, vizibil afectate şi de o calitate greu de acceptat. Tocmai de aceea plantele benefice din această ţară vor pleca în următorii ani; din iubire respect şi pentru roadele lor.

În cele din urmă, la finalul acestor 10 ani, când solul mental şi sufletesc al ţării ăsteia va fi împânzit de cele mai feroce şi mai perverse buruieni, România va muri. Nu ca ţară, în sine, ci ca naţiune! Da, va fi locuită în continuare, dar cetăţenii ei nu vor mai fi români, cu suflet românesc şi simţire românească, ci un soi de buruieni adaptate supravieţuirii într-un mediu de grădină părăginită, în care legile sfinte ale vieţii nu mai sunt de mult respectate şi aplicate...

Deşi e un scenariu apocaliptic, este cât se poate de real. O ţară în care se trăieşte fără principii, în care valorile au fost pervertite şi mânjite cu noroi, în care proştii şi curvele sunt vedete, o ţară reprezentată în Parlamentul European de politicienii-etalon ai societăţii de acum, este o naţiune sortită pieirii...

Ce se (mai) poate face? Aproape nimic...

Singura, unica, cea din urmă soluţie este revenirea la valorile moralei creştine, reîntoarcerea la cele 10 Porunci şi respectarea lor!

Şi aşa cum bunicul meu scotea din rădăcini buruienile din grădina lui şi le călca cu înverşunare sub talpă, tot aşa ar trebui să facem şi noi, cei care răbdăm asaltul buruienilor de aproape 20 de ani! Să le smulgem cu rădăcini cu tot de peste tot unde le vedem! Să le ierbicidăm cu inteligenţa noastră nativă şi cu simţirea noastră românească, fiindcă acestea sunt pentru buruieni otrăvurile cele mai puternice! Să ne aliniem de-a lungul acestei grădini numită România şi, cu sapele în mâini, să dăm în stânga şi-n dreapta, până nu mai rămâne nimic din această plagă ordinară care a adus ţara în situaţia de cea mai bogată grădină nelucrată din lume!

Şi dacă nici acest din urmă asalt nu ne mai izbuteşte, smulgeţi-vă singuri rădăcinile din pământul-mamă, chiar dacă doare enorm, şi plecaţi unde vedeţi cu ochii...

Aşa să ne ajute Dumnezeu!