vineri, 7 mai 2010

Co(n)centrarea

de Constantin D. Pavel

Capacitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit, de a finaliza ceea ce încep, este una dintre trăsăturile de bază ale oamenilor de succes de pretutindeni, indiferent de domeniul în care activează. Cum izbutesc ei să facă acest lucru cu, apa­rent, o atât de mare uşurinţă? Ani la rând am încercat să îmi dau seama şi, pentru o bună perioa­dă de timp, am crezut că am descoperit secretul lor: concentrarea.

De curând, însă, în timp ce lucram la o carte care se cerea definitivată la o dată anume, am constatat că secretul oamenilor de succes este altul, mult mai adânc şi mai încărcat de sem­nificaţii. Şi vă spun cu mâna pe inimă, o dată ce am aflat acest secret, toate succesele şi insuccesele din viaţa mea au căpătat sens, şi-au dez­văluit resorturile interioare. Privite din acest punct de vedere, toate realizările personalităţilor din societatea omenească par atât de uşor de în­de­plinit, atât de uşor de dus până la capăt.


Dacă tu, dragul meu cititor, crezi în continuare – cum şi eu am crezut – că ţelurile se re­alizează prin concentrare, te rog, din acest mo­ment, uită de asta! E o minciună, o piedică în calea dezvoltării tale persoanle, o stavilă în ca­lea realizării propriilor vise! Da, prin concentra­re poţi înfăptui multe lucruri, dar nu vei fi sa­tis­făcut de ele decât pe moment. Pe când, apli­când secretul adevăraţilor oameni de succes, vei putea înfăptui tot ce are sens pentru tine şi îţi vei simţi sufletul împlinit pe deplin!


Secretul, marele şi supremul secret al suc­cesului încărcat de semnificaţie, este... atenţie! ...centrarea!


A fi centrat înseamnă a fi acolo, în ceea ce faci, în proporţie de 100%, căci ceea ce faci este, de fapt, ceea ce eşti!


Atunci când te concentrezi, îţi impui să uiţi de toate pentru că trebuie să duci la final lucrul început. Practic, te obligi pe tine să faci doar ce trebuie făcut şi nimic altceva. Mult timp am trăit în această eroare şi aveam impresia că aceasta-i calea... Ba i-am mai îndemnat şi pe alţii să facă la fel, prin viu grai, prin CD-urile, în ar­ticolele şi în cărţile mele. Tuturor, spăşit, vă cer iertare! Căci adevărul este altul...


Atunci când te centrezi, uiţi de toate tocmai pentru că faci acel lucru şi îl vei duce la în­deplinire nu pentru că trebuie, ci pentru că asta îţi aduce şi mai multă satisfacţie, pe măsură ce proiectul avansează!


Mare diferenţă, aşa-i? Uriaşă!


Mie îmi place să scriu, să împărtăşesc al­­tora gândurile, sentimentele, trăirile şi desco­peririle mele. Chiar acum, când aştern aceste cu­vinte pe hârtie (pentru că încă mai scriu de mână, pe hârtie, în vechiul şi „demodatul“ stil din seco­lul trecut...), când îţi dezvălui ţie toate aces­te mi­nunate descoperiri, simt că trăiesc cu adevărat şi că îmi împlinesc menirea, că fac ceea ce Dum­nezeu mă îndeamnă să fac. Şi sunt fericit!


Cu vreo două săptămâni în urmă am fost cu maşina la reparat (a intrat o pietricică între plăcuţa de frână şi disc, dacă te întrebi cumva care a fost problema...) la un mecanic recoman­dat de un prieten bun, într-un sat din afara Bucu­reştiului. Florin (aşa îl cheamă pe „meşter“) nu e mecanic cu patalama, meseria lui fiind cu totul alta – însă îi place atât de mult să re­pare ma­şini, încât şi-a făcut un renume greu de ega­lat în această profesie. Mi-a fost recomandat astfel: „Lasă-l să-ţi asculte maşina şi o să-ţi spună exact ce are!“ L-am lăsat să facă asta; a condus vreo 200 de metri şi mi-a zis care e pro­blema; a descoperit pietricica exact acolo unde a spus că se află. Mi-a făcut, de asemenea, şi alte recomandări valoroase, de care acum ţin cont şi le pot observa veridicitatea.


Acest om este centrat pe ceea ce face! Practică această activitate cu atâta pasiune, în­cât sufletul i se umple de plăcere şi chipul îi ra­diază de fiecare dată când poate să facă o ma­şinărie să meargă din nou. Acesta e darul lui, primit de la Dumnezeu, pe care îl împărtă­şeşte semenilor săi. Şi satisfacţiile curg din toate păr­ţile: şi sufleteşti şi financiare şi de relaţio­nare. E împlinit şi se simte îm­plinit, pentru că este... centrat! Face ceea ce e menit să facă, iar atunci când face, uită de sine, uită de toate, părând con-centrat asupra muncii sale!


Mai presus de centrare mai există un se­cret. E cel care stă la teme­lia tuturor realiză­rilor mă­reţe ale Ome­nirii. Este vorba despre... co-centrare!


Aceasta este capacitatea de a atrage oa­­meni centraţi pe un anumit domeniu, pe o anumită activitate, de a-i pune la un loc şi de a crea o echipă în care cu toţii uită de toate pentru că sunt pe deplin implicaţi în proiect.


Cele mai bune familii, cele mai bune com­panii, cele mai bune echipe sportive, cele mai bune orches­tre, au această minunată capacitate, de a se co-centra pe obiectivele perso­nale, în concordanţă cu obiectivul central, bine definit şi înţeles de către toţi. Astfel de comunităţi umane – fie că e vorba de o celulă simplă, soţ-soţie, fie de una complexă, cum ar fi o multinaţională –, respectă principiul co-centrării. Şi, evident, suc­cesul şi împlinirea nu întârzie să apară...

Niciun comentariu:

Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:

”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...