Măsuri anticriză

de Constantin D. Pavel

Ieri m-am întâlnit, după mulţi ani, cu un coleg de liceu. După bucuria euforică a revederii şi depănarea scurtă a unor amintiri amuzante, a început să se plângă de... criză! Dar a făcut-o într-un mod care m-a impresionat foarte tare. Pur şi simplu, era disperat!

— Cum reuşeşti tu să-ţi menţii nivelul de trai, că eu nu mai pot? m-a întrebat.

Aflasem mai înainte că lucrează într-un service de reparaţii auto şi că din cei opt angajaţi, trei au fost daţi afară, iar după Paşte patronul i-a anunţat că vor mai rămâne doar trei sau patru, pentru că nu mai sunt comenzi cum erau înainte. Soţia lui vinde într-un magazin, dar nici la ea treaba nu merge prea roz... Au doi copii mari, de 16 şi de 15 ani, care vor şi ei să fie în rândul adolescenţilor. Salariile au rămas la fel, pe când euro a crescut enorm. Şi cum au rate în euro... Simţea că nu mai poate!

I-am răspuns printr-o întrebare la care nu se aştepta:

— Cine zice că trebuie să îţi menţii acelaşi nivel de trai?

A clipit încurcat şi s-a încruntat.

— Păi... dar... pentru ce muncim?! Nu ca să trăim mai bine?

— Nu.

— Stai că nu te mai înţeleg! Te-am pierdut aici!...

Pentru că eram cu timpul măsurat, urmând să ajung la o întâlnire, m-am scuzat că nu pot să îi explic acolo, pe loc, şi i-am dat o carte de vizită. L-am rugat să intre diseară pe blog şi să citească răspunsul, dimpreună cu câteva soluţii anticriză, pe care cu toţii le pot adopta pentru a trece cu bine peste această perioadă de transformare socio-financiară. Mă ţin, iată, de cuvânt şi în cele ce urmează vă voi arăta câteva căi simple de "a face faţă crizei", pe care, de obicei, le divulg cursanţilor mei în Cursul PAVCON eDucational "Învaţă Să Faci Bani!". Sper să vă fie de ajutor şi... aştept comentarii!!!

În primul rând, haideţi să lămurim un lucru: nu muncim ca să trăim şi nici nu trăim ca să muncim! Această idee e o mare şi imensă gogoaşă umflată, o capcană în care au picat foarte mulţi oameni lipsiţi de educaţie personală (şi nu mă refer aici la educaţia din şcoală, liceu ori facultate, care nu e educaţie personală, ci educaţie socială – dar pe marginea acestui subiect vom "croşeta" altădată...).

Muncim pentru că ne place ceea ce facem şi pentru a-i servi pe ceilalţi semeni ai noştri prin măiestria noastră! Pentru asta muncim!!!

Dacă munciţi pentru altceva, atunci ceea ce faceţi nu se mai cheamă muncă, ci sclavie: socială, familială ori a ego-ului. Adică munciţi ori pentru că aşa vă cere societatea, adică grupul de prieteni, rudele, familia, care v-au "văzut" făcând activitatea respectivă şi dumneavoastră v-aţi conformat, deşi nu vă place domeniul (cunosc o mulţime de medici, ingineri şi contabili care practică meseria pentru că aşa au vrut părinţii), ori pentru că aveţi o familie şi o casă de întreţinut, iar pentru asta faceţi această concesie, de a lucra oriunde salariul vă acoperă cheltuielile (cunosc o mulţime de oameni care spun fac orice mi se cere, dacă mi se dau bani mai mulţi), ori pentru că aveţi un ego atât de exacerbat încât, ca să vă daţi mare în faţa celorlalţi cu funcţia pe care o ocupaţi, cu casa pe care o aveţi, cu maşina pe care o conduceţi, cu concediile în străinătate pe care le faceţi, cu relaţiile sus-puse pe care le aveţi, cu cercul de oameni importanţi în care vă învârtiţi, acceptaţi să prestaţi o activitate pe care o urâţi, care vă depersonalizează şi nu vă reprezintă aproape deloc! (Şi cunosc şi din aceştia vreo duzină...)

Munca e ceea ce îţi place să faci, iar când o faci nu simţi niciodată că munceşti!

Cel mai bun sfat în acest sens, pe care şi eu l-am primit când făceam ce nu îmi plăcea, este: disciplinează-te, alocă un timp zilnic pentru a face ceea ce îţi place, dezvoltă-ţi abilităţile în acest domeniu până când începi să fi recunoscut de cei din breaslă, apoi începe să pui preţ pe ceea ce faci cu plăcere; cu alte cuvinte, transformă ceea ce faci cu plăcere în sursă de venituri. Iar când vei face din această sursă de trei ori mai mulţi bani decât din serviciul sau activitatea care nu îţi place, poţi renunţa definitiv la cele din urmă, pentru a te dedica exclusiv pasiunii tale! E singura cale cunoscută spre împlinire personală şi bogăţie reală! Fiindcă bogăţia se măsoară nu în contul gras din bancă sau în lucrurile pe care le ai, ci în preţul pe care a trebuit să-l plăteşti pentru a le avea! Iar dacă acest preţ a constat din familia ta, sănătatea ta, liniştea ta interioară... atunci nu eşti bogat, eşti doar... un păcălit al sorţii!

În speranţa că am lămurit, cât de cât, problema muncii pentru a trăi, haideţi să vorbim un pic şi despre cum să facem mai puţine "crize" din cauza "crizei". Sunt acţiuni aparent minore, uşor de aplicat, care, pe termen mediu şi lung aduc beneficii inestimabile!

În primul rând, dacă nu ai de unde lua mai mulţi bani pentru a-ţi păstra nivelul de viaţă, atunci scade nivelul de viaţă! Ştiu că pentru unii sună de neconceput, însă oricum nivelul de viaţă le va scădea, fiindcă, nu-i aşa, este "criză"... A scădea nivelul de viaţă înseamnă a te mulţumi cu mai puţin sau a utiliza servicii/produse mai ieftine – şi nu neapărat mai proaste calitativ. Cel mai bun exemplu, pe care îl dau şi la Cursul "Învaţă Să Faci Bani!", se referă la... hârtia igienică! Fundul nu suferă dacă e şters cu o hârtie mai puţin "mătăsoasă", dar care are avantajul de a fi de 3-4 ori mai ieftină decât cea utilizată înainte de criză! La o simplă socoteală, noi am economisit lunar în familie, doar schimbând hârtia igienică, 180.000 lei vechi. Ceea ce înseamnă pâinea pe 10 zile!

Un alt mod de a strânge bani pentru investiţii: economia de apă. Când ne spălăm pe dinţi, nu mai lăsăm apa să curgă. În loc de a face baie în cada plină cu apă, de două ori pe săptămână, facem doar o dată şi înlocuim o baie cu un duş scurt. Tot legat de apă: în loc să bem apă plată "nu ştiu care", luăm din felul "nu ştiu care", mai ieftin cu 15-20%.

Factura de energie a scăzut cu o treime de când am început să folosim becuri economice, care au şi o durată de viaţă mai lungă şi calmează şi ochii.

Am desfiinţat televizorul (am mai scris despre asta într-un articol de la începutul anului, pe care îl găsiţi în arhiva blogului). Dacă 99% din ce e la el e "gunoi pentru minte şi suflet", ce rost mai avea să-l ţinem? Încă o economie şi de acolo.

Am rărit drumurile cu maşina. Acum plec cu ea doar când e neapărată nevoie. Maaaaare economie şi de acolo (în loc de 4.000.000 lei lunar pe benzină, acum am ajuns la 2.500.000 lei)! Şi, în plus, mişcarea face bine la sănătate!

Cumpărăturile le facem acum strict după listă şi niciodată nu mai mergem la supermarket fără să fi mâncat mai înainte! Ăsta e un truc psihologic pe care puţini îl ştiu: dacă mergi cu burta goală la magazinul alimentar, vei fi tentat să iei de toate, pentru că atunci, în acel moment, îţi este foame! Şi chiar dacă mergi cu lista făcută, vei umple coşul/căruciorul, pentru că nu mai judeci cu mintea, ci cu bruta...

Toate aceste economii pe care le faci sunt egale cu zero, dacă banii economisiţi dispar în totalitate pe rate sau pe alte produse. Banii din economie nu se cheltuiesc, ci se... investesc! Dar despre acest subiect puteţi citi în romanul online DĂ MAI DEPARTE...

Şi un ultim sfat: pentru a scăpa de "problema banilor", investiţi timp, dacă bani nu aveţi! Doar 5 minute pe zi sunt suficiente pentru început. Faceţi-o ca pe o joacă, dar fiţi perseverenţi. Există site-uri care te plătesc pentru a intra şi a sta 30 de secunde pe alte siteuri. Multă vreme m-am ferit de aceste "afaceri", crezând că sunt doar aşa, o înşelătorie... Analizând însă cu atenţie, mi-am dat seama că s-ar putea să funcţioneze. Aşa că l-am înscris pe fiul meu, de probă... La început s-a opus, însă acum îi pare bine! Chiar foarte bine, fiindcă a ajuns să facă aproximativ 8 dolari pe zi, în numai o lună! Iar bucuria lui cea mare vine din faptul ca a realizat deja sursa de venit care îi permite să îşi achite maşina pe care o doreşte după ce va împlini 18 ani!

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi la http://bux.to, să vă înscrieţi completând datele personale la Register, la Referrer să scrieţi Anderminator şi... să-i daţi drumul!

Colegul meu spunea că are nevoie de 10.000.000 lei vechi pentru a acoperi creşterea ratelor pe care le are de plătit. La http://bux.to se pot face 10.000.000 de lei într-o lună. Dovedit!

Acum închei parafrazând celebra frază a lui Henry Ford: "Dacă crezi că funcţionează şi pentru tine, ai dreptate! Dacă nu crezi că funcţionează şi pentru tine, tot dreptate ai!"

P.S. Cei care au nevoie de îndrumare pas cu pas pentru înscrierea pe http://bux.to mă pot contacta pe adresa personală de mail: pavcon@yahoo.com

Criză uşoară!!!


Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Creşterea celorlalţi...

de Constantin D. Pavel

Una din legile succesului personal pe care am descoperit-o pe propria-mi piele sună aşa: "Creşterea celorlalţi îţi asigură avansarea".

Principiul e simplu: ajutându-i pe ceilalţi să se dezvolte, vor creşte atât de mult încât ne vor ridica pe noi, cei aflaţi înaintea lor, până vom ajunge la următorul nivel. Aşa că cea mai înţeleaptă decizie pe care o putem lua în viaţă este să îi învăţăm pe ceilalţi tot ce ştim. În felul acesta vom cunoaşte avansarea!

Dacă, în schimb, vom ţine cu dinţii de avantajele nivelului la care am ajuns, manifestând o atitudine ermetică, de îndepărtare a contracandidaţilor, Sistemul Natural de Triere a Oamenilor ne va înlocui, mai devreme sau mai târziu, cu un altul, care nu are nici o problemă în a înţelege cât de benefică este această lege a succesului personal.

Creşterea celorlalţi devine, astfel, o prioritate pentru cei care vor să ajungă să-şi împlinească visele. Tocmai de aceea vă ofer, prin intermediul PAVCON eDucational, toate cunoştinţele pe care le-am acumulat până acum. Fiindcă dorinţa mea este să avansez, dar nu singur, ci împreună cu voi!

Vine un moment în care lupta cu ceilalţi dispare din viaţa noastră şi ajungem să înţelegem că cea mai bună metodă de a ne aduce contribuţia este să (ne) dăruim întru scopul creşterii personale a celor asupra cărora avem capacitate de influenţă.

Cândva, la începutul activităţii mele în "lumea liberă", unul dintre primii mei mentori, un om cu totul deosebit, mi-a răspuns la exaltarea pe care o afişam cu următoarea frază: "Vei avea nevoie de 10 ani ca să poţi înţelege mecanismele bunăstării – şi abia apoi vei începe să ţi-o construieşti!". L-am luat în râs atunci, am zis că mă trage înapoi cu intenţie, că nu doreşte să mă ajute. Dar a avut dreptate. Mare dreptate! Mi-au trebuit 8 ani să pricep despre ce este vorba! Şi când mi-am dat seama, în sfârşit, de mersul natural al lucrurilor şi al vieţii, am realizat că o puteam face şi într-un singur an. Dar cu o condiţie aproape imposibil de îndeplinit: să-mi ucid, pur şi simplu, pe toată durata acestui proces... ego-ul!


=============================================
Extras din Seminarul audio "Mentoring – creşterea celorlalţi", în pregătire la PAVCON Audio. http://www.pavcon.ro


Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Embrionul

Cine suntem şi de ce suntem aici?...
Iată un posibil răspuns...



Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Bestia...

de Constantin D. Pavel

Cea mai rea bestie care îţi guvernează viaţa este ego-ul! Te face să te simţi mare, important, superior, să-ţi doreşti o mulţime de nimicuri şi să pierzi ce e esenţial în viaţă: iubirea celor dragi!
Da, eşti mare, eşti important, dar nu eşti în nici un caz superior cuiva! Şi fii atent aici: mare şi important eşti doar în ochii celor care te iubesc, nu în comparaţie cu alţii!
În spatele casei vecinilor s-au aciuat, acum doi ani, pe toamnă, câţiva „boschetari“. Erau doi bărbaţi şi o femeie, la început. De-a lungul iernii au mai apărut câţiva, astfel că, la un moment dat, le-am pierdut şirul. Se tot perindau prin faţa ferestrei mele de la baie. Un şir nesfârşit de „homeless“, bărbaţi, femei şi copii. Veneau şi plecau aproape tot timpul.
Cu câţiva ani în urmă, un hoţ pe care nu l-am prins niciodată a intrat pe fereastra de la baie (care e una mare, dublă, nu una din acelea mici, obişnuite, cum sunt la bloc) şi mi-a furat o pereche de blugi puşi la uscat, banii din portmoneul aflat în haina pusă la aerisit (cu o seară înainte fusesem într-un loc unde se fumase mult şi intrase mirosul de tutun în haină), o periuţă de dinţi (a mea, nu a soţiei sau a fiului meu) şi o pastă de dinţi obişnuită (deşi pe etajera oglinzii se mai găsea un tub de pastă de dinţi cu aloe vera, de la Forever Living Products, mult
mai scumpă). Pe atunci nu erau „boschetari“ prin împrejurimi, ci numai muncitori şi nişte salahori ceva mai „bruneţi“ care lucrau la o clădire de pe stradă, aflată în reconstrucţie. Mereu am bănuit că hoţul a provenit de acolo...
Sentimentul de insecuritate a rămas însă de atunci în conştiinţa mea, iar când am văzut că „boschetarii“ de alături se înmulţesc peste măsură, s-a accentuat şi m-a împins spre acţiune. Am discutat cu vecinul care le permisese amărâţilor să îşi facă un culcuş la ghena din spatele casei sale, exprimându-mi pe faţă îngrijorarea. El a încercat să mă liniştească, spunându-mi că îl ştie „pe şeful lor“ şi că „garantează pentru ei“. Şi mi-a sugerat să discut şi eu cu el, înainte de a-mi pune planul în aplicare – intenţionam să chem sectoristul să rezolve situaţia, fiindcă îmi era teamă să mai las geamul de la baie deshis şi nesupravegheat.
Mi-am luat inima în dinţi şi într-o dimineaţă l-am abordat pe bărbat. Era un individ la vreo 50 de ani, cu o barbă mare, înspicată, cu ochii roşii şi buzele crăpate de frig. Avea palmele mari, murdare, cu unghiile negre, roase cu dinţii. La prima privire era de-a dreptul înfricoşător...
În numai două minute mi-am schimbat însă total părerea pe care mi-o formasem despre el! Am aflat că fusese profesor suplinitor de limba română şi că ajunsese aşa din cauza durerilor sufleteşti înecate în băutură. Îi murise soţia la naştere, împreună cu copilul pe care amândoi şi-l doriseră atât de mult, în 1991. Era conştient că e un alcoolic incurabil şi că e bolnav de ciroză – atunci am remarcat ce abdomen umflat avea! –, dar luase deja decizia că viaţa nu mai are nici un rost fără „iubirea vieţii lui“ şi alesese strada.
Era lucid, calm şi cumva împăcat cu el şi cu ceea ce devenise. Dar mi-a mărturisit că asta se întâmplă de obicei dimineaţa, înainte să se apuce de băut. Şi m-a asigurat să stau fără griji, fiindcă regulile impuse de el nu vor fi niciodată încălcate!
„Ce fel de reguli?“, l-am întrebat curios. „Noi nu furăm niciodată!“, a spus băţos. „Noi doar cerşim, vindem ce găsim şi, câteodată, mai muncim pe ici pe colo, pe la cine ne acceptă. Dar de furat, nu furăm niciodată!“
Au rămas în spatele casei vecinului până pe la sfârşitul lui aprilie, anul trecut. Şi nu mi-am mai făcut griji de atunci.
Prin noiembrie au venit alţii. Probabil aduşi de vreunul care fusese cu un an în urmă în grup. Cu copii, cu femei, cu adolescenţi care trag pe nas aurolac, pentru a vedea viaţa mai roz...
Mi-am învins bestia din interior şi am început să văd că acolo sunt oameni, nu doar „boschetari“. Şi de ceva vreme, când cumpăr pâine pentru mine, cumpăr şi pentru ei una sau două. Le-o las într-o pungă, pe marginea gardului de ciment care ne desparte curţile. S-au învăţat şi o ridică mereu de acolo... Nu mi-au mulţumit niciodată, dar eu mă simt mulţumit! Am ales să înving bestia din mine şi sunt mult mai împăcat şi mai fericit acum!...


Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Haina şi Atitudinea...

de Constantin D. Pavel

Duminică, de ziua femeii, foarte de dimineaţă, l-am dus de urgenţă pe tatăl meu la spital. După nici o oră, medicii şi personalul medical îl băgaseră în sala de operaţie şi se apucaseră de treabă. După aproape patru ore, i-au scos din bila inflamată patru calculi, doi din ei incredibil de mari! Acum e în regulă, se simte mai bine... Trebuie să se refacă, aşa că va mai sta în spital o săptămână...

Povestea pe care doresc însă să v-o spun ţine de altceva care s-a petrecut în timpul acestei întâmplări... Ceva care mi-a arătat încă o dată cât de importantă este imaginea personală şi cât de adevărată este afirmaţia din titlul acestui articol.

Mama m-a sunat pe la 5 dimineaţa, duminică; era disperată, speriată şi plângea; aşa că vă daţi seama în ce viteză am plecat de acasă! Am luat la repezeală nişte haine pe mine, nici măcar pe faţă şi pe dinţi nu am apucat să mă spăl, în cap mi-am pus o şapcă neagră şi, cu ochii roşii de nesomn (fiindcă mă culcasem pe la ora 2 din noapte, datorită obiceiului meu de a scrie când ceilalţi din casă dorm...) am condus ca nebunul până la ai mei, pe şoselele incredibil de goale ale capitalei...

L-am luat pe tata, care mă aştepta pregătit, l-am urcat rapid în maşină şi, următoarea oprire, spitalul.

Arătam ca naiba, mă simţeam ca naiba şi... m-au tratat ca naiba, cu multe "aere", de la asistentul din camera de garda - care s-a comportat ca şi cum ar fi fost cel puţin directorul spitalului -, până la asistenta de pe salon, pe mâna căreia l-am lăsat pe tata...

Am bântuit pe holurile spitalului până pe la ora 2 după-amiază, îngrijorat şi cu inima cât un purice. Într-un final, am reuşit să discut cu medicul care a făcut operaţia - un profesionist şi un om deosebit - şi să aflu că totul e în regulă, operaţia reuşise, îi scoseseră „pietrele“ şi avea să se facă bine...

Abia atunci mi-am permis, în sfârşit, să mă duc acasă... Unde m-am bărbierit, am mâncat ceva, mi-am schimbat hainele, mi-am dat şapca jos, mi-am aranjat frizura, ba chiar am şi reuşit să mă odihnesc vreo oră, în nivel Silva... Într-un cuvânt, am redevenit eu cel de toate zilele. Şi pe la ora 17 m-am înfăţişat din nou la spital, să aflu cum se simte tatăl meu.

Şi acum... miezul poveştii: am întâlnit-o pe asistenta de dimineaţă pe culoar...

— Bună seara, am zis. Fiţi amabilă, cum se mai simte dl. Pavel?

— E bine, mi-a răspuns ea, afişând o atitudine de politeţe şi respect, cu un zâmbet larg pe faţă, dar vizibil încurcată pentru că nu mă recunoştea.

Am zâmbit şi eu şi am continuat discuţia, lăsându-i timp să îşi amintească de mine... Şi în vreme ce vorbeam cu ea, mi-am dat seama cât de importantă e imaginea şi... cât de mult se adaptează reacţia celorlalţi la imaginea noastră! Pur şi simplu, atitudinea femeii se schimbase cu totul. De la "aerele" cu care mă întâmpinase de dimineaţă, la politeţea şi admiraţia de acum, distanţa era ca de la cer la pământ.

În plus, am mai remarcat un lucru important: atitudinea mea se schimbase, odată cu schimbarea hainelor. O simplă bluză grena, luată la repezeală dimineaţă, peste care îmi trăsesem în fugă o geacă maronie, nici nu se compara cu cămaşa bleu, călcată şi apretată, asortată cu sacoul închis la culoare, din lână fină şi moale, pe care le purtam acum. Starea mea devenise alta, postura mea devenise alta şi, deşi la secţia de terapie intensivă, unde se afla părintele meu, nu sunt primiţi vizitatori, cererea mea de a-mi vedea tatăl, pentru un minut, a fost acceptată destul de uşor.

Am ştiut, cumva, că în interiorul nostru există două personaje, dar acum dovada a fost cât se poate de puternică! Fiecare dintre noi are un frate interior (sau o soră, după caz) geamăn(ă). Unul e mai impunător şi răzbeşte în viaţă, altul mai umil şi mai slab în atitudine, care încă îşi caută drumul... Depinde numai şi numai de noi pe care dintre ei îl încurajăm să iasă zilnic la iveală!

Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Bestia

de Constantin D. Pavel

Cea mai rea bestie care îţi guvernează viaţa este ego-ul! Această bestie te face să te simţi mare, important, superior, să îţi doreşti o mulţime de nimicuri şi să pierzi ce e esenţial în viaţă: iubirea celor dragi!
Da, eşti mare, eşti important, dar nu eşti în nici un caz superior cuiva! Şi mare şi important eşti doar pentru cei care te iubesc, nu în comparaţie cu alţii...
Iubirea învinge bestia! Dacă te vei înconjura de oameni pe care să-i iubeşti din adâncul sufletului tău, oameni care îţi întorc dezinteresat iubirea lor, vei deveni cu adevărat superior... ţie!
Iubirea aduce fericire! Fii fericit! Învaţă să iubeşti oamenii şi să te foloseşti de lucruri, şi nu invers! Alege să învingi bestia din interiorul tău şi vei vedea că, în clipa în care vei face asta, te vei simţi cu adevărat liber şi fericit!

Trei lucruri pe care le poţi face chiar acum pentru ca acest mesaj să aibă un impact pozitiv:

1. Lasă un comentariu şi participă la discuţii!
2. Înscrie-te la Newsletter (e Gratuit!!!), pentru a primi mai multe ponturi fierbinţi şi idei folositoare!
3. Pune un link către acest articol în fiecare mail, mesaj, site sau blog al tău, pentru ca toţi prietenii tăi să poată beneficia de aceste informaţii! Transformă-te într-o sursă de informaţie benefică pentru lume!

Dă mai departe...

de Constantin D. Pavel

Zilele trecute am ascultat un seminar audio realizat de Brian Tracy, pe care l-am primit de la Success University cu vreo două luni în urmă. Îl mai ascultasem o dată, dar în maşină, în timp ce conduceam, iar în astfel de condiţii atenţia nu poate fi concentrată sută la sută asupra informaţiilor. Din această cauză, am ratat o idee genială, pe care acum, la reascultare, am izbutit să o prind şi să îi percep utilitatea în viaţa mea şi a voastră.
Ea e simplă şi îşi are rădăcinile în cartea scrisă de Catherine Ryan Hyde, Pay It Forward, după care s-a ecranizat filmul cu acelaşi nume. Mă străduiesc de ceva timp să cumpăr drepturile şi să editez această carte în România, pentru a vă oferi şansa de a citi una dintre capodoperele literare cu o influenţă uriaşă asupra Umanităţii - şi voi reuşi până la urmă. Ei bine, cum spuneam, Brian Tracy ne oferă o idee extraordinară de a scăpa de criză: educaţia financiară repede răspândită!
Şi cum dă voie fiecăruia să îşi aducă din plin contribuţia la planul educaţional (fără însă a schimba ideile esenţiale), m-am gândit cum anume să fac mai uşoară acceptarea educaţiei financiare, inclusiv pentru cei cărora le e dificil să citească literatură motivaţională şi de dezvoltare personală sau cărora, pur şi simplu, nu le place aşa ceva!
Soluţia... o găsiţi aici: DĂ MAI DEPARTE!
Sper din tot sufletul să vă placă şi să împărtăşiţi ideea cu toţi cei pe care îi cunoaşteţi. În felul acesta vom ridica repede, în decurs de numai câteva luni, nivelul educaţiei financiare a prietenilor noştri şi, astfel, vom putea cu toţii să facem faţă crizei şi, mai ales, provocării uriaşe de a deveni liberi din punct de vedere financiar!
Lectură plăcută, dragilor!