de Constantin D. Pavel
Am văzut şi vedem cu toţii, de câteva săptămâni încoace, ce se întâmplă în nordul Africii, în Egipt şi Tunisia, în Orientul Mijlociu, în Iran, Yemen şi în teritoriile palestiniene. Tsunamiul de pe Nil pare că s-a răspândit cu o forţă devastatoare asupra întregii lumi arabe. Flacăra libertăţii începe să ardă cu putere în Libia, Iran, Yemen, Bahrain, oamenii căpătând curajul de a-şi cere libertatea, chiar şi cu preţul vieţii dacă este nevoie; şi, din păcate, chiar a fost nevoie ca unii dintre ei să cadă, căci libertatea, se pare, nu poate fiinţa fără sacrificiul sângelui.
Ne-am bucurat pentru egipteni că au scăpat de Mubarak, la fel cum ne-am bucurat pentru noi înşine, în ’89, când am scăpat de Ceauşescu. Urmează să ne bucurăm pentru fiecare popor arab în parte, căci ceea ce se petrece acolo poate avea un singur deznodământ: eliberarea! Când anume se va întâmpla asta este doar o chestiune de timp pentru fiecare naţiune în parte; oricum, egiptenii au dat dovadă de consecvenţă şi au perseverat până când şi-au atins scopul, iar acesta este cel mai elocvent exemplu că se poate!
Da, nu mai e nici un dubiu, lumea arabă se trezeşte. Oamenii se trezesc şi, în disperare, se unesc împotriva celui mai mare rău de pe faţa pământului: asuprirea omului de către om. Îşi vor atinge dezideratul, vor trăi şi se vor bucura de momentul îmbătător al victoriei, dar... (căci există şi un „dar“ aici) va veni clipa în care vor da piept cu Şocul Libertăţii!
Ce este Şocul Libertăţii? Ceva ce poate fi lesne confundat cu... Jocul Libertăţii, o capcană în care cad adesea cei mulţi şi prea puţin educaţi în spiritul real al vieţii. Entuziasmul victoriei va trece şi oamenii simpli se vor trezi din beţia învingătorului şi se vor întreba: „Am dat jos răul cel mare, dar acum ce punem în loc?“. În lumea celor mulţi aceasta este cea mai legitimă întrebare, însă, în acelaşi timp, este şi cea mai greşită dintre toate, căci ea ascunde, în adâncurile-i nesondate, lipsa de viziune şi de responsabilitate a celor mulţi, care fac revoluţiile.
De ce afirm asta? Pentru că, iată, s-au scurs mai bine de 21 de ani de când românii au murit în stradă pentru obţinerea libertăţii, plătind, la rândul lor, durerosul preţ al sângelui. Imediat după aceea au cunoscut, pentru o zi sau două, Şocul Libertăţii. Însă nu i-au putut face faţă. Lipsa de educaţie şi de responsabilitate au determinat poporul român să cadă în capcana numită Jocul Libertăţii. Îl joacă de două decenii, cu rezultate puţine pentru marea masă a populaţiei, infim de puţine faţă de ceea ce putea aduce asumarea, de către fiecare în parte, a Libertăţii câştigate în ’89.
Dacă vor reuşi sau nu arabii să facă faţă Şocului Libertăţii rămâne de văzut. Eu înclin să cred, însă, uitându-mă la cum merg lucrurile acolo, că vor pica şi ei acest test şi că se vor rătăci în Jocul Libertăţii, căutând să pună pe altcineva în locul lui Hosni Mubarak. Acceptând acest compromis, cei mulţi se vor degreva de responsabilitatea de a-şi conduce propriile destine şi... istoria se va repeta mai curând decât credem.
Discutând aceste idei cu un bun prieten, mi-a spus că oamenii nu sunt pregătiţi acum să îşi asume responsabilităţi individuale, că nu sunt gata de o schimbare profundă, aşa cum o văd eu. I-am oferit răspunsul care mie mi se pare cel mai evident: oamenii nu sunt pregătiţi niciodată să îşi asume responsabilitatea propriei vieţi, însă devin deodată pregătiţi chiar din momentul în care şi-o asumă!
Nu ai cum să fii liber cedând altuia, de bună voie, cheile casei tale, dându-i astfel puterea să o transforme în propria-ţi colivie. Nu ai cum să fii liber aşteptând ca altcineva să decidă în locul tău, în privinţa lucrurilor cu adevărat importante, cum ar fi gândurile, emoţiile şi visele tale. Nu ai cum să fii liber renunţând de bună voie la atributul principal al libertăţii: Liberul Arbitru!
Chiar dacă vrei sau nu să crezi asta, întreaga societate umană se află, în aceste ceasuri tulburi, la răscruce de vremuri şi miliarde de oameni încă mai adoptă postura păguboasă a struţului, băgând adânc capul în nisip în faţa pericolelor; ei bine, tsunamiul planetar care s-a pornit deja, tocmai pe ei îi va mătura primii, pe cei care nu şi-au ancorat vieţile în roca de neclintit a asumării rolului de Fiinţă Umană, de Unic Creator al Propriei Realităţi. Tocmai de aceea trăim vremurile pe care le trăim, fiindcă se apropie momentul în care conştiinţa personală a fiecărui om se va trezi şi se va contopi cu Conştiinţa Unică a Umanităţii. Legea care va guverna de aici înainte viaţa oamenilor va fi: „Împreună, fiecare poate face mai mult!“.
A trece dincolo de Şocul Libertăţii, în plină Libertate, ori a te lăsa prins în capcana Jocului Libertăţii, în sclavia sistemului, e doar o alegere, o simplă alegere. Şi indiferent ce vor alege, oamenii vor fi nevoiţi să trăiască, cel puţin o vreme, cu urmările alegerii lor. Dacă le va fi rău, vor şti că au ales răul; dacă le va fi bine, vor şti că s-au ales pe ei înşişi.
Oricum, aşa cum spunea prietenul meu, tot ce se întâmplă în acest moment la nivel global este cât se poate de normal, fiindcă toate aceste tulburări profunde vor duce mai rapid la prăbuşirea celui mai perfid joc inventat de o minte diabolică, Jocul Libertăţii, vor duce la momentul atât de aşteptat al trezirii conştiinţelor individuale şi la unirea lor într-o Singură Conştiinţă, a Umanităţii.
Fie ca şi tu să ţi-o asumi şi să faci parte din ea! Cum? Simplu: fii ceea ce vrei să fii şi nu uita a iubi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Gândul Zilei 1118 - Luni 23 ianuarie 2023:
”Golește-ți mintea, o dată pe zi. Retrage-te câteva minute și intră în stare alfa, iar acolo caută pepita ta de aur din ziua respectivă, înt...
-
”Durerea nu trebuie acceptată, nu trebuie să ne obișnuim cu ea, ci trebuie analizată și neapărat identificată sursa din care se trage. Din m...
-
de Constantin D. Pavel Goethe afirma cândva, în lucrarea „Afinităţi selective“, că „nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, ...
-
”Cel obișnuit să își vândă timpul pe bani, nu îl va prețui niciodată la adevărata sa valoare. Va cheltui minutele cu aceeași larghețe, fie c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu