In memoriam Adrian Paunescu
DUMNEZEU SA II ODIHNEASCA SUFLETUL DE ROMAN!
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
vineri, 5 noiembrie 2010
marți, 19 octombrie 2010
Rostul
de Dan Puric
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
miercuri, 13 octombrie 2010
Pilotii orbi
de Mircea Eliade
(articol publicat in ziarul Vremea, in anul 1937)
(articol publicat in ziarul Vremea, in anul 1937)
Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.
Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.
Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.
Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.
Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. […]
Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.
Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.
Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.
Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.
…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…
Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.
Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !
luni, 2 august 2010
Reflecţiile unei maimuţe
de Autor necunoscut
Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,
Odata, o maimuta din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!
Tot circula o vorba, deloc adevarata
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasa!
Si, zau, savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneste
Când spune cum ca omul cu noi se înrudeste!
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri sau arme de razboi?
Am inventat, noi, cipuri si alte dracarii?
Insemne sataniste, otravuri, smecherii?
Vazut-ati pe vreunul, retras în jungla deasa,
Ca sa scorneasca arma distrugerii în masa?
Tot ce lasam în urma, când mai sarbatorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otraveste, în fiecare zi,
Paduri, câmpii, si ape, si zarile-azurii ...
N-avem starlete porno sau dive-travestiti,
Si, orisice s-ar zice, nu suntem trogloditi!
Cine-a vazut în hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastra-aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa..
Cât am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
În obstea maimuteasca vreun cocotier privat.
Urmând calea cea buna si, evident, corecta,
Adolescentii nostri parintii si-i respecta.
În ierarhia noastra, cum e firesc si drept,
Devine sef acela viteaz, agil, destept,
Capabil viata obstei s-o tina, s-o pazeasca,
De rele si primejdii turma sa si-o fereasca ...
Adesea seful nostru îsi risca mândra blana,
Ca turmei sa-i gaseasca loc de dormit si hrana.
Pe când, priviti ! La oameni, fereasca Domnul sfânt,
Sefi sunt cei fara suflet si fara de cuvânt,
Corupti, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni dupa putere si dupa bunastare!
De turma lor n-au grija nici cât un bob de mei,
Conteaza doar averea si înmultirea ei.
Nu veti vedea vreodata, cât soarele si luna,
O minte de maimuta dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamna minciuna, intrigi, ura
Sunt legi de referinta, a doua lui natura.
Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni vreun Iuda ori vreun informator...
Si iata înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmpla razboi religios,
Nici sfinte inchizitii, nici libertati în lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici ordine mondiala, si nici nationalism,
Si nici vreo îndoiala ce-aduce a ateism ...
E-adevarat ca omul, acest biped gunoi,
Arata ca maimuta, dar n-a descins din noi!
sâmbătă, 24 iulie 2010
Scrisoare deschisa
de Mugur Mihăescu
Scrisoare deschisa catre Uniunile Patronale din Romania
Numele meu este Mugur Mihaescu si va scriu aceste randuri in calitate de Vicepresedinte al nou infiintatei asociatii patronale a investitorilor din Centrul Istoric Bucuresti – “Micul Paris”.
Mi-este greu sa concep o scrisoare formala, o scrisoare al carei continut sa nu fie privit cu zambete de neincredere din partea multora dintre domniile voastre, insa am decis sa incerc astazi, pentru ca am ajuns, ca si multi altii, la un punct in care am spus: “Ajunge!”
Ca de fiecare data, guvernele, indiferent de culoarea lor politica, au incercat sa-si acopere esecurile politicilor financiare pe seama noastra, a celor care conducem direct sau indirect 200.000 de IMM-uri, IMM-uri care reprezinta motorul unei economii aflate la aceasta data in colaps. Nu i-a interesat niciodata cum facem, cat timp pierdem sa administram o afacere, cat anume investim. Pentru ei am fost oaia buna de muls, oaia cu care se puteau juca dupa cum li se nazarea, schimband peste noapte coduri fiscale, taxe, impozite, pentru ca acolo, la dansii in administratie, nu exista planuri de afaceri, ci doar spagi, interese si cine pe cine are pe postul nustiucare. In schimb daca sindicatele marilor regii pe care le administraza cu competenta, sau mai stiu eu ale caror asociatii guvernamentale se jeleau de mama focului amenintand ca ies in strada, solutia lor era ,in toti acesti ani, o taxa noua, o marire de acciza, o crestere de TVA, solutie pe care din nou nu se sfiesc sa o aplice, ca doar cine sa-i opreasca? Noi? Doar noi nu reprezentam masa electorala! Nu. Noi suntem oaia de muls. Dezbinata, cu interese proprii meschine, burghezii, care trebuie sa inteleaga solidaritatea sociala, si faptul ca domniile lor si marea masa de consilieri si consilieri ai consilierilor, in urma analizelor riguroase si pentru binele tarii au decis: marirea TVA e singura si cea mai buna solutie. Iar noi, ca de obicei, pusi in fata faptului implinit, trebuie sa ne lasam capetele in jos, acceptand situatia, ca doar stiu ei saracii ce fac!
Eu unul m-am saturat si cred ca fiecare dintre domniile voastre, si de aceea va chem sa stabilim o intalnire in luna iulie, in urma careia sa declansam singura greva care nu a fost declansata pana acum in Romania, si anume greva fiscala.
Va propun declansarea acesei forme de protest nu prin neplata taxelor catre stat, ci prin trecerea in inactivitate pe o perioada determinata a tuturor firmelor pe care le detinem. Va chem sa stam la aceeasi masa si sa dovedim tuturor ca putem sa fim uniti, indiferent de presiunile la care vom fi supusi. Cred ca este momentul sa nu mai fim amagiti de promisiuni aiurea, de subiecte fabricate pentru a ne distrage atentia, de tabloide si arestari spectaculoase, si sa luam o decizie care sa le arate acestor oameni ca nu suntem marionetele nimanui. Iar daca vom fi intrebati ce masura vedem noi pentru a iesi din criza, sa le prezentam o aritmetica simpla: Suntem 200.000 de IMM-uri. Fiecare dintre acestea vom angaja in aceasta perioada unul sau doi salariati din administratie si regii, si ii vom invata ce este acela respectul fata de munca, nu bataia de joc la care suntem supusi pana acum din partea lor. Le vom asigura calificare, vom ridica presiunea care ar fi existat asupra asigurarilor sociale de orice natura, si ma refer aici la somaj, plati compensatorii etc. si pe o perioada determinata vom duce la dimensionarea corecta a unui aparat de stat care a functionat pana acum numai si numai pe munca noastra.
Inchei aici aceasta scrisoare, al carei ecou nu stiu cu siguranta daca va fi cel scontat. Insa mizez pe capacitatea de intelegere a domniilor voastre, care ati demonstrat de-a lungul ultimilor 20 de ani ca stiti ce este aceea munca si perseverenta, fler si creativitate, si care ati tinut economia acestei tari, pe care am refuzat cu obstinenta sa o tradam.
Trimit aceasta scrisoare si catre presa si mass-media din Romania, indiferent de trustul de care apartine, in speranta unei mediatizari cat mai mari, deoarece consider ca sunt mai multe lucrurile care ne unesc decat cele care ne dezbina.
Sper din tot sufletul ca vara aceasta sa reprezinte pentru noi toti momentul de la care se va spune ca romanii isi cunosc, in sfarsit, interesul.
Cu respect,
Mugur Mihaescu,
vicepresedinte al ACCIB – Micul Paris
Partidul Desteapta-te Romane
Manifest politic
Capitolul 1 – Mesajul nostru
In conditiile in care timp de 20 de ani de la Revolutia noastra, a tuturor, structurile care au acaparat puterea au dovedit totala incapacitate de a gestiona corect aceasta tara, aducand doar saracie, foame, furt, spagi, coruptie sau delasare, generatia mea crede ca e timpul sa spuna cu glas tare: Ajunge! Desteapta-te Romane!
Ma uit in urma, la toti acesti ani care au trecut peste noi si nu-mi vine sa cred! Asta este tara in care m-am nascut?! Asta este locul in care am invatat sa gandesc, sa iubesc, sa sper, sa visez?! Ce s-a intamplat cu oamenii din jurul meu? Ce s-a intamplat cu locul pe care pana nu demult obisnuiam sa-l numesc “casa” mea?!
In fiecare oras, pe fiecare ulita din satele parca inmarmurite in timp, fetze de oameni pe care pana mai ieri ii vedeam zambind, privesc suspicioase, banuitoare, incordate si pline de ura. Neincrederea a pus stapanire pe un popor care pana mai ieri arata lumii intregi inventivitate, poezie, creativitate, poporul lui Brancusi, Eminescu, Coanda si Iorga.
Cei pe care-i vad azi in jurul meu sunt oamenii in mijlocul carora imi voi trimite copilul sa traiasca! Acesta este locul despre care va trebui sa-i explic ca este tara lui!
Nu stiu daca voi o veti face, insa eu nu pot. Si de aceea va repet: Ajunge! Desteapta-te Romane!
“Politicienii” de azi vor rade poate de mesajul acesta, negasindu-i locul intr-un “document de partid”. Dar va intreb pe voi: Ceea ce fac ei se numeste politica?? Structurile si gastile pe care le conduc se pot numi partide?? Nu, dragii mei, in niciun caz. Noi, “diletantii”, poate ca ar trebui sa ramanem acolo unde ne este locul, caci noi nu intelegem ce este aceea politica! Dar daca “politica” este ceea ce vedem azi peste tot in jurul nostru, intr-adevar, nu o intelegem si nu mai vrem sa-i fim partasi! De aceea acest partid isi propune sa demonteze din temelii un sistem care nu a functionat si nu va functiona niciodata,sa-l demonteze cu armele legale si normale ale democratiei, si anume prin VOT!
Cred cu tot sufletul ca este cazul sa le aratam odata pentru totdeauna acestor structuri care este adevarata semnificatie a cuvantului politica, un cuvant si un concept de care ei pana acum si-au batut joc, indiferent de culorile rosii, portocalii sau albastre pe care le-au afisat, indiferent de initialele pompoase pe care ni le-au aruncat in fatza si “doctrinele” pe care cu fala le-au fluturat.
Cred cu tot sufletul ca putem sa le aratam ce este aceea unitate, intr-o tara pe care au reusit sa o invrajbeasca, sa o jefuiasca de tot ce avea mai de pret, si nu ma refer aici neaparat la bogatii sau bani. Nu. Ei au reusit sa ne fure cele mai de pret lucruri: Visele si sperantele noastre si ale copiilor nostri.
De aceea, pentru ultima data va voi spune tuturor celor care am mai ramas intr-o tara care parca nu ne mai vrea: Ajunge! Desteapta-te Romane!
Capitolul 2 – ce dorim.
Partidul Desteapta-te Romane isi propune sa readuca in tara valoarea. Valoarea care se dobandeste prin munca, si munca ce se rasplateste prin bani, nu printr-o badjocura salariala cu care am fost invatati. Ni se tot spune ca romanul nu munceste! Chiar asa sa fie? Spuneti-le asta celor care-si rup spinarile pe campurile de capsuni din Spania, celor care construiesc case sau pun gresie in Italia sau Statele Unite, doctorilor plecati sa profeseze zi lumina in Germania sau tinerilor cercetatori din informatica, robotica, matematica sau fizica, plecati prin lumea larga. Despre ei vreti sa credem ca nu stiu ce este aceea munca, sau ei nu sunt tot romani? Sau cumva va referiti la cei care prin spitalele din tara noastra sau la catedra isi duc traiul de azi pe maine ca sa faca ceea ce credeau odata ca este chemarea lor? Sau poate taranilor care, ramanadu-le o casa care sta sa cada pe ei isi asteapta mai degraba sfarsitul decat un motiv pentru a mai munci?
Pentru ce sa mai munceasca oamenii in tara asta daca tot ce le-ati oferit in 20 de ani a fost doar mizerie? Si, bineinteles, 100 de lei la vot!
Noi, dragilor, vrem sa ne scuturam de trecutul acesta pe care ni l-ati oferit. Ajunge.
In primul rand vrem refacerea elitelor romanesti. Fie ca sunt elite stiintifice, culturale, sportive etc. Avem nevoie de ele. Iar ele trebuie rasplatite conform cu pregatirea, talentul si munca lor!
In al doilea rand vrem liniste. Noi nu vrem certuri si razbunari inutile care ne indeparteaza de la scopul nostru, nu vrem dosare si replici gen: “ciocu mic, ca acum noi suntem la putere!” Noi dorim aceasta putere pentru a ne reconstrui tara, pentru a avea din nou satisfactia muncii implinite si recunoscute. Noi nu ne vom pierde timpul cu actiuni si spectacole televizate in care sa cautam vinovati sau explicatii minciunilor noastre. Noi vrem sa construim si sa aducem valoare adaugata si, deci, bogatie acestei tari. Noi nu pretindem ca suntem de stanga sau de dreapta. Va lasam pe voi sa ne judecati. Bunul simt ne-a aratat ca o idee pe care voi o numiti liberala nu exclude grija fata de cel care are poate mai multa nevoie la un moment dat si pe care voi o numiti idee socialista. Dar daca ne veti judeca din punctul de vedere al echilibrului, atunci ne puteti numi partid de centru.
Si nu in ultimul rand, vrem sa ne recastigam demnitatea in lume. Intr-o Europa care vine astazi si ne “dojeneste” ca pe copilul retardat care nu poate sa faca nimic daca nu e tras de maneca. Iar voi, domnilor din PSD, PNL, PDL, UDMR sau care v-ati mai perindat pe aici, ati avut grija sa ii demonstrati ca din pacate nu se inseala.
Si, pentru ultima oara in acest document, va mai acordam atentie. Nu pentru ceea ce ati reprezentat ca structuri, ci pentru ca ati atras in randurile voastre specialisti pe care i-ati marginalizat, iar ideile lor au ramas ingropate undeva prin sertarele oportunistilor si nepotilor ridicati la ranguri de demnitari, care se mirau cum sa va mai perie, doar-doar vor ajunge un “sefulet” mai mare. Pe acesti specialisti, indiferent de partidul in care au fost ingropati, ii chemam alaturi de noi. Pentru a-si vedea ideile puse in practica necenzurate, nealterate si neadaptate intereselor voastre marunte.
Alaturi de acestia ii chemam pe toti cei care, din motive pe care nu mai are rost sa le enumar, si-au parasit tara preferand sa fuga decat sa incerce sa se lupte cu morile de vant, pe tinerii masteranzi sau doctoranzi la cele mai prestigioase universitati din strainatate si din tara, pe toti cei care stiu ca prin valoarea, judecata si munca lor pot sa ne ajute la reconstructia tarii si societatii noastre.
Capitolul 3 – cum vom proceda
Pasul 1 - Inchegarea unui nucleu de 250-300 de specialisti, manageri de top si experti care sa acopere posturile de conducere de la nivelul ministerelor si esaloanelor 2, 3 si 4. Acestia nu vor fi numiti pe criterii politice, ci conform CV-ului, experientei si notorietatii lor profesionale. Singura lor politica va fi aceea de aducere in normalitate a domeniilor pe care le conduc, avand ca finalitate cresterea nivelului de trai al tuturor romanilor.
Pasul 2 – Organizarea unui grup de experti care au ca obiectiv redactarea in maxim sase luni de la infiintare, a unui intreg set de dosare cu programe de atragere a fondurilor europene, astfel incat toti banii care pana acum nu au fost accesati – o parte din ei, banii nostri!! - sa se intoarca in tara prin implementarea acestor programe.
Pasul 3 – Restructurarea aparatului adminisrativ si a fortei de munca din regiile controlate de stat. La acest capitol, rolul cel mai important il vor avea asociatiile patronale si conducerile celor peste 200.000 de IMM-uri si peste 150.000 de SRL-uri care vor atrage cate 1 sau 2 oameni din sectorul bugetar si a caror capacitate de absorbtie totala este de 800.000 de oameni. Pentru toti cei care vor implementa aceasta reconversie a fortei de munca vor exista facilitati de ordin fiscal, suportabile dintr-un buget neincarcat cu costuri aberante de personal.
Tot in acesat pas al restructurarii se va crea, in maximum un an, un sistem informatic centralizat care sa unifice toate institutiile statului, realizandu-se prin aceasta eliminarea birocratiei
Pasul 4 – Rescrierea legislatiei romanesti. Din pacate, dupa revolutia de la 1989, autoritatile au improvizat niste seturi de legi care actualmente au mai mult un rol distructiv decat unul de constructie. Ni se spune ca nu avem justitie! Nu, dragii mei, noi nu avem legi bune! Cinci sau sase cabinete mari de avocatura ale tarii vor rescrie toate acele legi care dau loc la ambiguitati sau franeaza dezvoltarea societatii, care ne dau batai de cap si ne fac sa ne intrebam de ce totul merge anapoda. In conditiile in care voi veti acorda incredere acestui partid, ajutandu-l sa obtina majoritatea in parlamentul unicameral, aceasta schimbare a legislatiei se va face in maximum 2 ani. Caci fara o majoritate care sa lucreze pentru toti, nu vom reusi sa fim decat o voce pe care sistemul o va inabusi de cate ori va avea ocazia.
Acest proces de rescriere a legislatiei va avea loc impreuna cu revizuirea odata pentru totdeauna a Constitutiei Romaniei, revizuire care va avea ca finalitate eliminarea momentelor penibile de contestare a legalitatii in raport cu prevederile constitutionale.
In acest capitol se va acorda o atentie deosebita legilor importante ale tarii, precum legea codului fiscal, legea functionarului public, legea raspunderii administrative, legea muncii sau legea invatamantului. Iar acestea sunt doar simple exemple, varful unui iceberg legislativ care a reusit sa scufunde o societate intreaga, aruncand-o pe o cale fara intoarcere.
Capitolul 4 - concluzii
Toti pasii enumerati anterior vor avea, la randul lor, o intreaga paleta de sub-capitole, dar care vor fi dezvoltate de specialistii din fiecare domeniu. Noi nu suntem aberanti sa sustinem ca ne pricepem la toate lucrurile deodata. Este apanajul celor care au pregatirea necesara pentru a le dezvolta si implementa, in liniste si fara “directii” de la centru, pentru ca stim sa invatam din greseliile trecutului. Pe acestia ii chem, in primul rand, alaturi de noi, pentru ca fara ajutorul lor nu vom fi cu nimic mai buni decat ceilalti. Vom fi ca un fel de Conventie Democrata mai mica, doar ca nu vom avea 10.000 de specialisti, ci doar inca 10.000 de oportunisti gata sa mai puna mana pe ce-a mai ramas de furat.
Va rog, spuneti si voi: Ajunge!
Caci tot ceea ce ne intereseaza la ora actuala este doar viitorul. Un viitor care sa fie redat acestei tari si pentru care sa nu fim judecati mai tarziu de catre copiii nostri.
In speranta ca aceasta lupta inceputa astazi se va materializa la urmatoarele alegeri, las deschisa lista celor care cred ca tara noastra, Romania, mai are un viitor.
De acum totul depinde doar de voi. Eu sunt un singur om, care a avut increderea si curajul de a spune: DESTEAPTA-TE ROMANE !
1. Mugur Mihaescu - CNP 1670602xxxxxx
2. ... e randul vostru ...
Scrisoare deschisa catre Uniunile Patronale din Romania
Numele meu este Mugur Mihaescu si va scriu aceste randuri in calitate de Vicepresedinte al nou infiintatei asociatii patronale a investitorilor din Centrul Istoric Bucuresti – “Micul Paris”.
Mi-este greu sa concep o scrisoare formala, o scrisoare al carei continut sa nu fie privit cu zambete de neincredere din partea multora dintre domniile voastre, insa am decis sa incerc astazi, pentru ca am ajuns, ca si multi altii, la un punct in care am spus: “Ajunge!”
Ca de fiecare data, guvernele, indiferent de culoarea lor politica, au incercat sa-si acopere esecurile politicilor financiare pe seama noastra, a celor care conducem direct sau indirect 200.000 de IMM-uri, IMM-uri care reprezinta motorul unei economii aflate la aceasta data in colaps. Nu i-a interesat niciodata cum facem, cat timp pierdem sa administram o afacere, cat anume investim. Pentru ei am fost oaia buna de muls, oaia cu care se puteau juca dupa cum li se nazarea, schimband peste noapte coduri fiscale, taxe, impozite, pentru ca acolo, la dansii in administratie, nu exista planuri de afaceri, ci doar spagi, interese si cine pe cine are pe postul nustiucare. In schimb daca sindicatele marilor regii pe care le administraza cu competenta, sau mai stiu eu ale caror asociatii guvernamentale se jeleau de mama focului amenintand ca ies in strada, solutia lor era ,in toti acesti ani, o taxa noua, o marire de acciza, o crestere de TVA, solutie pe care din nou nu se sfiesc sa o aplice, ca doar cine sa-i opreasca? Noi? Doar noi nu reprezentam masa electorala! Nu. Noi suntem oaia de muls. Dezbinata, cu interese proprii meschine, burghezii, care trebuie sa inteleaga solidaritatea sociala, si faptul ca domniile lor si marea masa de consilieri si consilieri ai consilierilor, in urma analizelor riguroase si pentru binele tarii au decis: marirea TVA e singura si cea mai buna solutie. Iar noi, ca de obicei, pusi in fata faptului implinit, trebuie sa ne lasam capetele in jos, acceptand situatia, ca doar stiu ei saracii ce fac!
Eu unul m-am saturat si cred ca fiecare dintre domniile voastre, si de aceea va chem sa stabilim o intalnire in luna iulie, in urma careia sa declansam singura greva care nu a fost declansata pana acum in Romania, si anume greva fiscala.
Va propun declansarea acesei forme de protest nu prin neplata taxelor catre stat, ci prin trecerea in inactivitate pe o perioada determinata a tuturor firmelor pe care le detinem. Va chem sa stam la aceeasi masa si sa dovedim tuturor ca putem sa fim uniti, indiferent de presiunile la care vom fi supusi. Cred ca este momentul sa nu mai fim amagiti de promisiuni aiurea, de subiecte fabricate pentru a ne distrage atentia, de tabloide si arestari spectaculoase, si sa luam o decizie care sa le arate acestor oameni ca nu suntem marionetele nimanui. Iar daca vom fi intrebati ce masura vedem noi pentru a iesi din criza, sa le prezentam o aritmetica simpla: Suntem 200.000 de IMM-uri. Fiecare dintre acestea vom angaja in aceasta perioada unul sau doi salariati din administratie si regii, si ii vom invata ce este acela respectul fata de munca, nu bataia de joc la care suntem supusi pana acum din partea lor. Le vom asigura calificare, vom ridica presiunea care ar fi existat asupra asigurarilor sociale de orice natura, si ma refer aici la somaj, plati compensatorii etc. si pe o perioada determinata vom duce la dimensionarea corecta a unui aparat de stat care a functionat pana acum numai si numai pe munca noastra.
Inchei aici aceasta scrisoare, al carei ecou nu stiu cu siguranta daca va fi cel scontat. Insa mizez pe capacitatea de intelegere a domniilor voastre, care ati demonstrat de-a lungul ultimilor 20 de ani ca stiti ce este aceea munca si perseverenta, fler si creativitate, si care ati tinut economia acestei tari, pe care am refuzat cu obstinenta sa o tradam.
Trimit aceasta scrisoare si catre presa si mass-media din Romania, indiferent de trustul de care apartine, in speranta unei mediatizari cat mai mari, deoarece consider ca sunt mai multe lucrurile care ne unesc decat cele care ne dezbina.
Sper din tot sufletul ca vara aceasta sa reprezinte pentru noi toti momentul de la care se va spune ca romanii isi cunosc, in sfarsit, interesul.
Cu respect,
Mugur Mihaescu,
vicepresedinte al ACCIB – Micul Paris
Partidul Desteapta-te Romane
Manifest politic
Capitolul 1 – Mesajul nostru
In conditiile in care timp de 20 de ani de la Revolutia noastra, a tuturor, structurile care au acaparat puterea au dovedit totala incapacitate de a gestiona corect aceasta tara, aducand doar saracie, foame, furt, spagi, coruptie sau delasare, generatia mea crede ca e timpul sa spuna cu glas tare: Ajunge! Desteapta-te Romane!
Ma uit in urma, la toti acesti ani care au trecut peste noi si nu-mi vine sa cred! Asta este tara in care m-am nascut?! Asta este locul in care am invatat sa gandesc, sa iubesc, sa sper, sa visez?! Ce s-a intamplat cu oamenii din jurul meu? Ce s-a intamplat cu locul pe care pana nu demult obisnuiam sa-l numesc “casa” mea?!
In fiecare oras, pe fiecare ulita din satele parca inmarmurite in timp, fetze de oameni pe care pana mai ieri ii vedeam zambind, privesc suspicioase, banuitoare, incordate si pline de ura. Neincrederea a pus stapanire pe un popor care pana mai ieri arata lumii intregi inventivitate, poezie, creativitate, poporul lui Brancusi, Eminescu, Coanda si Iorga.
Cei pe care-i vad azi in jurul meu sunt oamenii in mijlocul carora imi voi trimite copilul sa traiasca! Acesta este locul despre care va trebui sa-i explic ca este tara lui!
Nu stiu daca voi o veti face, insa eu nu pot. Si de aceea va repet: Ajunge! Desteapta-te Romane!
“Politicienii” de azi vor rade poate de mesajul acesta, negasindu-i locul intr-un “document de partid”. Dar va intreb pe voi: Ceea ce fac ei se numeste politica?? Structurile si gastile pe care le conduc se pot numi partide?? Nu, dragii mei, in niciun caz. Noi, “diletantii”, poate ca ar trebui sa ramanem acolo unde ne este locul, caci noi nu intelegem ce este aceea politica! Dar daca “politica” este ceea ce vedem azi peste tot in jurul nostru, intr-adevar, nu o intelegem si nu mai vrem sa-i fim partasi! De aceea acest partid isi propune sa demonteze din temelii un sistem care nu a functionat si nu va functiona niciodata,sa-l demonteze cu armele legale si normale ale democratiei, si anume prin VOT!
Cred cu tot sufletul ca este cazul sa le aratam odata pentru totdeauna acestor structuri care este adevarata semnificatie a cuvantului politica, un cuvant si un concept de care ei pana acum si-au batut joc, indiferent de culorile rosii, portocalii sau albastre pe care le-au afisat, indiferent de initialele pompoase pe care ni le-au aruncat in fatza si “doctrinele” pe care cu fala le-au fluturat.
Cred cu tot sufletul ca putem sa le aratam ce este aceea unitate, intr-o tara pe care au reusit sa o invrajbeasca, sa o jefuiasca de tot ce avea mai de pret, si nu ma refer aici neaparat la bogatii sau bani. Nu. Ei au reusit sa ne fure cele mai de pret lucruri: Visele si sperantele noastre si ale copiilor nostri.
De aceea, pentru ultima data va voi spune tuturor celor care am mai ramas intr-o tara care parca nu ne mai vrea: Ajunge! Desteapta-te Romane!
Capitolul 2 – ce dorim.
Partidul Desteapta-te Romane isi propune sa readuca in tara valoarea. Valoarea care se dobandeste prin munca, si munca ce se rasplateste prin bani, nu printr-o badjocura salariala cu care am fost invatati. Ni se tot spune ca romanul nu munceste! Chiar asa sa fie? Spuneti-le asta celor care-si rup spinarile pe campurile de capsuni din Spania, celor care construiesc case sau pun gresie in Italia sau Statele Unite, doctorilor plecati sa profeseze zi lumina in Germania sau tinerilor cercetatori din informatica, robotica, matematica sau fizica, plecati prin lumea larga. Despre ei vreti sa credem ca nu stiu ce este aceea munca, sau ei nu sunt tot romani? Sau cumva va referiti la cei care prin spitalele din tara noastra sau la catedra isi duc traiul de azi pe maine ca sa faca ceea ce credeau odata ca este chemarea lor? Sau poate taranilor care, ramanadu-le o casa care sta sa cada pe ei isi asteapta mai degraba sfarsitul decat un motiv pentru a mai munci?
Pentru ce sa mai munceasca oamenii in tara asta daca tot ce le-ati oferit in 20 de ani a fost doar mizerie? Si, bineinteles, 100 de lei la vot!
Noi, dragilor, vrem sa ne scuturam de trecutul acesta pe care ni l-ati oferit. Ajunge.
In primul rand vrem refacerea elitelor romanesti. Fie ca sunt elite stiintifice, culturale, sportive etc. Avem nevoie de ele. Iar ele trebuie rasplatite conform cu pregatirea, talentul si munca lor!
In al doilea rand vrem liniste. Noi nu vrem certuri si razbunari inutile care ne indeparteaza de la scopul nostru, nu vrem dosare si replici gen: “ciocu mic, ca acum noi suntem la putere!” Noi dorim aceasta putere pentru a ne reconstrui tara, pentru a avea din nou satisfactia muncii implinite si recunoscute. Noi nu ne vom pierde timpul cu actiuni si spectacole televizate in care sa cautam vinovati sau explicatii minciunilor noastre. Noi vrem sa construim si sa aducem valoare adaugata si, deci, bogatie acestei tari. Noi nu pretindem ca suntem de stanga sau de dreapta. Va lasam pe voi sa ne judecati. Bunul simt ne-a aratat ca o idee pe care voi o numiti liberala nu exclude grija fata de cel care are poate mai multa nevoie la un moment dat si pe care voi o numiti idee socialista. Dar daca ne veti judeca din punctul de vedere al echilibrului, atunci ne puteti numi partid de centru.
Si nu in ultimul rand, vrem sa ne recastigam demnitatea in lume. Intr-o Europa care vine astazi si ne “dojeneste” ca pe copilul retardat care nu poate sa faca nimic daca nu e tras de maneca. Iar voi, domnilor din PSD, PNL, PDL, UDMR sau care v-ati mai perindat pe aici, ati avut grija sa ii demonstrati ca din pacate nu se inseala.
Si, pentru ultima oara in acest document, va mai acordam atentie. Nu pentru ceea ce ati reprezentat ca structuri, ci pentru ca ati atras in randurile voastre specialisti pe care i-ati marginalizat, iar ideile lor au ramas ingropate undeva prin sertarele oportunistilor si nepotilor ridicati la ranguri de demnitari, care se mirau cum sa va mai perie, doar-doar vor ajunge un “sefulet” mai mare. Pe acesti specialisti, indiferent de partidul in care au fost ingropati, ii chemam alaturi de noi. Pentru a-si vedea ideile puse in practica necenzurate, nealterate si neadaptate intereselor voastre marunte.
Alaturi de acestia ii chemam pe toti cei care, din motive pe care nu mai are rost sa le enumar, si-au parasit tara preferand sa fuga decat sa incerce sa se lupte cu morile de vant, pe tinerii masteranzi sau doctoranzi la cele mai prestigioase universitati din strainatate si din tara, pe toti cei care stiu ca prin valoarea, judecata si munca lor pot sa ne ajute la reconstructia tarii si societatii noastre.
Capitolul 3 – cum vom proceda
Pasul 1 - Inchegarea unui nucleu de 250-300 de specialisti, manageri de top si experti care sa acopere posturile de conducere de la nivelul ministerelor si esaloanelor 2, 3 si 4. Acestia nu vor fi numiti pe criterii politice, ci conform CV-ului, experientei si notorietatii lor profesionale. Singura lor politica va fi aceea de aducere in normalitate a domeniilor pe care le conduc, avand ca finalitate cresterea nivelului de trai al tuturor romanilor.
Pasul 2 – Organizarea unui grup de experti care au ca obiectiv redactarea in maxim sase luni de la infiintare, a unui intreg set de dosare cu programe de atragere a fondurilor europene, astfel incat toti banii care pana acum nu au fost accesati – o parte din ei, banii nostri!! - sa se intoarca in tara prin implementarea acestor programe.
Pasul 3 – Restructurarea aparatului adminisrativ si a fortei de munca din regiile controlate de stat. La acest capitol, rolul cel mai important il vor avea asociatiile patronale si conducerile celor peste 200.000 de IMM-uri si peste 150.000 de SRL-uri care vor atrage cate 1 sau 2 oameni din sectorul bugetar si a caror capacitate de absorbtie totala este de 800.000 de oameni. Pentru toti cei care vor implementa aceasta reconversie a fortei de munca vor exista facilitati de ordin fiscal, suportabile dintr-un buget neincarcat cu costuri aberante de personal.
Tot in acesat pas al restructurarii se va crea, in maximum un an, un sistem informatic centralizat care sa unifice toate institutiile statului, realizandu-se prin aceasta eliminarea birocratiei
Pasul 4 – Rescrierea legislatiei romanesti. Din pacate, dupa revolutia de la 1989, autoritatile au improvizat niste seturi de legi care actualmente au mai mult un rol distructiv decat unul de constructie. Ni se spune ca nu avem justitie! Nu, dragii mei, noi nu avem legi bune! Cinci sau sase cabinete mari de avocatura ale tarii vor rescrie toate acele legi care dau loc la ambiguitati sau franeaza dezvoltarea societatii, care ne dau batai de cap si ne fac sa ne intrebam de ce totul merge anapoda. In conditiile in care voi veti acorda incredere acestui partid, ajutandu-l sa obtina majoritatea in parlamentul unicameral, aceasta schimbare a legislatiei se va face in maximum 2 ani. Caci fara o majoritate care sa lucreze pentru toti, nu vom reusi sa fim decat o voce pe care sistemul o va inabusi de cate ori va avea ocazia.
Acest proces de rescriere a legislatiei va avea loc impreuna cu revizuirea odata pentru totdeauna a Constitutiei Romaniei, revizuire care va avea ca finalitate eliminarea momentelor penibile de contestare a legalitatii in raport cu prevederile constitutionale.
In acest capitol se va acorda o atentie deosebita legilor importante ale tarii, precum legea codului fiscal, legea functionarului public, legea raspunderii administrative, legea muncii sau legea invatamantului. Iar acestea sunt doar simple exemple, varful unui iceberg legislativ care a reusit sa scufunde o societate intreaga, aruncand-o pe o cale fara intoarcere.
Capitolul 4 - concluzii
Toti pasii enumerati anterior vor avea, la randul lor, o intreaga paleta de sub-capitole, dar care vor fi dezvoltate de specialistii din fiecare domeniu. Noi nu suntem aberanti sa sustinem ca ne pricepem la toate lucrurile deodata. Este apanajul celor care au pregatirea necesara pentru a le dezvolta si implementa, in liniste si fara “directii” de la centru, pentru ca stim sa invatam din greseliile trecutului. Pe acestia ii chem, in primul rand, alaturi de noi, pentru ca fara ajutorul lor nu vom fi cu nimic mai buni decat ceilalti. Vom fi ca un fel de Conventie Democrata mai mica, doar ca nu vom avea 10.000 de specialisti, ci doar inca 10.000 de oportunisti gata sa mai puna mana pe ce-a mai ramas de furat.
Va rog, spuneti si voi: Ajunge!
Caci tot ceea ce ne intereseaza la ora actuala este doar viitorul. Un viitor care sa fie redat acestei tari si pentru care sa nu fim judecati mai tarziu de catre copiii nostri.
In speranta ca aceasta lupta inceputa astazi se va materializa la urmatoarele alegeri, las deschisa lista celor care cred ca tara noastra, Romania, mai are un viitor.
De acum totul depinde doar de voi. Eu sunt un singur om, care a avut increderea si curajul de a spune: DESTEAPTA-TE ROMANE !
1. Mugur Mihaescu - CNP 1670602xxxxxx
2. ... e randul vostru ...
duminică, 4 iulie 2010
Sfârşitul banilor...
de Constantin D. Pavel
Nu iese fum fără foc, spune un proverb vechi de când lumea. Aşa că, atunci când auzim tot mai des despre „dispariţia banilor“, ar trebui să ne gândim ceva mai serios la această problemă. Şi dacă nivelul curiozităţii creşte suficient încât să ne îndemne să cercetăm situaţia mai în profunzime, ajungem la concluzia din titlul acestui editorial: trăim vremurile în care banii, aşa cum îi ştiam noi, îşi dau obştescul şi, poate, bine-meritatul sfârşit.
Cunoaştem cu toţii că în lume există două clase sociale, din punctul de vedere al avuţiei materiale: săracii şi bogaţii. (În basmul despre existenţa unei clase de mijloc nu mai cred nici măcar copiii de grădiniţă în ziua de astăzi...)
Practic, săracii sunt cei care cred că banii există; ceilalţi, evident, ştiu că banii nu există şi tocmai de aceea sunt în tabăra bogaţilor. Săracii muncesc pentru bani (adică pentru ceva ce nu există), iar bogaţii... creează (ei construiesc viitorul folosindu-se de puterea gândurilor; numai că, în deceniile din urmă, printre adevăraţii bogaţi s-au infiltrat mulţi „săraci cu bani“ care cred că sunt bogaţi şi care au ajuns, din păcate, să îşi transpună gândurile sărace în realitate, creând şi mai multă sărăcie în lume).
Săracul înţelege banul astfel: vine avansul (sau lichidarea) şi banii pentru care s-a înţeles să muncească în acea lună îi intră în cont sau îi primeşte în mână. Îşi plăteşte din ei rata la casă, facturile de utilităţi, mâncarea, hainele şi o mulţime de alte lucruri importante pentru el şi membrii familiei lui. Banii săi dispar astfel din contul personal în conturile celor care deţin serviciile sau produsele de care el are nevoie. Şi, peste fix o lună, o ia de la capăt... Iar acest model de viaţă îl tot repetă, an după an, până la finalul existenţei sale...
Aşa înţelege săracul banii şi rolul acestora.
Numai că, iată, vine deodată criza peste el şi, ca din senin, constată că... nu mai sunt suficienţi bani în lume. Contul său de economii (dacă are unul) se subţiază văzând cu ochii, valoarea proprietăţilor lui (dacă deţine aşa ceva) se diminuează considerabil, firma unde lucrează nu mai are bani, patronul nu mai are bani, nici măcar statul nu mai are bani! Şi se întreabă nedumerit, scărpinându-se în creştet: unde au dispărut banii? Banii băncilor, ai companiilor de investiţii, ai fondurilor mutuale, ai producătorilor de automobile, ai investitorilor, ai statului, unde au dispărut? Unde s-au dus aceşti bani, care, cu puţin timp în urmă, se aflau acolo, în existenţa lui de zi cu zi?
Şi continuă să se întrebe la nesfârşit, fără şansa de a afla vreodată răspunsul. Fiindcă răspunsul adevărat, răspunsul care îi dă fiori reci ca gheaţa pe şira spinării, încalcă orice logică de-a lui: toţi acei bani pentru care el a muncit zi de zi, care păreau atât de reali, cu care putea cumpăra atâtea lucruri, erau... imaginari! Existau în „economia de suprafaţă“, însă odată ajunşi pe piaţa de capital, se volatilizau.
De ce?
Fiindcă acţiunile au ajuns să fie evaluate şi cumpărate nu după valoarea lor reală, ci după ştiri, după zvonuri, după indici economici greu de cuantificat, după declaraţiile politicienilor, după promisiunile preşedinţilor şi după o mulţime de alţi factori fără nici o legătură cu valoarea reală.
Astfel, piaţa de capital a „umflat“ preţul acţiunilor ani în şir, „umflând“ valoarea banilor fără vreo corespondenţă cu realitatea. Bancherii şi administratorii fondurilor de investiţii (acei „săraci cu bani“ despre care aminteam înainte) au început să se joace cu ideea de bani, creând bani imaginari. Până la un anumit nivel, banii reali puteau exista; dincolo de acel nivel, ei erau pur şi simplu covârşiţi şi asfixiaţi de banii imaginari.
Când „săracii cu bani“ – confundaţi adesea de săracii din popor cu adevăraţii bogaţi, ba chiar luaţi drept modele de urmat, din nefericire! – au ajuns la gradul cel mai înalt de lăcomie, au retras de pe piaţa de capital banii reali (purtători de valoare), lăsând săracilor... banii imaginari. Şi astfel, primul bobârnac a fost dat lungului lanţ de piese de domino, care au început să se prăbuşească una după alta... Iar piesele de domino sunt... oamenii săraci, firmele ale căror clienţi sunt oamenii săraci, ţările a căror populaţie este majoritar săracă...
Practic, s-a ajuns acum în situaţia în care „săracii cu bani“ au declanşat un cancer financiar care nu mai poate fi vindecat după metodele cunoscute şi care îi va măcina şi pe ei, la fel cum îi va măcina pe toţi săracii lumii. Chimioterapia aplicată de guvernele tuturor ţărilor va duce la o slăbire accentuată a organismului societăţii umane la nivel planetar, urmând ca o hiper-mega-superinflaţie finală să spulbere însăşi ideea de bani! O spun toţi marii analişti economici, toţi marii specialişti în finanţe: omenirea a trăit „pe datorie“ şi, acum, a venit scadenţa!
Semne ale sfârşitului banilor se arată din ce în ce mai des. Chiar şi tu, dacă priveşti mai în adânc, le vei vedea. Mai în adâncul portofelului tău, vreau să spun... Vei descoperi acolo nişte carduri; pe ele sunt nişte idei de bani; când mergi la magazin şi cumperi ceva, apoi alegi plata cu cardul, practic, îţi achiţi marfa cu idei de bani transferate din contul tău în contul cu idei al magazinului. Nu e nimic în neregulă cu această imagine, nu-i aşa? Ba chiar a ajuns ceva firesc!...
Însă... atenţie!... ideile de bani cu care operezi nu au valoare reală, ci doar virtuală! Dacă reţeaua electrică globală pică, toată averea ta, oricât ar fi ea de mare, dacă e depozitată în bănci, este... zero! Nu ai nimic, pentru că nu te poţi folosi de ea... Şi astfel ajungi unul dintre... „săracii oameni bogaţi“!
Gândeşte-te bine şi forţează-ţi mintea să pătrundă în profunzimea acestui fenomen. Vei fi unul dintre puţinii care fac asta, să ştii! Cei mai mulţi semeni de-ai noştri aleg doar să se strângă în pieţe şi urle la guvernanţi... Tu, însă, dacă vei judeca situţia cu responsabilitate şi curaj, vei descoperi şi soluţia. Singura viabilă, de altfel: investiţia în lucrurile care durează veşnic!...
Nu iese fum fără foc, spune un proverb vechi de când lumea. Aşa că, atunci când auzim tot mai des despre „dispariţia banilor“, ar trebui să ne gândim ceva mai serios la această problemă. Şi dacă nivelul curiozităţii creşte suficient încât să ne îndemne să cercetăm situaţia mai în profunzime, ajungem la concluzia din titlul acestui editorial: trăim vremurile în care banii, aşa cum îi ştiam noi, îşi dau obştescul şi, poate, bine-meritatul sfârşit.
Cunoaştem cu toţii că în lume există două clase sociale, din punctul de vedere al avuţiei materiale: săracii şi bogaţii. (În basmul despre existenţa unei clase de mijloc nu mai cred nici măcar copiii de grădiniţă în ziua de astăzi...)
Practic, săracii sunt cei care cred că banii există; ceilalţi, evident, ştiu că banii nu există şi tocmai de aceea sunt în tabăra bogaţilor. Săracii muncesc pentru bani (adică pentru ceva ce nu există), iar bogaţii... creează (ei construiesc viitorul folosindu-se de puterea gândurilor; numai că, în deceniile din urmă, printre adevăraţii bogaţi s-au infiltrat mulţi „săraci cu bani“ care cred că sunt bogaţi şi care au ajuns, din păcate, să îşi transpună gândurile sărace în realitate, creând şi mai multă sărăcie în lume).
Săracul înţelege banul astfel: vine avansul (sau lichidarea) şi banii pentru care s-a înţeles să muncească în acea lună îi intră în cont sau îi primeşte în mână. Îşi plăteşte din ei rata la casă, facturile de utilităţi, mâncarea, hainele şi o mulţime de alte lucruri importante pentru el şi membrii familiei lui. Banii săi dispar astfel din contul personal în conturile celor care deţin serviciile sau produsele de care el are nevoie. Şi, peste fix o lună, o ia de la capăt... Iar acest model de viaţă îl tot repetă, an după an, până la finalul existenţei sale...
Aşa înţelege săracul banii şi rolul acestora.
Numai că, iată, vine deodată criza peste el şi, ca din senin, constată că... nu mai sunt suficienţi bani în lume. Contul său de economii (dacă are unul) se subţiază văzând cu ochii, valoarea proprietăţilor lui (dacă deţine aşa ceva) se diminuează considerabil, firma unde lucrează nu mai are bani, patronul nu mai are bani, nici măcar statul nu mai are bani! Şi se întreabă nedumerit, scărpinându-se în creştet: unde au dispărut banii? Banii băncilor, ai companiilor de investiţii, ai fondurilor mutuale, ai producătorilor de automobile, ai investitorilor, ai statului, unde au dispărut? Unde s-au dus aceşti bani, care, cu puţin timp în urmă, se aflau acolo, în existenţa lui de zi cu zi?
Şi continuă să se întrebe la nesfârşit, fără şansa de a afla vreodată răspunsul. Fiindcă răspunsul adevărat, răspunsul care îi dă fiori reci ca gheaţa pe şira spinării, încalcă orice logică de-a lui: toţi acei bani pentru care el a muncit zi de zi, care păreau atât de reali, cu care putea cumpăra atâtea lucruri, erau... imaginari! Existau în „economia de suprafaţă“, însă odată ajunşi pe piaţa de capital, se volatilizau.
De ce?
Fiindcă acţiunile au ajuns să fie evaluate şi cumpărate nu după valoarea lor reală, ci după ştiri, după zvonuri, după indici economici greu de cuantificat, după declaraţiile politicienilor, după promisiunile preşedinţilor şi după o mulţime de alţi factori fără nici o legătură cu valoarea reală.
Astfel, piaţa de capital a „umflat“ preţul acţiunilor ani în şir, „umflând“ valoarea banilor fără vreo corespondenţă cu realitatea. Bancherii şi administratorii fondurilor de investiţii (acei „săraci cu bani“ despre care aminteam înainte) au început să se joace cu ideea de bani, creând bani imaginari. Până la un anumit nivel, banii reali puteau exista; dincolo de acel nivel, ei erau pur şi simplu covârşiţi şi asfixiaţi de banii imaginari.
Când „săracii cu bani“ – confundaţi adesea de săracii din popor cu adevăraţii bogaţi, ba chiar luaţi drept modele de urmat, din nefericire! – au ajuns la gradul cel mai înalt de lăcomie, au retras de pe piaţa de capital banii reali (purtători de valoare), lăsând săracilor... banii imaginari. Şi astfel, primul bobârnac a fost dat lungului lanţ de piese de domino, care au început să se prăbuşească una după alta... Iar piesele de domino sunt... oamenii săraci, firmele ale căror clienţi sunt oamenii săraci, ţările a căror populaţie este majoritar săracă...
Practic, s-a ajuns acum în situaţia în care „săracii cu bani“ au declanşat un cancer financiar care nu mai poate fi vindecat după metodele cunoscute şi care îi va măcina şi pe ei, la fel cum îi va măcina pe toţi săracii lumii. Chimioterapia aplicată de guvernele tuturor ţărilor va duce la o slăbire accentuată a organismului societăţii umane la nivel planetar, urmând ca o hiper-mega-superinflaţie finală să spulbere însăşi ideea de bani! O spun toţi marii analişti economici, toţi marii specialişti în finanţe: omenirea a trăit „pe datorie“ şi, acum, a venit scadenţa!
Semne ale sfârşitului banilor se arată din ce în ce mai des. Chiar şi tu, dacă priveşti mai în adânc, le vei vedea. Mai în adâncul portofelului tău, vreau să spun... Vei descoperi acolo nişte carduri; pe ele sunt nişte idei de bani; când mergi la magazin şi cumperi ceva, apoi alegi plata cu cardul, practic, îţi achiţi marfa cu idei de bani transferate din contul tău în contul cu idei al magazinului. Nu e nimic în neregulă cu această imagine, nu-i aşa? Ba chiar a ajuns ceva firesc!...
Însă... atenţie!... ideile de bani cu care operezi nu au valoare reală, ci doar virtuală! Dacă reţeaua electrică globală pică, toată averea ta, oricât ar fi ea de mare, dacă e depozitată în bănci, este... zero! Nu ai nimic, pentru că nu te poţi folosi de ea... Şi astfel ajungi unul dintre... „săracii oameni bogaţi“!
Gândeşte-te bine şi forţează-ţi mintea să pătrundă în profunzimea acestui fenomen. Vei fi unul dintre puţinii care fac asta, să ştii! Cei mai mulţi semeni de-ai noştri aleg doar să se strângă în pieţe şi urle la guvernanţi... Tu, însă, dacă vei judeca situţia cu responsabilitate şi curaj, vei descoperi şi soluţia. Singura viabilă, de altfel: investiţia în lucrurile care durează veşnic!...
miercuri, 23 iunie 2010
Ce a vrut Băsescu să explice...
de Constantin D. Pavel
Cu câteva săptămâni în urmă, preşedintele României a ieşit pe posturile de televiziune şi a anunţat un set de măsuri de austeritate pentru (doar) o parte a românilor. Aceste „măsuri dure îndreptate împotriva populaţiei“ au fost imediat înfierate de unii lideri ai opoziţiei, pe aceleaşi posturi de televiziune. La câteva zile după aceea, preşedintele a apărut iarăşi în public, într-o încercare de a explica de ce ţara a ajuns în situaţia de a fi luate aceste măsuri. Dacă a reuşit sau nu să ofere o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat în România, nu pot aprecia pe deplin; pot însă afirma că problema este a întregului sistem politic românesc, problema este a românilor în totalitatea lor, şi voi încerca să sitetiz mesajul lui Traian Băsescu printr-o poveste pe care am primit-o pe e-mail, de la un prieten stabilit în Statele Unite.
Se spune că întâmplarea este reală şi ar fi avut un impact extraordinar asupra tuturor celor care au participat la ea şi, mai apoi, asupra celor care au auzit despre ea, într-un context sau în altul. Ea este, practic, o lecţie practică despre... socialism, din care românii cu siguranţă au foarte multe de învăţat.
Povestea începe cu un profesor de economie de la un colegiu, care a declarat că nu a picat niciodată pe cineva, individual, la examen, dar a picat, odată, o grupă întreagă de studenţi, pentru că au insistat că socialismul este funcţional şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac sau bogat, ci toata lumea... egală.
Profesorul i-a privit lung, după care le-a spus:
— În regulă, domnişoarelor şi domnilor. Vom face, în această grupă, un experiment despre cum funcţionează socialismul. Începând de astăzi, notele tuturor vor fi puse în funcţie de media pe clasă şi fiecare va primi aceeaşi notă.
După primul test, notele au fost mediate şi toţi au primit câte un 8. Studenţii care învăţaseră intens s-au supărat, iar cei care nu prea învăţaseră au fost bucuroşi.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care învăţaseră mai puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care tociseră la primul test şi-au spus ca oricum vor fi depunctaţi, aşa că nu şi-au mai dat silinţa să înveţe la fel de mult.
Media celui de-al doilea test a fost nota 6! Şi nimeni n-a mai fost fericit.
La cel de-al treilea test, media notelor a fost 4! Au apărut printre studenţi certurile, acuzaţiile, ura şi nimeni nu a mai vrut să înveţe în beneficiul altuia. Şi, spre marea lor surpriză, la sfârşitul trimestrului au picat cu toţii examenul la economie.
Profesorul le-a explicat apoi că socialismul nu este o societate care să reziste probei timpului tocmai din acest motiv: când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este mare şi el. Dar când statul încearcă să îi recompenseze pe toţi în mod egal, nimeni nu va mai încerca şi nu va mai dori cu adevărat să aibă succes.
Iată un scurt paragraf din discursul acelui profesor, care sintetizează întreaga situaţie economică a României:
„— Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara libertăţii. Căci ceea ce primeşte o persoană care nu a muncit trebuie produs de o altă persoană care, la rândul ei, nu primeşte valoarea a ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva de pomană fără a lua mai înainte de la altcineva. Atunci când jumătate din populaţie observă că poate să nu muncească fiindcă cealaltă jumătate va avea grijă de ea, iar când jumătatea care munceşte realizează că nu prea mai are sens să mai muncească, pentru că alţii beneficiază de munca ei, atunci, dragi prieteni, domnişoarelor şi domnilor, acesta este sfârşitul acelei naţiuni.
Căci nu poţi multiplica bogăţia divizând-o.“
Cu câteva săptămâni în urmă, preşedintele României a ieşit pe posturile de televiziune şi a anunţat un set de măsuri de austeritate pentru (doar) o parte a românilor. Aceste „măsuri dure îndreptate împotriva populaţiei“ au fost imediat înfierate de unii lideri ai opoziţiei, pe aceleaşi posturi de televiziune. La câteva zile după aceea, preşedintele a apărut iarăşi în public, într-o încercare de a explica de ce ţara a ajuns în situaţia de a fi luate aceste măsuri. Dacă a reuşit sau nu să ofere o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat în România, nu pot aprecia pe deplin; pot însă afirma că problema este a întregului sistem politic românesc, problema este a românilor în totalitatea lor, şi voi încerca să sitetiz mesajul lui Traian Băsescu printr-o poveste pe care am primit-o pe e-mail, de la un prieten stabilit în Statele Unite.
Se spune că întâmplarea este reală şi ar fi avut un impact extraordinar asupra tuturor celor care au participat la ea şi, mai apoi, asupra celor care au auzit despre ea, într-un context sau în altul. Ea este, practic, o lecţie practică despre... socialism, din care românii cu siguranţă au foarte multe de învăţat.
Povestea începe cu un profesor de economie de la un colegiu, care a declarat că nu a picat niciodată pe cineva, individual, la examen, dar a picat, odată, o grupă întreagă de studenţi, pentru că au insistat că socialismul este funcţional şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac sau bogat, ci toata lumea... egală.
Profesorul i-a privit lung, după care le-a spus:
— În regulă, domnişoarelor şi domnilor. Vom face, în această grupă, un experiment despre cum funcţionează socialismul. Începând de astăzi, notele tuturor vor fi puse în funcţie de media pe clasă şi fiecare va primi aceeaşi notă.
După primul test, notele au fost mediate şi toţi au primit câte un 8. Studenţii care învăţaseră intens s-au supărat, iar cei care nu prea învăţaseră au fost bucuroşi.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care învăţaseră mai puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care tociseră la primul test şi-au spus ca oricum vor fi depunctaţi, aşa că nu şi-au mai dat silinţa să înveţe la fel de mult.
Media celui de-al doilea test a fost nota 6! Şi nimeni n-a mai fost fericit.
La cel de-al treilea test, media notelor a fost 4! Au apărut printre studenţi certurile, acuzaţiile, ura şi nimeni nu a mai vrut să înveţe în beneficiul altuia. Şi, spre marea lor surpriză, la sfârşitul trimestrului au picat cu toţii examenul la economie.
Profesorul le-a explicat apoi că socialismul nu este o societate care să reziste probei timpului tocmai din acest motiv: când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este mare şi el. Dar când statul încearcă să îi recompenseze pe toţi în mod egal, nimeni nu va mai încerca şi nu va mai dori cu adevărat să aibă succes.
Iată un scurt paragraf din discursul acelui profesor, care sintetizează întreaga situaţie economică a României:
„— Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara libertăţii. Căci ceea ce primeşte o persoană care nu a muncit trebuie produs de o altă persoană care, la rândul ei, nu primeşte valoarea a ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva de pomană fără a lua mai înainte de la altcineva. Atunci când jumătate din populaţie observă că poate să nu muncească fiindcă cealaltă jumătate va avea grijă de ea, iar când jumătatea care munceşte realizează că nu prea mai are sens să mai muncească, pentru că alţii beneficiază de munca ei, atunci, dragi prieteni, domnişoarelor şi domnilor, acesta este sfârşitul acelei naţiuni.
Căci nu poţi multiplica bogăţia divizând-o.“
Abonați-vă la:
Postări (Atom)