Frica

de Andrei Pleşu

Ne e mereu frică de ceva şi ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea inversă.

Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea), să degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente. Ne e mereu frică de ceva şi ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea inversă. În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.

Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de nelinişte. Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.

Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi. De la fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000, de la superstiţiile curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.

Nu cred. Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi „frica-divertisment". Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară agreabilă urmărind la televizor un horror.

Nu e zi să nu fim intoxicaţi de „informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică. De mare succes se bucură, de pildă, „încălzirea globală". Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom sucomba curând. Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar în curte.

Mai sunt, apoi, sezonierele gripe animaliere. Armate de viruşi aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA, dezastrele ecologice, demografice, financiare, uraniul iranian, Bin Laden, mogulii, anul 2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.

Coborând în pitorescul parohial, vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc (dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum, despre nenorocul fatal al realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm amocul). Pe scurt, situaţia e albastră. (Sau violetă?). Ţara e năruită. Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.

„Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum (exterior). Nu. Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele.

Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică peste frică, de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia, oricât rating ar aduce acest obicei. O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie.

100 de grade + 1

Un film incredibil!

Eliberarea Fiinţei I

de Constantin D. Pavel


Lucrurile sunt mult mai profunde decât credem...

Încet, foarte încet, deconectându-ne de la "lume", putem înţelege cu adevărat Lumea.

Trăim acum vieţi eronate, într-un univers în care fericirea supremă ne invită, la tot pasul, să o luăm cu noi pentru totdeauna.

Adânciţi în activităţile noastre zilnice, preocupaţi de mărunţişurile care ne umple existenţele efemere, concentraţi pe ţeluri induse de cei ce se cred stăpâni, ne complacem în postura de "nimici", orbi în faţa Luminii care umple orice ungher al Vieţii.

"Împărăţia lui Dumnezeu se află înlăuntrul nostru", se spune în Luca 17:21, însă pentru a ajunge acolo e nevoie să avem curajul de a privi "înlăuntru", de a lăsa "afară" tot ce ţine de "afară", pentru a putea păşi acolo unde totul devine clar şi minunat de Adevărat!

Bucuria, în aceste vremuri de schimbare totală, vine însă din faptul că din ce în ce mai mulţi ne trezim din "somnul cel de moarte".

"De ce credeţi că le e atât de frică de noi?", se întreabă un pastor într-o biserică, în timpul unei predici, referindu-se la slujitorii Noii Ordini Mondiale, care urmăresc înrobirea omului şi transformarea lui într-o "carcasă umblătoare" şi obiedientă. Pentru că avem PUTEREA DIVINĂ de a ne elibera Fiinţa, din interior către exterior! Şi odată cu aceasta, avem PUTEREA de a ne făuri propria Viaţă şi de a-i transforma pe stăpâni şi slujitori umili!

"Suntem ceea ce gândim, iar gândurile noastre au întotdeauna corespondenţă în realitate", spunea James Allen.

Gândim însă mimetic, doar un gând o dată, iar dacă ne umplem mintea cu gunoi informaţional preluat de la televizoarele, radiourile şi ziarele aservite, atunci vom gândi ceea ce vor ei să gândim: gânduri goale! Şi în realitatea noastră vom produce şi vom trăi... vieţi goale!

Avem libertatea de a ne alege gândurile şi nimeni nu ne-o poate lua!

Şi va veni curând vremea când vom găsi în noi forţa de a renunţa la drogul reprezentat de mass-media aservită, pentru a porni în călătoria spre interior, unde vom descoperi gândurile drepte. Şi aducând acele gânduri drepte la Lumină, ele vor prinde viaţă în Realitatea noastră, schimbând Lumea!

Ce trăim acum este momentul de dinaintea Marii Eliberări a Fiinţei!

Vine mai repede decât credem şi va dura mai puţin decât ne aşteptăm. Şi va oferi fiecăruia ceea ce alege, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă!

Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce vom descoperi despre noi înşine când Lumea se va trezi!....

(Sfârşitul primei părţi)

Ce se întâmplă cu lumea?

de Constantin D. Pavel

Astăzi după-amiază, conducând încet spre casă pe străzile aproape pustii ale Bucureştiului, privind lumea cenuşie care se târa pe trotuare, înclisată parcă în ceaţa unei zile mohorâte şi triste, m-a săgetat deodată o revelaţie de o forţă covârşitoare. Şi dacă, după ce vei citi cele ce urmează, o vei avea şi tu, te rog să dai linkul acestui articol mai departe, pentru ca toţi cei care mai sunt în viaţă să se poată trezi cât încă mai e posibil!

Din atitudinea, din postura, din privirile şi mersul oamenilor răzbătea o crispare nemaiîntâlnită, încrustată, la rândul ei, într-o stare de teamă greu de stăpânit, o frică adâncă ce părea a distruge fiinţa din interior către exterior! Deşi o parte râdeau şi păreau a se distra, dincolo de suprafaţă, în adâncurile sufletelor lor, mocnea abia stăpânită o clocotitoare panică, ce răzbătea pe alocuri ba într-un rictus necontrolat, ba într-o privire hăituită, ba într-o crispare halucinantă.

"Doamne, ce se întâmplă cu Lumea?" - m-am întrebat. Şi până acasă abia mi-am putut abţine răbufnirea interioară, o revoltă a fiinţei cum nicicând n-am mai încercat! De ce s-a ajuns unde s-a ajuns şi de ce cei care chiar văd şi înţeleg ce se petrece nu intervin? Până unde va merge această comedie amară ce ne are ca protagonişti pe toţi?

Gripă porcină, morţi, şomaj, atacuri teroriste, taxe, scumpiri, vaccinări, manipulare, minţi ţinute în ceaţă, salarii micşorate, veşti proaste, economie muribundă şi frică, frică, frică, frică, toate înglobate într-o stare stresantă de aşteptare letargică.

Fiecare se uită la cel de lângă el, aşteptând de acolo salvarea! Întinde mâna către politicieni, întinde mâna către patroni, întinde mâna către rudele mai avute, întinde mâna către oricine altcineva, refuzând cu obstinaţie să observe că salvarea se află în el însuşi, în acea fiinţă divină din străfundul său, asfixiată de atâta manipulare şi spălare de creier.

Toţi vorbesc despre criză, dar nici unul nu ştie ce e ea cu adevărat şi de unde vine. Toţi o duc mai prost şi dau vina pe criză, crezând că ceea ce li se întâmplă se datorează unor condiţii externe, pe care nu le pot controla. Aşa că nici măcar nu se sinchisesc să încerce ceva. "Păi de ce-am fost la vot şi i-am ales? Să ne scoată ei din criză, că doar au promis!"

Astăzi mi-am dat seama, cu o imensă părere de rău, uitându-mă la oamenii de pe stradă, prin porii cărora teama izvora cu o presiune nemaiîntâlnită, că merităm ce ni se întâmplă şi că e bine ce ni se întâmplă! Organismul ăsta numit societate umană e atât de bolnav în interior, încât e nevoie de o zdruncinătură foarte serioasă pentru a-l trezi la realitate!

Ceea ce trăim acum, o repet, e doar începutul începutului. Lucruri mult mai dureroase vor veni, pentru că le cerem şi le atragem prin atitudinea noastră. Pur şi simplu, ne îmbolnăvim singuri, pentru că aceasta este calea pe care o ştim ca să ne putem însănătoşi după aceea!

Leacul tuturor relelor şi antidotul oricărei crize este în noi înşine, însă atât de adânc îngropat sub faldurile groase ale indiferenţei, încât mii şi mii de "carcase umblătoare" - cum le spunea Philip K. Dick - se vor stinge zi după zi, într-o nesfârşită durere, neştiind ce se întâmplă cu ele... Mâncare, băutură, sex şi o casă, pentru astea îşi vând oamenii vieţile. Iar când ele nu mai sunt, nu mai au nimic...

Legile firii spun însă că pentru a avea, trebuie mai întâi să fii, apoi să faci. Ei bine, frica aceasta atavică pe care am simţit-o astăzi la majoritatea oamenilor vine din faptul că ei nu mai sunt şi nici nu mai fac! Nu mai sunt în realitate şi nu mai fac lucrurile cerute de o viaţă reală.

Criza se va sfârşi abia când fiecare om îşi va asuma responsabilitatea de a fi Fiinţă Umană, abia când fiecare va face, acolo unde se află, mai mult decât i se cere, fără a aştepta să i se ceară, abia când fiecare se va ridica deasupra propriei persoane şi va privi la sine ca la un slujitor aflat în slujba semenilor săi, întrebându-se neîncetat: "Cum aş putea să slujesc mai bine?"...

Valul care va veni curând îi va mătura pe toţi cei care acum îşi bat joc de viaţa lor, aşteptând cu mâna întinsă ca altcineva să le rezolve problemele. Gripa porcină, morţii, şomajul, atacurile teroriste, taxele, scumpirile, vaccinările, salariile micşorate, economia muribundă, vor părea nişte simple glume pe lângă paroxistica durere a schimbării conştiinţei personale la care oamenii vor fi curând supuşi, în procesul transformării lor în Fiinţe Umane!

Aşa că întrebarea din titlu are un răspuns pe cât de simplu, pe atât de îmbucurător pentru cei care vor lua decizia de a se schimba din interior către exterior.

Ce se întâmplă cu Lumea? Se transformă, în sfârşit, în Umanitate!...

Cum?

de Constantin D. Pavel

Fiecare început de an este privit ca un nou debut în viaţă, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate încă pe lista personală. Fiecare început de an este, pentru majoritatea, un moment al reînnoirii promisiunilor făcute cu un an în urmă... Sau poate cu doi... Ori poate chiar cu trei sau patru...

Da, anul acesta am să mă las de fumat... Da, anul acesta am să mă apuc să pun bani deoparte... Da, anul acesta mă voi apuca să fac exerciţii fizice... Da, anul acesta voi începe realizarea proiectului pe care îl am în minte de peste un deceniu!

Ce se întâmplă, însă, de nu apucăm să facem ce ne propunem şi anul trece ca vântul peste noi, ajungând ca în ultimele zile din decembrie să ne trezim tot în ipostaza ingrată a celui care nu se ţine de promisiune? De ce oare nu izbutim să rupem cercul şi să evadăm din zona de confort, pentru a face ce trebuie făcut, atunci când trebuie făcut? Cum reuşesc unii să realizeze atâtea, iar noi ne zbatem an de an şi, deşi ne propunem marea cu sarea când ne aliniem la start, ne împotmolim pe traseu, fără a apuca vreodată să vedem linia de finish?

Toate aceste întrebări au un singur răspuns, iar el se rezumă tot la o întrebare. O simplă întrebare, dar ale cărei mii de răspunsuri reprezintă cheia tuturor realizărilor omului pe acest pământ. O întrebare care ar trebui pusă după fiecare ţel pe care ni-l propunem la început de an. O întrebare în spatele căreia se găseşte Succesul în absolut tot ce întreprindem: C U M ?

Ani de zile mi-am stabilit ţeluri şi m-am entuziasmat, le-am trecut pe hârtie, aşa cum spunea la carte, le-am pus o dată fixă, să le pot măsura temporal şi... multe dintre ele aşa au rămas. Simple visuri trecute în agendă. De ce? – m-am tot întrebat. De ce se întâmplă asta? Ce lipseşte? Ce nu văd în această imagine a realizării ţelurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis răspunsul la această întrebare!

Exemplu: „Îmi doresc, până la 30 iunie, să slăbesc, într-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e ţelul. Are şi dată, are şi dorinţă în spate. Dar lipseşte modalitatea de realizare. Cum să fac să slăbesc 15 kilograme, într-un mod natural, nu forţat, până la 30 iunie? Ei, şi de aici înainte începe adevărata planificare a realizării ţelului! Trec pe hârtie toate modalităţile care îmi străbat mintea pentru a realiza acest scop, chiar dacă unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la început de drum:

– să fac mişcare în fiecare dimineaţă, timp de 30 de minute;

– să fac mişcare în fiecare seară, timp de 30 de minute;

– să beau mai multă apă plată zilnic;

– să nu mai mănânc tot din farfurie când mă aşez la masă;

– să mănânc alimente cu nivel caloric redus;

– să stau cât mai mult în compania unor persoane suple, sportive;

– să citesc cât mai multe informaţii despre cum se slăbeşte natural şi fără efort;

– să îmi reafirm în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară decizia de a ajunge la o greutate normală;

– să îmi pun pofta-n cui, la petreceri, când mi-e lumea mai dragă;

– să mă întreb mereu dacă nu cumva îmbucătura următoare este în plus;

– să le cer membrilor familiei să îmi încurajeze atingerea ţelului şi să mă susţină când îmi e greu;

– să îmi pun fotografii de-ale mele prin casă, cât mai mari cu putinţă, de pe vremea când eram suplu;

– să mă încurajez în fiecare zi şi să mă motivez ascultând speech-uri motivaţionale.

– să îmi formez şi să-mi clarific în minte, cât mai clară, imaginea mea de după 30 iunie etc., etc., etc.

După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:

– să mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme;

– să-mi pregătesc de cu seară ţinuta sport şi să o pun lângă pat, astfel încât să nu iau alte haine pe mine la trezire;

– să îmi stabilesc un traseu de alergare uşoară pe care să-l urmez;

– dacă vremea nu permite ieşirea la alergare, să îmi pregătesc pe hol sau în baie un „colţ pentru exerciţii fizice“;

– să rog unul din membrii familiei să mă însoţească în aventura mea zilnică pe tărâmul exerciţiilor fizice;

– să propun prietenilor să ieşim împreună la alergat dimineaţa;

– să îmi pregătesc sticla cu apă pentru hidratare;

– să îmi pregătesc un mp3 player, pentru a asculta la căşti materiale de dezvoltare personală şi motivaţionale, în timp ce alerg etc., etc., etc.

După ce trec în agendă aceste răspunsuri la întrebarea cum, iau fiecare răspuns în parte şi îl trec, la rândul său, prin întrebarea miraculoasă cum? La primul răspuns, ar veni răspunsurile:

– să pun ceasul deşteptător să sune cu o jumătate de oră mai devreme decât de obicei;

– să mă culc seara cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a mă odihni suficient etc., etc., etc.

Practic, trebuie să ajung la răspunsuri care nu-l mai acceptă pe CUM, ci doar simpla acţiune. Răspunsuri care, ele însele, să reprezinte acţiuni. Şi când, într-un final, voi avea pe agendă o listă întreagă de acţiuni care trebuie făcute, sunt ordonate şi planificate, le cunosc rezultatele pe care le poartă în spate, atunci pot fi sigur că Visurile mi se vor împlini!

O astfel de tehnică de stabilire şi planificare necesită, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusă în practică, însă transformă procesul planificării într-unul cu rezultate predictibile şi realizabile 100%! Funcţionează în absolut orice domeniu, fie viaţă personală, sănătate (ca în exemplul descris mai sus) afaceri, bani, carieră, relaţii sociale, dezvoltare personală ori leadership.

Odată ce ştii CUM şi ai pe hârtie, scris chiar de mâna ta, acţiunile care trebuie făcute, într-un şir logic şi ordonat, în care crezi – pentru că sunt chiar răspunsurile tale –, atunci tot ce ai de făcut este să le execuţi!

Dacă încă ai dubii privind puterea ta de a face acţiunile respective, înseamnă că trebuie să reiei procesul şi să te întrebi, iarăşi, CUM? Cum să fac să mă motivez, cum să fac să găsesc în mine forţa de a acţiona aşa cum mi-am planificat, aşa cum am trecut în agendă? Răspunsurile vor răzbate din mintea ta şi se vor constitui, unele în simple acţiuni, altele în noi generatoare de cum.

Şi într-un fel şi în altul, puterea clarificării te va duce acolo unde vrei să ajungi: la linia de finish a fiecărui Vis!

Acum te afli, iată, la linia de start într-un nou an. Folosind această tehnică, ai şansa să te reclădeşti şi să-ţi împlineşti în mod real visele! Şi sunt 100% convins de ceea ce-ţi spun! De ce? Pentru că acum ştii CUM!

===============================================
Articol ce va aparea in revista motivationala si de dezvoltare personala "Profesor de... Fericire" nr. 13, in ianuarie 2010.

Stoarce buboiul!

de Constantin D. Pavel

Trăim timpuri extraordinar de generoase! Trecem printr-o perioadă prin care nimeni, de când există fiinţa umană pe acest pământ miraculos, nu a mai trecut. Trăim, în aceste timpuri vulcanice, CRIZA de dinaintea celei mai importante SCHIMBĂRI din istoria omenirii! Puţini, însă, au ochi să vadă această minune...

Un prieten m-a sunat cu aproape o oră în urmă şi, cu glasul gâtuit de emoţie, a început să mi se plângă că a fost concendiat, că viaţa lui e distrusă, că e disperat şi că nu mai ştie ce să facă.

„Te-au dat afară? Felicitari! Să-ţi fie de bine!“

A urmat un moment lung de tăcere după urarea mea, apoi, cu o voce rece ca gheaţa, mi-a reproşat: „Credeam că ai să mă înţelegi şi ai să mă ajuţi...“, şi a închis telefonul.

L-am sunat imediat înapoi. Ce a urmat a fost o discuţie lungă şi foarte interesantă, în care am abordat câteva idei pe care ţi le voi prezenta şi ţie în articolul de faţă, dragul meu cititor, iar la final mi-a servit o frază pentru care merită să trăieşti: „Îţi mulţumesc din suflet, bunul meu prieten!“.

Trebuie specificat încă de la început, pentru a nu pleca de la premise greşite: nu afirm că a fi angajat e un lucru rău (la suprafaţă) şi că a avea serviciu e o prostie (prea mare). Majoritatea semenilor noştri sunt dependenţi de un serviciu şi de un şef pentru a funcţiona la 50% din capacitate. În plus, şi cei de lângă ei sunt dependenţi de serviciul lor – şi mă refer aici în primul rând la copii şi, uneori, la părinţii bătrâni şi suferinzi. A lua unui astfel de om serviciul, e egal cu a-i lua brusc dependentului obiectul dependenţei. Intră aproape imediat în sevraj şi are nevoie de asistenţă specializată, cel puţin în perioada imediat următoare, pentru a face faţă momentului dificil care urmează după ce „se lasă“. O spun din proprie experienţă, căci chiar şi după zece ani încă mai resimt nişte furnicături supărătoare când îmi aduc aminte de zilele în care trebuia să merg să-mi vizez carnetul de şomer, pentru a putea primi „ajutorul“...

Cu toate acestea, i-am spus prietenului meu adevărul: serviciul lui, de la care a fost concendiat, era un drog, şi tocmai de aceea i-am spus „Felicitări!“ şi „Să-ţi fie de bine!“. Prietenul meu a înţeles, într-un final, ce am dorit să îi transmit, s-a liniştit şi am putut discuta şi analiza ce e de făcut în continuare.

Voi încerca, în cele ce urmează, să rezum discuţia cu el într-un scurt dialog, din care sper din toată inima că vei avea concluzii importante de tras.

— Serviciul este cel mai puternic şi perfid drog al societăţii actuale!

— Adică eu şi nevastă-mea, dar şi tu, când aveai serviciu, suntem sau eram nişte drogaţi?

— Da. Gândeşte-te puţin... Tu, de exemplu, acum, de ce eşti aşa de deranjat că te-au concediat?

— Păi rămân fără bani şi am o groază de rate pe cap! a exclamat el.

— Deci, te ducei la serviciu pentru bani?

— Păi pentru ce altceva să mă duc?

— Şi mai ştii şi alţii care se duc la serviciu pentru bani?

— Păi... toţi se duc pentru bani, nu?!

— Din păcate, trebuie să îţi dau aproape în totalitate dreptate: toţi minus câţiva... Şi tocmai aici e problema, tocmai asta transformă serviciul într-un drog şi pe angajaţi în nişte drogaţi...

— Da.... Acum încep să îmi dau seama, a murmurat prietenul meu.

— Ce îţi dai seama?

— Că mă duceam în fiecare zi la muncă pentru a avea bani...

— În loc să... – l-am întrerupt eu.

— În loc să mă duc pentru că îmi făcea plăcere activitatea de care mă ocupam acolo...

Şi de aici am ajuns la esenţă, adică la şansa lui de a scăpa de drog o dată pentru totdeauna şi de a reveni la viaţa reală, de a nu mai munci pentru bani, ci de plăcere. Şi a putut, astfel, să îşi dea seama că cei care fac ce le place şi pun pasiune în ceea ce fac, nu au niciodată probleme cu banii!

Criza pe care o trăim nu e o criză financiară, ci o criză morală. Şi deşi doare că buboiul s-a spart, e foarte bine că s-a spart, fiindcă – aşa cum spunea bunica – de-acum poate începe însănătoşirea. Totul e să-l storci bine o dată ce s-a spart, să iasă toată mizeria din el şi, apoi, să ai mare grijă să nu coacă din nou.

Perioada prin care trecem acum este cea de „stoarcere a buboiului“. Din păcate, aproape toţi se tem să-l stoarcă, fiindcă în acest proces suferinţa e şi mai mare, iar când lipseşte anestezicul şi stoarcerea se face pe viu, urletele de durere sunt crâncene. Mizeria care iese din buboi e formată din valori greşite, autoamăgire, dorinţe fade, lipsă de respect de sine, lipsă de respect pentru semeni, lene, frică şi multă, multă, multă prostie.

Toate acestea s-au acumulat, din păcate, la nivelul conştiinţei celor mulţi, de-a lungul ultimilor 30-40 de ani, ceea ce a permis „liderilor“ infectaţi cu aceleaşi „valori“ să se transforme în... stăpâni de sclavi. Şi astfel, aproape întreaga umanitate a devenit, mai ales în ţările aşa-zis „civilizate“, o imensă masă de manevră, parcă fără creier şi voinţă proprie, care poate fi mişcată de colo-colo la o simplă „ştire“ difuzată la televizor.

Acum, mai mult ca niciodată, este vremea unei „cure intense de dezintoxicare mentală“, pentru a stoarce şi elimina valorile greşite şi a le înlocui cu cele corecte. Şi tot acest proces începe din mintea fiecăruia, prin schimbarea atitudinii faţă de noi înşine şi faţă de ce înseamnă, cu adevărat, Viaţă! Începe prin schimbarea gândurilor negative cu gânduri pozitive, începe prin a reînvăţa ce este respectul şi cum se aplică el, începe prin a iubi oamenii într-atât de mult încât să te îndrăgosteşti de toţi cei pe lângă care treci pe stradă, începe prin a înţelege că totul este permis, atâta vreme cât prin acţiunea ta nu îi faci rău celuilalt, începe printr-o curăţire morală profundă şi, după caz, prin transformarea, marginalizarea sau eliminarea fără nici un regret a non-valorilor!

Revenind la prietenul meu, concluzia la care a ajuns este că trebuie să reînceapă să gândească şi să găsească soluţii pentru viaţa sa şi a familiei sale, în lumea reală, unde minciuna „siguranţei“ unui loc de muncă nu mai ţine. Cu ceea ce ştie să facă îşi poate găsi repede un alt loc de muncă, însă şi-a dat seama că reîntorcându-se la serviciu ar fi ca şi cum şi-ar băga din nou acul în venă şi ar apăsa pistonul seringii. Primii bani câştigaţi vânzându-şi timpul şi abilităţile printr-un contract de muncă l-ar arunca iarăşi în letargie şi insatisfacţie de sine. Aşa că ce are de făcut acum este să se aşeze cu un caiet în faţă şi să facă o listă cu toate ideile care îi vin, o listă cu toate abilităţile pe care le are şi încă una cu toţi cunoscuţii. După care, ca într-un minunat joc al libertăţii, să descopere corelaţiile dintre cele trei liste. Undeva, acolo, se găseşte mina lui de aur!...

In Memoriam JIM ROHN

de Constantin D. Pavel

JIM ROHN a atins milioane de vieti cu cartile, CD-urile, seminariile si programele sale educationale si motivationale, timp de 46 de ani!

O viata intreaga dedicata educarii semenilor sai, o viata traita frumos, o viata care a contat enorm in vietile noastre!

Mii de multumiri si RESPECT, Mr. Rohn!

Dumnezeu sa te odihneasca!

VEZI FILMUL AICI!