de Constantin D. Pavel
* Înlocuieşte substanţa, nu materia, adică înlocuieşte mediul în care faci o activitate care nu-ţi merge, nu activitatea în sine!
* Realitatea este întotdeauna acolo unde se află mintea!
* Trebuie să atingi o anumită faţetă a succesului, ca să ştii că mai există şi o alta!
* Dacă rămâi suficient în joc, vei întâlni şi clipa ta de glorie!
* Nu începe prea târziu şi nu renunţa prea devreme!
* Curiozitatea îl ridică pe leneş din fotoliu...
* Nu te plânge şi nu căuta scuze! Râzi, caută soluţii şi realizează-ţi visele!
* Problema nu este că oamenii mor, ci că trăiesc chinuindu-se!
Idei, articole, eseuri, povestiri, nuvele, poezii, dialoguri reale sau imaginare, toate pentru tine, cel ce cauti fericirea... Ne gasesti pe http://www.pavcon.ro
marți, 24 iunie 2008
joi, 19 iunie 2008
Zeciuiala
de Constantin D. Pavel
Le-am rămas dator cursanţilor care au participat la Cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!" cu o informare mai detaliată despre ce este şi cum funcţionează principiul zeciuielii.
În Biblie se spune: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7) Practic, zeciuiala este un concept regăsit în Vechiul Testament, potrivit căruia fiecare evreu era obligat să ofere 10% din tot ce câştiga Templului. Creştinii au preluat acest obicei şi au instituit o cotă nedefinită pe care orice credincios ar trebui să o aloce pentru susţinerea bisericii. Apostolul Pavel spune, în (1 Corinteni 16:1-2), că toţi creştinii trebuie să pună deoparte o cotă din veniturile lor pentru a susţine biserica.
În vremurile "moderne", acest principiu, aplicat cu inteligenţă financiară, a căpătat o valoare deosebită, devenind o cale extrem de preţioasă de a accede la bogăţie. Se ştie, de-acum, că mai bine îţi poţi ajuta semenii dacă eşti bogat şi dacă te preocupi de propria bogăţie, decât dacă eşti sărac şi laşi pe altul să se ocupe de banii tăi. De aceea, principiul zeciuielii poate fi aplicat cu un efect mult mai puternic în propria-ţi casă, în propria-ţi viaţă! În loc să dai 10% din tot ce câştigi unor preoţi a căror probitate morală e îndoielnică - şi, din nefericire, bisericile (mai ales cele de la sate) s-au umplut cu profitori ascunşi în spatele sutanei -, mai bine pui deoparte 10% din tot ce câştigi sau faci, ajutând direct pe nevoiaşi atunci când se strânge o sumă consistentă sau, aşa cum fac eu şi soţia mea, investim zeciuala o dată la două luni, în crearea de active care să aducă un profit şi mai mare, ceea ce ne va permite, într-o zi nu prea îndepărtată, să susţinem proiecte umanitare prin intermediul cărora oamenii nevoiaşi vor beneficia cu adevărat de ajutor.
De exemplu, soţia mea doreşte să susţină şi chiar să înfiinţeze o casă pentru bătrâni. Eu doresc să ajut la zidirea unei biserici în satul bunicilor mei. Dorim să ajutăm, dar cum poţi ajuta dăruind banii unor oameni care nu ştiu să aibă grijă de ei, nu ştiu să-i înmulţească - vezi povestea biblică a talanţilor -, pentru a crea bine întregii societăţi, nu doar câtorva?
Ajutor mai mare este să-i înveţi pe oameni să pescuiască, nu să le dai peşte. Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de educaţie, în acest secol al vitezei. "Chiar şi atunci când le ghiorăie maţele de foame?" - am fost întrebat. Da! Chiar şi atunci! Mai ales atunci! Fiindcă cel pe care îl hrăneşti dându-i de mâncare astăzi, fără să-i spui cum să-şi producă singur mâncarea de mâine, va trebui să-l hrăneşti tot tu şi mâine! Oare de ce în jurul bisericilor sunt mai mereu aceiaşi şi aceiaşi oameni sărmani, mulţi dintre ei cu putere reală de muncă? Pentru că primesc pomană. Iar pomana, în cele mai multe cazuri, retează aripi, distruge vieţi, afundă săracii mai adânc în sărăcie! Şi nu numai pe ei, ci şi pe copiii lor, pe nepoţii lor, pe cei care trăiesc alături de ei!
O ţară întreagă a mers la vot zilele trecute pentru că a primit pomană, nu din conştiinţa de a participa responsabil la alegerea omului potrivit la locul potrivit. Au mers pentru că li s-au dat bani, găleţi, brichete, tricouri, şepci, pixuri... Şi mai ne întrebăm de ce trăim cum trăim?!...
Rolul zeciuielii este să te îmbogăţească pe tine, pentru a putea oferi, după aceea, mai multă bunăstare în jurul tău. Căci într-o ţară unde majoritatea sunt bogaţi şi ştiu să facă bani, sărăcia dispare, iar pomanagiii se exclud singuri. Vestea cea bună este că utilizând principiul zeciuielii, adică să pui deoparte 10% din ce câştigi şi să investeşti acea sumă în crearea de active, orice om poate ajunge la siguranţă financiară în mai puţin de doi ani! E vorba de principiul multiplicării, nu de altceva!...
Eu şi soţia mea folosim această pârghie deosebită a zeciuielii de aproape un an şi funcţionează! Important este să descoperiţi investiţii cu o rată de creştere de minimum 10% lunar!
Mult succes!
Le-am rămas dator cursanţilor care au participat la Cursul de inteligenţă financiară "Învaţă să faci bani!" cu o informare mai detaliată despre ce este şi cum funcţionează principiul zeciuielii.
În Biblie se spune: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7) Practic, zeciuiala este un concept regăsit în Vechiul Testament, potrivit căruia fiecare evreu era obligat să ofere 10% din tot ce câştiga Templului. Creştinii au preluat acest obicei şi au instituit o cotă nedefinită pe care orice credincios ar trebui să o aloce pentru susţinerea bisericii. Apostolul Pavel spune, în (1 Corinteni 16:1-2), că toţi creştinii trebuie să pună deoparte o cotă din veniturile lor pentru a susţine biserica.
În vremurile "moderne", acest principiu, aplicat cu inteligenţă financiară, a căpătat o valoare deosebită, devenind o cale extrem de preţioasă de a accede la bogăţie. Se ştie, de-acum, că mai bine îţi poţi ajuta semenii dacă eşti bogat şi dacă te preocupi de propria bogăţie, decât dacă eşti sărac şi laşi pe altul să se ocupe de banii tăi. De aceea, principiul zeciuielii poate fi aplicat cu un efect mult mai puternic în propria-ţi casă, în propria-ţi viaţă! În loc să dai 10% din tot ce câştigi unor preoţi a căror probitate morală e îndoielnică - şi, din nefericire, bisericile (mai ales cele de la sate) s-au umplut cu profitori ascunşi în spatele sutanei -, mai bine pui deoparte 10% din tot ce câştigi sau faci, ajutând direct pe nevoiaşi atunci când se strânge o sumă consistentă sau, aşa cum fac eu şi soţia mea, investim zeciuala o dată la două luni, în crearea de active care să aducă un profit şi mai mare, ceea ce ne va permite, într-o zi nu prea îndepărtată, să susţinem proiecte umanitare prin intermediul cărora oamenii nevoiaşi vor beneficia cu adevărat de ajutor.
De exemplu, soţia mea doreşte să susţină şi chiar să înfiinţeze o casă pentru bătrâni. Eu doresc să ajut la zidirea unei biserici în satul bunicilor mei. Dorim să ajutăm, dar cum poţi ajuta dăruind banii unor oameni care nu ştiu să aibă grijă de ei, nu ştiu să-i înmulţească - vezi povestea biblică a talanţilor -, pentru a crea bine întregii societăţi, nu doar câtorva?
Ajutor mai mare este să-i înveţi pe oameni să pescuiască, nu să le dai peşte. Oamenii au nevoie mai mult ca oricând de educaţie, în acest secol al vitezei. "Chiar şi atunci când le ghiorăie maţele de foame?" - am fost întrebat. Da! Chiar şi atunci! Mai ales atunci! Fiindcă cel pe care îl hrăneşti dându-i de mâncare astăzi, fără să-i spui cum să-şi producă singur mâncarea de mâine, va trebui să-l hrăneşti tot tu şi mâine! Oare de ce în jurul bisericilor sunt mai mereu aceiaşi şi aceiaşi oameni sărmani, mulţi dintre ei cu putere reală de muncă? Pentru că primesc pomană. Iar pomana, în cele mai multe cazuri, retează aripi, distruge vieţi, afundă săracii mai adânc în sărăcie! Şi nu numai pe ei, ci şi pe copiii lor, pe nepoţii lor, pe cei care trăiesc alături de ei!
O ţară întreagă a mers la vot zilele trecute pentru că a primit pomană, nu din conştiinţa de a participa responsabil la alegerea omului potrivit la locul potrivit. Au mers pentru că li s-au dat bani, găleţi, brichete, tricouri, şepci, pixuri... Şi mai ne întrebăm de ce trăim cum trăim?!...
Rolul zeciuielii este să te îmbogăţească pe tine, pentru a putea oferi, după aceea, mai multă bunăstare în jurul tău. Căci într-o ţară unde majoritatea sunt bogaţi şi ştiu să facă bani, sărăcia dispare, iar pomanagiii se exclud singuri. Vestea cea bună este că utilizând principiul zeciuielii, adică să pui deoparte 10% din ce câştigi şi să investeşti acea sumă în crearea de active, orice om poate ajunge la siguranţă financiară în mai puţin de doi ani! E vorba de principiul multiplicării, nu de altceva!...
Eu şi soţia mea folosim această pârghie deosebită a zeciuielii de aproape un an şi funcţionează! Important este să descoperiţi investiţii cu o rată de creştere de minimum 10% lunar!
Mult succes!
duminică, 15 iunie 2008
Revelaţie
de Constantin D. Pavel
În această seară am avut încă o revelaţie: atingem oameni prin prezenţa noastră în viaţă, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre... Schimbăm vieţi - în bine sau în rău, în funcţie de ceea ce e în sufletul nostru.
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi permis să vă ating vieţile!
Vă iubesc pe toţi, mai presus de fire!
Sunteţi minunaţi, căci sunteţi doar iubire!
Va mulţumesc!!!
În această seară am avut încă o revelaţie: atingem oameni prin prezenţa noastră în viaţă, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre... Schimbăm vieţi - în bine sau în rău, în funcţie de ceea ce e în sufletul nostru.
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi permis să vă ating vieţile!
Vă iubesc pe toţi, mai presus de fire!
Sunteţi minunaţi, căci sunteţi doar iubire!
Va mulţumesc!!!
miercuri, 11 iunie 2008
Cine sunt eu?
de Constantin D. Pavel
Habar nu am cine sunt... De ce aş vrea să fiu cine vor alţii să fiu? Şi cine să fiu, dacă eu însumi nu ştiu cine sunt? Am timp să scriu şi asta mă bucură. Atunci când îţi scriu ţie, cititorul meu drag, simt că trăiesc cu adevărat. Dar pe tine ce te interesează? Chiar te interesează subiectele pe care le abordez eu aici? Nu ştiu... Eu, însă, voi continua să scriu cu şi mai mare ardoare, cu şi mai mare înfocare, pentru că tu ai nevoie de cuvintele mele. Alţii spun că sunt altceva decât ceea ce sunt. Şi uneori îi cred. Greşeala asta mă doare mai apoi, căci se revoltă sufletul în mine şi tot ceea ce simt e o puternică repulsie... Mi se face greaţă, chiar începe să mă doară... Şi cu greu pot suporta să mi se spună că sunt cine nu sunt. Oamenii mă văd din punctul lor de vedere - iar punctul lor de vedere e cel corect, pentru că e al lor. Ceea ce mă doare cel mai tare e că după ce mă văd aşa cum nu sunt, mi se cere să fiu ceea ce nu sunt, să mă comport ca şi cum aş fi cine nu sunt. Tu, cel care îmi ceri să fiu altfel decât sunt, poţi fi tu oare altceva decât eşti şi să fii şi împăcat cu asta? Preţul de a fi ceea ce nu sunt e mult prea mare în comparaţie cu preţul de a fi ceea ce sunt. Şi dacă tot mi s-a oferit posibilitatea de a face eu însumi alegerea, atunci aleg să plătesc preţul corect! Prea des, mult prea des oamenii se lasă înşelaţi de perspectiva altora asupra vieţii lor şi aleg preţul cel mai mare, crezând că dacă e cel mai scump e şi cel mai bun. Dar prea adesea se înşeală... Eu sunt cine sunt şi fac ce îmi place să fac. Ştiu cine am fost şi ce am devenit - şi mai ştiu ceea ce pot deveni, căci eu aleg asta. E prea complicat pentru tine? Că pentru mine este. Habar nu am cine sunt! Ştiu ce am fost, ce am devenit şi ce voi fi, dar nu ştiu cine sunt acum! Aşa că, te rog, dragul meu cititor, spune-mi şi mie cine sunt? Poate din miile de unghiuri în care mă vezi tu, nimereşti la un moment dat pe cel corect şi, astfel, aflu şi eu cine sunt... Spune-mi, cine sunt eu?
Habar nu am cine sunt... De ce aş vrea să fiu cine vor alţii să fiu? Şi cine să fiu, dacă eu însumi nu ştiu cine sunt? Am timp să scriu şi asta mă bucură. Atunci când îţi scriu ţie, cititorul meu drag, simt că trăiesc cu adevărat. Dar pe tine ce te interesează? Chiar te interesează subiectele pe care le abordez eu aici? Nu ştiu... Eu, însă, voi continua să scriu cu şi mai mare ardoare, cu şi mai mare înfocare, pentru că tu ai nevoie de cuvintele mele. Alţii spun că sunt altceva decât ceea ce sunt. Şi uneori îi cred. Greşeala asta mă doare mai apoi, căci se revoltă sufletul în mine şi tot ceea ce simt e o puternică repulsie... Mi se face greaţă, chiar începe să mă doară... Şi cu greu pot suporta să mi se spună că sunt cine nu sunt. Oamenii mă văd din punctul lor de vedere - iar punctul lor de vedere e cel corect, pentru că e al lor. Ceea ce mă doare cel mai tare e că după ce mă văd aşa cum nu sunt, mi se cere să fiu ceea ce nu sunt, să mă comport ca şi cum aş fi cine nu sunt. Tu, cel care îmi ceri să fiu altfel decât sunt, poţi fi tu oare altceva decât eşti şi să fii şi împăcat cu asta? Preţul de a fi ceea ce nu sunt e mult prea mare în comparaţie cu preţul de a fi ceea ce sunt. Şi dacă tot mi s-a oferit posibilitatea de a face eu însumi alegerea, atunci aleg să plătesc preţul corect! Prea des, mult prea des oamenii se lasă înşelaţi de perspectiva altora asupra vieţii lor şi aleg preţul cel mai mare, crezând că dacă e cel mai scump e şi cel mai bun. Dar prea adesea se înşeală... Eu sunt cine sunt şi fac ce îmi place să fac. Ştiu cine am fost şi ce am devenit - şi mai ştiu ceea ce pot deveni, căci eu aleg asta. E prea complicat pentru tine? Că pentru mine este. Habar nu am cine sunt! Ştiu ce am fost, ce am devenit şi ce voi fi, dar nu ştiu cine sunt acum! Aşa că, te rog, dragul meu cititor, spune-mi şi mie cine sunt? Poate din miile de unghiuri în care mă vezi tu, nimereşti la un moment dat pe cel corect şi, astfel, aflu şi eu cine sunt... Spune-mi, cine sunt eu?
sâmbătă, 7 iunie 2008
Concentrat
de Constantin D. Pavel
Oamenii sunt toţi la fel: minuni încărcate de cuvinte. Cuvinte care construiesc sau cuvinte care demolează. Secretul constă în faptul că fiecare îşi alege singur ce cuvinte poartă în el...
Oamenii sunt toţi la fel: minuni încărcate de cuvinte. Cuvinte care construiesc sau cuvinte care demolează. Secretul constă în faptul că fiecare îşi alege singur ce cuvinte poartă în el...
marți, 3 iunie 2008
Duplicarea
de Constantin D. Pavel
Oamenii sunt mimetici. Încă de mici copiază modelele pe care le au în faţa ochilor şi, astfel, îşi formează, adunând puţin de ici, puţin de colea, propria personalitate, propriul mod de a fi. E un lucru ştiut şi răsştiut, iar americanii au o vorbă pentru asta: "Monkey see, monkey do!", adică "Maimuţa vede, maimuţa face!"...
Până aici, toate bune şi frumoase. Dar ce te faci când în faţa ta apar în majoritatea cazurilor exemple negative, oameni pe care n-ai vrea să-i copiezi, oameni cu care n-ai vrea să ajungi să semeni? Cum reacţionezi?
Cei mai mulţi aleg să rămână lângă astfel de oameni, plătind cu propria lor viaţă... Adică nu-şi dau viaţa, la propriu, ci doar şi-o subjugă mediocrităţii. Sunt însă şi câţiva care aleg să părăsească acel mediu, acele "exemple", depun eforturi uneori supraomeneşti ca să scape şi luptă, se educă, se educă, se educă, se educă şi, în cele din urmă, scapă! Se eliberează!
Şi din acel moment încep să duplice, să copieze, să devină persoanele de succes care îşi doresc să devină!
....................................................................
(Fragment.)
Oamenii sunt mimetici. Încă de mici copiază modelele pe care le au în faţa ochilor şi, astfel, îşi formează, adunând puţin de ici, puţin de colea, propria personalitate, propriul mod de a fi. E un lucru ştiut şi răsştiut, iar americanii au o vorbă pentru asta: "Monkey see, monkey do!", adică "Maimuţa vede, maimuţa face!"...
Până aici, toate bune şi frumoase. Dar ce te faci când în faţa ta apar în majoritatea cazurilor exemple negative, oameni pe care n-ai vrea să-i copiezi, oameni cu care n-ai vrea să ajungi să semeni? Cum reacţionezi?
Cei mai mulţi aleg să rămână lângă astfel de oameni, plătind cu propria lor viaţă... Adică nu-şi dau viaţa, la propriu, ci doar şi-o subjugă mediocrităţii. Sunt însă şi câţiva care aleg să părăsească acel mediu, acele "exemple", depun eforturi uneori supraomeneşti ca să scape şi luptă, se educă, se educă, se educă, se educă şi, în cele din urmă, scapă! Se eliberează!
Şi din acel moment încep să duplice, să copieze, să devină persoanele de succes care îşi doresc să devină!
....................................................................
(Fragment.)
luni, 2 iunie 2008
Cine moare...
de Pablo Neruda
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să strălucească, oftatul să surâdă, şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întodeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să strălucească, oftatul să surâdă, şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întodeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)